ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1562

Dosar nr. 5127/1/200.

Şedinţa publică din 6 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 261 din 29 septembrie 2003, Tribunalul Gorj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de A.P.A.P.S., a admis cererea, cu modificarea ulterioară, formulată de reclamanta P.I. împotriva pârâtelor SC M. SA şi A.P.A.P.S. şi a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în valoare de 1.744.648.400 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că tatăl reclamantei a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 2457 mp, expropriat prin Decretul nr. 52 din 4 februarie 1966.

Din acest teren, suprafaţa de 2036 mp este deţinută de pârâta SC M. SA, care deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate din anul 1993.

Potrivit constatărilor expertului, consemnate în raportul de expertiză întocmit de acesta, nu există teren liber care să poată fi restituit în natură, iar valoarea terenului ocupat de SC M. SA este de 1.744.648.400 lei.

S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare imobilului solicitat, iar reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.P.A.P.S. nu este întemeiată, deoarece SC M. SA a cumpărat de la aceasta acţiuni în cadrul procesului de privatizare.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 547 din 19 martie 2004, a admis apelurile declarate de A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC M. SA Târgu Jiu, a schimbat sentinţa apelată şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de P.I. faţă de A.P.A.P.S. Bucureşti ca fiind prematur introdusă şi faţă de SC M. SA Târgu Jiu pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4817 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia pronunţată în apel şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, reţinând că recurenta a transmis notificarea către SC M. SA Târgu Jiu, iar intimata A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., a confirmat că notificarea nr. 33/E din 25 mai 2001 a fost înregistrată la A.V.A.S. sub nr. DJ 2/3326 din 13 august 2002.

S-a mai reţinut, că intimata A.V.A.S. nu a soluţionat notificarea prin emiterea unei dispoziţii motivate, deşi, faţă de prevederile art. 29, cu referire la art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, legiuitorul nu a lăsat la discreţia entităţii investite cu soluţionarea notificării emiterea dispoziţiei, iar nerespectarea termenului pentru emiterea dispoziţiei nu împiedică persoana îndreptăţită să se adreseze instanţei pentru realizarea dreptului său într-un termen rezonabil.

Decizia nefiind atacată în ce priveşte admiterea apelului declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu, sub acest aspect este legală.

Curtea de Apel Craiova, căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare, prin Decizia civilă nr. 140 din 1 martie 2007, a respins apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, reţinând că „susţinerea apelantei privind lipsa calităţii procesuale pasive este eronată", deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, care conferă în mod expres instituţiei implicate în privatizare „calitatea de parte în litigiul de genul celui dedus judecăţii în prezenta cauză".

În privinţa excepţiei prematurităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a constatat că a fost soluţionată de Înalta Curte, care a reţinut că acţiunea nu este prematură.

Referitor la modalităţile de despăgubire şi cuantumul despăgubirilor, s-a reţinut că au doar valoare estimativă, deoarece după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 această atribuţie excede competenţei instanţei de judecată, fiind de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este obligată să emită titlurile de despăgubire, în baza unui raport de evaluare efectuat de evaluatori anume desemnaţi.

Instanţa de apel a mai reţinut că apelul declarat de pârâta SC M. SA Târgu Jiu nu se impune a mai fi analizat, deoarece soluţia pronunţată în dosarul nr. 1191/2004 a rămas definitivă şi irevocabilă în privinţa acestei apelante, ea nefiind atacată cu recurs sub aspectul admiterii apelului declarat de aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, pentru aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 intimatul trebuia să respecte prevederile art. 29 şi art. 23 din legea, republicată, în sensul că, în susţinerea notificării, trebuia să depună actele doveditoare şi să comunice notificarea şi aceste acte către A.V.A.S., deoarece parcurgerea procedurii administrative este obligatorie.

Or, instanţele au încălcat complet procedura prealabilă administrativă stabilită de lege, „dispunând în mod nelegal în sarcina A.V.A.S. o obligaţie nelegală".

S-a mai reţinut că s-au încălcat prevederile Legii nr.247/2005, care reglementează procedura de acordare şi cuantumul despăgubirilor.

Articolul 13 din această lege prevede că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie în subordinea Primului Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar art. 16 alin. (7) prevede că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

Faţă de aceste prevederi, este obligatorie parcurgerea procedurii, pentru a nu se încălca competenţele prevăzute de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată şi art. 16 Titlul VII, capitolul V din Legea nr. 247/2005.

În aceste condiţii, nelegal s-a trecut peste procedura administrativă specială de stabilire a cuantumului despăgubirilor, deoarece prin admiterea expertizei şi stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii a fost încălcat cadrul legal stabilit de Legea nr. 247/2005.

Recurenta a cerut să se schimbe sentinţa tribunalului, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut să se respingă recursul, susţinând că prin Decizia de casare s-a stabilit că apelul trebuie analizat pe fond şi nu pe excepţia prematurităţii, că la data soluţionării cauzei în fond nu era în vigoare Legea nr. 247/2005 şi că recurenta a emis o decizie prin care i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită, urmând ca despăgubirea să-i fie acordată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.

Soluţia respingerii apelului şi păstrării sentinţei prin care s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii la suma de 1.744.648.400 lei este dată cu nesocotirea prevederilor Titlului VII capitolul V din Legea nr. 247/2005.

Apelul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a fost soluţionat după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001 şi a stabilit procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, iar, faţă de prevederile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, instanţele judecătoreşti rămân competente să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite notificatorilor, în ipoteza în care notificarea a fost soluţionată prin decizie/dispoziţie motivată în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a acestei legi.

În privinţa notificărilor care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, aşa cum este cazul în speţă, măsurile reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptăţite sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, iar cuantumul despăgubirilor se stabileşte după procedura prevăzută de art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005.

Valoarea stabilită după această procedură intră sub controlul instanţelor judecătoreşti, deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În prezenta cauză, sunt incidente prevederile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, deoarece notificarea formulată de intimata-reclamantă nu a fost soluţionată până la data intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanta a solicitat, prin acţiune, să-i fie restituit în natură terenul în suprafaţa de 2447 mp, invocând faptul nesoluţionării notificării, iar tribunalul a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii în valoare de 1.744.648.400 lei, fără să oblige pârâtele la executarea vreunei prestaţii.

De altfel, instanţa de apel a reţinut prin Decizia atacată că sunt incidente prevederile Legii nr. 247/2005, faţă de care atribuţia stabilirii cuantumului despăgubirii excede competenţei instanţei de judecată, fiind de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale, însă greşit a păstrat sentinţa apelată, cu motivarea că „modalitatea despăgubirii şi cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond au doar o valoare estimativă".

Reţinând că sunt incidente prevederilor Legii nr. 247/2005, instanţa de apel trebuia să admită apelul şi să schimbe în parte sentinţa apelată.

Celelalte critici formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Recurenta a invocat nefinalizarea procedurii prealabile, deoarece nu i-au fost comunicate notificarea şi actele doveditoare, însă netemeinicia acestei susţineri a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 4817 din 17 mai 2006 a Înaltei Curţi. Prin această decizie a fost casată hotărârea apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, iar motivul casării l-a constituit faptul că pârâta A.V.A.S., care a primit notificarea, avea obligaţia să o soluţioneze într-un anumit termen.

După pronunţarea acestei decizii, recurenta a emis Decizia nr. 218 din 3 iulie 2006, invocată de intimata-reclamantă, prin care a soluţionat notificarea formulată de intimată, decizie în care, la pct. 2 lit. a), precizează că au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor şi prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 2036 mp situat în Târgu Jiu, şi s-a dispus înaintarea deciziei, însoţită de documentele aferente, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Deşi fusese emisă această decizie, în recursul declarat ulterior (3 aprilie 2007) s-a susţinut că intimata reclamantă nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, susţinere neîntemeiată, faţă de menţiunea de la pct. 2 lit. a din decizie.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. va fi admis şi se va casa Decizia atacată.

Va fi admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. şi, pentru că prima instanţă „a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în valoare de 1.744.648.400 lei", fără să oblige recurenta pârâtă la executarea vreunei prestaţii, iar pârâta A.V.A.S., deşi a emis dispoziţia nr. 218/2006, a declarat recurs, contestând existenţa dreptului intimatei-reclamante, se va schimba în parte sentinţa apelată şi se va stabili că reclamanta are dreptul la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 140 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, pe care o casează.

Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 261 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj, pe care o schimbă în parte, în sensul că stabileşte că reclamanta are dreptul la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Civil