ICCJ. Decizia nr. 157/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 157
Dosar nr. 6206/3/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 22 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Spania, pentru o perioadă de cel mult trei ani, pentru pârâta R.D.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 38 lit. a), art. 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OG nr. 5/2006.
În fapt s-a arătat că pârâta a fost returnată din Spania la data de 28 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi ratificat prin Legea nr. 45/1997.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 399 din 12 martie 2007 a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa, în motivarea hotărârii, a reţinut în esenţă că returnarea pârâtei din Spania nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a acesteia, care să fie „necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit".
S-a avut în vedere dispoziţia art. 39 din Tratatul Comunităţii Europene care reglementează dreptul cetăţenilor Uniunii la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre. Aceasta presupune libera ieşire din teritoriul statului precum şi libera intrare pe teritoriul unui alt stat membru.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, prin Decizia civilă nr. 465 A din 4 iulie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Din considerentele deciziei se constată că instanţa de apel a considerat legală şi temeinică soluţia instanţei de fond.
Instanţa a analizat aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamentale al cetăţeanului, de la liberă circulaţie reglementată de art. 25 din Constituţia României, art. 2 din Protocolul 4 adiţional la CEDO şi Directiva 2004/38/CE.
S-a constatat că există reglementări diferite de norma internă, mai restrictive decât cele din norma comunitară, mai largi şi în virtutea principiului supremaţiei normei internaţionale s-a făcut aplicarea acestora din urmă.
Potrivit normei internaţionale s-a constatat că limitarea liberei circulaţii se impune numai în anumite cazuri, precis determinate, care nu s-au dovedit în cauză, pârâta fiind returnată pentru lipsa documentelor de şedere.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
Criticile în fapt s-au referit, în esenţă, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulaţie are loc cu respectarea unor obligaţii impuse de lege. S-a mai susţinut că limitările aduse acestui drept, permise de Legea nr. 248/2005, nu contravin nici normelor constituţionale (după cum s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006), nici reglementările internaţionale care consacră acest drept (Directiva 2004/38/CE) întrucât măsura restrângerii acestui drept se referă la propriul resortisant cetăţean român şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii Europene, cărora, într-adevăr, nu li se poate limita dreptul de a intra în alt stat membru decât în condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva citată.
S-a arătat că măsura se poate lua, în cauză fiind îndeplinite condiţiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta a investit, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, tribunalul, instanţă competentă să judece asemenea cereri, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, cu o cerere de restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români nu este un drept absolut el se exercită cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, Legea nr. 248/2005 nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie. O altă interpretare, în lipsa unor dispoziţii exprese care să instituie o restrângere care să opereze de drept, nu poate fi făcută.
În legislaţia primară, art. 18. 1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea acestuia.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţa cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68, directivă publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Această Directivă a fost transpusă şi în legislaţia română, prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Lege nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, potrivit art. 35 al documentului normativ menţionat.
Nu se poate primi, pentru raţiuni lesne de înţeles, nici argumentul aplicării legii interne dedus, dintr-o tratare diferenţiată, deci discriminatorie, a cetăţenilor români. Normele comunitare, devenite obligatorii şi pentru România din data de 1 ianuarie 2007, se aplică în mod egal cât priveşte drepturile şi obligaţiile conferite tuturor cetăţenilor din acest areal fără deosebire de ţara din care provin.
În cauza dedusă judecăţii nu s-a probat existenţa vreuneia din cauzele de limitare prevăzute de Directivă care să impună aplicarea măsurii solicitate de reclamantă.
Ca urmare, instanţele de judecată au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, fără ca prin aceasta să aducă atingere hotărârii de readmisie luată de autorităţile străine cu privire la intimat. Aprecierea instanţei române s-a limitat la oportunitatea aplicării măsurii solicitate de reclamantă şi nu la Decizia de returnare a cetăţeanului român în ţara de origine.
Având în vedere aceste motive, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, ca urmare, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 465/A din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 15/2008. Civil → |
|---|
