ICCJ. Decizia nr. 156/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 156
Dosar nr. 5226/3/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 416 din 15 martie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul S.J., cunoscut şi sub numele de T.I., S.A., cunoscut şi sub numele T.A.S. şi S.N., cunoscută şi sub numele T.Ş.N., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi Primarul general al municipiului Bucureşti.
Au fost obligaţi pârâţii să emită dispoziţie motivată prin care să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură a apartamentului 1 situat în Bucureşti, ce face obiectul notificării nr. 260 din 6 februarie 2002 înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 22725 din 8 februarie 2002.
În motivarea hotărârii se arată că au trecut mai mult de 60 de zile de la data comunicării către unitatea notificată a actelor necesare soluţionării notificării şi că modalitatea de răspuns la notificare cât şi termenul în care trebuie să răspundă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 421 A din 19 iunie 2007 a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general, împotriva sentinţei atacate, pentru considerentele ce urmează:
Din datele speţei rezultă că reclamanţii au depus odată cu notificarea de restituire actele doveditoare de care au înţeles să se prevaleze în soluţionarea acesteia, individualizate în cuprinsul notificării existente la filele 7 – 8 dosar fond, fără ca unitatea deţinătoare să le solicite în scris, în 60 de zile de la primirea notificării, completarea documentaţiei de restituire, astfel că într-o atare situaţie, unitatea deţinătoare avea obligaţia să se pronunţe asupra notificării de restituire în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia, în limita actelor depuse de reclamanţi, respectiv până la data de 8 aprilie 2002.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a obligat greşit recurentul să răspundă la notificare printr-o dispoziţie motivată, deoarece notificatorii nu au depus toate actele de care înţeleg să se folosească în susţinerea notificării sau o adresă prin care să se aducă la cunoştinţa comisiei că nu mai au acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile nu a început să curgă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, instanţa reţine cele ce succed.
Unul din temeiurile indicate de recurent îl reprezintă dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Instanţa nu va avea în vedere acest motiv de recurs, deoarece pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. I, pct. 111 din OUG nr. 138/2000, pct. 1111 fiind introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Drept urmare, criticile formulate vor fi analizate doar din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv încălcarea unor norme de drept material din Legea nr. 10/2001, art. 23 alin. (1) (art. 25 după republicarea legii din septembrie 2005).
Dispoziţiile art. 23 alin. (1) stabilesc că termenul de soluţionare a notificării este de 60 de zile şi că el are două date de referinţă, fie data notificării, fie, după caz, data depunerii actelor doveditoare.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţiile legale de a depune actele doveditoare de care au înţeles să se prevaleze în soluţionarea acesteia.
Chiar în situaţia în care s-ar fi constatat absenţa unora dintre acte, unitatea deţinătoare avea obligaţia să comunice în scris reclamanţilor, în intervalul de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, cu individualizarea expresă a acestora, sens în care sunt prevederile pct. 23.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, în vigoare la data sesizării instanţei de fond, prevederi preluate identic în pct. 25.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 în vigoare în prezent.
Nu se poate, deci, imputa instanţei de apel că ar fi interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile incidente în cauză, art. 25, referitoare la modul de calcul al termenului de soluţionare a notificării de către recurent, cât timp nici până în prezent acesta nu a răspuns notificării reclamanţilor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 421/A din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Civil → |
|---|
