ICCJ. Decizia nr. 1656/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, la data de 19 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului Ș.M.G., invocând în drept dispozițiile ar. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11 noiembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995.
Prin sentința nr. 268 S din 23 aprilie 2007, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit talonului emis de Poliția de Frontieră de la punctul de trecere al frontierei București - Aeroportul Henri Coandă, pârâtul a fost returnat de către organele de poliție din Belgia la data de 11 noiembrie 2006, pe motiv de ședere ilegală în această țară.
Instanța de fond a motivat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație este una facultativă, instituită de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și că, din înscrisurile depuse la dosar (cererea formulată la data de 4 noiembrie 2006 de O.W., de autorizare pentru angajarea unui lucrător de naționalitate străină pe numele pârâtului, contractul de muncă încheiat între pârât și Atelier Orioff din Bruxelles, atestatul în profesie emis de autoritățile belgiene, contractul de închiriere a unei locuințe încheiat de pârât, filele 26- 41 din dosarul de fond) reiese că autoritățile belgiene au legalizat șederea pârâtului în această țară iar motivele înapoierii lui în România nu sunt de natura celor prevăzute de art. 1 din Directiva 2004/38/CE, respectiv să constituie un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Instanța de fond a mai reținut că demersurile întreprinse de pârât, finalizate cu obținerea înscrisurilor depuse la dosar la filele menționate, se încadrează în obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005 pe perioada șederii cetățenilor români în străinătate.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 111 Ap din 20 septembrie 2007, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Instanța de apel a motivat, în esență, că împrejurarea că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța din România să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al propriului cetățean, îngrădirea libertății de circulație fiind posibilă numai în situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care trebuie dovedite ca atare. Instanța de apel a reținut că, în speță, pârâtul a depus acte ce dovedesc îndeplinirea condițiilor stipulate de art. 7 al Directivei nr. 2004/38/CE.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs, pe care reclamanta nu Ie-a încadrat în drept, au vizat, în esență, următoarele aspecte:
Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a retumării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, înalta Curte constată că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va fi examinată legalitatea hotărârii.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost retumată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție.
Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii retumării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Față de cele ce preced, înalta Curte constă că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1651/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 105/2008. Civil → |
|---|
