ICCJ. Decizia nr. 2546/2008. Civil
| Comentarii |
|
P.P.C., C.E.C., C.M. și I.G. au chemat în judecată SC D. SA solicitând anularea deciziei nr. 2101/2004 emisă de pârâtă prin care li s-a respins notificarea nr. 642 din 3 august 2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, motivat de faptul că nu ar avea calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari deposedați abuziv, A. și E.I. și respectiv inexistența unor elemente certe de identificare a terenului în litigiu.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională SC D. SA a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților, lipsa identității de obiect între imobilul a cărui restituire a fost solicitată și cel deținut de către societate, iar prin cererea reconvențională a pretins ca în situația admiterii acțiunii, reclamanții principali să fie obligați la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea actualizată a lucrărilor de îmbunătățiri aduse de pârâtă imobilului și instituirea unui drept de retenție asupra acestuia până la plata respectivelor despăgubiri.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 818 din 11 aprilie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca nefondată.
A admis acțiunea principală.
A anulat decizia nr. 2101 din 4 august 2004 emisă de pârâta-reconvențională SC D. SA Constanța.
A dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în municipiul Constanța, compus din teren în suprafață de 753,51 mp și construcție "sediu administrativ", cu 6 nivele și arie desfășurată de 1813,51 mp + terasa circulabilă de 98,53 mp imobil individualizat prin rapoartele de expertiză efectuate de experții judiciari C.D. și B.E.
A obligat reclamanții către pârâta-reconvențională la plata contravalorii lucrărilor de consolidare reabilitare și modernizare efectuate în perioada 1986-1992, în cuantum total de 1.025.668.000 lei vechi.
A instituit un drept de retenție asupra întregului imobil în favoarea pârâtei reconvenționale SC D. SA Constanța până la achitarea integrală a despăgubirilor menționate.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții intimați P.P.C., C.M., I.G., C.E.C. și respectiv pârâta intimată SC D. SA împotriva sentinței nr. 818 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, secția civilă.
Ambele instanțe au reținut că reclamanții au calitate procesuală activă în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că s-a probat titlul de proprietate al autorilor inițiali Aristide și E.I. cât și întinderea dreptului invocat și că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
Referitor la calitatea reclamanților de succesori ai persoanei îndreptățite, instanțele au stabilit că averea rămasă de la I.A. decedat la 18 octombrie 1950 anterior preluării imobilului, a fost culeasă de soția supraviețuitoare de la acea dată I.H. și de fiica adoptivă N.V. Prin urmare, la data naționalizării bunului prin completarea anexelor la Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr. 246/1959, proprietarele acestuia erau I.H. și N.V.
I.H. a decedat la 27 februarie 1962 și a fost moștenită de fiica adoptivă N.V. care a cules întreaga succesiune.
La rândul ei N.V. a decedat la 1 decembrie 1973. Succesiunea acesteia a revenit soțului supraviețuitor de la acea dată N.V.V. și lui I.C. fratele defunctei.
După decesul lui N.V.V. ce a avut loc la 12 februarie 1984 au rămas ca succesori legali acceptanți, frații săi N.O.I. și P.E.M., care la rândul lor au fost moșteniți de C.E. (care a cules și succesiunea mamei sale N.E.) și de P.P.C., reclamanții din dosar.
Ceilalți doi reclamanți, C.M. și I.G. au promovat acțiunea în calitate de succesoare (descendente) a comoștenitorului I.C.
în acest sens, la dosar au fost depuse certificatele de moștenitor care atestă calitatea de succesori a celor menționați, potrivit legii civile, certificate ce nu au fost contestate sau anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
în acest context faptul că N.V., fiica proprietarilor inițiali ai imobilului a fost adoptată de aceștia în anul 1915 când legislația în materie reglementa adopția cu efecte restrânse, cu toate consecințele sale juridice, nu înlătura de la moștenirea acesteia rudele sale: soțul supraviețuitor și fratele, care la rândul lor au transmis bunurile dobândite inclusiv cele obținute prin succesiune către moștenitorii lor până la reclamanți, nefiind depășit gradul maxim de rudenie (gradul IV) prevăzut de legea civilă.
Mai mult, la data preluării imobilului prin completarea anexelor la Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr. 246/1959, N.V. dobândise deja în calitate de succesoare a tatălui ei adoptiv A.I. un drept de coproprietate asupra imobilului în litigiu, în indiviziune cu mama sa adoptivă E.I. pe care ulterior a și moștenit-o.
în consecință, în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 iar imobilul urma a fi restituit în natură.
De asemenea, au fost considerate întemeiate pretențiile formulate de reclamanta-reconvențională SC D. SA în ceea ce privește lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare efectuate, după preluarea construcției în 1982, respectiv pentru perioada 1986-1992 în cuantum total de 1.025.668.000 lei vechi.
în contra deciziei nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a declarat recurs SC D. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că au fost încălcate dispozițiile art. 313 și art. 315 C. civ. în vigoare în anul 1915 când autoarea N.V. a fost adoptată cu efecte restrânse de către soții I.A. și I.E., proprietarii inițiali ai imobilului în litigiu. Potrivit textelor legale evocate în cazul adopției cu efecte restrânse relațiile de rudenie se nasc numai între adoptatori pe de o parte și copilul adoptat și descendenții acestuia, pe de altă parte. Aceste principii au fost păstrate și după abrogarea prevederilor menționate din codul civil prin dispozițiile art. 75 C. fam. care reglementează înfierea cu efecte restrânse și care nu conferă adoptatului nici un drept de moștenire față de rudele adoptatorilor săi și cu atât mai mult, nu consacră vocație succesorală și drept de moștenire față de adoptatori în favoarea rudelor firești ale adoptatului.
în acest context, certificatele de moștenitor depuse de reclamanți la dosar nu fac dovada decât a calității de moștenitor a fiecăruia dintre ei față de autorul său direct și nu față de proprietarii imobilului de la data preluării acestuia, respectiv față de I.A. și E.
Pe cale de consecință, dacă s-ar admite că intimații reclamanți ar fi moștenitori ai soților adoptatori, proprietari ai imobilului în litigiu, s-ar ajunge la situația absurdă și în totală contradicție cu principiile de bază ale dreptului succesoral și anume: adoptatorii ar fi moșteniți în parte de rudele firești ale adoptatului cu efecte restrânse, alții decât descendenții direcți, autoarea N.V. neavând copii, și în parte de afinii adoptatului, rudele soțului acestuia.
Or, soluția însușită de instanțe acreditează o astfel de teză.
în fine, instanța de apel a ignorat faptul că actele de stare civilă depuse la dosar evidențiază numai existența unor moșteniri succesive între rudele firești și afinii defunctei N.V., fiica adoptată cu efecte restrânse de către proprietarii I.A. și E.
Astfel fiind rezultă cu evidență, că intimații reclamanți nu au calitatea de moștenitori ai defuncților proprietari I.A. și E., încălcându-se prin soluția dată și în apel principiile legale în această materie.
Pe cale de consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului cu privire la lipsa calității procesuale active a intimaților reclamanți, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6180 din 10 octombrie 1923 de Tribunalul Constanța, A.I. a dobândit o porțiune de teren din proprietatea vânzătoarei S.P.M. din Constanța, având 21 ml fațadă cu vecinătățile precizate în act (f. 20 dos. nr. 2018/2004). Ulterior, cu actul autentificat sub nr. 5298 din 15 noiembrie 1937 A.I. a achiziționat la aceeași adresă încă 337,87 mp teren viran (f. 21 dos. nr. 2018/2004).
La rândul său, E.A.I. a cumpărat cu act autentificat sub nr. 4833/1926 de Tribunalul Constanța jumătatea indiviză din terenul viran situat în Constanța, aparținând vânzătoarei A.A.I., ce are în întregime 21 ml (f. 22 dos. nr. 2018/2004).
în adresa nr. 10902 din 15 iulie 2002 Consiliul local Constanța, Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local a atestat că în registrul matricol manual, în perioada 1942-1950 preluat de la Administrația financiară, la matricola 369, la imobilul din Constanța, figurau E. și A.I. cu 9 apartamente, menționându-se și valoarea locativă a fiecăruia. S-a mai consemnat că la 1 iunie 1949 a fost scăzut de chiriași fiind ocupat de Spitalul Militar cu nr. 50 (f. 24 dos. 2018/2004).
De asemenea, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 145 din 27 februarie 1950 rezultă că la adresa din Constanța, E.A.I. a înstrăinat imobilul său compus din 162 mp teren și un corp de case cu subsol, parter și mansardă (f. 41 dos. nr. 2018/2004). Imobilul în litigiu a fost identificat prin expertize tehnice fiind individualizată o suprafață de 753,51 mp teren și o construcție cu 6 nivele și arie desfășurată de 1813,51 mp.
Prin H.C.M. nr. 246 din 5 martie 1959 au fost completate listele anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, în sensul că la poz. 504 figurează ca fiind trecut în proprietatea statului și imobilul din Constanța, proprietatea lui I.A. și E. (f. 25-25 dos. nr. 2018/2004).
Or la data naționalizării respectiv 1959 I.A. numai era în viață, (a decedat la 18 octombrie 1950, f. 32 dos. nr. 2018/2004) iar averea sa fusese moștenită de soția supraviețuitoare de la acea dată I.E. (H.) și respectiv fiica adoptivă N.V. (f. 12 dos. nr. 2018/2004).
Prin urmare, chiar dacă în anexele la Decretul nr. 92/1950 astfel cum au fost completate prin H.C.M. nr. 246/1959 figura ca proprietar alături de I.E. și autorul I.A., naționalizarea și respectiv preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut de la I.E. și N.V. în calitate de coproprietare.
Este necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că N.V. (n. I.) a fost adoptată cu efecte restrânse de către soții I.A. și E. în anul 1915. Potrivit dispozițiilor legale ce guvernau adopția la acea dată (art. 315 și urm. C. civ.), adopția cu efecte restrânse ca cea din speță nu dădea naștere rudeniei între cel adoptat și rudele celor care adoptau. în schimb, adoptatul păstra legăturile de rudenie cu familie sa firească, respectiv părinții firești și rudele acestora.
Aceleași prevederi au fost preluate și de codul familiei pentru punerea în aplicare a căruia a fost adoptat Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954.
în acest context, conform art. 669 C. civ., N.V. era îndrituită a succede tatălui și mamei sale adoptive și totodată păstrând legăturile de rudenie cu familie firească își păstra și drepturile succesorale stabilite prin Codul civil în raport cu aceasta.
Față de cele ce preced corect instanțele au reținut că N.V. și-a moștenit părinții adoptatori respectiv pe I.A. și E.
Păstrând însă și legăturile de rudenie cu familia firească, la decesul său ce a avut loc la 1 decembrie 1973 (f. 12 dos. nr. 2018/2004) N.V. a fost moștenită de rudele sale respectiv soțul supraviețuitor de la acea dată N.V.V. și fratele ei I.C.
Ulterior, urmare deceselor celor doi moștenitori ai autoarei N.V., masa succesorală rămasă de la aceasta s-a transmis prin moșteniri succesive, conform devoluțiunii succesorale legale, până la reclamanți, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosar (f. 13-17 dos. nr. 2018/2004).
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii, între alții și persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile acestuia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite. Norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii are în vedere devoluțiunea succesorală reglementată de codul civil.
în acest context este de menționat faptul că la data preluării imobilului de către stat, anul 1959, coproprietare, conform celor deja relevate, erau I.E. și fiica sa adoptivă N.V. aceasta din urmă ca moștenitoare a coproprietarului I.A.
Așadar, față de prevederile legale evocate N.V. avea ea însăși calitatea de persoană îndreptățită datorită poziției sale de coproprietară a imobilului iar pe de altă parte, a cules și succesiunea mamei sale adoptive I.E.
Astfel fiind și având în vedere transmisiunile succesorale de la aceasta către rudele sale firești, deja evidențiate, reclamanții justifică calitatea procesuală activă cum corect au stabilit instanțele de fond și apel.
Față de cele ce preced recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3600/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2158/2008. Civil → |
|---|
