ICCJ. Decizia nr. 1651/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, sub nr. 3769 din 12 octombrie 2005, Prefectul Municipiului București a formulat acțiune în anularea Hotărârii nr. 5 din 12 septembrie 2005 a Tribunalului Arbitrai pronunțată de arbitrul unic I.G., prin care s-a dispus obligarea în solidar a pârâtelor Prefectura municipiului București, Primăria municipiului București și Primăria sector 3 București la plata sumei de 60.000 dolari SUA și 12.500.000 lei cheltuieli de arbitrare, către petentul G.S.
în motivarea acțiunii reclamantul a susținut că se impune anularea hotărârii menționate, deoarece este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor art. 343 - art. 364 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul G.S. a solicitat respingerea acțiunii în anulare, susținând că în anul 2001, prin executorul judecătoresc, în temeiul Legii nr. 10/2001, a notificat Prefectura municipiului București pentru a-i acorda despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 205 mp, despăgubiri care îi erau datorate conform H.G. nr. 556/1990, dar aceasta a trimis cauza spre soluționare Primăriei municipiului București, motiv pentru care s-a adresat arbitrajului ad hoc, nefiind necesar consimțământul expres al pârâților pentru a recurge la procedura arbitrală.
Prin cererea înregistrată sub nr. 5302 din 29 septembrie 2005 la Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, Primăria sectorului 3 București a formulat acțiune în anulare împotriva aceleiași hotărâri, pentru aceleași motive. Constatându-se că obiectul cauzei este de natură civilă și nu comercială, cauza a fost scoasă de pe rol și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a civilă, sub nr. 2038/2/2006.
De asemenea și Primăria municipiului București, prin cererea înregistrată sub nr. 4763 din 29 septembrie 2005 la Tribunalul București, a solicitat "desființarea hotărârii arbitrale nr. 5 din 12 septembrie 2005 a Tribunalului Arbitral, cabinet arbitru unic I.G. ":
Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul art. 365 alin. (1) C. proc. civ., pricina fiind înregistrată la Curtea de Apel București.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., prin încheierea din 4 martie 2006, a dispus conexarea acestor pricini la dosarul nr. 3769/2005 (33747/2/2005) aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Prin sentința nr. 39 din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis acțiunile în anulare conexe formulate de reclamanții Prefectul municipiului București, Primăria sectorului 3 București prin primar și Primăria municipiului București prin primarul general în contradictoriu cu pârâtul G.S.
A desființat hotărârea nr. 5 din 12 septembrie 2005 a arbitrului unic I.G.
A respins cererea de arbitrare pentru lipsa convenției arbitrate. Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a reținut următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la Tribunalul Arbitrai București, arbitru unic I.G., petentul G.S. a solicitat obligarea pârâtelor Prefectura Municipiului București, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3 București la plata de despăgubiri în valoare de 60.000 dolari SUA, pentru terenul situat în București, în suprafață de 205 mp, de care a fost deposedat abuziv prin Decretul Consiliului de Stat nr. 153/1987, anexa 6, poziția 141. Tribunalului Arbitrai format din arbitru unic I.G. , prin hotărârea nr. 5 din 12 septembrie 2005 a admis cererea petentului G.S. și Ie-a obligat, în solidar, pe pârâtele Prefectura municipiului București, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3 București să-i plătească petentului suma de 60.000 dolari SUA, reprezentând pretenții pentru terenul în suprafață de 205 mp din sector 3 București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arbitrai s-a considerat legal sesizat având în vedere că părțile, deși au fost citate, cu excepția pârâtei Primăria municipiului București, nu au formulat întâmpinare iar prin întâmpinarea formulată, Primăria Municipiului București a invocat doar dispoziții procedurale inaplicabile, fără a contesta în mod legal arbitrul sesizat și procedura de soluționare a litigiului prin arbitraj. Tribunalul Arbitrai a mai reținut că, pentru a recurge la procedura arbitrală, potrivit Deciziei nr. 450/1923 a înaltei Curți de Casație și Justiție a României, nu este nevoie ca părțile să-și exprime consimțământul expres ci poate reieși și din alte circumstanțe, respectiv din faptul că s-a stabilit onorariul arbitrului, că pârâtele n-au contestat procedura arbitrală, modalitatea de soluționare prin arbitraj, n-au formulat cerere de recuzare și nici întâmpinare în termen legal.
Pe fondul cererii a reținut că pârâtele au fost de rea-credință și au refuzat să recunoască petentului G.S. un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, investită cu soluționarea acțiunilor în anularea hotărârii nr. 5 din 12 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Arbitrai, a constatat că hotărârea menționată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Cărții IV C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 53/1993, reținând că arbitrul unic care a soluționat cererea (arbitru care nici nu apare înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, astfel cum reiese din înscrisul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul București) s-a declarat competent să o soluționeze fără a ține seama de dispozițiile art. 341 și urm. C. proc. civ. și în pofida faptului că între părțile în litigiu nu a existat o convenție arbitrală.
Instanța Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a reținut că, prezent în instanță fiind, pârâtul a recunoscut acest fapt, dar a invocat decizia nr. 450/1923 a înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie reținută și în considerentele hotărârii arbitrale, potrivit căreia nu este nevoie ca, consimțământul să fie expres ci poate reieși și din circumstanțe.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a motivat, referitor la conținutul acestei decizii, că este incompatibil cu noile dispoziții legale care reglementează arbitrajul, inclusiv arbitrajul ad hoc și de aceea nici nu poate fi reținut ca practică judiciară, deoarece în prezent sunt aplicabile, dispozițiile Cărții IV a Codului de Procedură civilă, dispoziții care, la rândul lor, sunt dominate, de principiul libertății de voință a părților, această libertate fiind îngrădită numai de necesitatea respectării ordinii publice sau bunelor moravuri și a dispozițiilor imperative ale legii.
Dispozițiile art. 341 și art. 343 alin. (1) C. proc. civ. sunt dispoziții imperative.
Cum, art. 343 alin. (1) C. proc. civ. sancționează cu nulitate convenția arbitrală care nu este încheiată în scris, cu atât mai mult în lipsa unei convenții arbitrate, tribunalul arbitrai nu putea soluționa un litigiu în lipsa unei astfel de convenții.
Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis acțiunea în anulare, a desființat hotărârea arbitrală nr. 5/2005 și a respins cererea de sesizare a organului arbitrai pentru lipsa convenției arbitrate.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G.S..
într-un prim motiv de recurs, pârâtul a susținut, în esență, că sentința nr. 39 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, este nelegală, deoarece a fost pronunțată de un complet format dintr-un singur judecător deși, în conformitate cu Decizia nr. V din 2001 pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, acțiunea în anulare, având conținut și efecte similare căii de atac a recursului, trebuia să fie soluționată de un complet de trei judecători.
Printr-un al doilea motiv de recurs, pârâtul a susținut că, prin acțiunile formulate, reclamanții au cerut anularea hotărârii arbitrale pentru lipsa convenției arbitrale, fără însă a-și formula apărări în acest sens în fața tribunalului arbitrai; că din examinarea motivelor prevăzute de art. 364 C. proc. civ. rezultă că desființarea hotărârii arbitrale poate interveni numai pentru nelegalitate, nu și pentru greșeli de judecată, cum sunt cele privind aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale și că motivele prevăzute de lit. b) - "tribunalul arbitrai a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante", lit. c) - "tribunalul arbitrai nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală" și lit. d) — "partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită", pot fi invocate prin acțiunea în anulare numai dacă au fost invocate în litigiul arbitrai, în termenul și condițiile convenției arbitrale și ale legii, iar reclamanții nu au procedat așa.
într-un al treilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că "faza rejudecării motivelor de anulare trebuie net delimitată de faza rejudecării litigiului în fond", că "în prima fază obiectul îl constituie hotărârea arbitrală iar în faza consecutivă obiectul judecății îl constituie acțiunea arbitrală" și că "hotărârile date în cele două faze trebuie să se reflecte în mod distinct în hotărârea pronunțată, ceea ce nu e cazul în speță."
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru motivele prevăzute la lit. a)-i), din dispozițiile legii rezultând similitudinea majorității motivelor pentru care hotărârea arbitrală poate fi desființată pe calea acțiunii în anulare cu cazurile de casare ce pot fi invocate în cadrul căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 366 alin. (2) din același cod, hotărârea instanței cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.
în practica judiciară s-a considerat, în raport cu prevederile legale menționate, că acțiunea în anulare constituie calea unică de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii arbitrale, având conținut și efecte similare căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești și că natura juridică a acestei căi de atac este determinată tocmai de caracterul definitiv al hotărârii arbitrale, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel și poate fi pusă în executare silită. Cum în procedura de drept comun o astfel de hotărâre poate fi atacată numai cu recurs, s-a statuat că este evident că și acțiunea în anulare constituie o cale de atac având caracteristici asemănătoare recursului, dar cu unele particularități ce decurg din motivele ce pot fi invocate în sprijinul acesteia, care, cu toată similitudinea de reglementare, nu sunt identice totuși cu cazurile de casare din materia recursului, rezultând deci că, în accepțiunea legiuitorului, soluționarea litigiului la tribunalul arbitrai constituie o judecată în fond, iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.
Avându-se în vedere aceste considerente, prin Decizia nr. V din 25 iunie 2001 pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție publicată în M.Of., Partea I nr. 675 din 25 octombrie 2001, s-a motivat că, ținându-se seama de natura juridică sui generis a acestei căi de atac, care impune instanței examinarea cauzei în limitele prestabilite de dispozițiile art. 364 C. proc. civ., ce conțin motive având similitudine cu cele înscrise în art. 304 din același cod, completul de judecată pentru soluționarea unei atari căi de atac va fi constituit, în raport cu nivelul instanței competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.
Art. 366 C. proc. civ. a fost însă completat de art. I pct. 1361 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005, fiind introdus un articol nou, art 3661, cu următorul cuprins:
" în toate cazurile privind hotărârea arbitrală, acțiunea în anulare formulată potrivit art. 364 se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanță, iar recursul se judecă în completul prevăzut pentru această cale de atac".
Textul redat a înlăturat toate controversele ce s-au ivit în trecut cu privire la compunerea completului învestit cu soluționarea acțiunii în anulare și cu calea de atac a recursului, legea făcând o aplicare corespunzătoare a regulilor de drept comun în materie de competență.
Astfel, cele statuate de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin Decizia nr. V din 2001 cu privire la compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nu-și mai păstrează valabilitatea, devenind inoperante.
Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care art. 366 C. proc. civ. a fost completat cu art. 3661, având conținutul mai sus redat, a fost publicată în M.Of. nr. 609 din 14 iulie 2005.
în speță, sentința nr. 39 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost pronunțată de completul format dintr-un singur judecător, în compunerea prevăzută pentru judecata în primă instanță, în conformitate și cu respectarea deci a prevederilor art. 3661C. proc. civ., în vigoare la data soluționării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, așa încât criticile recurentului-pârât cu privire la acest aspect nu sunt fondate.
Referitor la acel de-al doilea motiv de recurs, este de reținut că, potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, "competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul", consacrându-se astfel, în mod expres, natura acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, aceea de a fi o acțiune în primă instanță.
Așa fiind, critica recurentului-pârât potrivit căreia este necesar ca motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. pentru care poate fi desființată hotărârea arbitrală, să fie invocate, mai întâi în litigiul arbitrai, în termenul și condițiile convenției arbitrale și ale legii, nu este întemeiată.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.
în cazul în care a admis acțiunea în anulare, instanța se va pronunța în fond numai "în limitele convenției arbitrale", ceea ce presupune conservarea cadrului procesual existent la momentul pronunțării hotărârii arbitrale, astfel cum a fost configurat de convenția arbitrală, limitarea la obiectul cererii de arbitrare cu care a fost învestit tribunalul arbitrai și limitarea la probatoriul convenit de părți, în cazul în care s-a prevăzut cu privire la aceasta în convenția arbitrală.
Această soluție se impune însă numai dacă hotărârea arbitrală nu a fost anulată pentru vreunul din motivele prevăzute de art. 364 lit. a) și lit. b), caz în care aceste limite nu mai au suport.
în speță, hotărârea arbitrală a fost anulată tocmai pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. b), respectiv "tribunalul arbitrai a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală" , așa încât susținerea recurentului-pârât conform căreia ar fi trebuit să aibă loc o rejudecare a litigiului pe fond ca urmare a admiterii acțiunii în anularea hotărârii arbitrate, nu este fondată.
Având în vedere considerentele care preced, se constată că hotărârea atacată este legală iar recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1656/2008. Civil → |
|---|
