ICCJ. Decizia nr. 1897/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1897
Dosar nr. 5097/115/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Caras Severin reclamantul D.A. a contestat dispoziţia nr. 961 din 31 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Caransebeş solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea dispoziţiei, obligarea Primarului Municipiului Caransebeş la emiterea unei noi dispoziţii; instanţa să constate că imobilul a fost ocupat abuziv de autorităţile statului totalitar, că imobilul nu a devenit nicicând proprietate de stat, iar transcrierea pe numele statului a fost ilegală, obligarea notificatorului la măsuri reparatorii pentru toate dotările întregii suprafeţe de teren de 37.583 mp, să se constate că au fost demolate construcţiile edificate pe teren, să se acorde măsurile reparatorii ţinând seama de dreptul de opţiune al persoanei îndreptăţite.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că dispoziţia atacată este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în baza unui probatoriu ce conţine acte străine probatoriului administrat de notificator, fără a i se cere notificatorului să-şi expună punctul de vedere.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenientul D.Z.A. arătând că dispoziţia nr. 961/2006 nu i-a fost comunicată cu toate că este persoană îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii conform art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001.
Ulterior, reclamantul a formulat o precizare şi completare la acţiune, arătând că renunţă la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Primarului Municipiului Caransebeş la emiterea unei noi dispoziţii, că solicită să se constate că statul nu a devenit proprietar al imobilului în litigiu şi obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului teren intravilan.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 2 februarie 2007 Tribunalul Caras Severin a respins contestaţia formulată de reclamantul D.E.A. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.Z.A. reţinându-se că prin notificarea formulată de antecesorul reclamantului s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a construcţiilor specifice exploatării agricole şi gospodăreşti, gardului împrejmuitor şi a pomilor livezii din imobilul situat în Caransebeş, înscris în C.F. nr. 458 Caransebeş cu nr. top 1032/22,1033 şi 1034/1 în suprafaţă de 37.583 mp. Cererea de restituire în echivalent a acestor bunuri nu vizează şi terenul imobilului, deoarece acesta face obiectul altei cauze.
Prin dispoziţia nr. 961 din 31 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Caransebeş s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire conform procedurii prevăzute de art. 16 al Titlului VII din Legea 247/2005.
Instanţa de fond a constatat că dispoziţia emisă este legală, fiind în concordanţă cu prevederile art. 10 alin. (1), (2) şi (4) din Legea 10/2001 conform cărora, în situaţia în care construcţiile au fost demolate, iar terenurile nu sunt libere, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi intervenientul.
În motivarea apelului reclamantului D.E.A. s-a susţinut nelegalitatea sentinţei prin care nu s-au soluţionat distinct capetele de cerere ale contestaţiei, precum şi cererile accesorii formulate şi nu motivează soluţia simplistă adoptată, astfel încât instanţa nu a cercetat fondul cauzei. De asemenea, dispozitivul este diferit de minută. S-a mai susţinut că sentinţa este nelegală întrucât a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 10 alin. (9) din Legea 10/2001.
Intervenientul D.Z.A. a arătat în motivarea apelului său că soluţia instanţei de fond este greşită şi încalcă prevederile art. 6 din Legea 213/1998, aplicabile şi după apariţia Legii 10/2001. De asemenea, în speţă nu s-a făcut nici o ofertă de compensare în bunuri sau servicii cu care să fie de acord.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 331 A din 18 iunie 2007 a respins ambele apeluri, întrucât prin acestea s-a urmărit a se constata preluarea fără titlu a imobilului în litigiu. Instanţa de apel a apreciat că examinarea nevalabilităţii titlului statului nu se mai impune în condiţiile în care notificarea a fost soluţionată favorabil.
Neanalizarea separată a fiecărui petit al cererii nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, deoarece instanţa de fond a răspuns tuturor problemelor invocate prin argumente comune.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul D.E.A., în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Decizia atacată nu soluţionează distinct toate criticile inserate în motivarea apelurilor şi nu motivează soluţia adoptată
- instanţa nu a stabilit o despăgubire concretă, certă şi lichidă pentru imobil
- dispozitivul este parţial diferit de minută, din el lipsind cuvintele "ca neîntemeiate" după cuvântul "respinge"
- din dosar lipseşte încheierea de şedinţă din data de 16 iulie 2007, respectiv din hotărâre lipseşte menţiunea că ar conţine şi această încheiere
- instanţa de apel nu a efectuat un control judiciar efectiv al sentinţei şi a încălcat voinţa legiuitorului şi drepturile persoanei îndreptăţite nefăcând acesteia o propunere privind acordarea unor bunuri în compensare.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de control judiciar nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea unui motiv de desfiinţare sau casare a hotărârii pronunţate, ci poate să grupeze aceste argumente pentru a răspunde motivului de desfiinţare sau casare printr-un considerent comun. În speţă, Curtea de Apel Timişoara a procedat exact în această manieră, respectiv a grupat argumentele formulate de apelanţi şi a răspuns la acestea printr-un considerent comun, astfel încât nu se poate susţine că Decizia atacată nu este motivată. Mai mult, instanţa grupând argumentele, a răspuns explicit la toate problemele decisive pentru rezolvarea corectă a cauzei deduse judecăţii.
Potrivit modificărilor aduse Legii 10/2001 republicată prin Titlurile I şi VI ale Legii 247/2005, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, instanţa de judecată ne este abilitată să stabilească o despăgubire concretă, certă şi lichidă pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
Titlul VII al legii amintite prevede că evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, care potrivit dispoziţiilor art. 16.12 din HG 1095/2005, vor întocmi raportul ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora se vor acorda titlurile de despăgubire.
Dispozitivul reprezintă un element esenţial al hotărârii întrucât el cuprinde soluţia adoptată de instanţă cu privire la litigiul cu care a fost investită. El trebuie să fie în concordanţă cu minuta întocmită cu ocazia pronunţării.
În practică, s-a stabilit că numai neconcordanţa flagrantă între minută şi dispozitiv are drept consecinţă nulitatea hotărârii deoarece nu se poate şti ce anime a hotărât instanţa. Pentru exemplificare, există neconcordanţa flagrantă atunci când prin minută se admite apelul, iar prin dispozitiv se respingă apelul sau se constată perimarea acestuia.
În speţă, faptul că în dispozitivul deciziei atacate nu s-au mai inserat cuvintele "ca neîntemeiate" nu poate echivala cu o necorelare a dispozitivului cu minuta deoarece această lipsă nu are nici o repercursiune asupra soluţiei date. Atât prin minută, cât şi prin dispozitiv este exprimată neechivoc soluţia adoptată de instanţă, respectiv aceea de respingere a ambelor apeluri.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia din dosar lipseşte încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2007. Aceasta este inclusă în Decizia atacată, constituind practicaua sau partea introductivă în care au fost arătate instanţa care a pronunţat soluţia, componenţa completului de judecată, obiectul cauzei deduse judecăţii, numele şi susţinerile părţilor. Doar în situaţia în care pronunţarea hotărârii a fost amânată ( în speţă pronunţarea nu s-a amânat) menţiunile arătate se vor consemna separat în încheierea de dezbateri despre care se va face vorbire în hotărâre, iar lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii.
În fine, nu se poate reţine nici critica privitoare la încălcarea drepturilor persoanei îndreptăţite.
Este adevărat că art. 10 alin. (10) al Legii 10/2001 republicată prevede că în situaţia în care imobilele nu pot fi restituite în natură măsurile reparatorii se pot acorda şi în compensare cu alte bunuri, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite, însă în speţă această compensare nu poate opera întrucât pârâtul Municipiul Caransebeş a susţinut, în întâmpinările depuse la dosar, că nu deţine alte bunuri în afara celor necesare pentru a-şi desfăşura activitatea.
Având în vedere acest aspect, instanţa de apel în mod corect a aplicat teza a 2-a a alin. (10) din art. 10 şi a obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
În consecinţă, hotărârea pronunţată în cauză este legală, iar recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.E.A. împotriva deciziei nr. 331 A din 18 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1978/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 193/2008. Civil → |
|---|
