ICCJ. Decizia nr. 193/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 193
Dosar nr. 614/116/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat restrângerea dreptului la libera circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtei B.M.C. returnat în baza Acordului de readmisie încheiat cu această ţară şi ratificat prin Legea nr. 173/1997, sens în care a invocat incidenţa prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 52 lit. din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 921 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Călăraşi a respins cererea reclamantei.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că după aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, orice cetăţean român a devenit şi cetăţean european, astfel încât se bucură de protecţie oferită de legislaţia europeană, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea unuia dintre drepturile fundamentale ale comunităţii europene, şi anume cel de liberă circulaţie.
În acest context, s-a reţinut că atât acordul de readmisie încheiat cu Italia în urmă cu 10 ani, cât şi legislaţia internă adoptată anterior momentului aderării, nu mai corespund noilor realităţi şi contravin principiilor consacrate de art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ori, potrivit pct. 2 şi 3 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, restrângerile ce se pot aduce dreptului la liberă circulaţie sunt cele care constituie măsuri necesare într-o societate democrată pentru securitate naţională, siguranţă, prevenirea faptelor penale, protejarea dreptului şi libertăţilor altora sau dacă sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţie şi ieşirea propriilor cetăţeni în spaţiul european anterior aderării României nu este de natură să constituie în sine o conduită care ameninţă ordinea publică, siguranţa şi securitatea naţională şi care să impună astfel restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Migraţia ilegală, invocată în susţinerea cererii introductive, nu se constituie într-o cauză are să ducă la restrângerea unui drept fundamental, atâta timp cât actualul context legislativ european nu mai impune atari restricţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac soluţionată prin Decizia civilă nr. 466/A din 5 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul anulării sale ca netimbrate.
S-a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală stipulată de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deşi actul normativ în materie, Legea nr. 248/2005, nu prevede scutiri de la plata acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat greşita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că atât prima instanţă cât şi cea de apel, au înlăturat în mod greşit aplicabilitatea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii ce impun o singură condiţie pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie, şi anume aceea a returnării persoanei dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat cu acel stat, condiţii întrunite în cauză.
Prin această reglementare, legiuitorul naţional a stabilit de fapt că libertatea de circulaţie nu este absolută, fiind necesar ca aceasta să se desfăşoare cu respectarea anumitor reguli, interpretare ce este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi cele prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se garantează exerciţiul acestui drept cu anumite restrângerii în cazuri determinate.
Limitarea acestui drept este necesară în scopul evitării migraţiei ilegale, cetăţenii români având obligaţia, asemenea tuturor cetăţenilor europeni, să respecte condiţiile de intrare şi şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, condiţii care nu au fost respectate de pârât.
Recursul dedus judecăţii nu poate fi primit pentru următoarele considerente ce fac de prisos analiza criticilor recurentei cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate.
Potrivit art. 299 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului", ceea ce înseamnă că recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică fără să se fi exercitat în prealabil calea de atac a apelului, recursul fiind o cale de atac subsecventă.
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată iar hotărârea pronunţată în apel a fost recurată, însă criticile vizează alte considerente decât cele reţinute la pronunţarea acestei hotărâri.
Ca urmare, dacă apelul a fost anulat ca netimbrat, cum este cazul în speţă, recursul nu poate viza însăşi fondul hotărârii atacate, ci numai viciile procedurale legate de anularea apelului pentru neregularitatea arătată.
Faţă de cele ce preced, constatând că criticile prezentului recurs care privesc fondul hotărârii atacate, exced dispoziţiile instanţei de apel, ceea ce, faţă de considerentele sus expuse, face de prisos analiza acestora, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 466 A din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1897/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 179/2008. Civil → |
|---|
