ICCJ. Decizia nr. 2112/2008. Civil .
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ .
Decizia nr. 2112
Dosar nr. 1530/118/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1199 din 31 martie 2006, reclamanta C.I. a chemat în judecată Primăria oraşului Cernavodă prin Primar, pentru ca în contradictoriu cu acesta să fie repusă în termen pentru formularea notificării ce urmează a fi adresată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pârâtei - unitate deţinătoare.
În motivarea cererii a învederat că prin certificatul de moştenitor nr. 706/1984 este unica moştenitoare a defunctului său soţ P.D.D., ca şi legatară universală.
Mai arată că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 10224 din 15 aprilie 1942 de Tribunalul Ilfov, soţului său i-au revenit în proprietate 5,25 ha teren şi fabrica de ţigle şi cărămizi, situată în Cernavodă, judeţul Constanţa, preluată abuziv de către stat.
Deoarece nu a formulat în termen notificare solicită repunerea în termen, motivând că în 15 decembrie 2001 a fost victima unui incendiu produs în locuinţa sa, în urma căruia a suferit un şoc şi a avut multe leziuni, o perioadă îndelungată având pierdere de memorie, iar în martie 2006, când starea sănătăţii sale s-a ameliorat, era deja decăzută din dreptul de notificare.
Prin sentinţa civilă nr. 2785 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantei C.I., formulată prin mandatar C.A.D.
Instanţa de fond a reţinut că, cererea de repunere în termen nu este justificată, deoarece reclamanta avea posibilitatea să formuleze notificarea în baza Legii nr. 10/2001, începând cu luna februarie 2001 până la 15 decembrie 2001, dată la care a intervenit accidentul la care face referire.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 272/C din 10 septembrie 2007 a respins apelul declarat de reclamantă prin mandatar C.A.D. în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul oraşului Cernavodă împotriva sentinţei civile nr. 2785 din 21 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că apelanta-reclamantă C.I. este unica moştenitoare a soţului său, P.D. conform certificatului de moştenitor nr. 706/1984.
Ca urmare a apariţiei Legii nr. 10/2001, care a instituit o procedură specială privind restituirea caselor naţionalizate, a sesizat instanţa, susţinând că nu a putut să notifice în termen unitatea deţinătoare a imobilului, deoarece a fost împiedicată de starea de boală în care s-a aflat o perioadă mai îndelungată.
Instanţa a avut în vedere că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 29001, data publicării în Monitorul Oficial, iar termenul a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, termenul limită fiind stabilit la 14 februarie 2002.
Acţiunea prin care reclamanta a solicitat repunerea în termen a fost înregistrată la instanţă la data de 30 mai 2006.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că apelanta-reclamantă avea posibilitatea să formuleze notificarea înainte de data producerii incendiului în domiciliul său, adică în perioada cuprinsă între 14 februarie 2001-15 decembrie 2001.
Faptul că după această dată reclamanta a suferit mai multe vătămări, starea de boală s-a agravat, şi-a pierdut memoria, s-a reţinut că sunt aspecte ce trebuie să fie dovedite cu acte medicale. Adeverinţele medicale depuse la dosar confirmă o stare de boală, pe care reclamanta avut-o, dar sunt obţinute într-o altă perioadă, datate în anul 2007.
Pentru a dovedit că se impune repunerea în termen, instanţa de apel a reţinut că aceasta avea obligaţia să demonstreze împrejurările care constituie impedimente temeinice care au împiedicat-o să-şi exercite dreptul în termen.
Repunerea în termen nu este îngrădită prin anumite cazuri predeterminate, ci încuviinţarea ei este lăsată la aprecierea instanţei care o va acorda atunci când constată existenţa unor motive temeinice şi suficiente.
Apelanta-reclamantă avea obligaţia să demonstreze instanţei cauza pentru care nu a formulat notificare înainte de 15 decembrie 2001, motivele care au împiedicat-o, iar starea de boală la care se referă trebuia dovedită cu acte medicale, datate în perioada pretinsă.
Reţinându-se că apelanta-reclamantă nu a dovedit situaţiile excepţionale la care se referă, cauze întemeiate care au împiedicat-o să formuleze în termen notificarea, s-a ajuns la soluţia deja arătată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că a făcut dovada că, datorită unor împrejurări mai presus de voinţa sa, a fost împiedicată să formuleze notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, termenul expirând la 14 februarie 2002.
Susţine recurenta, că împiedicarea de a formula notificare s-a datorat împrejurării că, în primăvara anului 2001, actualul soţ a fost grav bolnav, internat în spital, ea „neavând puterea şi forţa necesară de a urmări legislaţia la zi, iar mijloacele din mass-media nu au prezentat îndeajuns respectiva lege pentru a înţelege întreaga procedură". Mai arată că a făcut dovada faptului că la 15 decembrie 2001 a fost victima unui accident prin incendiere la domiciliul său şi datorită împrejurărilor evenimentului şi vârstei şi-a pierdut temporar memoria, iar când şi-a revenit din şoc a apelat la rude pentru a formula notificarea, deşi termenul era „prescris".
Susţine şi faptul că a depus la instanţă acte medicale cu care a dovedit că temporar, după accidentul suferit, a avut pierderi de memorie, dar că actele medicale au fost apreciate ca fiind insuficiente pentru a echivala cu unele care să justifice motive temeinice pentru repunerea în termen.
La termenul din 31 martie 2008, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale atât a Tribunalului Constanţa, cât şi a Curţii de Apel Constanţa de a soluţiona cererea de repunere în termen, susţinând că pentru o astfel de cauză competenţa revine Judecătoriei Medgidia.
Faţă de obiectul cauzei, repunerea în termen pentru formularea notificării în vederea restituirii unui imobil naţionalizat, în temeiul Legii nr. 10/2001, se reţine că, în mod corect s-a soluţionat cauza în primă instanţă de către Tribunalul Constanţa. Cererea vizează repunerea reclamantei în situaţia de a fi în măsură să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, ce reprezintă actul iniţial al declanşării procedurii prealabile prevăzute de această lege.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului"
Potrivit aceluiaşi text alin. (4) şi (5) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicitat în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
În art. 23 alin. (l) din lege se prevede că unitatea deţinătoare trebuie să răspundă la notificare prin emiterea unei decizii, sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Decizia sau dispoziţia motivată, prin care s-a respins notificarea poate fi atacată de persoana care se pretinde a fi îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, sau după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării.
În aceste condiţii, având în vedere că, Decizia ce se emite în urma soluţionării notificării poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului, prin similitudine şi orice acţiune accesorie vizând procedura de înregistrare a notificării sau de soluţionare a ei este de competenţa aceleiaşi instanţe.
În concluzie, excepţia invocată urmează să fie respinsă, reţinându-se că, în mod corect cauza a fost soluţionată de instanţa competentă (Tribunalul Constanţa), iar calea de atac a apelului de către Curtea de Apel Constanţa.
Recursul declarat de reclamantă va fi respins pentru următoarele considerente:
Acţiunea iniţială, aşa cum s-a arătat anterior, vizează repunerea reclamantei în termenul de a formula notificare.
Pentru a stabili dacă reclamanta poate sau nu să fie pusă în termen, trebuie avută în vedere natura acestui termen, care poate fi asimilată cerinţelor din art. 103 C. proc. civ., pentru că neîndeplinirea acestui act procedural în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voinţa ei să formuleze notificarea.
În speţă, se reţine că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, astfel că termenul limită pentru formularea notificării a fost 14 februarie 2002.
Pentru a dovedi că se impune repunerea în termen, recurenta care a formulat acţiunea la 30 mai 2006, avea obligaţia să demonstreze împrejurările ce constituie impedimente temeinice care au împiedicat-o să-şi exercite dreptul în termen.
Ca urmare a apariţiei Legii nr. 10/2001, care a instituit o procedură specială privind restituirea imobilelor, recurenta a formulat cererea de repunere în termen şi a susţinut că nu a putut formula notificarea în termen, fiind împiedicată de „o stare de boală deosebită".
Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, iar termenul pentru formularea notificărilor a fost prelungit succesiv până la 14 februarie 2002.
Este de netăgăduit, că reclamanta la data de 15 decembrie 2001 a suferit mai multe vătămări din cauza incendiului produs la domiciliul său, dar acest aspect nu a fost dovedit cu acte medicale datate în perioada pretinsă.
Avea obligaţia, în primul rând să dovedească motivele pentru care notificarea nu a fost formulată în perioada 14 februarie 2001-15 decembrie 2001, sau că, după această ultimă dată, au existat împrejurări care constituie impedimente temeinice care au împiedicat-o să procedeze în termen la exercitarea dreptului său.
Dreptul reclamantei este unul procedural, care trebuia exercitat sub sancţiunea decăderii într-un anumit termen, iar sancţiunea decăderii este inoperantă numai dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voinţa părţii, care nu poate fi prevăzută şi nici depăşită de aceasta.
Aspectele invocate de reclamantă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, nu pot fi considerate un obstacol ce nu putea fi prevăzut şi depăşit de reclamantă, care a împiedicat-o să formuleze notificarea în termen legal.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamanta C.I.
Respinge recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei civile nr. 272/C din 10 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2008. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2001/2008. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
