ICCJ. Decizia nr. 2120/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2120
Dosar nr. 7192/1/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 80 din 6 februarie 2003 Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de reclamantul S.E., astfel cum a fost precizată, a anulat Decizia nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâta SC V. SA Deva, dispunând obligarea acesteia la restituirea imobilului solicitat, liber de orice sarcini, cu menţiunea că reclamantul va avea un drept de folosinţă special asupra acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu, compus din casă, curte şi gradină, proprietatea autorilor reclamantului H.(B.)H., S.A. şi R.F. a fost preluat de Statul Roman prin Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, că reclamantul este persoana îndreptăţită, în calitate de fiu şi respectiv nepot al proprietarilor imobilului, iar Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul.
Susţinerea pârâtei în sensul că imobilul a suferit numeroase transformări astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, exceptat de la restituirea în natură, nu a fost reţinută în lipsa unor dovezi convingătoare.
Apelul declarat de pârâta SC V. SA Deva, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 393 A din 9 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, reţinându-se că preluarea imobilului de către stat a fost fără titlu valabil, situaţie în care pârâta nu se poate prevala de buna sa credinţa, titlul statului fiind lovit de nulitate.
Pârâta SC V. SA Deva a declarat recurs împotriva deciziei susmenţionate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 4156 din 27 aprilie 2006 a admis recursul pârâtei SC V. SA Deva împotriva deciziei nr. 392/A/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.
La pronunţarea acestei hotărâri instanţa supremă a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel avea obligaţia de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică putând fi invocate şi din oficiu.
Aşa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, recurenta-pârâtă a invocat atât în faţa primei instanţe cât şi în apel lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, potrivit art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Din înscrisurile de la dosar, respectiv copii ale extrasului de C.F. (filele 2-9 dosar nr. 4721/2002 Tribunalul Hunedoara) reiese că, imobilul solicitat de reclamant să-i fie restituit în natura, a fost vândut de autorii acestuia numitului B.N., dreptul de proprietate al cumpărătorului fiind înscris în C.F. prin încheierea Judecătoriei Deva nr. 123 din 17 ianuarie 1941, iar apoi, imobilul a fost preluat în proprietatea Statului Român prin Centrul Naţional de Românizare, notarea în C.F. efectuându-se sub nr. de ordine B 11, potrivit încheierii Judecătoriei Deva nr. 1423 din 1 iulie 1943.
De asemeni s-a reţinut că în anul 1944 prin încheierea de C.F. nr. 651 din 7 aprilie 1944 notată sub B l2, imobilul este dezmembrat în mai multe loturi, din care unul se transcrie în C.F. 3983 Deva în favoarea minorei P.L.L., minora cu care fosta proprietară H.H. a avut probleme succesorale (notările B8, B10), restul parcelelor rămânând în proprietatea statului.
În anul 1945, în temeiul legii privind abrogarea măsurilor antievreieşti, se dispune restabilirea situaţiei anterioare, în favoarea foştilor proprietari, fără a se anula notarea din 17 ianuarie 1941, privind dreptul de proprietate al cumpărătorului B.N., care, până la proba contrarie, şi-a păstrat acest drept.
Pe de altă parte s-a mai avut în vedere că prima instanţă, deşi a reţinut faptul că reclamantul este moştenitorul proprietarilor iniţiali ai imobilului în litigiu, nu a clarificat pe deplin situaţia de fapt, identificarea bunului pretins nefiind realizată potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, varianta de la data notificării.
De asemenea instanţa de apel nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în raport de imobilul înscris în C.F. 1576 Deva, notat sub nr. de ordine A+5 compus din gradină în suprafaţă de 332 mp având nr. top. nou 808/3/3/1-809/3/1/2 rămas în C.F. conform menţiunii de sub B19.
Specific apelului este devoluţiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, presupune o analiză a sentinţei atât sub aspectul nelegalităţii cât şi al netemeiniciei, putându-se administra noi probe din care să se stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă.
Or, în lipsa unor probe prin care să se identifice corect imobilul în litigiu şi deţinătorul acestuia, nici calitatea procesuală activă şi nici cea pasivă, nu pot fi corect analizate şi soluţionate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, existenţa menţiunilor din C.F. privind înstrăinarea imobilului către B.N. constituie, în lipsa altor probe, dovada contrarie în aplicarea prevederilor alin. (1) din acelaşi text de lege.
În strânsa corelaţie cu aceste aspecte era necesar ca instanţa de control judiciar să cenzureze omisiunea primei instanţe de a analiza problemele de ordin succesoral vizând calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului, date fiind menţiunile existente în extrasele de C.F. privind istoricul proprietăţii.
S-a mai reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă data la care procesul de privatizare a SC V. SA Deva a fost încheiat.
Curtea de Apel Alba-Iulia, în apel după casare, a pronunţat Decizia civilă nr. 186/A/2007 din 6 iunie 2007 prin care a fost admis apelul declarat de pârâta SC V. SA Deva împotriva sentinţei civile nr.80/6 februarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia formulată şi precizată de reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 95 din 4 februarie 2003 emisă de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
- reclamantul nu este succesorul numitului B.N., însă nici nu este necesar să fie, întrucât numitul B.N. şi-a pierdut dreptul încă din anul 1943, când imobilul s-a intabulat în favoarea Statului Român, iar după abrogarea măsurilor legislative antievreieşti, imobilul a revenit proprietarilor iniţiali, intabulaţi sub B 2, 6 şi 7;
- în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor al reclamantului după proprietarii înscrişi sub B 2, 6 şi 7, aceasta a fost dovedită cu actele civile şi înscrisurile depuse de acesta, motiv pentru care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă;
- pârâta SC V. SA Deva nu are calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, şi în consecinţa, nu poate avea calitate procesuală pasivă, excepţie invocată de pârâtă cu privire la acest imobil, fiind întemeiată;
- analizând textul aplicabil în cauză, atât în vechea formă (art. 27) cât şi în actuala formulare (art. 29) rezultă aceeaşi concluzie: imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale deja privatizate la data de 14 februarie 2001, nu pot fi obligate la restituirea în natură, urmând ca măsurile reparatorii să se stabilească prin echivalent, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- din adresa nr. 3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M. rezultă că la data de 21 martie 2000 pârâta SC V. SA Deva era în totalitate privatizată, indicându-se şi numele tuturor acţionarilor, persoane de drept privat.
- imobilul fiind evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului, ci la restituirea prin echivalent, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Nemulţumit fiind de soluţia pronunţată de instanţa de apel, reclamantul S.E. a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 2 august 2007, sub nr. 7192/1/07, critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând aspectul încălcării dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se susţine că la efectuarea raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, conform dispoziţiilor deciziei de casare nr. 4156/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recurentul nu a fost citat în vederea efectuării expertizei, fiind încălcate prevederile art. 208l C. proc. civ., situaţie în care nu a avut cunoştinţă despre lucrarea efectuată. Astfel, în opinia recurentului, raportul de expertiză este nul.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că Decizia instanţei de apel este nelegală şi în ceea ce priveşte evidenţierea imobilului în litigiu în patrimoniul intimatei. Astfel, simpla stăpânire faptică de către Statul Român prin fostele întreprinderi iar în prezent de actualele societăţi comerciale nu poate constitui un titlu valabil de proprietate care să poată să fi opus proprietarului deposedat în acest mod.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs Înalta Curte îl reţine ca nefondat întrucât din analizarea conţinutului raportului de expertiză tehnică topografică existent la filele 43-53, dosar apel, la capitolul 5 "desfăşurarea şi conţinutul expertizei" se menţionează că într-adevăr convocarea părţilor s-a realizat greu, însă, la faţa locului au fost prezenţi pentru măsurători în data de 10 aprilie 2007 ora 11,00 d-nul T.V. acţionar majoritar SC V. SA Deva, d-nul M.P. administrator la SC V. SA Deva din partea pârâtei apelante şi din partea domnului reclamant-intimat S.E., d-nul avocat C.S., reprezentantul acestuia.
Pentru cele de mai sus primul motiv de recurs se priveşte ca nefondat, neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 2081 C. proc. civ.
Cu privire la al doilea motiv de recurs prin care se critică Decizia instanţei de apel sub aspectul evidenţierii imobilului în litigiu în patrimoniul statului şi acesta se găseşte ca nefondat.
Astfel, instanţa de casare a stabilit că pârâta SC V. SA Deva a fost privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 neputându-se pune în discuţie aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Din adresa nr. 3014 din 17 mai 2000 emisă de SC R.M. SA rezultă că în luna martie 2000 SC V. SA Deva era total privatizată, imobilul în litigiu fiind evidenţiat în patrimoniul acesteia.
Dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, varianta de la data notificării, prevedeau ca pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri sau servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilelor solicitate.
Art. 29, în actuala reglementare, nu mai face distincţie între imobilele preluate cu titlu valabil şi cele preluate iară titlu valabil, dispunând ca, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţa a imobilelor solicitate.
Or, faţă de textele de lege mai sus arătate se exclude orice discuţie privind valabilitatea titlului Statului.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 186/A din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2136/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 201/2008. Civil → |
---|