ICCJ. Decizia nr. 2241/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2241
Dosar nr. 3042/63/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 7 septembrie 2006 S.Ş. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate lipsa nejustificată a deciziei sau dispoziţiei la notificarea prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, să se constate că este antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei Primăria Municipiului Craiova pentru a nu răspunde notificării nr. 227140 din 7 august 2001 cu obligarea la plata sumei de 50 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la pronunţarea hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei prevăzută de art. 23 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea înregistrată la nr. 22740 din 7 august 2001 a solicitat Primăriei Municipiului Craiova acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 21309 mp, ce a aparţinut tatălui său, teren situat în Craiova, zona Petrom, însă nu a primit nici un răspuns.
În apărare, pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, având în vedere natura funciară a litigiului, învederând că reclamantul a urmat procedura reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr.1/2000 şi nu în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 386 din 17 aprilie 2007, a respins excepţia de necompetenţă materială a tribunalului invocată de pârâţi şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, pentru capetele de cerere având ca obiect acţiunea în constatare.
A admis acţiunea având ca obiect obligaţia de a face şi plata de daune cominatorii formulată de reclamant, obligând pârâţii să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea sumei de 50 de lei, cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efective a obligaţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că demersul judiciar al reclamantului este circumscris dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel că litigiul este dat în competenţa tribunalului, în primă instanţă, iar pârâţii aveau obligaţia să se pronunţe prin decizie/dispoziţie, după caz, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
Întrucât pârâţii nu s-au pronunţat în termen asupra notificării, în raport de dispoziţiile art. 1073 şi art. 1075 C. civ., aceştia au fost obligaţi şi la plata sumei de 50 de lei, pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, reiterând excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi deosebirea de regim juridic al cererilor făcute în termenul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 1/2000, astfel că soluţia care se impune este aceea de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 773 din 20 septembrie 2007, a respins apelul declarat de pârâţi ca nefondat, cu motivarea că tribunalul este instanţa competentă să judece în primă instanţă cererea petiţionarului, iar entitatea investită cu soluţionarea notificării avea obligaţia să o rezolve.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Craiova, invocând cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 6, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele critici:
- instanţa, atât cea de fond cât şi cea de apel, nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, motivarea fiind contrară cererii de chemare în judecată care angajează răspunderea civilă delictuală, cu consecinţele care decurg din aceasta: obligaţia de a răspunde şi plata daunelor cominatorii;
- competentă în soluţionarea pricinii ca instanţă de fond era Judecătoria Craiova date fiind dispoziţiile art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 80 din HG nr. 890/2005 şi art. 1 C. proc. civ.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei dispoziţii şi mai cu seamă a unei notificări, aşa cum este definită şi ale cărei condiţii de fond şi formă sunt expres menţionate în art. 22 din Legea nr. 10/2001, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei.
A mai susţinut că în speţa dedusă judecăţii s-a făcut dovada că cererea la care se face referire reprezintă o revenire la o altă cerere înregistrată sub nr. 3959/2000 ce are ca temei juridic Legea nr. 1/2000.
Între cele două acte normative ce vizează în principiu restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001 există deosebiri în ceea ce priveşte actul administrativ prin care se soluţionează în fond cererea precum şi calea de atac ce poate fi exercitată împotriva acestora.
Faţă de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre judecare, instanţei competente, respectiv Judecătoria Craiova.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce succed.
Reclamantul S.Ş., în temeiul Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a notificat Primăria Municipiului Craiova, solicitând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 21.309 mp.
În speţă, pârâtul trebuia să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii formulată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, potrivit art. 23 alin. (1) din Lege (devenit art. 25) din Legea nr. 10/2001 modificată.
Pârâtul nu s-a conformat şi nu s-a pronunţat nici prin decizie, nici prin dispoziţie motivată.
Refuzul de soluţionare a cererii echivalează cu un răspuns negativ, care deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie.
Instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului este secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul persoana juridică, potrivit art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Sub acest aspect, instanţele au procedat legal obligând pârâtul să rezolve cererea, întrucât termenul de 60 de zile, este imperativ.
Instanţele au greşit însă atunci când au obligat pârâtul la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, prin aplicarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1075 C. civ.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce priveşte imobilele preluate abuziv în perioada menţionată în lege, precum şi procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.
Pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce revin persoanelor juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparaţiilor, legea prevede unele sancţiuni.
În lipsa unor sancţiuni prevăzute în lege pentru nerespectarea termenului de 60 de zile, instanţa a recurs la dispoziţiile art. 1073 şi art. 1075 C. civ., care nu au nici o legătură cu legea specială.
Reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtului să soluţioneze notificarea, ca obligaţie principală, de a face, sub sancţiunea unor daune cominatorii.
Chiar dacă recurentul nu a formulat o critică referitoare la greşita obligare la plata daunelor cominatorii, invocând greşita angajare a răspunderii civile şi cadrul procesual în care reclamantul a înţeles să se judece, faptul că acesta poartă asupra unei obligaţii de a face, implicit a cerut să se înlăture această sancţiune accesorie la obligaţia unică de a răspunde notificării.
Pentru aceste considerente, recursul declarat este întemeiat, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ.
Va casa Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 386 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în sensul că păstrând celelalte dispoziţii şi va înlătura sancţiunea daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 773 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 386 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii, înlătură sancţiunea daunelor cominatorii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2200/2008. Civil → |
|---|
