ICCJ. Decizia nr. 2728/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2728
Dosar nr. 10811/30/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, la 7 noiembrie 2005, reclamanta P.A.A. s solicitat, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara, anularea Dispoziţiei nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Timişoara, să se constate preluarea abuzivă de către Statul român a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chişoda, nr. top. 1398/635 - 637, să se dispună restituirea în natură, către reclamantă, a imobilului.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a avut în proprietate imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chişoda, nr. top. 1398/635 - 637 până în anul 1983, când a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără echivalent.
Imobilul poate fi restituit în natură.
1.3. În drept
Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile „Legii nr. 10/2001".
2.Întâmpinarea
Pârâtul Primarul municipiului Timişoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dispoziţia emisă este legală.
Reclamanta a plecat definitiv din ţară, stabilindu-şi domiciliul în străinătate, şi a făcut cerere de înstrăinare către stat a construcţiilor.
3. Hotărârea primei instanţe
3.1. Soluţia
Prin sentinţa civilă nr. 972/PI din 27 aprilie 2007 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chişoda, nr. top. 1398/635 - 637 condiţionat de rambursarea sumei de 9.227 lei vechi, reprezentând valoarea despăgubirii primite, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie, constatând că imobilul a fost preluat în patrimoniul statului fără titlu valabil.
A dispus înscrierea în C.F. enunţată a dreptului de proprietate asupra imobilului supus restituirii, în favoarea reclamantei, condiţionat de rambursarea sumei configurate.
3.2. Considerentele
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că actele doveditoare aflate în compunerea dosarului alcătuit în cea dintâi fază a procedurii confirmă îndeajuns de credibil că petiţionara, prevalându-se de vocaţia de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, a apelat pentru retrocedarea proprietăţii care a fost preluată cu plată, în limita edificatului şi, respectiv, fără plată, în limita terenului ce încorporează construcţia.
Cum actele doveditoare aflate în compunerea dosarului alcătuit în cea dintâi fază a procedurii în discuţie, se verifică a avea aptitudinea de a proba vocaţia petiţionarea de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, respectiv la retrocedarea proprietăţii de care în perioada de referinţă a legii reparatorii a fost spoliată; şi, nu în ultimul rând, subsumarea nemişcătorului litigios categoriei imobilelor preluate abuziv în patrimoniul statului, în accepţia art. 2 alin. (1) lit. j), fostă h), apartenent legii reparatorii în discuţie; în alţi termeni, fără titlu valabil, raportat la exigenţele imperativului art. 6 apartenent Legii nr. 213/1998, în ale cărui coordonate chiar Legea nr. 10/2001 sugerează a fi cantonată cercetarea valabilităţii titlului statului, de vreme ce, Decretul nr. 223/1974, fiind contrar spiritului Constituţiei din 1965 sub imperiul căruia a fost edictat, configurat prin ale sale art. 36 şi art. 17, care nu îngăduiau discriminări între cetăţenii români după cum aveau domiciliul în România sau în străinătate, aşa cum cel din urmă decret, prin primul său articol a făcut-o, nu putea conferi statului legitimitate în stăpânirea nemişcătorului.
S-a arătat că, respectând cu rigoare noul ambient legislativ şi, finalmente, disponibilitatea procesuală, în baza dispoziţiilor alin. (3) apartenent art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis demersul judiciar pendent în modalitatea cerută.
4. Hotărârea instanţei de ape.
4.1. Soluţia
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 428 din 11 octombrie 2007 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi municipiul Timişoara, prin primar.
4.2. Considerentele
În considerentele deciziei, instanţa de apel a arătat că în mod corect prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar pentru asigurarea caracterului reparator se impune restituirea către adevăraţii proprietari.
Normele metodologice invocate de către apelanţi se plasează în afara spiritului şi sferei juridice determinată de Legea nr. 10/2001, fiind de notorietate, chiar în concepţia legiuitorului Legii nr. 10/2001, că actele normative de preluare a proprietăţii în fostul regim, au avut un caracter abuziv.
5. Recursul
5.1.Motive
Pârâtul Primarul municipiului Timişoara a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Preluarea făcută în temeiul Decretului nr. 223/1974 nu a fost abuzivă, faţă de prevederile art. 1.4. lit. B) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Contestatoarea a plecat definitiv din ţară, stabilindu-şi domiciliul în străinătate, aceasta adresând Statului Român o cerere privind înstrăinarea către stat a construcţiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din ţară.
Stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a considerat că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit.
5.2.Analiza făcută de instanţa de recurs
Dezvoltarea criticilor enunţate a permis încadrarea acestora numai în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizată legalitatea hotărârii date în apel, Înalta Curte apreciind că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este necontestat faptul că imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut a fost preluat de stat în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, cu plata sumei de 9.227 lei. Or, la acea dată era în vigoare Constituţia din 1965 care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală.
Potrivit acestui text, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile şi economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află, precum şi bunurile de uz şi confort personal.
Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală. Construcţiile aparţinând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din ţară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, trec fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcţiilor prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condiţiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că decretul respecta prevederile constituţionale enunţate.
Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) şi (2) prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociaţie cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-şi părăsi propria ţară.
Aşadar, faptul că s-a plătit o despăgubire la momentul preluării de către sta.
nu înseamnă că preluarea a fost legală, întrucât cei cărora li se aplicau dispoziţiile decretului erau obligaţi să înstrăineze bunul în schimbul unei sume stabilite de stat în mod discreţionar. Nu s-ar putea vorbi de o înstrăinare liber consimţită, ci de o adevărată vânzare silită, cu consecinţa încălcării unor principii esenţiale de vreme ce era desemnat drept unic cumpărător statul român.
Trimiterea pe care o face recurentul la norma înscrisă în HG nr. 498/2003 nu este de natură să justifice punctul său de vedere în ce priveşte legalitatea titlului statului. HG conţine norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, şi are o forţă juridică inferioară celei a legii în a cărei aplicare a fost dată. Or, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 sunt imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. În temeiul art. 6 alin. (1) fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Constituţia din 1965, care garanta proprietatea particulară, a fost încălcată prin Decretul nr. 223/1974 care lipsea persoana fizică de dreptul său de proprietate în schimbul liberei circulaţii.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 291/PI din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 1.4. lit. B) din HG nr. 498/2003, iar această hotărâre nu a fost recurată.
Faţă de cele ce preced, aprecierile făcute de recurent privitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului proprietatea reclamantei nu sunt corecte şi nu pot fundamenta respingerea cererii de restituire în natură formulată potrivit Legii nr. 10/2001.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 428 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2736/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2551/2008. Civil → |
|---|
