ICCJ. Decizia nr. 2551/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2551
Dosar nr. 254/110/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii A.V., D.I., N.M. (în calitate de moştenitoare a defunctului N.G.), O.I., P.M. si V.M. (în calitate de moştenitoare a defunctului V.N.) au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Borzeşti şi au solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite reclamanţilor, rezultate din aplicarea în producţie fără acordul reclamanţilor, a brevetului de invenţie nr. 110038-B1 pentru anul 2003, sume ce se ridică la valoarea de 324.480 lei.
În motivarea cererii, reclamanţii arată că la data de 29 decembrie 1995 a fost emis brevetul de invenţie nr. 11 0038-B1 pentru "procedeu de obţinere a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice".
În fiecare an s-a efectuat un calcul al drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, după cum urmează:
1. pentru anul 2000 s-a convenit 7% din valoarea avantajelor economice obţinute, afectate de cheltuielile financiare aferente, având ca reper anul 1991, cu o pondere de cheltuieli financiare de 26,81 %.
2. pentru anul 2001, a fost păstrat procentul de 7% din valoarea avantajelor economice care au fost de 4.412.394.542 lei vechi, cu cheltuieli financiare de exploatare de 25,8% rezultând 3.273.996.175 lei vechi.
3. pentru anul 2002 s-au calculat avantajele economice în cuantum de 3.047.953.856 lei vechi. în schimb, de această dată, ponderea cheltuielilor financiare cu exploatarea a fost de 83,94%.
Dat fiind procentul foarte ridicat al cheltuielilor financiare-de 82,94%- reclamanţii nu au fost de acord cu încheierea unui alt contract şi, în această situaţie, pârâta a folosit invenţia fără acordul reclamanţilor.
Reclamanţii au solicitat ca la stabilirea drepturilor ce li se cuvin să nu se fie luate în calcul cheltuielile financiare ci numai cuantumul avantajelor economice şi au arătat că, dată fiind atitudinea pârâtei, în anul 2003 nu s-a putut finaliza un nou contract de cesiune a brevetului.
Se solicită ca pârâta să fie obligată la plata unei cote de 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenţiei în anul 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1466/2006, Tribunalul Bacău a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.367,046.941,31 ROL, cu titlu de despăgubiri civile şi 2130 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 61, art. 66 şi art. 67 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie şi dispoziţiile Regulamentului de aplicare a acestei legi aprobat prin HG nr. 152/1992, care prevăd că drepturile autorului unei invenţii se stabilesc prin contract încheiat între acesta şi societatea care o aplică, iar în caz de neînţelegeri (neîncheierea unui contract) despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de acea societate.
Instanţa a reţinut că pârâta a aplicat în cursul anului 2003 în procesul de producţie brevetul de invenţie al cărui autori sunt reclamanţii şi faţă de împrejurarea că negocierile dintre părţi cu privire la suma cuvenită autorilor-reclamanţi au eşuat, a apreciat că procentul de 40% solicitat de reclamanţii autori ai brevetului de invenţie este corect, astfel încât a obligat pârâta la plata către aceştia a sumei de 1.367.046.941,31 ROL (136.704,69 RON) stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 322 din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Borzeşti împotriva sentinţei civile nr. 1466/2006 a Tribunalului Bacău.
Răspunzând motivului de apel prin care se invoca încălcarea de către prima instanţa a principiului contradictorialitătii şi al dreptului la apărare, Curtea de Apel a reţinut că acesta este neîntemeiat întrucât apelanta-pârâtă a fost legal citată, luând termenul în cunoştinţă prin reprezentant, a depus întâmpinare şi acte în susţinerea apărării, a fost reprezentată la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2006 solicitând un termen mai lung pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, a achiesat la efectuarea expertizei contabile propusă de intimaţii-reclamanţi, a propus realizarea unei expertize tehnice şi i s-a comunicat un exemplar al expertizei contabile efectuate în cauză, asupra căreia apelanta-pârâtă nu a formulat obiecţiuni.
Împrejurarea că ulterior admiterii expertizei contabile, reprezentantul pârâtei nu s-a mai prezentat la instanţa, nu a fost apreciată ca o încălcare a principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel cum a susţinut apelanta, deoarece instanţa a considerat că această conduită nu ar putea fi imputabilă instanţei de judecată.
Motivul de apel conform căruia intimaţilor-reclamanţi li s-au acordat neîntemeiat drepturile de autor pe anul 2003 în procent de 40% din valoarea avantajelor economice, fără a se avea în vedere cheltuielile financiare, a fost deasemenea considerat ca neîntemeiat.
Instanţa de apel a reţinut că în absenţa unui cadru contractual, drepturile băneşti cuvenite autorului unei invenţii se stabilesc în condiţiile art. 37, art. 61-67 şi art. 72 alin. (3) şi (4) din Legea, nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie şi ale Regulamentului de aplicare a Legii, aprobat prin HG nr. 152/1991 ( cap.5), în raport de rezultatele economice obţinute de societatea utilizatoare a brevetului.
În speţă, potrivit expertizei contabile efectuate la instanţa de fond, la care apelantă nu a formulat obiecţiuni, avantajele economice obţinute de aceasta, în urma utilizării brevetului intimaţilor au fost stabilite la cuantumul de 3.417.617.358,29 lei, cuantum apropiat celui stabilit de însăşi apelantă pentru anul precedent ( f. 9 dosar fond).
S-a considerat ca nefiind pertinentă susţinerea apelantei conform căreia în cursul anului 2003 a utilizat brevetul de invenţie doar pentru o perioadă limitată de timp şi nu la parametrii optimi întrucât, din înscrisul înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229 din 22 februarie 2005 ( f.22 dosar apel) rezultă că în anul 2003 instalaţia a funcţionat conform parametrilor din descrierea brevetului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs apelanta-pârâtă SC C. SA Borzeşti.
Prin recursul declarat se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu hotărârea recurată, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost dată cu încălcarea principiilor fundamentale privind judecata şi anume principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului de apărare întrucât atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au respins în mod nejustificat cererea apelantei-pârâte de a se administra proba cu expertiza tehnică efectuată de un specialist în domeniul proprietăţii intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă într-adevăr şi în ce măsură, a fost aplicată invenţia în litigiu.
Se mai arată că plata drepturilor de autor pentru anul 2003, în procent de 40%o din valoarea netă a avantajelor economice, este lipsită de fundament deoarece pentru funcţionarea acestei fabricaţii, SC C. SA Borzeşti a efectuat cheltuieli financiare, care se regăsesc în valoare neta a avantajelor economice. Solicitarea reclamanţilor-intimaţi de a li se plăti " 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenţiei în anul 2003", este total neîntemeiată şi pentru că anterior anului 2003, s-au acordat drepturi băneşti în următoarele procente:
- 10%o din valoarea economiilor realizate, cu condiţia să nu se depăşească 10%o din valoarea profitului net, valabil pentru anii 1995, 1996, anul 1997 fiind fără profit;
- 7% din valoarea avantajelor economice afectate cu cheltuielile financiare aferente pentru anul 1998.
Recurenta susţine că în raport cu anii precedenţi, pretenţiile inventatorilor depăşesc limita rezonabilului, cu atât mai mult cu cât procedeul a fost folosit doar în ultimele trei luni ale anului 2003 şi nu la parametrii din brevet.
Se arată că raportul de expertiză contabilă aflat la dosarul cauzei nu este concludent întrucât nu ia în calcul cheltuielile financiare iar instanţa de apel a soluţionat cauza în baza acestui raport, fără a-1 analiza, luând în considerare doar drepturile pretinse de reclamanţii-intimaţi, fără a ţine cont de faptul că inventatorii aveau şi obligaţii corelative acestor drepturi şi anume obligaţia să suporte o parte din cheltuielile financiare făcute cu exploatarea invenţiei, respectiv o cotă de 40% din valoarea cheltuielilor financiare.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 322/03 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În subsidiar, se solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul obligării recurentei la plata drepturilor băneşti în sumă de numai 1.058.125.802,31 ROL ( 105.812,58 RON) deoarece cheltuielile financiare efectuate cu aplicarea invenţiei trebuie suportate de către inventatori într-o cotă de 40%, proporţional cu procentul de 40%) din valoarea avantajelor economice obţinute prin aplicarea invenţiei.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, înalta Curte reţine următoarele:
1. O primă critică cuprinsă în motivele de recurs vizează încălcarea principiului contradictorialităţii şi a celui al dreptului de apărare prin respingerea cererii apelantei-pârâte de a se administra proba cu expertiza tehnică efectuată de un specialist în domeniul proprietăţii intelectuale care să stabilească fără echivoc dacă, într-adevăr şi în ce măsură, a fost aplicată invenţia în litigiu.
Se invocă prin această critică încălcarea unor principii fundamentale ce guvernează desfăşurarea procesului civil, astfel încât în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra acest motiv de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care include toate nereguralităţile procedurale ce atrag sancţiunea nulităţii în afara celor expres menţionate în alte motive de recurs iar nu în cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează încălcarea unor norme de drept material.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin hotărârea recurată nu au fost încălcate drepturile procesuale ale apelantei în sensul celor menţionate prin primul motiv de recurs.
Ceea ce se pretinde prin motivele de recurs că ar fi trebuit să fie dovedit printr-un raport de expertiză a cărui încuviinţare s-a refuzat-şi anume dacă şi în ce măsură, a fost aplicată invenţia în litigiu-a fost probat prin alte mijloace de probă administrate în litigiu.
Astfel, din înscrisul înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229 din 22 februarie 2005 (aflat la fila 22 dosar apel) a rezultat, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că în anul 2003 instalaţia a funcţionat conform parametrilor din descrierea brevetului.
Pe de altă parte, pe tot parcursul desfăşurării litigiului, apelanta-pârâtă a recunoscut funcţionarea instalaţiei în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie ale anului 2003, aşa încât o expertiză care să stabilească dacă şi în ce condiţii această instalaţie a funcţionat, nu-şi dovedesc utilitatea faţă de celelalte probe administrate şi de poziţia procesuală a părţii în legătură cu acest aspect.
2. Cel de-al doilea motiv de recurs formulat şi care vizează modalitatea de stabilire şi cuantumul drepturilor cuvenite salariaţilor este însă fondat şi determină admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din conţinutul brevetului nr. 110338B1, invenţia "procedeu de obţinere a gamabutirolactonei, prin hidrogenarea anhidridei maleice" a fost realizată de către A.V., D.I., N.G., O.I., P.M. si V.N. la solicitarea pârâtei SC C. SA Borzeşti.
Prin contractul de negociere nr. 173/15 februarie 1996 s-a convenit ca drepturile băneşti cuvenite inventatorilor conform art. 39 din Legea 64/1991 să se acorde „pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul 1995" şi să reprezinte "10% anual din valoarea economiilor rezultate, comparativ cu anul anterior aplicării invenţiei, cu condiţia să nu se depăşească 10% din valoarea profitului net."
Drepturile cuvenite inventatorilor s-au renegociat, încheindu-se contractul nr. J287 din 24 noiembrie 1998 prin care pârâta s-a obligat sa plătească reclamanţilor drepturi băneşti reprezentând „7% din valoarea avantajelor economice afectată cu cheltuielile financiare aferente." Durata contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul 1998.
În anul 2003 invenţia a fost aplicată în ultimele 3 luni ale anului. Prin adresa nr. PO 1286 din 7 octombrie 2003, inventatorii solicită unităţii negocierea unui nou contract, fără însă a preciza care este valoarea drepturilor băneşti pe care le pretind sau modalitatea de calculare a acestora.
Aceeaşi poziţie a reclamanţilor este exprimată şi prin adresele 1186 din 24 noiembrie 2003 şi 569 din 20 ianuarie 2005, pentru ca prin adresa 4563 din 25 aprilie 2005 să se solicite „reluarea discuţiilor", făcându-se referire la „cele stabilite în întâlnirea din 22 februarie 2005" (la dosar neexistând însă nici un proces verbal încheiat în urma acestei întâlniri) şi să se solicite stabilirea unei date pentru negocieri şi comunicarea ponderii cheltuielilor financiare în cheltuielile de producţie. In urma comunicării ponderii cheltuielilor financiare ca fiind de 40%, prin adresa nr. 6109 din 31 mai 2005, inventatorii aduc la cunoştinţa pârâtei că nu pot semna „actul adiţional" (a cărui încheiere, aşa cum rezultă din cuprinsul adresei, ar fi fost propusă în cadrul întâlnirii realizate în data de 22 februarie 2005 de către Comisia de Negociere ).
Pârâta comunică inventatorilor, prin adresa MH 674 din 10 iunie 2005 invitaţia „de a analiza împreună cu compartimentul specializat problemele de natură economică în vederea detensionării situaţiei şi semnării actului adiţional şi ulterior negocierea unui nou contract".
În răspunsul comunicat prin adresa 7313 din 20 iunie 2005, reclamanţii îşi exprimă acordul de a participa la o întrunire a Comisiei de Negociere, aşa încât sunt invitaţi la data de 29 iunie 2005 la şedinţa Comisiei de Negociere care îşi propune „negocierea drepturilor cuvenite autorilor ca urmare a aplicării brevetului 110338 în anul 2003 şi încheierea unui nou contract pentru întreaga perioadă de valabilitate a brevetului începând cu anul 2004."
În urma şedinţei Comisiei de Negociere, se încheie „procesul verbal nr. 2" din cuprinsul căruia rezultă că „autorii brevetului au propus ca drepturile cuvenite autorilor pentru anul 2003 să fie în procent de 40% din valoarea netă a avantajelor economice", menţionându-se că „valoarea netă a avantajelor reprezintă valoarea brută a economiilor minus 40% din cheltuielile financiare". Poziţia pârâtei a fost aceea de a propune încheierea unui act adiţional la contractul anterior care să cuprindă acelaşi condiţii de plată a drepturilor băneşti.
Înalta Curte apreciază că au relevanţă în soluţionarea litigiului următoarele dispoziţii legale:
"Pentru invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.
Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei" (art. 37 din Legea 64/1991, în numerotarea existentă la data sesizării instanţei).
În cauză, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse, pentru perioada pentru care reclamanţii solicită plata drepturilor băneşti cuvenite, raporturile contractuale anterioare încetaseră, prin expirarea termenului pentru care acestea fuseseră convenite.
Instanţele au fost chemate în prezentul litigiu să determine întinderea drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor în lipsa unor raporturi contractuale şi, din această perspectivă, se impune ca în prealabil să se stabilească a) dacă instanţa poate avea o astfel de prerogativă, de suplinire a unui acord contractual în această materie, b) care este baza (modul de calcul) şi c) care sunt criteriile de determinare a cuantumului acestor drepturilor băneşti.
în acord cu instanţele anterioare, înalta Curte apreciază că, în lipsa unui acord al părţilor concretizat într-un contract, revine instanţei de judecată posibilitatea ca, la sesizarea oricăreia dintre părţi, să stabilească cuantumul drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, urmare a aplicării invenţiei de către unitate.
În acest sens sunt prevederile art. 5 alin. (6) din Legea 64/1991 care permit instanţei de judecată să stabilească, în lipsa acordului părţilor, preţul contractului privind invenţia salariatului ca şi dispoziţiile art. 62 din acelaşi act normativ.
în ceea ce priveşte modul de calcul al acestor drepturi şi cuantumul lor, Legea stabileşte numai că: "drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei", fără a preciza însă şi care este procentul în limita căruia aceste drepturi salariale pot fi recunoscute.
Este însă indiscutabil că la calcularea acestor drepturi instanţa trebuie să aibă în vedere efectele economice rezultate din exploatarea brevetului sau aportul economic al invenţiei, aşa cum prevede art. 37 alin. (2) din Legea 64/1991.
în aplicarea acestui text legal în cauză, instanţa avea obligaţia de a stabili, în prealabil, care este cuprinsul criteriilor prevăzute de lege şi anume: "efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului" şi „aportul economic al invenţiei" iar apoi, pe bază de expertiză să determine care este, în cauză, întinderea acestor parametrii.
Prima instanţă a încuviinţat ca obiectiv al expertizei contabile „stabilirea valorilor economice rezultate ca urmare a aplicării invenţiei pe anul 2003", fără însă a argumenta de ce acesta ar reprezenta sensul noţiunilor de "efectele economice şi/sau sociale" şi „aportul economic" folosite de legiuitor în cuprinsul art. 37 alin. (2) din lege.
Totodată, instanţa a ignorat poziţia exprimată de reclamanţi sub acest aspect în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 28 iunie 2005, în care autorii invenţiei solicitând 40% din „valoarea netă a avantajelor economice", au arătat că prin „valoare netă a avantajelor" urmează a se înţelege „valoarea brută a economiei minus 40% cheltuieli financiare".
în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor solicitate de inventatori, instanţele au încuviinţat cererea reclamanţilor de fixare a acestui cuantum la 40% din valoarea economiilor, fără a argumenta în vreun fel care sunt criteriile în raport cu care acest cuantum solicitat de reclamanţi apare ca fiind legal.
Este adevărat că în cauză nu există un acord de voinţă al părţilor în determinarea cuantumului drepturilor cuvenite inventatorilor, însă aceasta nu trebuie să lase loc arbitrariului. Instanţa trebuie să aplice pe cât posibil criterii obiective în determinarea acestui cuantum, criterii care pot viza utilitatea şi valoarea invenţiei, raţionalizări şi economii obţinute în procesul de producţie ca urmare a aplicării invenţiei sau, eventual, valorificarea produselor obţinute prin aplicarea invenţiei.
Nu în ultimul rând vor putea fi avute în vedere, sub aspectul întinderii drepturilor cuvenite inventatorilor, raporturile contractuale anterioare existente între părţi precum şi raporturi contractuale ale unităţii cu alţi salariaţi inventatori pentru invenţii apropriate ca natură şi importanţă cu cea realizată de reclamanţi.
în toate cazurile însă, instanţa va trebui să-şi motiveze hotărârea atât sub aspectul criteriilor în funcţie de care s-a oprit la un anumit cuantum al drepturilor stabilite pentru inventatori, cât şi sub aspectul întinderii acestor drepturi.
Pe cale de consecinţă, reţinând că în s-a cauză s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea 64/1991, că instanţa a încuviinţat acordarea drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor în cuantumul solicitat de aceştia, fără a administra probe pentru stabilirea acestui cuantum şi fără a identifica criterii de determinare a cuantumului acordat, Înalta Curte apreciază că nu a existat o cercetare a fondului litigiului, astfel încât în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă şi va casa hotărârea recurată.
În baza art. 297 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat de pârâtă, va fi desfiinţată sentinţa civilă nr. 1466 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Borzeşti împotriva deciziei 322 din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1466 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2728/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2387/2008. Civil → |
|---|
