ICCJ. Decizia nr. 298/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 298
Dosar nr. 3812/63/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1594 din 24 noiembrie 2006, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi D.G.F.P. Dolj.
A fost anulată în parte dispoziţia nr. 17888 din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova şi s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţelor de teren de 423,76 mp şi 94 mp, situate în Craiova, individualizate potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Ş.V. şi a schiţei anexă, menţinând dispoziţia în ceea ce priveşte propunerea de acordare a despăgubirilor pentru diferenţa de teren nerestituită în natură.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta D.G.F.P. Dolj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004, unitatea deţinătoare nu s-a conformat celor dispuse şi a procedat la restituirea în natură a suprafeţei de 374 mp din totalul de teren în suprafaţă de 1764 mp, pentru diferenţa de teren nefacându-se o ofertă corectă de restituire prin echivalent, ceea ce este similar cu nesoluţionarea notificărilor reclamantei în privinţa respectivei diferenţe de teren.
În acest context, prin analiza posibilităţii restituirii în natură a diferenţei de teren, în funcţie de concluziile raportului de expertiză şi de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I art. 1 pct. 27 din Legea nr. 247/2005, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la restituirea suprafeţelor de 423,70 mp şi 94 mp, ocupate de spaţii verzi, alei, suprafeţe ce nu sunt ocupate de construcţii şi nici afectate de servituti legale şi alte amenajări de utilitate publică.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, tribunalul a reţinut ca întemeiată acţiunea reclamantei în sensul celor anterior arătate.
În ceea ce priveşte D.G.F.P. Dolj s-a reţinut că nu este parte în raportul juridic litigios, neavând calitatea de entitate care a emis dispoziţia atacată în discuţie, motiv pentru care s-a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia.
Prin Decizia nr. 493 din 17 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de pârâţii Primarul municipiului Craiova şi Primăria municipiului Craiova, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 24 noiembrie 2006 a Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. şi intimata pârâtă D.G.F.P. Dolj.
A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta S.C.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în raport de probatoriul administrat în cauză, terenul în suprafaţă de 423,70 mp nu este liber, fiind afectat de utilităţi publice (spaţii verzi, alei de acces), pe el fiind amplasată statuia lui Matei Basarab, teren ce se află în incinta Liceului „Matei Basarab" din Craiova.
Faţă de dispoziţiile art. 10 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent şi nu la restituirea în natură a terenului.
În plus, pe de altă parte, s-a avut în vedere că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea în natură a diferenţei de teren solicitată pentru următoarele considerente:
Potrivit actelor din dosar, se constată că reclamanta a formulat trei notificări adresate Primăriei municipiului Craiova, cu nr. 678/N/1991, 679/N/1991 şi nr. 57/N/1991 ce au fost conexate şi soluţionate prin Dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004, potrivit căreia s-a restituit în natură suprafaţa de 374 mp din terenul solicitat în suprafaţă totală de 1764 mp, iar pentru diferenţa de teren persoana îndreptăţită a fost invitată la negocieri pentru acordarea măsurilor reparatorii conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Predarea efectivă a terenului în suprafaţă de 374 mp s-a făcut prin procesul-verbal de predare-primire nr. 27609 din 23 februarie 2005, iar pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 1390 mp, ce nu s-a restituit în natură şi pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, s-a încheiat procesul-verbal de negociere nr. 27609 din 23 februarie 2005, în care s-au menţionat motivele, pentru care persoana îndreptăţită nu a acceptat oferta, respectiv aceea că valoarea negociată a terenului este sub nivelul valorii de piaţă, raportat la zona în care este situat în municipiul Craiova.
S-a mai reţinut că, în faza de negociere a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 şi persoana îndreptăţită, la data de 4 noiembrie 2005 a solicitat din nou restituirea în natură a diferenţei de teren de 1390 mp. Prin adresa nr. 11805 din 21 decembrie 2005, Primăria municipiului Craiova a comunicat persoanei îndreptăţite că D.G.F.P. Dolj nu a dat avizul pentru oferta făcută de primărie, situaţie în care persoana îndreptăţită urmează să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 şi HG nr. 1095/2005 privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru partea din imobil care nu a fost restituită în natură.
La 16 decembrie 2005, Primăria municipiului Craiova a emis Dispoziţia nr. 17888 prin care a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilele nerestituite în natură reclamantei, în condiţiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Această ultimă dispoziţie a fost contestată la tribunal şi a făcut obiectul litigiului de faţă.
Instanţa de fond, în soluţia adoptată a motivat că odată cu apariţia Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită a fost repusă în termen pentru a putea solicita restituirea în natură a imobilului.
A mai arătat că măsurile reparatorii trebuie să facă obiectul unei oferte concrete din partea unităţii deţinătoare pentru diferenţa de teren nerestituită în natură, iar lipsa acestei oferte ar echivala cu o nesoluţionare a notificărilor reclamantei privind diferenţa de teren.
S-a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică pentru că Dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004 privind restituirea în natură a terenului nu a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [fost art. 27 alin. (7)], dispoziţie ce a rămas definitivă, iar termenul în care se putea formula contestaţia este un termen de decădere.
Primăria municipiului Craiova prin această dispoziţie a soluţionat definitiv cele trei notificări formulate de reclamantă privind restituirea în natură, a făcut o ofertă corectă de restituire, iar modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu repun în termen persoanele îndreptăţite să solicite restituirea în natură a imobilelor care anterior apariţiei acestei ultime legi erau exceptate de la restituirea în natură.
Pentru respectarea principiului restituirii în natură a imobilelor şi după modificarea Legii nr. 10/2001, prin înlăturarea excepţiilor de la restituirea în natură, Legea nr. 247/2005 a prevăzut în Titlul VII care sunt procedurile ce trebuie urmate. În acest sens sunt dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, deciziile ori dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda cu titlul de despăgubiri, dar şi notificările nesoluţionate se predau, pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.
Comisia, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, procedează la analiza dosarelor sub aspectul legalităţii cererii de restituire în natură şi, conform art. 21 din lege, dacă pe baza constatărilor se stabileşte că imobilul pentru care au fost stabilite despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea lui.
S-a reţinut deci, că, prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul a prevăzut proceduri administrative pentru verificarea legalităţii respingerii cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, pentru notificările făcute în termen şi soluţionate definitiv prin decizie sau dispoziţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C., pe care a criticat-o prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se susţine în primul rând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde susţinerile părţilor şi dovezile invocate, modalitate în care i-au fost încălcate drepturile sale.
Mai arată că, la data de 10 aprilie 2007 au avut loc dezbaterile privind apelul declarat de pârâtă, consemnate în încheierea de şedinţă, ce face parte integrantă din Decizia atacată, aspect ce nu s-a consemnat în practicaua deciziei recurate, decizie pronunţată şi fără precizarea amânării pronunţării, aspecte ce atrag nulitatea deciziei.
Se mai susţine că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii şi dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a dat cuvântul părţilor asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei şi nici nu a fost stabilit cadrul procesual.
O altă critică se referă la neanalizarea legalităţii dispoziţiile nr. 17888 din 16 decembrie 2007, ceea ce înseamnă că nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut, analizând în continuare posibilitatea restituirii în natură a diferenţei de teren nerestituit prin prisma art. 10 pct. l şi 2 din Legea nr. 10/2001, cu invocarea explicitată a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima critică formulată de reclamantă cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 3 C. proc. civ. este nefondată, deoarece, potrivit încheierii din 10 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a dat cuvântul părţilor din proces asupra apelului declarat în cauză, fiind consemnate susţinerile părţilor prezente, cu argumentele invocate, iar pronunţarea a fost amânată conform art. 260, pentru a se da posibilitatea apelanţilor pârâţi, lipsă la acel termen să-şi exprime în scris punctele de vedere.
De asemenea, în dispozitivul încheierii s-a menţionat amânarea pronunţării la data de 17 aprilie 2007 (fila 21 dosar apel).
Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art. 137 alin. (l) C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a invocat nicio excepţie, cu ocazia soluţionării apelului de către părţile prezente şi nici din oficiu de către instanţă pentru a fi pusă în discuţia părţilor.
De fapt, critica se referă la încălcarea principiului contradictorialităţii, pentru că părţile nu au pus concluzii cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei şi nu la faptul că aceasta nu a fost invocată cu ocazia soluţionării litigiului, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat mai întâi pe excepţie şi apoi cu privire la fondul apelului.
În ceea ce priveşte nelămurirea cadrului procesual şi întinderea cercetării judecătoreşti, recurenta nu arată în ce constau aceste nelămuriri pentru ca instanţa de control judiciar să facă analiza şi aprecierile necesare.
Distinct de cele arătate, se reţine că, recurenta reclamantă a contestat numai Dispoziţia nr. 17888 din 16 decembrie 2005 şi nu Dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004, care nu a fost contestată în termen de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 [fost art. 27 alin. (7) anterior modificărilor], astfel că această dispoziţie a rămas definitivă.
Nefăcând obiectul contestaţiei, instanţa nici nu era abilitată să se pronunţe cu privire la termenul în care aceasta putea fi contestată.
Referitor la a doua critică se reţine că, recurenta reclamantă a contestat Dispoziţia nr. 17888 din 16 decembrie 2005, astfel că obiectul litigiului a fost bine stabilit.
Corect instanţa de apel a reţinut că Dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004 nu a fost contestată, prin ea Primăria municipiului Craiova soluţionând notificările reclamantei privind restituirea în natură, făcând o ofertă de restituire, iar faţă de modificările Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că nu poate fi vorba de o repunere în termen a persoanelor îndreptăţite care să solicite restituirea în natură a imobilelor ce erau exceptate de la această măsură anterior apariţiei Legii nr. 247/2005.
În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere că, pentru respectarea principiului restituirii în natură a imobilelor după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 s-au prevăzut procedurile ce trebuie urmate de persoanele îndreptăţite în Titlul VII.
În speţă, prin Dispoziţia nr. 7107 din 27 decembrie 2004, emisă de Primarul municipiului Craiova a fost restituită parţial în natură suprafaţa de 374 mp teren reclamantei faţă de suprafaţa iniţial solicitată de 1764 mp, pentru diferenţa de 1390 mp teren ocupat de Liceul „Matei Basarab" din municipiul Craiova reclamanta fiind invitată la negocieri pentru acordarea măsurilor reparatorii în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003.
Această dispoziţie nu a fost contestată de către reclamantă, contestaţia vizând Dispoziţia nr. 17888 din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul municipiului Craiova prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul imposibil de restituit în natură; faţă de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, dispoziţia urmează să fie predată Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care după verificarea legalităţii cererii de restituire în natură va stabili, în raport de situaţia juridică a imobilului, prin decizie motivată, dacă poate proceda la restituirea acestuia.
Trebuie reţinut că după apariţia Legii nr. 247/2005, restituirea în natură a imobilelor solicitate prin notificări formulate în termen faţă de data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi care au fost soluţionate definitiv şi irevocabil nu mai pot face obiectul unei noi analize.
În cauză, nu se poate reţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a solicitat, în condiţiile în care a avut în vedere contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 17888 din 16 decembrie 2005, contestaţie cu care a fost investită iniţial instanţa şi care a fost emisă după modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005.
Astfel, corect s-a reţinut că instanţa nu se putea pronunţa decât în conformitate cu prevederile acestei legi, reţinând legalitatea hotărârii recurate prin aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr. 247/2005.
Fată de cele arătate mai sus, niciuna dintre criticile formulate de către reclamantă nu este întemeiată, considerente pentru care recursul acesteia, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva deciziei nr. 493 din 17 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2910/2008. Civil → |
|---|
