ICCJ. Decizia nr. 2910/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2910
Dosar nr. 26614/3/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 861 din 27 ianuarie 2005 reclamantul S.M.S. a chemat în judecată A.V.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Botoşani, sau acordarea de despăgubiri, în echivalent bănesc.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul în litigiu, coproprietatea C.V., decedată la data de 29 iunie 1949 şi a sorei acesteia, S.M., decedată la data de 27 decembrie 1978, mama lui, a fost abuziv preluat de Statul Român.
A mai precizat reclamantul că unitatea deţinătoare, SC P. SA Botoşani, a fost integral privatizată.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 932 din 28 iunie 2006 a declinat, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1152 din 28 septembrie 2006 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins din acest motiv acţiunea faţă de acest pârât. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi a respins acţiunea din acest motiv, şi faţă de această pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 270 din 19 aprilie 2007 a admis apelul declarat de reclamantul S.M.S. împotriva sentinţei civile nr. 1152 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că reclamantul a notificat la data de 7 noiembrie 2001 A.V.A.S. şi a solicitat, în temeiul Legii nr. 1072001, restituirea în natură a imobilului situat în Botoşani, sau acordarea de despăgubiri.
S-a arătat că SC P. SA, unitate deţinătoare a imobilului a fost privatizată prin vânzarea de acţiuni de către fostul Fond al Proprietăţii de Stat, în prezent A.V.A.S.
S-a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 în aplicarea cărora A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 270 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a solicitat modificarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă că, în speţă, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile speţei.
Reclamantul, prin acţiune, a solicitat fie restituirea în natură, fie despăgubiri civile ori A.V.A.S. nu poate decât să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul S.M.S. a notificat, la data de 7 noiembrie 2001 A.V.A.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare nesoluţionată.
Imobilul în litigiu, situat în Botoşani, se află în patrimoniul SC P. SA, societate comercială cu capital de stat, privatizată de fostul Fond al Proprietăţii de Stat prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 182 din 12 mai 1995, 1441 din 10 noiembrie 1997 şi nr. 1435 din 14 noiembrie 1997.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 1072001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate. Măsurile reparatorii în echivalent se propun conform art. 21 din acelaşi articol de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizare.
Dispoziţiile legale menţionate sunt aplicabile în speţă, A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 270 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 298/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2854/2008. Civil → |
---|