ICCJ. Decizia nr. 3253/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3253
Dosar nr. 2331/111/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 577/C din 22 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2331/111/2007, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.O.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost returnat din Belgia la 18 aprilie 2007 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 825/1995.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate instituită în condiţiile art. 38 trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Întrucât la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul la liberă circulaţie a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la circulaţie pe chiar teritoriul României.
Prin Decizia civilă nr. 443/A din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă, reţinând, în esenţă, următoarele:
Articolul 3 din Protocolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Potrivit normelor comunitare, accesul la liberă circulaţie nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor din ţară.
O astfel de măsură poate fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea naţională, siguranţa publică, protecţia sănătăţii, sau a moralei, ceea ce presupune o ameninţare serioasă şi suficientă care să afecteze interesele fundamentale ale societăţii, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.
Conform actelor aflate la dosar şi declaraţiilor intimatului-pârât, acesta a ieşit din România, a lucrat fără forme legale în Belgia, fiind respins de autorităţile statului belgian, iar ulterior, la 18 aprilie 2007 a fost returnat în România.
După aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, retragerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români, deveniţi, conform art. 17 din Tratatul Comunităţii Europene cetăţeni ai Uniunii Europene, nu se poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, şi anume a Directivei 38/2004 şi a Regulamentului 1612/1968, respectiv, pentru motive ce ţin de ordinea publică.
Faţă de cele arătate, s-a concluzionat că solicitarea reclamantei de a se limita exercitarea dreptului intimatului la liberă circulaţie în străinătate apare ca o măsură nejustificată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Belgia, la data de 18 aprilie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor belgiene, fără să poată cenzura măsura dispusă.
Recurenta a arătat că temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului dispusă în baza acordului de readmisie şi că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, faţă de care unica condiţie necesară pentru a dispune măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea.
Prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor la care se referă art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfăşoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în art. 5, prevede limitativ obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii în străinătate, aceasta trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege.
S-a susţinut că, în mod greşit s-a apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie şi că legea română nu a fost interpretată sistematic, prin raportare la obligaţiile ce revin cetăţenilor români care părăsesc România.
Protocolul nr. 4 adiţional al Convenţie, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate, însă această garanţie poate suporta restricţiile prevăzute de paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Belgiei este justificată de „interesul public într-o societate democratică".
Pârâtul confirmă, în procesul-verbal întocmit de lucrătorul I.G.P.F., faptul că acesta a conştientizat că a fost returnat ca urmare a verificării documentelor de călătorie de către poliţia din Bruxelles.
Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii, iar condiţiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâtul a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru şedere ilegală şi pentru muncă fără forme legale.
Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulaţie a pârâtului să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Din procesul-verbal aflat la fila 5 din dosarul tribunalului rezultă că intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul acestei ţări, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârşit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatului-pârât doar pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul Belgiei nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 443 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3402/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3245/2008. Civil → |
|---|
