ICCJ. Decizia nr. 4365/2008. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4365
Dosar nr. 14208/3/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2007, reclamanta L.A.L. a chemat în judecată pe pârâta D.M.E. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în municipiul Bucureşti, imobil pe care l-a evaluat la suma de 91.552 lei.
Prin întâmpinare, pârâta D.M.E. a contestat evaluarea făcută imobilului în litigiu de către reclamantă şi a solicitat, în scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, a competenţei materiale de primă instanţă şi a căilor de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii instanţei, efectuarea unei expertize judiciare prin care să se determine valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu.
Totodată, pârâta a formulat cerere reconvenţională şi o cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Finanţelor Publice.
Municipiul Bucureşti a depus întâmpinare şi a formulat o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare şi a formulat cereri de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a SC T.A. SA Bucureşti.
Prin expertiza efectuată de ing. T.I.C. (fila 90) s-a stabilit că imobilul în litigiu are o valoare de piaţă de 640.177 lei (echivalentul a 173.725 Euro).
Concluziile expertizei nu au fost contestate de părţile litigante, la rândul său, reclamanta solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2763 din 18 martie 2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale de a soluţiona cauza şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
In motivarea sentinţei instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 1. lit. b) C. proc. civ., în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1128/26 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza pentru regulator de competenţă Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că, potrivit art. 181 C. proc. civ., instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Cum, în speţă, modificările referitoare la valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu au intervenit după învestirea Judecătoriei Sectorului 3, anume după acordarea a cinci termene în vederea administrării de probe, tribunalul a reţinut că nu se justifică soluţia de declinare a competenţei în favoarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 4 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport de dispoziţiile art. 181 C. proc. civ. şi de împrejurarea că judecătoria a fost învestită în mod legal cu soluţionarea litigiului, a administrat probe în vederea combaterii cererii de chemare în judecată şi s-a pronunţat asupra cererilor de introducere în proces a altor persoane.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.M.E., invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că a contestat valoarea indicată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 147/1996 coroborat cu art. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare.
Recurenta apreciază că în mod eronat s-a stabilit competenţa de primă instanţă în favoarea judecătoriei, cu menţiunea că cele cinci termene de judecată au fost acordate în scopul administrării expertizei de evaluare.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, art. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. consacră principiul plenitudinii de jurisdicţie a judecătoriilor.
În determinarea competenţei materiale a tribunalelor, legea stabileşte însă şi un criteriu valoric. Astfel, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă (cu excepţiile menţionate), procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Criteriul valoric este avut în vedere şi în stabilirea căilor de atac care pot fi declarate împotriva hotărârii dată în primă instanţă (art. 282^1 C. proc. civ.).
Totodată, potrivit art. 181 C. proc. civ., instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Dispoziţia legală menţionată reiterează regula potrivit căreia competenţa materială se fixează prin actul de sesizare şi încă din momentul învestirii instanţei.
În speţa supusă analizei nu a intervenit însă o modificare a cuantumului valorii obiectului cererii, în sensul art. 181 C. proc. civ., ci, la momentul învestirii instanţei, valoarea indicată de reclamantă în actul de sesizare a instanţei a fost contestată de pârâtă.
În această situaţie, în scopul înlăturării unui eventual abuz de drept în materia competenţei după criteriul valoric, instanţa a efectuat verificării în vederea stabilirii valorii obiectului pricinii.
În acest scop, judecătoria a încuviinţat şi administrat proba cu expertiză de evaluare, prin care s-a stabilit că valoarea de piaţa a imobilului în litigiu este de 640.177 lei.
Concluziile expertizei au fost însuşite şi de reclamantă, care a solicitat admiterea excepţiei invocată de pârâtă şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea tribunalului.
Faptul că, în scopul administrării probei cu expertiză, judecătoria a acordat mai multe termene de judecată şi, respectiv, că părţile au formulat şi alte cereri incidentale, care însă nu sunt supuse unei încuviinţări prealabile din partea instanţei în faţa căreia sunt formulate, nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul supus analizei.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtă, a casa sentinţa recurată şi, constatând că a fost dedusă judecăţii o cerere în materie civilă al cărei obiect are o valoare de peste 500.000 lei, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta D.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa şi stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5008/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4361/2008. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
