ICCJ. Decizia nr. 4686/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4686 /20 10
Dosar nr. 37051/3/2008
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, sub nr. 37051/3 din 06 octombrie 2008, reclamanta B.M.E. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti pentru a fi obligaţi să îi soluţioneze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 înregistrată în 09 august 2001, într-un termen de soluţionare stabilit, de asemenea, de instanţă, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii pe zi de întârziere, în cuantum de 100 RON, începând cu ziua următoare scadenţei obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a notificat atât Municipiul Bucureşti (la 18 iulie 2001), solicitând restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, sector 6, cât şi Prefectura Municipiului Bucureşti (la 07 august 2001), ocazie cu care a arătat că în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, solicită despăgubiri băneşti.
La 26 noiembrie 2002, Prefectura Municipiului Bucureşti i-a comunicat că notificarea a fost înregistrată în 09 august 2001 şi că a fost transmisă spre competentă soluţionare Primăriei Municipiului Bucureşti.
Reclamanta a mai menţionat că a ataşat la notificări acte în dovedire, depunând şi ulterior, urmare a solicitărilor primite în acest sens, acte în susţinerea cererii.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 25, 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1075 C. civ.
Prin sentinţa nr. 1571 din 03 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis acţiunea în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Primăria Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta la soluţionarea notificării din 2001 sub sancţiunea de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei. Totodată, pârâţii au fost obligaţi la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a urmat întocmai procedura specială reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, fără a i se fi soluţionat, până la acel moment notificarea, deşi, conform art. 25 pârâţilor le revenea obligaţia în acest sens. Întrucât nu s-a făcut dovada unui refuz justificat, Tribunalul a constatat că pârâţii sunt în culpă.
Referitor la daunele cominatorii s-a reţinut că acestea reprezintă un mijloc de a determina pe debitorul unei obligaţii de a face să o aducă la îndeplinire, astfel încât a fost admisă şi această solicitare a reclamantei.
Împotriva acestei soluţii pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a formulat apel. Criticile au vizat atât obligarea la plata de daune cominatorii, apreciată ca greşită, cât şi obligarea la soluţionarea notificării, în raport cu termenul de 60 de zile, care nu este unul imperativ şi a cărei respectare presupune îndeplinirea obligaţiei de depunere a unei documentaţii complete de către persoana îndreptăţită.
Prin decizia nr. 371/A din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în contradictoriu cu reclamanta B.M.E. şi cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti.
S-a reţinut că art. 5803 C. proc. civ. nu înlătură posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii, ci dimpotrivă, pe lângă acest instrument de constrângere, instituie şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să îşi îndeplinească obligaţia asumată. De asemenea, prin decizia nr. 20/2005 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este susceptibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ.
Cu referire la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat că este unul imperativ deoarece înlăuntrul lui trebuie să fie îndeplinite anumite acte procedurale şi cu caracter absolut, fiind obligatoriu pentru instanţă şi părţi. Totodată, s-a mai reţinut şi că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz justificat pentru neîndeplinirea obligaţiei de a soluţiona notificarea.
Prin decizia nr. 557/A din 05 noiembrie 2009 a aceleiaşi instanţe a fost admisă cererea reclamantei B.M.E. şi a fost completat dispozitivul deciziei nr. 371/2009 în sensul că Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiind respinsă cererea acestuia formulată conform art. 273 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, a declarat în termen legal prezentul recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii atât în ceea ce priveşte obligarea la daune cominatorii, cât şi cu referire la interpretarea termenului de 60 de zile.
La primul termen de judecată stabilit în vedere soluţionării recursului intimata-reclamantă B.M.E. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului ca fiind declarat omisso medio.
Analizând cu prioritate excepţia menţionată, ce face de prisos analizarea criticilor formulate de recurentă cu privire la nelegalitatea deciziei atacate, instanţa o va admite pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurenta Primăria Municipiului Bucureşti nu a formulat apel împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, astfel încât, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în ceea ce o priveşte hotărârea a devenit irevocabilă.
În drept, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţii dintr-un litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. Ca atare, partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe nu are deschisă calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Cum în speţă, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, nu a declarat apel împotriva sentinţei dată la judecarea în fond a cauzei, nici pe cale principală, nici pe cea a aderării la apel, achiesând în acest fel la soluţia dată, faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză omisso medio este inadmisibil.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi actul depus în dovedire se va admite cererea intimatei-reclamante B.M.E., urmând a se obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 371/A din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.M.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2008. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 802/2008. Civil → |
|---|
