ICCJ. Decizia nr. 4713/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4713
Dosar nr. 5236/42/200.
Şedinţa publică din 8 iulie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3927/2005, reclamantele N.E., N.C. şi S.V. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al municipiului Galaţi şi Primăria municipiului Galaţi, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la retrocedarea imobilului-teren situat în Ploieşti.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că imobilul a cărui retrocedare o solicită a aparţinut autoarei acestora, I.D. şi a fost compus din construcţie şi teren în suprafaţa de 500 mp, fiind expropriat prin Decretul nr. 354/1986, terenul a fost trecut în proprietatea statului, iar construcţia a fost demolată.
După decesul autoarei, conform certificatului de moştenitor nr. 864/1978 emis de fostul notariat de Stat judeţean Prahova, au rămas ca moştenitori C.A. şi S.G., în calitate de descendenţi de gradul I, cât şi N.V., ca nepot de fiică predecedată.
Ulterior, au decedat C.A., fără moştenitori, S.G., de pe urma căruia a rămas ca moştenitoare soţia supravieţuitoare S.V., şi N.V., de pe urma căruia au rămas ca moştenitori N.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, şi N.C., în calitate de fiică.
În prezent, utilitatea pentru care a fost expropriat terenul autoarei acestora nu s-a realizat în totalitate, în sensul că doar o parte din acest teren a fost ocupat de lărgirea străzii M., restul fiind liber şi poate fi retrocedat conform dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 12 aprilie 2006, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamante, privind retrocedarea imobilului, teren situat în Ploieşti, reţinând următoarele:
Prin Decretul nr. 354/1986 s-a trecut în proprietatea statului, prin expropriere pentru realizarea arterei de circulaţie „str. Ş.G." din Municipiul Ploieşti, imobilul proprietatea autoarei reclamantelor situat în Ploieşti, str. M. (fostă Ş.G. nr. 314) compus din casă şi teren în suprafaţă de circa 500 mp, ce a fost evaluat conform procesului verbal din 16 decembrie 1989 şi pentru care s-au acordat despăgubiri moştenitorilor C.A., S.G. şi N.V. în valoare de 31.642 lei.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de către expertul N.N. s-a identificat terenul în litigiu şi s-a stabilit că suprafaţa reală a acestuia este de 540 mp, din care suprafaţa de 362,50 mp, poziţionată pe schiţa de plan (5, 2, 3, 6) este liberă de construcţie, fiind afectată de modernizare numai suprafaţa de 177,57 mp, identificată pe schiţa de plan prin punctele 1, 5, 6, 4.
Deşi expertiza concluzionează că suprafaţa de teren liberă este de 362,50 mp şi aceasta poate fi retrocedată, întrucât este un loc viran, prima instanţă a considerat că prin realizarea obiectivului pentru care s-a făcut exproprierea imobilului, această suprafaţă este afectată de servituţile legale şi alte amenajări de utilitate publică din zonă, fiind încadrată pe de o parte de construcţii ale Ministerului Apărării Naţionale şi de artere de circulaţie, astfel că aceasta nu poate fi restituită fără a se aduce atingere planului de urbanism şi sistematizare în zonă, situaţie faţă de care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 358 din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârâţi; a admis apelul declarat de reclamanta N.I.C.; a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a dispus retrocedarea către reclamante a terenului în suprafaţă de 362,5 mp, situat în punctele 5 – 2 – 3 – 6 – 5, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică – completare, întocmit de expertul N.N. – filele nr. 61 – 63 din dosarul nr. 3927/2005 al Tribunalului Prahova; a obligat reclamantele la plata către pârâtul Consiliul Local Ploieşti a sumei de 816 lei, care va fi actualizată de la data de 6 martie 1990 până la data plăţii efective; a respins în rest acţiunea şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 33/1994, în situaţia în care bunurile imobile expropriate nu au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari sau moştenitorii acestuia pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Prin Decizia nr. 6/1999,SECŢIILE UNITEale fostei Curţi Supreme de Justiţie au stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprieri.
S-a constatat, în raport de probele administrate în cauză, că terenul expropriat, proprietatea reclamantelor, a avut o suprafaţă de 540 mp, din care suprafaţa de 117,5 mp este afectată modernizării străzii M. din Municipiul Ploieşti, iar suprafaţă de 362,5 mp este liberă de construcţii, fiind un teren viran, pentru care nu s-a întocmit documentaţia pentru o nouă declarare de utilitate publică.
În concluzie, s-a reţinut că cererea de retrocedare a terenului în suprafaţă de 362,5 mp este întemeiată, deoarece acest teren nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat de la autorii reclamantelor, iar în temeiul art. 35 şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 s-a dispus retrocedarea către reclamante.
S-a mai reţinut că, deşi reclamantele nu au depus la dosar actele de proprietate ale acestui imobil, calitatea de coproprietari a autorilor lor nu poate fi contestată, deoarece aceştia figurează în anexa la Decretul nr. 354/1986, la poziţia 42, precum şi în procesul verbal de evaluare nr. 1057 din 16 decembrie 1989, şi aplicând prin analogie dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a concluzionat că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate privind preluarea terenului de către stat, este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar şi în consecinţă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâte.
Cum pentru terenul în suprafaţă de 362,5 mp, reclamantele au primit o despăgubire în cuantum de 816 lei, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-a dispus restituirea acesteia către Consiliul Local Ploieşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Ploieşti şi Primăria municipiului Ploieşti, ambele prin primar ca reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că reclamantele nu fac dovada vocaţiei succesorale de pe urma defuncţilor C.A., S.G. şi N.V., cei de la care a fost expropriat terenul în litigiu, întrucât, deşi la dosarul cauzei au fost depuse acte de stare civilă, intimatele trebuiau să depună certificatele de moştenitor de pe urma defuncţilor, emise urmare a deschiderii procedurii succesorale notariale, în cadrul căreia se manifestă, de către persoanele care au vocaţie la succesiune, fie dreptul de a accepta succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ., fie renunţarea la succesiune.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece greşit au fost respinse susţinerile pârâţilor privitoare la netemeinicia acţiunii în retrocedare.
Astfel, intimatele reclamante nu au făcut dovada existenţei vreunui titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, întrucât nici tabelul anexă la decretul de expropriere şi nici procesul verbal de evaluare nr. 1057 din 16 decembrie 1989 nu ţin loc de titlu de proprietate şi nici certificatul de moştenitor nr. 864 din 26 mai 1978, acesta din urmă constatând doar calitatea de moştenitor a unei persoane, calitate dobândită în temeiul legii sau al testamentului.
De asemenea, se arată că, nelegal, în lipsa titlului de proprietate, s-a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dispoziţii legale mai favorabile pentru dovedirea existenţei dreptului de proprietate şi întinderii acestuia.
Instanţa de apel a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, întrucât acest text de lege vizează ipoteza în care „lucrările nu au fost începute", iar, în speţă lucrările de utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea au început, moment marcat de punerea în executare a proiectului lucrărilor de utilitate publică, ipoteză care nu se identifică cu cea reglementată de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care vizează situaţia în care construcţiile expropriate au fost demolate integral, iar lucrările de utilitate publică ocupă terenul doar parţial, fostului proprietar restituindu-i-se în natură partea de teren rămasă liberă.
Prin cererea depusă la 9 ianuarie 2008, intimatele reclamante au solicitat declanşarea procedurii trimiterii prejudiciale în aprecierea validităţii recursului în interesul legii, cât şi a deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendarea judecăţii şi sesizarea instanţei comunitare europene competentă să se pronunţe asupra acestei cereri în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cerere asupra căreia reclamanta N.I.C. a revenit cu ocazia dezbaterilor, în sensul că nu mai insistă în aceasta.
În ceea ce priveşte această cerere formulată de reclamantele N.I.C., N.E. şi S.V., instanţa o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Procedura cererii de hotărâre preliminară este prevăzută de art. 234 al Tratatului Comunităţii Europene.
Competenţa Curţii Europene de Justiţie permite instanţelor judecătoreşti naţionale sesizate cu privire la un litigiu de a adresa o întrebare acesteia cu privire la interpretarea sau validitatea unei norme de drept comunitar în măsura în care soluţionarea litigiului depinde de acesta.
Or, în speţă, intimatele reclamante nu solicită declanşarea procedurii cererii de hotărâre preliminară cu privire la interpretarea sau validitatea unei norme de drept comunitar, ci în legătură cu legalitatea deciziei nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recursul în interesul legii promovat de procurorul general.
De aceea, cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie cu întrebarea prejudicială formulată de intimatele-reclamante N.I.C., N.E. şi S.V. va fi respinsă.
Examinând Decizia în raport de motivul de recurs invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Reclamantele au făcut dovada calităţii şi a acceptării succesiunii autorilor lor, cu actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor depuse la dosar, astfel că, susţinerea recurenţilor-pârâţi sub acest aspect este nefondată.
Susţinerea recurentei că în lipsa actelor de proprietate greşit s-au aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 este întemeiată, întrucât intimatele-reclamante şi-au întemeiat prezenta acţiune în drept pe dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994, iar acest act normativ nu reglementează prezumţia relativă de proprietate în favoarea persoanelor expropriate, în sensul că actele de autoritate privind proprietatea fac dovada că expropriatul (expropriaţii) deţinea imobilul sub nume de proprietate.
Art. 35 din Legea nr. 33/1994 prevede că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că „cererea de retrocedare se va adresa tribunalului, care, verificând temeiurile acesteia, va putea dispune retrocedarea".
Prin urmare, şi critica formulată de recurenţii-pârâţi, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994 este întemeiată, întrucât acestea privesc doar ipoteza neutilizării imobilului conform scopului de utilitate publică, pentru care s-a dispus exproprierea, iar neutilizarea are înţelesul neînceperii lucrărilor respective.
Or, în cauză, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au început, ocupând parte din teren, iar art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994 nu prevăd posibilitatea restituirii unei părţi de teren expropriat, rămasă liberă, situaţie reglementată numai prin Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a făcut aplicarea greşită, prin analogie, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, schimbând astfel, în apel, cauza acţiunii, ceea ce este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".
De altfel, prin Decizia în interesul legii nr. LIII din 4 iunie 2007, publicată în M.Of., partea I, nr. 769 din 13 noiembrie 2007, s-a statuat că „Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001".
Prin Decizia pronunţată în recursul în interesul legii,SECŢIILE UNITEale instanţei supreme au arătat, printre altele, că „din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, având tocmai caracterul special menţionat, care reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se impune ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicarea în cazul acţiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca şi în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat".
Faţă de cele expuse şi având în vedere şi Decizia în interesul legii dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe, inclusiv pentru instanţa supremă, şi faptul că intimatele reclamante au formulat acţiune la 24 mai 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, recursul declarat de pârâţi se va privi ca fondat, şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis, se va casa Decizia recurată şi rejudecând apelul declarat de reclamanta N.I.C. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie cu întrebarea prejudicială formulată de intimaţii-reclamante N.I.C., N.E. şi S.V.
Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul local al municipiului Ploieşti şi Primăria municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 358 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanta N.I.C. împotriva sentinţei nr. 360 din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5268/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 24/2008. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
