ICCJ. Decizia nr. 5268/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5268
Dosar nr. 3812/111/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2008
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 19412 din 16 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâţii A.P.A.P.S., SC B.P. Timişoara, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că în mod abuziv s-a naţionalizat, în temeiul Legii nr. 1191948, imobilul înscris în C.F. 1586 Bîrlad, respectiv casa de la nr. 728 şi anexele acesteia, inclusiv terenul în suprafaţă de 2.324 mp, cât şi imobilul înscris în C.F. 915 Bîrlad, să se constate că în mod abuziv au trecut în administrarea SC B.P. S.A. supraedificatele ce nu fac parte din masa propriu-zisă, să se dispună restituirea în natură a acelor construcţii care reprezintă case de locuit şi terenul aferent, urmând ca statul să despăgubească în condiţiile legii societatea comercială pârâtă, să se dispună restabilirea situaţiei de carte funciară, astfel încât să fie înlăturate măsurile abuzive.
În măsura în care restituirea în natură a imobilelor naţionalizate abuziv nu mai este posibilă, să fie obligat Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor sau pârâta SC B.P. SA Timişoara să-i plătească suma reprezentând contravaloarea imobilelor la valoarea de circulaţie stabilită de către expert.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este unicul succesor al soţilor B.I. şi B.S., foşti proprietari asupra imobilelor înscrise în C.F. 1586 Bîrlad şi 915 Bîrlad şi a susţinut următoarele:
Imobilul înscris în C.F. Bîrlad, cu nr. top 507 şi 508, casa nr. 582 şi teren în suprafaţă de 2.324 mp şi moară cu abur s-a naţionalizat în baza deciziei Ministerului Comerţului şi Alimentaţiei nr. 1418/1948 şi în virtutea Legii nr. 119/1948.
Înscrierea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea societăţii comerciale de stat care, prin transformări succesive a ajuns SC B.P. S.A. Timişoara.
Construcţiile nu au fost distruse aşa cum se menţionează în C.F. sub B10 la data de 30.07.1928, în realitate fiind doar renovate.
Ambele cărţi funciare au fost sistate prin încheierea nr. 15289/1998 şi transpuse în C.F. 3043 Bîrlad.
Prin cererea de extindere a acţiunii, reclamantul a solicitat instanţei de fond să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC H.H. SRL şi SC B.P. S.A. Timişoara, având ca obiect terenul înscris în C.F. 3043 Bîrlad, întrucât această operaţiune s-a făcut cu fraudarea legii.
Instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara, invocată de A.P.A.P.S. în întâmpinare, faţă de dispoziţiile art. 31 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de aceeaşi pârâtă.
Totodată, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de inadmisibilitate a capetelor de cerere având ca obiect restituirea imobilului sau acordarea de despăgubiri, respectiv a capetelor de cerere 1, 3 şi 5, acestea fiind admise şi, prin urmare, capetele de cerere menţionate au fost respinse ca inadmisibile.
Prin sentinţa civilă nr. 926 din 5 februarie 2003, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtului A.P.A.P.S. prin D.G.F.P. Timiş şi SC A. SRL Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 1160 din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Timiş a fost respins apelul formulat de reclamantul B.I. împotriva sentinţei civile nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timişoara, decizie ce a fost menţinută prin respingerea recursului declarat de reclamant (Decizia civilă nr. 821 R din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, următoarele:
Capetele de cerere 1, 3 şi 5 sunt inadmisibile, deoarece modalitatea de restituire a imobilului în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Cu privire la legalitatea dobândirii proprietăţii asupra imobilului în litigiu, de către SC B.P. S.A., Tribunalul Timiş a reţinut că această transmitere s-a realizat conform Legii nr. 15/1990, HG nr. 1353/1990 şi HG nr. 834/1991, la acel moment neexistând nici un fel de impediment legal cu privire la transferul de proprietate.
În cadrul procesului de privatizare, s-a procedat la transmiterea dreptului de proprietate către o altă societate comercială, respectiv SC A. SRL Timişoara, transformată ulterior în SC H.H. SRL, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul transmiterii.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că actele de transmitere sunt lovite de nulitate.
Prin Decizia civilă nr. 2430 din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis contestaţia în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei civile nr. 821 R din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, a anulat această decizie şi a fixat termen pentru judecarea recursului pe fond.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de SC H.H. SRL, dosarul a fost înaintate la Curtea de Apel Oradea.
Prin Decizia civilă nr. 721 R din 16 mai 2006, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1160/2003 a Tribunalului Timiş, care a fost modificată în sensul admiterii apelului declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 926 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Timişoara, aceasta fiind anulată, iar cauza, trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
În motivarea deciziei s-a arătat că instanţa competentă se soluţioneze cauza este tribunalul, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune ce are 6 capete de cerere, capetele 3, 5 din acţiune, faţă de data promovării acţiunii, 16 august 2002, având ca temei juridic Legea nr. 10/2001, ale cărei dispoziţii atrag competenţa specială a tribunalului în primă instanţă, iar pentru celelalte aspecte de cerere operând prorogarea legală de competenţă potrivit art. 17 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 471 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 542/C din 19 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Tribunalul a pronunţat hotărârea apelată fără a intra în cercetarea fondului pricinii; dezbaterile date de instanţa de casare aspectelor privind calificarea juridică a acţiunii şi caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere nu au fost respectate de instanţa de trimitere; procedura în faţa primei instanţe nu a implicat o apreciere directă şi completă asupra drepturilor cu caracter civil ale reclamantului în procedura restituirii, situaţie în care se constată o încălcare a dreptului de acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie, art. 3 C. civ. şi art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europeane pentru Drepturile Omului .
Împotriva deciziei nr. 471 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, au declarat recurs pârâtele SC B.P. SA Timişoara şi SC H.H. SRL.
Prin recursul formulat SC B.P. S.A. Timişoara a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că tribunalul trebuia să se pronunţe cu privire la temeinicia tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantului, că, în temeiul art. 315 C. proc. civ., tribunalul, ca instanţă de trimitere, a respectat dispoziţiile deciziei de casare şi ca inadmisibilitatea acţiunii reclamantului se raportează la nerespectarea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru etapa administrativă a cererii de revendicare, prealabilă fazei jurisdicţionale şi obligatorii.
Criticând Decizia instanţei de apel, pârâta SC B.P. S.A. Timişoara a mai susţinut, în motivele de recurs formulate, că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de apel, pe de o parte, că tribunalul a calificat acţiunea reclamantului ca fiind una de drept comun, iar pe de altă parte, că aceeaşi instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
Prin motivele de recurs formulate, pârâta SC H.H. SRL a invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea de Apel Oradea a interpretat în mod eronat considerentele deciziei de casare pronunţate de instanţa de recurs atunci când a reţinut că aceasta ar fi stabilit caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantului. Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii petitelor acţiunii, ci a stabilit că instanţa de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantului, lucru pe care acesta l-a şi făcut.
Având în vedere conduita reclamantului, respectiv faptul că acesta nu s-a adresat A.P.A.P.S., instituţia publică ce avea competenţa de a soluţiona notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, în mod corect prima instanţă a apreciat ca inadmisibile petitele 1, 3 şi 5 ale cererii de chemare în judecată.
Nu a fost îngrădit accesul la justiţie al reclamantului, aşa cum a reţinut instanţa de apel, tocmai datorită faptului că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii reclamantului.
Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti atacate rezidă în faptul că instanţa de apel nu a analizat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, respectiv, a lipsei calităţii procesuale pasive a SC H.H. SRL.
Recursurile sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed:
Admiţând recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1160 A din 15 septembrie 2003 a Tribunalului Timiş, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecare în primă instanţă la Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 721/R din 16 mai 2006, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză în fond este tribunalul.
Totodată, a mai reţinut instanţa de recurs în cuprinsul deciziei de casare că, respingerea ca inadmisibilă de către instanţa de fond şi cea de apel a capetelor de cerere 1, 3 şi 5, formulate de reclamant pe considerentul că imobilele revendicate sunt supuse dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, a cărei procedură nu ar fi fost urmată şi finalizată de reclamant, reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie a reclamantului, contrar dispoziţiilor constituţionale.
Se constată astfel că, prin Decizia sa, instanţa de casare a dezlegat problema privind calificarea juridică a acţiunii, precum şi aspectul ce rezidă în stabilirea caracterului admisibil al capetelor de cerere, care, în cadrul primului ciclu procesual fuseseră apreciate ca fiind inadmisibile, reţinându-se în considerentele deciziei de casare că, în rejudecare, instanţa de fond urmează să analizeze temeinicia tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., dezlegările date de instanţa de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecării fondului.
Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă ce decurg din însăşi noţiunea controlului judiciar, dispoziţiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.
În speţă, instanţa de trimitere a considerat că reclamantul, nemaiconţinând procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 (neadresându-se A.P.A.P.S.-ului după primirea răspunsului de la SC B.P. S.A. Timişoara ) şi încercând să revendice imobilele pe calea unei acţiuni de drept comun, capetele de cerere 1, 3 şi 5 sunt inadmisibile.
Pronunţându-se astfel, instanţa de trimitere a contrazis flagrant, absolut şi direcţionar Decizia instanţei superioare, încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Astfel, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi prin Decizia atacată, deoarece, prin Decizia Curţii de Apel Oradea s-a rezolvat problema de drept referitoare la calificarea juridică a acţiunii şi la caracterul admisibil al tuturor capetelor de cerere ale acesteia, în rejudecare, instanţa avea obligaţia să le cerceteze şi să le rezolve pe fond, nu să le respingă pe excepţie, ceea ce nu mai putea să facă, câtă vreme problema de drept a fost rezolvată prin Decizia de casare.
Soluţionarea procesului de către tribunal fără a intra în cercetarea fondului este nelegală, în condiţiile în care instanţa a refuzat să se pronunţe asupra temeiniciei acţiunii formulate de reclamant. Astfel fiind, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiţând apelul desfiinţând hotărârea atacată şi trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe.
În acest sens, nu se justifică nici critica pârâtei SC H.H. SRL, potrivit căreia un aspect al nelegalităţii deciziei atacate îl reprezintă acela că instanţa de apel nu a analizat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, respectiv, a lipsei calităţii procesuale pasive a SC H.H. SRL Astfel, faţă de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de împrejurarea că, în speţă, rezolvarea procesului fără a intra în cercetarea fondului presupune şi nesoluţionarea excepţiilor invocate, este legală dispoziţia instanţei de apel, potrivit căreia, cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, vor fi supuse cercetării şi excepţiile invocate de SC H.H. SRL în cursul judecăţii în primă instanţă şi reiterat în apel.
Faţă de împrejurarea că procedura în faţa primei instanţe nu a implicat soluţionarea în fond a cauzei, în mod legal instanţa de apel a constatat că această situaţie reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţia României, precum şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul al judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Faţă de considerentele expuse, se constată ca fiind nejustificate criticile formulate de recurente, critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, reţinând neincidenţa acestor dispoziţii legale, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC B.P. SA Timişoara şi SC H.H. SRL împotriva deciziei nr. 471/A din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5329/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4713/2008. Civil → |
|---|
