ICCJ. Decizia nr. 5030/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5030
Dosar nr. 1805/1/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1330 20 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2116/2004, Tribunalul Mureş a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul V.A. împotriva dispoziţiei nr. 694 din 10 martie 2004 emisă de pârâta Primăria comunei Vânători în temeiul Legii nr.10/2001, a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii V.G. şi V.Z. şi a anulat art. 2 din dispoziţie, care viza instituirea dreptului de superficie în favoarea Consiliului local Vânători, calitate de proprietar al morii de grâu edificată pe o porţiune din terenul în suprafaţă totală de 900 mp restituit titularilor notificărilor.
A fost respinsă cererea de restituire a imobilului compus din moară de grâu în suprafaţă de 59,52 mp, magazie în suprafaţă de 15,93 mp şi birou în suprafaţă de 4,97 mp, cu motivarea că aceste construcţii au fost edificate ulterior preluării imobilului de la antecesorul reclamanţilor, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 neputând fi restituite.
Instanţa a apreciat imposibilitatea restituirii în natură a construcţiilor solicitate şi din perspectiva prevederilor art.181 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia adăugirii unor corpuri suplimentare la construcţiile preluate abuziv, foştilor proprietari li se restituie în natură doar suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului (în speţă, moara de porumb deja restituită prin dispoziţia atacată).
S-a mai reţinut irelevanţa aspectului privind neprezentarea de către pârâtă a autorizaţiei de construcţie pentru moara de grâu, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care limitează aplicarea dispoziţiilor legale de restituire în natură doar la construcţiile neautorizate ridicate după data de 1 ianuarie 1990.
Apelul declarat de reclamant şi intervenienţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei nr. 20/A din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărâre argumentată prin însuşirea considerentelor primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2065 din 6 martie 2007, a admis recursul formulat de apelanţi, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând, în interpretarea art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, că legiuitorul a înţeles să extindă domeniul de aplicare al restituirii în natură şi pentru imobilele terenuri pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în perioada 6 martie 1945-1 ianuarie 1990, că existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii de construire constituie un element ce se răsfrânge asupra situaţiei juridice a întregului fond imobiliar (teren şi construcţie).
Instanţa de recurs a apreciat şi asupra aplicabilităţii art. 492 şi art. 494 C. civ. în situaţia imobilelor preluate fără titlu valabil, din categoria cărora face parte şi imobilul în litigiu, indicând instanţei de trimitere să lămurească împrejurarea dacă corpul de clădire adăugat pe terenul deja restituit în natură a fost ridicat cu respectarea legislaţiei în materie.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a pronunţat Decizia nr. 122/A din 13 decembrie 2007, prin care a respins calea de atac.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit informaţiilor furnizate de Primăria comunei Voluntari, pe terenul înscris în C.F. 1294 Vânători, donat de autorul reclamantului Statul Român împreună cu moara de porumb, prin act de donaţie a cărui nulitate s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a edificat în anul 1967 o moară de grâu, neputându-se stabili dacă a fost edificată sau nu în baza unei autorizaţii de construcţie.
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul V.A. s-a folosit de procedura specială reglementată de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data sesizării instanţei), cerând modificarea dispoziţiei unităţii deţinătoare, în sensul ca întregul imobil să fie restituit fără a solicita în temeiul art. 2 alin. (2) să se constate că a păstrat proprietatea imobilului şi că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei edificată după naţionalizare, context în care instanţa nu poate depăşi cadrul procesual stabilit de cererea de chemare în judecată şi nu poate analiza dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 492 şi art. 494 C. civ.
Prima instanţă a stabilit corect că moara de grâu nu poate fi atribuită notificatorilor, întrucât art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 aduce limitări în ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în speţă moara de grâu a fost ridicată înainte de 1 ianuarie 1990, iar art. 10 alin. (2) stabileşte că nu vor fi restituite în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii (iar construcţiile cu atât mai puţin), excepţie făcând doar construcţiile ridicate după 1 ianuarie 1990 fără autorizaţie.
Nu poate fi reţinută nici critica apelanţilor referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001, interpretate greşit de apelanţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs apelanţii V.A., V.G. şi V.Z., criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, cu motivarea că, în rejudecare, instanţa de apel a ignorat în totalitate problema de drept dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 2065/2007, referitoare la construcţiile neautorizate ridicate înainte de 1 ianuarie 1990.
Arată recurenţii că motivul trimiterii în rejudecare a cauzei a fost un singur aspect, de a se lămuri dacă corpul de clădire adăugat pe teren a fost ridicat cu respectarea legislaţiei în materie.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, prin Decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de recurs, interpretând prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, a statuat în termeni clari, nesusceptibili de interpretări diferite, că sunt exceptate de la restituirea în natură doar construcţiile noi edificate ulterior preluării abuzive a terenului, cu autorizaţie de construire, independent de faptul că aceste construcţii au fost ridicate înainte sau după data de 1 ianuarie 1990.
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 492 şi art. 494 C. civ. a fost apreciată în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil şi a construcţiilor neautorizate edificate după preluarea terenului, instanţa de recurs considerând că legea specială, lacunară fiind, se completează cu dreptul comun.
Dezlegarea dată acestor probleme de drept priveşte cazul concret dedus judecăţii şi nu reprezintă doar o expunere cu caracter de principiu, doctrinară, instanţa de recurs, prin admiterea căii de atac exercitată de reclamant şi intervenienţi şi casarea cu trimitere în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei autorizaţiei de construire a construcţiei, moară de grâu, având în vedere cadrul procesual determinat de natura cererii de chemare în judecată, contestaţie îndreptată împotriva dispoziţiei emise de pârât în baza Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, aprecierea instanţei de trimitere în sensul că nu ar fi legal investită, pentru a se putea pronunţa în cauză şi în raport de prevederile art. 492 şi art. 494 C. civ. constituie o încercare de a cenzura şi contrazice argumentele de drept în temeiul cărora a fost adoptată soluţia de admitere a recursului.
De asemenea, interpretarea dată prevederilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 este diametral diferită de cea a instanţei de recurs.
Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs este obligatoriu pentru instanţa de trimitere, care nu este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept irevocabil soluţionată prin Decizia instanţei de recurs.
Precizările pe care le face art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sunt clare şi imperative, iar neconformarea faţă de dezlegarea dată problemei de drept de către instanţa de recurs atrage casarea hotărârii, nulitatea acesteia în raport de cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul V.A. şi intervenienţii V.G., V.Z. împotriva deciziei nr. 122/A din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5032/2008. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 4999/2008. Civil → |
|---|
