ICCJ. Decizia nr. 5070/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5070
Dosar nr. 1817/1/2008
Şedinţa publică din 18 septembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 20 mai 2005, reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii şi a solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeţei de 1000 mp teren rămasă liberă, iar pentru diferenţa până la 2900 mp solicitată iniţial să li se acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin notificările nr. 365 şi nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de moştenitoare a autorului M.P.M. şi M.P.E., în calitate de fost proprietar, au solicitat restituirea în natură a terenului liber şi despăgubiri băneşti (pentru diferenţa de teren până la 2900 mp pe care l-a deţinut înainte de expropriere), iar prin dispoziţia contestată s-a respins cererea, cu motivarea că terenul nu este liber şi se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.
Fiind astfel investit, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 902 din 31 octombrie 2006 a respins contestaţia cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, fiind afectat de construcţii, respectiv blocuri, spaţii verzi, parc de joacă pentru copii astfel că în prezent imobilul apare cu o configuraţie diferită de cea iniţială. Această situaţie de fapt ca şi apartenenţa la domeniul public exclud restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea prin echivalent.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Piteşti care, prin Decizia civilă nr. 27 A din 26 ianuarie 2007, a respins apelul formulat de reclamanţi.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanţii au formulat recurs iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, l-a admis, a casat Decizia atacată si a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că instanţele nu au administrat toate probele necesare stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt şi în exercitarea rolului activ erau datoare să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unui supliment de expertiză pentru identificarea imobilului din litigiu şi precizarea deţinătorului bunului. Numai după administrarea tuturor probelor, instanţa era în măsură să hotărască în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 10 A din 22 ianuarie 2008 a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, în baza probelor administrate şi în raport de dezlegările date de instanţa de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că terenul în suprafaţă de 1000 mp nu este liber, fiind ocupat cu suprafeţe asfaltate, alei de acces, spaţii verzi, trotuare şi teren de joacă pentru copii. Acest teren reprezintă Scuarul Episcopiei, care este menţionat în HG nr. 1362/2001 ce atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea a respectivului teren, înscris în anexa 2 la nr. 645.
Dovedindu-se existenţa unor lucrări de utilitate publică s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că terenul de 1000 mp nu este liber.
S-a mai reţinut de asemenea că instanţa de fond a dat o interpretare corectă prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că este posibilă restituirea în natură numai pentru terenurile care sunt libere or, în speţă, nu există nici o porţiune de teren liber, terenul în discuţie fiind afectat scuarului episcopiei, deci unei utilităţi publice şi nu poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. invocând prevederile art. 304 pct. 9, 5 şi 7 C. proc. civ.
Susţin, în cadrul primului motiv întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate, esenţiale pentru dezlegarea pricinii.
Reclamanţii se referă la interpretarea eronată a prevederilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care pentru terenul liber se poate dispune restituirea în natură.
De asemenea, instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aplicând în forma sa anterioară o prevedere care ulterior a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prevedere conform căreia în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 a, necesare şi afectate nemijlocit activităţilor de interes public de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau moştenitorilor li se restituie imobilul în natură, cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 sau 5 ani.
Prin cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanţii critică hotărârea atacată prin aceea că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, cerinţe prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod.
În acest context, susţin că motivarea instanţei este sumară, deşi s-au administrat probatorii, iar instanţa a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, fără a menţiona temeiul legal care o împiedică.
Prin nemotivarea hotărârii, în sensul celor expuse anterior, reclamanţii susţin că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut şi garantat de art. 6 din Convenţia Europeană şi de art. 21 din Constituţia României.
O altă critică vizează nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul că aceasta nu a dat dovadă de rol activ întrucât nu a insistat în administrarea unui probatoriu complet, respectiv nu a ordonat efectuarea unei expertize care să identifice cu exactitate amplasamentul terenului în discuţie.
Deşi reclamanţii au invocat şi prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestui motiv de recurs se referă la nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că aceasta nu corespunde motivelor de fapt şi de drept.
Cum această critică se circumscrie motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., va fi analizată în cadrul motivului deja invocat.
Examinând legalitatea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat.
Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită.
Din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod explicit că temeiul de drept pentru care apelul formulat de reclamanţi a fost respins este dat de dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum şi de prevederile art. 10 pct. 10.3 şi art. 11 pct. 11.2 din HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Din probatoriul existent la dosar, rezultă că imobilul reclamanţilor a fost preluat de stat prin expropriere, o parte din acesta a fost afectat construirii ansamblului de locuinţe din zonă (bloc şi amenajările aferente), iar suprafaţa de 1000 mp a fost afectată de „Scuarul Episcopiei" amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei asfaltate, spaţii verzi, loc de joacă pentru copii, fiind imposibil de restituit în natură.
În mod just ambele instanţe au reţinut că terenului în discuţie i-a fost dată în timp o utilitate publică (socială), iar prin lucrările de extindere şi construcţii noi (reamenajare şi modernizare), în prezent imobilul expropriat apare cu o configuraţie diferită de cea iniţială.
De aceea, în mod corect instanţele au făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) şi 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, apreciind că terenul de 1000 mp nu este liber.
Instanţa de apel în mod just a apreciat că prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, raportat la anexa nr. 2, sunt aplicabile numai imobilelor construcţii, nu şi terenurilor pe care au fost realizate construcţii noi sau care sunt necesare funcţionării unor construcţii sau amenajări de utilitate publică.
Motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează nemotivarea hotărârii atacate nu poate fi primit, în condiţiile în care instanţa de apel a motivat clar, precis şi neechivoc soluţia pronunţată în concordanţă cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., analizând fiecare motiv de apel invocat, probele administrate, cu specificarea care dintre ele au fost reţinute şi care, motivat, au fost înlăturate.
În condiţiile în care în cauză au fost administrate toate probele solicitate de reclamanţi (probe admise în limita concludenţei lor raportat la obiectul şi natura pricinii), nu se poate susţine că aceştia nu au avut parte de un proces echitabil. Instanţa a respectat în acest fel dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană, şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 21 din Constituţia României.
În fine, nici ultima critică nu poate fi primită.
Într-adevăr, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare , chiar dacă părţile se împotrivesc".
În speţă, deşi s-au acordat două termene de judecată, părţile nu au depus nici unul din înscrisurile ordonate prin Decizia de casare a instanţei supreme, iar în lipsa acestora, în mod just s-a apreciat de către instanţa de apel că o completare a expertizei nu a mai fost necesară întrucât ea nu putea aduce elemente noi faţă de cea deja efectuată.
În atare condiţii, nu se poate reproşa instanţei de apel lipsa rolului activ.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins ca nefodat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. împotriva deciziei nr. 10/A din 22 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5083/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5069/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
