ICCJ. Decizia nr. 5069/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5069
Dosar nr. 1816/1/2008
Şedinţa publică din 18 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 24 septembrie 2003 reclamantul B.I. a chemat în judecată pârâtele Primăria comunei Corbi, judeţul Argeş şi Prefectura judeţului Argeş solicitând ca pârâţii să fie obligaţi să-i restituie în natură sau prin plata de despăgubiri, terenul intravilan situat în pct. „La Mucica" şi o serie de bunuri mobile care au aparţinut părinţilor săi şi care au fost preluate abuziv de la aceştia ca urmare a confiscării averii pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură politică.
Ulterior, reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că a solicitat şi restituirea unui saivan pentru vite ce a aparţinut autorilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 45/2004 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a respins acţiunea astfel cum a fost completată, reţinându-se că terenul în litigiu a fost restituit reclamantului şi fraţilor săi în temeiul Legii nr. 18/1991, potrivit titlului de proprietate nr. 112839/2001, astfel că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi.
Referitor la bunurile mobile solicitate s-a reţinut că acestea nu fac obiectul reglementărilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, iar saivanul nu intră în categoria imobilelor în sensul art. 6 din acelaşi act normativ.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei menţionate a fost respins prin Decizia civilă nr. 1451/A/2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, iar prin Decizia nr. 5546/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Înalta Curte a reţinut că deşi, aparent, instanţele au respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, în realitate din considerentele celor două hotărâri rezultă că acţiunea a fost respinsă, în ce priveşte terenul, în temeiul unei excepţii de ordin procedural, în sensul că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, chestiune ce vizează însăşi admisibilitatea demersului judiciar întreprins.
S-a mai reţinut că, fiind stabilit că terenul în cauză se găseşte în intravilanul localităţii nefiind restituit în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, urmare anulării pe cale judecătorească a titlului de proprietate şi având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire, în mod eronat a fost respinsă acţiunea reclamantului, cu motivarea că nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş în rejudecare s-a admis în parte acţiunea reclamantului şi s-a constatat că acesta este îndreptăţit să i se restituie în natură suprafaţa de 907 mp, teren situat în intravilanul satului Ştefăneşti, comuna Corbi, judeţul Argeş, pct. „La Mucica", aşa cum a fost identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză ce face parte integrantă din dispozitivul sentinţei.
S-a constatat că pentru diferenţa de 740 mp teren reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005 până la limita sumei de 11.655 lei.
A fost respinsă acţiunea cu privire la celelalte bunuri.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar prin expertiza efectuată în cauză s-a identificat terenul care poate fi restituit în natură, pentru restul bunurilor cauza intrând în puterea lucrului judecat, având în vedere sensul şi limitele stabilite prin hotărârea instanţei de casare.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în mod greşit nu i-au fost acordate despăgubiri reprezentând contravaloarea saivanului, instanţa reţinând în mod greşit că există autoritate de lucru judecată care are rezulta din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că în mod nelegal nu s-a dispus restituirea integrală a terenului şi demolarea construcţiilor, că nu s-a precizat cine va plăti despăgubirile, precizând totodată că solicită contravaloarea lipsei de folosinţă de la cumpărătorul terenului, S.J. şi daune morale şi materiale de la cei doi proprietari, secretatul primăriei şi de la administratorul SC G.L. SRL.
Prin Decizia civilă nr. 4/A din 18 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, că în mod legal s-a pronunţat prima instanţă în legătură cu situaţia saivanului, întrucât, pe de o parte, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se fac referiri exprese numai la terenul în litigiu, astfel că referitor la saivan soluţia a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte saivanul nu face parte din bunurile mobile astfel cum sunt definite şi de art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Diferenţa de teren pentru care s-au acordat despăgubiri este ocupată de construcţiile aparţinând SC G.L. SRL, iar cu privire la aceste construcţii, prin Decizia civilă nr. 518/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti s-a statuat irevocabil că sunt proprietatea acestei societăţi, acesta fiind constructor de bună credinţă, situaţie faţă de care, în mod corect, se arată în continuare în motivarea deciziei, s-a făcut aplicaţiunea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că după modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi intrarea în vigoare a Titlului II din Legea nr. 247/2005, deciziile emise atât anterior cât şi după intrarea în vigoare a acestei legi, sunt supuse aceleiaşi proceduri urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale şi a emiterii titlurilor de proprietate.
Referitor la obligarea cumpărătorului terenului la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului retrocedat, instanţa de apel a reţinut că aceasta reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă în apel şi oricum Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială de reparaţie, are un cadru procedural bine fixat, între foştii proprietari şi unitatea deţinătoare.
În ce priveşte solicitarea de plată a daunelor morale şi materiale s-a reţinut că acestea nu se regăsesc în cadrul sancţiunilor prevăzute de art. 38 din Legea nr. 10/2001, iar instanţele nu pot apela la prevederi din Codul civil şi codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.
Privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată s-a reţinut că apelantul nu a făcut dovada acestora cu acte.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, reiterând criticile privitoare la următoarele aspecte:
- în mod greşit nu s-a retrocedat întreaga suprafaţă de teren, aplicându-se eronat alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 în loc de alin. (3) al aceluiaşi articol, întrucât construcţiile au fost ridicate în anul 1998 fără autorizaţie;
- neacordarea despăgubirilor pentru saivanul demolat în 1960, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 pct. 6 din Legea nr. 10/2001;
- acordarea daunelor morale şi materiale pentru că „a fost şicanat" şi nu s-au respectat legile;
- în mod greşit i s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, neobservându-se chitanţa prin care a plătit onorariul de expert.
Deşi recurentul nu a indicat temeiul de drept al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat în cauză este fondat în sensul şi în limitele considerentelor ce succed.
Este întemeiată critica vizând greşita neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate în apel şi reprezentând contravaloarea onorariului de expert plătit de reclamant la instanţa de fond. La fila 14 din dosarul de fond se află depusă chitanţa privind plata sumei de 700 lei cu acest titlu.
În atare situaţie, soluţia legală era aceea a admiterii apelului cu privire la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de suma respectivă.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod judicios că se impune restituirea în natură numai a terenului liber, pentru diferenţă urmând a primi despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Contrar susţinerilor recurentului, construcţiile aparţinând SC G.L. SRL au fost edificate cu bună-credinţă, prin sentinţa civilă nr. 700/2002 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1657/2002 a Tribunalului Argeş şi Decizia civilă nr. 518/R/2003 a Curţii de Apel Piteşti, statuându-se, cu autoritate de lucru judecată, că SC G.L. SRL este constructor de bună credinţă a construcţiei edificată pe terenul din pct. „La Mucica" (fila 81 – dosar nr. 1361/2004).
În atare situaţie, nu se mai poate relua analizarea acestui aspect, el intrând în puterea lucrului judecat.
Acelaşi raţionament juridic a fost avut în vedere, în mod corect de instanţele anterioare şi în ce priveşte solicitarea reclamantului pentru plata contravalorii saivanului.
În raport cu prevederile art. 315 C. proc. civ., s-a reţinut că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat expres numai cu privire la terenul în litigiu, pentru celelalte bunuri solicitate de reclamant soluţia primei instanţe intrând în puterea lucrului judecat, cu consecinţele respective.
Nu este fondată nici critica vizând neacordarea, în mod eronat, a daunelor morale şi materiale, întrucât Legea nr. 10/2001, lege specială cu caracter reparatoriu, nu prevede nici o sancţiune pecuniară pentru motive de genul celor invocate de recurentul reclamant.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite recursul şi a casa Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate în cauză numai în ce priveşte obligarea intimatei Primăria comunei Corbi la plata câtre reclamant a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 4/A din 18 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Casează Decizia atacată, admite apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei nr.258 din 19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş numai în partea referitoare la cheltuielile de judecată şi obligă Primăria comunei Corbi să plătească reclamantului B.I. suma de 700 lei cheltuieli de judecată la fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5070/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5032/2008. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
