ICCJ. Decizia nr. 5137/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26 iunie 2006, reclamanta SC C.V.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Fundația A.E. pentru constatarea nulității absolute a contractelor încheiate între părți la 25 noiembrie 2007 având drept obiect publicarea și difuzarea volumelor "Nadia" și, respectiv, "Ar fi fost prea frumos", ambele de I.C.
Acțiunea a fost motivată pe împrejurarea că obiectul contractelor nu este nici determinat nici determinabil în sensul dispozițiilor art. 948 alin. (3) și art. 964 C. civ., deoarece părțile nu au mai încheiat, cum conveniseră prin art. 5 din contracte, un act adițional pentru a stabili cota de contribuție la cheltuielile de apariție. S-a invocat împrejurarea că printr-un contract anterior, încheiat între părți la 25 iulie 2002 pentru publicarea volumului "Ar! Gen! Ti! Na! s-a prevăzut că fundația A.E. va participa cu 60% la cheltuielile de apariție a cărții, restul de 40% revenind editurii.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 131 din 23 ianuarie 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
în considerentele hotărârii s-a arătat că cele două contracte încheiate între părți sunt potrivit clauzelor, contracte de editare în înțelesul Legii dreptului de autor, Legii nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004.
S-a constatat astfel, că obligațiile prevăzute pentru editură (punctele 2 și 3 din contracte) ca de ex.: pregătirea pentru tipar a cărții, urmărirea promovării acesteia, asigurarea distribuirii cărții și încasarea sumelor, sunt proprii contractelor definite în art. 48 din Legea nr. 285/2004.
S-a mai reținut că au fost prevăzute în contracte clauze precise și cu privire la durata acestora (un an și pentru o singură ediție a cărții) existând dispoziții și pentru o cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale reglementată de art. 39 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 (copyright-ul asupra textului aparține fundației).
Instanța a apreciat neîntemeiate susținerile reclamantei cu privire la caracterul determinant, pentru obiectul contractului, a împrejurării că nu s-au încheiat acte adiționale privind stabilirea contribuției părților la cheltuielile de apariție, deoarece s-a constatat că atât din punctul de vedere al Codului civil cât și al dreptului de autor contractele au un obiect determinat fiind menținute toate clauzele obligatorii prevăzute de art. 51 din legea specială.
Astfel în contracte se prevede durata cesiunii în pct. 8, natura neexclusivă a acesteia în pct. 10, întinderea teritorială a cesiunii în pct. 12, remunerarea autorului în pct. 5 și 6.
Susținerea reclamantei, că nu există un obiect determinat, a fost infirmată și de împrejurarea de fapt a editării celor două cărți care au făcut obiectul contractelor, neînțelegerile cu privire la modalitățile și cuantumul contribuției părților la apariția cărților, nefiind de natură a conduce la nulitatea acestora.
Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V - a civilă, s-a stabilit modalitatea de împărțire a veniturilor obținute din vânzarea cărților, potrivit cu contribuția acestora și anume de 40% reclamanta Editură și respectiv, 60% pârâta Fundație. Ca urmare, reclamanta Editură a fost obligată la plata sumei de 27.141.841 lei către pârâta Fundație reprezentând suma cuvenită din vânzarea celor trei titluri editate precum și la plata sumei de 10.000.000 lei prejudiciu creat prin retragerea lucrărilor din rețeaua de distribuire.
Ca urmare, s-a apreciat că neînțelegerile ivite între părți cu ocazia executării contractelor sau ulterior acestei executări nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a contractelor.
Curtea de Apel București, secția a IX - a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 155 A din 8 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei. Reclamanta a formulat două critici la adresa sentinței. Prima critică a privit greșita interpretare a naturii contractelor, (ele nefiind de editare ci fiind convenții de drept comun) pentru că nu a operat transferul dreptului de autor. A doua critică a privit aprecierea greșită că lipsa convenirii modalităților de împărțire a veniturilor și cheltuielilor izvorâte din contracte nu conduce la imposibilitatea executării contractelor de vreme ce situația nu poate fi remediată decât prin anularea contractelor, chiar dacă au fost întreprinse o serie de activități de natură economică în legătură cu activitatea de editare a volumelor în cauză.
Instanța nu a primit aceste critici, considerându-le neîntemeiate.
Astfel cât privește prima critică s-a reținut că și în situația în care nu a operat un transfer al dreptului de autor în întregime s-a transferat totuși dreptul de reproducere care este o componentă a dreptului de autor. Ca urmare, o convenție care prevede transmiterea unui asemenea drept pe o perioadă determinată, în condiții determinate, se încadrează în noțiunea de contract de editare prevăzut de art. 48 și art. 57 din Legea nr. 8/1996.
Ca urmare, convențiile încheiate între părți vor fi supuse regulilor speciale prevăzute de Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și nu regulilpr de drept comun care se aplică numai în măsura în care legea specială nu reglementează.
S-a considerat neîntemeiată și critica privind greșita interpretare a pct. 10 din convențiile încheiate, interpretarea instanței fiind făcută în funcție de prevederile exprese ale convențiilor, o altă interpretare care ar fi fost proprie voinței exprimate de părți, alta decât cea care rezultă din contract, nefiind menționată sau demonstrată de apelante.
Critica referitoare la nesocotirea de către instanța de fond a invocării imposibilității practice de executare a contractului a fost și aceasta respinsă, cită vreme această cauză de nulitate excede cauzelor de nulitate absolută a contractelor, motivele de nulitate fiind limitativ prevăzute de art. 948 coroborat cu art. 964 C. civ. Neexecutarea contractului, s-a mai arătat în considerentele deciziei, excede noțiunii de obiect al contractului care în contractele supuse analizei este precizat în punctele 1,2 și 3.
Instanței de apel a constatat că pretențiile reclamantei, invocate pe calea imposibilității de executare pot fi valorificate pe alte căi precum excepția de neexecutare a contractului sau acțiunea în obligația de a face.
în sfârșit, s-a mai reținut că imposibilitatea executării nu mai era actuală la momentul sesizării instanței, câtă vreme cele două Convenții au fost realizate prin publicarea căiților, și mai mult decât atât, prin hotărâre judecătorească s-au determinat procentele de contribuție ale părților pentru executarea Convențiilor (sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004).
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.
Criticile deciziei instanței de apel s-au referit la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
în fapt au fost reluate criticile din apel, bazate pe aceleași explicații:
- contractele în discuție se înscriu în categoria altor convenții decât cele de editare care pot fi încheiate între titularul dreptului de autor și editor deoarece nu s-a prevăzut nici transferul drepturilor de autor și nici plata unei sume de către Editură cu titlu de remunerație, stabilindu-se din contră o contribuție comună la apariția volumelor,
- greșita interpretare a pct. 10 din Contracte în sensul că acesta reprezintă o dovadă a faptului că zisele contractele nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe, aceasta fiind voința părților care nu poate fi ignorată;
- imposibilitatea practică de executare a Contractelor, este dedusă din lipsa modalității de împărțire a veniturilor și cheltuielilor izvorâte din acestea și, ca urmare, greșit s-a apreciat că cele două contracte cuprind toate clauzele prevăzute de art. 51 din lege și că lipsa semnalată nu ar conduce la nulitatea lor.
O argumentare în plus față de motivarea din apel referitor la această critică s-a referit la faptul că nici una din clauzele prevăzute la pct. 6, 8, 10, 12 nu se referă la conduita părților în ce privește executarea Contractelor și de aceea această problemă nu se poate soluționa în lipsa încheierii actului adițional.
S-a mai amintit că deși au existat o serie de activități de natură economică întreprinse de părți în legătură cu activitatea de editare, acestea nu pot acoperi nulitatea prin confirmare.
Intimata pârâtă prin întâmpinare depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat în raport de împrejurarea că recursul este fondat pe un istoric al cauzei și pe reluarea motivelor de apel pe care instanța de apel le-a analizat.
Recursul este neîntemeiat.
Este de observat că recurenta reia argumentele din motivele invocate în apel și nu face critici specifice în raport de motivarea deciziei de apel, reiterând generic criticile aduse sentinței de fond.
în esență criticile se referă la greșita interpretare a clauzelor contractului și ca urmare, greșita concluzie că acesta este valabil chiar în lipsa determinării contribuției părților la cheltuielile de apariție, voința părților fiind alta.
Se reține că reclamanta a solicitat prin acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor încheiate între părți la 25 noiembrie 2002 având ca obiect publicarea și difuzarea a două volume ale autorului I.C. In drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 3 și art. 964 C. civ.
Ca urmare, obiectul contractelor, așa cum rezultă din clauzele de la pct. 1 și cum o arată expresis verbis reclamanta în acțiune este determinat.
Pct. 1 (identic în ambele contracte), intitulat obiectul contractului menționează că "Fundația și Editura vor colabora la publicarea și difuzarea unor noi ediții a volumului "Nadia" și, respectiv, "Ar fi fost prea frumos Năstase - Tiriac" din seria "Integrala I.C.".
"Colaborarea", prevăzută la pct. 7, este detaliată cât privește Fundația, în pct. 2 de la a) la c) în obligații precise și, respectiv, la pct. 3 de la a) la e) cât privește Editura.
Din cele cinci obligații pentru fiecare parte, una singură, identică, este trecută fără precizare și anume procentul de contribuție la cheltuielile de apariție. Despre aceasta, pct. 5 prevede expres că respectivele contribuții ale Fundației și Editurii la cheltuielile de apariție a cărților se stabilesc după încheierea tuturor operațiilor, printr-un act adițional.
Voința părților clar exprimată este fără putință de altă interpretare și anume înțelegerea de a încheia un contract pentru colaborarea lor la publicarea și difuzarea a două cărți.
Colaborarea este precis determinată prin obligațiile arătate expres în clauzele 2 și 3 ale contractului dintre acestea o singură obligație urmând a se stabili "după încheierea tuturor operațiilor" adică , în alți termeni, după executarea contractelor.
Voința părților clar exprimată a privit așadar colaborarea lor care, după cum s-a dovedit prin probele administrate, s-a și realizat, cărțile fiind efectiv publicate. Reclamanta a recunoscut pe parcursul procesului și în declarațiile de apel și recurs că "au existat o serie de activități de natură economică întreprinse de părți în legătură cu activitatea de editare a volumelor".
Sintagma "activitățile economice" desemnează de altfel obligațiile asumate de părți prin contract prin clauzele 2 și 3 și conturează colaborarea pentru "publicarea și difuzarea" în termenii contractului, recte, pentru "editarea" în termenul folosit chiar de reclamantă în recurs, la fila 6, (fila 7 în dosarul de recurs).
Ca urmare în mod corect instanța a apreciat natura contractelor, ca fiind contracte numite și supuse în mod prioritar reglementărilor legii speciale, a dreptului de autor și a drepturilor conexe Legii 8/96 modificată prin Legea nr. 285/2004,art. 48-57) și, în completare, regulilor dreptului comun, (Codul civil,art. 948 art. 3 și art. 964 C. civ.).
Din economia clauzelor contractuale rezultă de asemenea fără echivoc că elementul "contribuție la cheltuieli de apariție" ține de etapa regularizării conturilor și a fost prevăzută pentru momentul ulterior realizării contractului, adică în alți termeni momentul executării lui.
Problema nu a fost considerată determinantă la încheierea contractului, de vreme ce ea a fost lăsată în mod expres să fie lămurită ulterior executării. Această interpretare a voinței părților rezultă din întreaga economie a clauzelor contractelor, părțile înțelegând să prevadă sancțiuni pentru nerespectarea altor clauze considerate de ele mai importante decât problema lăsată în suspensie prin clauza 5.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 8/1996 dar și potrivit art. 948 și art. 964 lipsa determinării contribuției de participare a părții la cheltuielile de editare nu se înscrie printre clauzele a căror neobservare sau neinserare conduc la anularea contractului încheiat.
De altfel nici recurenta reclamantă nu a susținut că prin ea însăși acea clauză, nestabilită la încheierea contractului, ar conduce la nulitate absolută. S-a invocat că în lipsa acelei clauze nu se poate executa contractul, susținere evident lipsită de suport material cum bine au reținut și instanțele anterioare, față de apariția și difuzarea celor două cărți.
Neînțelegerile dintre părți au apărut la momentul, situat după încheierea operațiunilor de editare, stabilirea în concret a contribuției fiecăruia la cheltuieli. Această neînțelegere a făcut obiectul unui litigiu de desocotire intentat de pârâta intimată reclamantei recurente pentru că aceasta din urmă nu a mai fost de acord să se păstreze contribuția fixată într-un alt contract, tot pentru editarea unei alte cărți de același autor. Litigiul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004 (filele 27 - 34 dosarul Tribunalului București). Acea cauză aflată în apel a fost suspendată conform încheierii din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția a IX-a, pronunțată în dos. 34900/2/2005, până la soluționarea dosarului din prezenta cauză.
Această situație reținută de instanțele de fond și apel îh considerentele hotărârilor nu a fost comentată de recurentă.
Ca urmare în cauză s-a făcut o corectă interpretare a caracterului clauzei, prevăzute de pct. 5 din contract în sensul că nelămurirea acesteia la momentul încheierii contractului și amânată prin voința părților la un moment ulterior executării contractului, nu este determinantă pentru individualizarea obiectului contractului și, ca urmare, nu conduce la nulitate absolută nici sub aspectul criteriilor impuse de Legea nr. 8/1996 nici sub aspectul reglementării nulităților în dreptul comun, dreptul civil.
Pentru considerentele arătate se constată nefondate criticile de fapt formulate și întemeiate în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cât privește excepția, reiterată de recurentă cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, și aceasta a fost respinsă de instanță pentru următoarele considerente:
Excepția a fost invocată de pârâtă în fața Secției comerciale a Tribunalului București care a fost investită inițial cu prezenta cauză.
Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale funcționale a instanței comerciale și a declinat competența în favoarea secției civile a Tribunalului, care a pronunțat sentința civilă nr. 131 din 23 ianuarie 2007 neatacată sub acest aspect de către reclamantă măsură rămasă definitivă și irevocabilă.
Excepția necompetenței instanței civile a fost invocată în recurs de către reclamantă, înalta Curte respingând-o prin încheiere interlocutorie din 8 aprilie 2008, ca inadmisibilă, reținând cele mai sus enunțate.
Ca urmare, reiterarea de către recurentă de două ori în faza recursului a excepției de nelegală compunere a completului motivată prin necompetența materială funcțională a secției civile în soluționarea cauzei, a fost respinsă pentru considerentele mai sus menționate.
Recursul formulat de recurenta reclamantă respingându-se în temeiul art. 312 C. proc. civ., se constată că cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă este întemeiată pe dispozițiile art. 274 și dovedită cu probele administrate în cauză (factura nr. 64 din 2 aprilie 2008 aflată la fila 17 din dosarul de recurs reprezentând onorariu de avocat).
Ca urmare, recurenta reclamantă a fost obligată la plata sumei de 595 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3609/2008. Civil → |
|---|
