ICCJ. Decizia nr. 5168/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2006, reclamantul M.I.G.A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 222.654 RON și 30.700 dolari SUA la cursul BNR la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri materiale; obligarea aceluiași pârât la plata sumei de un milion de Euro la cursul Băncii Naționale a României de la data plății, cu titlu de daune morale și considerarea ca vechime neîntreruptă în muncă a perioadei cuprinsă între 19 august 1998 - 1 martie 2000.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin decizia penală nr. 1/P/2003 a Curții de Apel Constanța a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și art. 2481C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și luarea măsurii preventive a reținerii și apoi arestării preventive începând cu data de 19 august 1998 până la 23 decembrie 1998.
Dispozițiile hotărârii penale sus indicate au fost menținute prin decizia penală nr. 5562 din 28 octombrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză.
S-a arătat că despăgubirile materiale solicitate privesc drepturile salariale de care a fost lipsit în perioada 27 septembrie 1997, data demisiei din funcția de manager, la zi, cheltuielile efectuate de familia sa pentru întreținerea sa și a familiei sale, compuse la acea vreme din doi copii minori, ca și cheltuielile efectuate cu purtarea procesului penal.
A arătat reclamantul că la momentul demarării cercetărilor penale în legătură cu săvârșirea faptelor penale imputate, îndeplinea funcția de manager în cadrul G.N.M.N. SA fiind retribuit cu o indemnizație de 3.400 dolari SUA.
Declanșarea anchetei judiciare, dar și pierderea credibilității de care se bucura până la acel moment, generată și prin mediatizarea excesivă a situației sale judiciare, l-au determinat să demisioneze din funcția deținută la acea dată, fiind încadrat, începând cu data de 27 septembrie 1997 pe postul de șef serviciu navlosiri, cu un salariu de 231 RON, funcție pe care a pierdut-o ulterior urmare a măsurilor preventive dispuse împotriva sa.
în acest fel a rămas fără loc de muncă până la data de 1 martie 2000, când a fost angajat la SC E.S. SRL cu un salariu brut de 250 RON, iar din data de 1 septembrie 2002 a devenit angajat al SC A. SA.
Cât privește despăgubirile solicitate cu titlu de cheltuieli efectuate de familia sa în perioada indicată, acestea au constat în costurile suportate de membrii săi cu tratarea afecțiunilor medicale suferite după declanșarea anchetei penale, compuse atât din suportarea tratamentelor medicale prescrise, cât și a unui regim alimentar adecvat, a căror valoare însumează 7.300 dolari SUA.
Costurile suportate de familia sa au constat, de asemenea, în cheltuieli efectuate pentru întreținerea sa, a locuinței și educației celor doi copii, minori la acea vreme și la care nu a putut contribui din motivele sus arătate, costuri care au fost apreciate la suma de 23.000 dolari SUA.
La aceeași categorie de despăgubiri au fost incluse și solicitate cheltuielile efectuate cu judecata procesului penal, constând în onorarii de avocați și expertiză, a căror valoare totală este de 12.500 RON.
Cu privire la daunele morale, reclamantul a învederat că datorită perioadei de detenție și izolare, a percepției acute a nedreptății ce i s-a făcut și a conștientizării nevinovăției sale, a suferit un adevărat șoc psihic și nenumărate traume psihice, atât în perioada detenției cât și ulterior, în cursul procesului penal, suferințe ce se constituie într-un prejudiciu ce se cuvine a fi acoperit prin despăgubirea solicitată și considerată a fi rezonabilă.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen., art. 998 și urm. C civ.
Prin sentința civilă nr. 320 din 8 februarie 2007, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 195.054 RON, cu titlu de daune materiale, 14.400 RON cu titlu de onorarii avocat și expert desemnat, pentru toate fazele procesului penal și a sumei de 30.000 Euro echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.
I-a fost recunoscută reclamantului ca vechime neîntreruptă în muncă perioada 19 august 1998 - 23 decembrie 1998.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.700 dolari SUA.
Prima instanță a reținut, în esență, ca fiind întrunite în cauză cerințele art. 504-506 C. proc. pen. și ca întemeiate despăgubirile solicitate însă în cuantumul reținut în dispozitivul sentinței.
S-a arătat că reducerea dreptului la despăgubiri numai pentru perioada cât reclamantul a fost arestat preventiv, golește de substanță art. 504 C. proc. pen., întrucât imposibilitatea de a-și exercita funcția deținută la momentul începerii cercetărilor penale, a dăinuit pe tot parcursul procesului penal, până la finalizarea lui prin hotărârea irevocabilă.
Veniturile realizate de reclamant pe perioada menționată au fost reținute însă în mod diferențiat, întrucât la data de 5 octombrie 1998 expira contractul de management al reclamantului, prin ajungerea sa la termen, iar începând cu data de 1 martie 2003 reclamantul s-a angajat în muncă.
Ulterior încetării contractului de management și până la momentul angajării, s-a avut în vedere venitul minim pe economie la care s-au adăugat experiența profesională și nivelul de pregătire al reclamantului, ca și criteriile de performanță pentru perioada cât acesta a exercitat funcția de manager, împrejurări de natură a determina reținerea prezumției privind șansele de realizare a acelorași venituri și după momentul menționat, prejudiciu cuantificat la suma de 117.480 RON.
Cat privește despăgubirile materiale solicitate cu titlu de cheltuieli efectuate de familia sa pe timpul deținerii și ulterior acesteia, până la finalizarea procesului penal, s-a reținut că din aplicarea literală a prevederilor art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și statuând în echitate, reclamantului i se cuvin aceste despăgubiri, întrucât situația sa a avut, cu evidență, repercursiuni asupra familiei, cauzându-i un prejudiciu în legătură directă de cauzalitate cu faptul arestării.
S-a reținut însă ca nefiind făcută dovada împrumutării sumei de 30.700 dolari SUA, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 1169 C. civ., cererea de acordare a acestei sume de bani, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește daunele morale s-a arătat că prin privarea de libertate, reclamantului i-au fost aduse atingeri drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele fizice și suferințele fizice provocate de această măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri de natură a acoperi prejudiciul astfel produs.
Intentarea procesului penal pentru fapte în legătură cu serviciul, care în final s-au dovedit a nu fi reale, au avut consecințe grave asupra reclamantului, vătămându-i sănătatea, poziția socială și prestigiul profesional, aspecte care definesc ființa umană și care analizate și evaluate obiectiv, constituie criterii de stabilire a daunelor morale.
S-a apreciat astfel că suma de 30.000 de Euro este de natură a acoperi prejudiciul solicitat cu acest titlu, acordarea sumei solicitate de reclamant însemnând deturnarea acestei categorii de daune de la scopul său, fiind de natură a-i conferi reclamantului un folos material disproporționat, fără justificare cauzală în eroarea penală și consecințele acesteia.
în raport de dispozițiile art. 505 alin. (3) C. proc. pen. s-a recunoscut în favoarea reclamantului perioada arestării preventivă, ca vechime neîntreruptă în muncă.
Dispozițiile acestei hotărâri au fost schimbate în parte prin decizia civilă nr. 242/C din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 77.574 lei, reprezentând drepturi bănești aferente perioadei 27 septembrie 1997 - 19 august 1998, ca nefondate.
A fost respins ca nefondat apelul reclamantului și menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
S-a reținut, în esență că factorul prejudiciabil, cauza care determină antrenarea răspunderii statului, o constituie actul de justiție declarat nedrept, privarea de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care se fac în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și se limitează, cum corect a reținut prima instanță, la durata arestării preventive.
Cercetările desfășurate anterior reținerii și arestării preventive, precum și derularea procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile de achitare reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă.
Cu atât mai puțin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de achitare, determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei deținute la începerea cercetărilor penale.
Despăgubirile morale cuantificate de prima instanță la nivelul sumei ele 30.000 de Euro, chiar dacă sunt limitate la durata arestării preventive, au fost considerate a fi acoperitoare pentru atingerile aduse reclamantului, așa încât au fost apreciate a fi de natură a cauza acestuia o satisfacție echitabilă.
Același caracter nefondat îl au și criticile privind neacordarea daunelor materiale în cuantum de 30.700 Euro, întrucât probele administrate pentru dovedirea faptului pretins, s-a constatat a fi neconvingătoare și deci neconcludente, motiv pentru care temeinic nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata acestei sume.
S-a reținut a fi probate criticile pârâtului și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cât privește obligarea statului la plata despăgubirilor solicitate anterior arestării și determinate la nivelul veniturilor corespunzătoare funcției de manager, întrucât schimbarea reclamantului din funcția arătată a fost rezultatul actului său unilateral de voință, fără a se face dovada legăturii de cauzalitate între cercetările penale, considerate ca fapt cauzator de prejudiciu și demisia reclamantului, așa încât a fost înlăturată răspunderea statului pentru drepturile bănești aferente funcției de manager perioadei cuprinse între demisie și încetarea convențională a mandatului.
Criticile privind admisibilitatea daunelor morale și cele referitoare la criteriile de determinare a despăgubirii, s-au constatat a fi nefondate în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut constant în cazurile de violare a art. 5 paragraful 1 al Convenției că sunt îndreptățite cererile de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și psihic suportat ca urmare a detenției nelegale, simpla constatare a violării neconstituind în toate situațiile, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă suficientă.
în speță s-a reținut aplicarea judicioasă a acestor criterii, reclamantul producând acel minim de argumente și indicii din care a rezultat măsura afectării drepturilor patrimoniale prin arestare nelegală, evaluarea despăgubirilor destinate compensării prejudiciului moral fiind corectă.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C proc. civ.
în dezvoltarea recursului său, reclamantul M.I.G.A. a susținut încălcarea prevederilor art. 504 C. proc. pen., întrucât deși i se recunoaște dreptul la despăgubiri care să acopere integral prejudiciul cauzat, nu i-au fost acordate veniturile salariale de care a fost lipsit pe perioada 27 septembrie 1997 - la zi, precum și asupra considerării ca vechime în muncă nu numai a perioadei arestării, dar și a celei în care nu a putut realiza venituri din culpa autorităților judiciare.
Greșit nu a fost acordată suma de 30.700 dolari SUA, solicitată cu titlu de împrumuturi efectuate de familie pe perioada detenției sale, întrucât, contrar argumentelor instanței, consideră că a făcut dovada susținerilor privind suma cerută, critică în limita căreia a solicitat, de asemenea, casarea hotărârii atacate.
I se cuvin și daunele morale în cuantumul indicate în cererea dedusă judecății, întrucât nu poate fi acceptată ideea potrivit cu care, ulterior punerii sale în libertate, derularea procesului penal, finalizat printr-o hotărâre definitivă de achitare, ar reprezenta o cauză licită pentru care nu ar putea fi atrasă răspunderea patrimonială a statului, atâta vreme cât, insistența organelor judiciare de continuare a procesului penal, reprezintă o continuare a actului abuziv, ce se cuvine a fi reparat prin acordarea daunelor morale precizate în recurs la suma de 100.000 Euro.
Greșit a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale, cu suma de 77.574 lei, ce reprezintă drepturile bănești cuvenite pentru perioada 27 septembrie 1997-19 august 1998 (perioada cuprinsă între momentul acceptării demisiei sale din funcția de manager și momentul luării măsurii arestării preventive), întrucât între actul unilateral al demisiei și declanșarea cercetărilor penale există o evidentă legătură de cauzalitate, cu consecințe directe asupra stării sale patrimoniale.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive astfel cum a fost formulat și precizată cât privește majorarea câtimii despăgubirilor materiale.
în recursul său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a criticat hotărârea atacată cât privește acordarea sumei de 117.480 lei, reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei cuprinsă între data arestării preventive (19 august 1998 - 1 martie 2000) și data angajării reclamantului la noul loc de muncă.
Au arătat că, în raport de dispozițiile art. 504 C. proc. pen., aplicabile speței și de prevederile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prejudiciul material suferit de reclamant este format din drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada arestării preventive - 4 luni și 4 zile - și nu include și pe cele care i s-ar fi cuvenit până la data angajării, cum greșit au reținut cele două instanțe.
Hotărârea atacată este criticabilă și în ceea ce privește criteriile de reparare echitabilă a daunelor morale solicitate și la plata cărora a fost obligat pârâtul, cu referire la care au apreciat că suma de 30.000 Euro acordată de cele două instanțe depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere, transformându-se în cauză într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale la suma de 38.086 lei pentru perioada 19 august 1998 - data arestării - 23 decembrie 1998 - data punerii în libertate, precum și a cuantumului daunelor morale acordate.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a criticat hotărârea pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care au invocat nesocotirea dispozițiilor art. 505 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 281/2003, potrivit cărora "la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă".
în aplicarea acestei dispoziții legale, ca și a celei prevăzute de art. 5 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului, s-a arătat că suma acordată reclamantului de cele două instanțe cu titlu de daune morale nu este de natură să asigure o reparație reală și echitabilă a suferințelor produse acestuia prin fapta prejudiciabilă, fiind cu evidență disproporționată, ceea ce impune reducerea cuantumului său la o valoare ce poate fi considerată echitabilă și rezonabilă.
Recursurile nu sunt fondate.
Deși dispozițiile art. 504-505 C proc. pen. și art. 48 din Constituția României consacră cu valoare de principiu, răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale, răspundere ale cărei coordonate sunt trasate de dreptul comun în materie, răspunderea civilă delictuală, nu se poate face abstracție de specificul acestei categorii de răspundere judiciară.
Se are în vedere aici atât faptul considerat ca fiind prejudiciabil, cât și legătura de cauzalitate între acesta și prejudiciu, ca element al răspunderii reglementate de prevederile art. 504 C. proc. pen.
Cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factorul prejudiciabil, îl constituie actul de justiție declarat nedrept, privarea de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și care se limitează, astfel cum temeinic au reținut instanțele, la perioada arestării preventive.
Prin urmare, cercetările desfășurate anterior reținerii și arestării preventive, ca și desfășurarea procesului penal până la pronunțarea hotărârii definitive, de achitare, se acestea constituie într-o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut nicidecum a răspunde.
Ca atare, temeinic a fost înlăturată răspunderea statului pentru despăgubirile solicitate perioadei cuprinse între data demisiei și cea a reținerii și arestării preventive, întrucât cauza ce a determinat încetarea raporturilor de serviciu și deci, implicit producerea prejudiciului solicitat, o constituie actul unilateral de voință al reclamantului.
Cu atât mai puțin nu poate fi antrenată răspunderea statului pentru prejudiciul pretins a fi produs ulterior rămânerii definitive de achitare, determinat de neangajarea sa într-o funcție similară celei avute la începerea cercetărilor penale, de manager, întrucât nu numai că nu există cauza ilicită, impusă de dispozițiile legale temei ale răspunderii judiciare, dar nu există nici dovada legăturii de cauzalitate cerute de lege între faptul prejudiciabil și prejudiciul solicitat.
Temeinic nu a fost acordată suma de 30.700 lei solicitată cu titlu de împrumuturi efectuate în cursul procesului penal, întrucât pretențiile cerute cu acest titlu nu au fost susținute probator, astfel încât legal instanțele au făcut aplicațiunea art. 1169 C. civ.
Nu pot fi primite nici criticile pârâtului privind greșita analiză a motivului de apel constând în acordarea sumei de 117.480 lei, reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei cuprinse între data arestării și data angajării reclamantului, întrucât, contrar susținerilor din recurs, instanța de apel a analizat această critică în sensul celor solicitate, constatând netemeinicia sa atât în raport de prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, cât și față de poziția procesuală a pârâtului, corect apreciată de instanțe.
Se reține astfel că, pasivitatea pârâtului referitor la modalitatea de determinare a prejudiciului solicitat pentru perioada menționată, în lipsa indicării unor elemente concrete, certe de evaluare, nu poate susține, din punct de vedere probator critica pârâtului care se constituie într-o simplă afirmație, care corect nu a fost primită de instanțe.
Nefondate sunt și criticile formulate toate părțile, privind cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale.
De principiu, repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincție după cum acesta este material sau moral. In privința prejudiciului moral, judecătorul apreciază de la caz la caz dacă prejudiciul trebuie reparat sub formă bănească și în ce cuantum sau dimpotrivă dacă nu trebuie reparat în această modalitate.
In cauză, s-a apreciat corect atât asupra naturii reparației, pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, cât și asupra cuantumului bănesc al reparației.
Față de caracterele specifice ale acestei categorii de despăgubiri care constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integralitatea corporală, la cinste, onoare și prestigiu profesional, temeinic s-a apreciat asupra justeții acordării, ca și asupra cuantumului acestora.
Prin privarea de libertate pe durata arestării preventive, reclamantului i s-a adus atingerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele fizice și suferințele psihice provocate de o asemenea măsură și justificate în speță cu actele depuse în probațiune, justifică pe deplin acordarea despăgubirilor solicitate cu acest titlu al căror cuantum, astfel cum a fost reținut de instanțe întrunește cerințele de integralitate și proporționalitate cerute de legea internă și de acea în materia drepturilor omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant că, în cazurile de violare a art. 5 paragraf 1 al convenției, sunt îndreptățite cererile de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și psihic suportat ca urmare a detenției nelegale.
în acord cu dispoziția legală evocată și linia jurisprudenței instanței europene, este evident că intentarea procesului penal pentru fapte în legătură cu serviciul, care s-au dovedit a fi, în final, nereale și luarea unor măsuri preventive, au avut consecințe grave asupra reclamantului, vătămându-i sănătatea, onoarea, creditul moral, poziția socială și prestigiul profesional, aspecte care definesc persoana umană și care, urmare a unei analize serioase și obiective, se constituie în criterii importante și serioase de stabilire a daunelor morale, corect apreciate de instanțe.
Se constată astfel că, raportat la durata arestării preventive, durata prescrisă de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 5 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, despăgubirile în cuantum de 30.000 de Euro acordate de prima instanță și menținute de instanța de apel, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin reținerea și arestarea nelegală pe o perioadă de 4 luni și 4 zile.
Daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă și care, pentru considerentele expuse, nu se impun a fi corectate (modificate) în recurs. Ele nu pot fi deturnate de la scopul lor, prin majorare, așa cum solicită reclamantul în recursul său, deoarece i-ar conferi acestuia un folos material necuvenit, fără justificare cauzală în eroarea penală și consecințele acesteia.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursurile deduse judecății au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5856/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5137/2008. Civil → |
|---|
