ICCJ. Decizia nr. 5856/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2528 din 16 mai 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Primăria Satu-Mare pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru imobilul-castel situat în Halmeu, ce a aparținut SC A. SA Viile Halmeu, fiind preluat abuziv de către stat și ulterior demolat.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin notificări adresate Prefecturii Satu Mare, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv, iar Prefectura a înaintat aceste notificări, spre soluționare, Primăriei Halmeu.
Prin precizarea cererii formulate de reclamant la data de 1 noiembrie 2004 (fila 130 dosar fond), acesta a chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei Halmeu, Prefectura Satu Mare prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și SC A.H. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.I., solicitând instanței acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești în cuantumul fixat prin expertiza de specialitate pentru construcțiile demolate: casa de locuit, castelul situat în Halmeu, precum și clădirile anexe, casele servitorilor și renunțând la măsuri reparatorii pentru teren, acestea urmând să facă obiectul unui alt dosar.
în motivarea cererii precizatoare a acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, S.L., a fost stăpânul viei din Halmeu Vii, iar locuința acestuia era cunoscută sub numele de "castel", fiind situat la nr. 660 Halmeu Vii. Totodată, a mai susținut reclamantul, imobilul menționat a fost demolat de Statul Român, iar la data demolării, acesta se afla în posesia GAS Halmeu, în prezent SC A.H. Halmeu SA.
în drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 4 D din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul S.I., pentru acordarea de despăgubiri bănești pentru construcții demolate, situate în Halmeu Vii.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Satu Mare invocată de prefect în calitate de președinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefectura Satu Mare.
A respins cererea de a se a lua act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâta SC A.H. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.I.
A respins excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de D.G.F.P. Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada formală a preluării imobilului de către stat, dar din relațiile furnizate de Primăria Halmeu și de IPJ Satu Mare, rezultă că, la data demolării, construcțiile se regăseau în patrimoniul statului, existând astfel, în favoarea reclamantului, o prezumție relativă de preluare abuzivă fără titlu. S-a mai reținut, în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, că Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile care aveau altă destinație decât aceea de locuință.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin decizia nr. 467 A din 22 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Sentința a fost schimbată în tot și acțiunea a fost admisă, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i s-a eliberat titlu de proprietate pentru imobilele înscrise în C.F. NDF 353 Halmeu, rămânând nesoluționată problema imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
în condițiile în care SC A.H. Halmeu SA nu a preluat în patrimoniu imobilul ce face obiectul litigiului, creanța nu poate fi imputată acesteia, aspectul potrivit căruia societatea este în lichidare neavând relevanță.
Așa fiind, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru construcțiile demolate se stabilește în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Prefectura Satu Mare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare.
Prin recursul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că decizia cuprinde motive contradictorii întrucât, deși în dispozitiv se individualizează măsura reparatorie la care este îndreptățit petentul, în cuprinsul hotărârii a fost invocat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare a criticat decizia deoarece nu i-au fost comunicate, odată cu citația, apelul și motivele de apel, împreună cu înscrisurile anexate, pentru a putea depune întâmpinare.
Prin decizia nr. 7756 din 3 octombrie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, în consecință, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 236 din 23 mai 2007 a admis apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinței civile nr. 4/D din 17 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte , în sensul că:
A constatat că reclamantul S.I. este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate conform dispozițiilor legale în vigoare.
A menținut dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor invocate de părțile intimate.
A obligat pe intimații Ministerul Economiei și Finanțelor și Prefectura Județului Satu Mare să plătească apelantului S.I. suma de 3.825 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din situația de carte funciară, C.F. 96 Halmeu, antecesorul reclamantului a fost proprietar asupra imobilelor reprezentând în natură vie, fâneață și cramă, reclamantului eliberându-i-se titlu de proprietate pentru teren, rămânând nesoluționată problema construcțiilor, reprezentând castel și anexe pivnițe și crame, respectiv casă de locuit.
în ceea ce privește construcțiile, acestea au fost demolate în anul 1961, la data demolării, regăsindu-se în patrimoniul statului.
Deși a reținut corect situația de fapt, Tribunalul a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, statuând că măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate se stabilesc prin echivalent constând în acordarea de riduri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, legiuitorul neprevăzând acordarea de despăgubiri bănești cu nesocotirea legislației și jurisprudenței comunitare, care are prioritate față de legislația internă.
Reclamantul nu a beneficiat de o despăgubire efectivă, încălcându-i-se, astfel, dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 41 din Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul reclamantului la despăgubirile menționate în expertiză va fi stabilit în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Prefectura Satu Mare conform dispozițiilor legale în vigoare.
împotriva deciziei civile nr. 236 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, au declarat recurs Comisia județeană pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 Satu Mare, Prefectul județului Satu Mare și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Satu Mare.
Criticând decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Comisia județeană pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a susținut, în esență, lipsa calității sale procesuale pasive. în motivarea recursului, aceasta a arătat, pe de o parte, că, în mod legal notificările formulate de reclamant au fost adresate Primăriei comunei Halmeu, adresele de înaintare nereprezentând răspunsuri la notificări, iar pe de altă parte, că, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea despăgubirilor, emiterea în numele și pe seama Statului Român a unor astfel de titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
Prin motivele de recurs formulate, Prefectul județului Satu Mare a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut următoarele:
Prefectura județului Satu Mare nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, atribuțiile cu privire la acordarea despăgubirilor fiind, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din dispozitivul hotărârii atacate, nu rezultă entitatea care trebuie să soluționeze notificările reclamantului, potrivi Legii nr. 10/2001.
în mod legal Prefectura județului Satu Mare a înaintat Primăriei comunei Halmeu notificările formulate de reclamant. Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 s-a determinat imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin dispozițiile capitolului VI pct. 16.1 și urm. din H.G. nr. 1095/2005 au fost instituite noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor, fiind abrogate dispozițiile care stabileau prefecturilor atribuții în acest sens.
Ca atare, chiar dacă hotărârea pronunțată este opozabilă Prefecturii județului Satu Mare, ea rămâne lipsită de efecte câtă vreme aceasta nu mai are competență de soluționare, Primăria comunei Halmeu fiind, în speță, entitatea care, potrivit legii, trebuie să fie obligată la emiterea dispoziției prin care să se stabilească măsurile reparatorii în echivalent, urmând ca apoi întregul dosar al reclamantului să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Satu Mare a invocat, în susținerea recursului declarat, motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat, în speță, următoarele critici:
Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamantul S.I. are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, fără însă a indica articolul de lege în baza căruia reclamantul ar avea această calitate.
Nu s-a făcut dovada că imobilele, construcții, care fac obiectul prezentului litigiu, au fost preluate de către stat în mod abuziv, rezultând doar că, la data demolării, construcțiile se aflau în patrimoniul statului și exista astfel, în favoarea reclamantului, o prezumție relativă de preluare abuzivă fără titlu.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de reprezentare a Statului Român în ceea ce privește acordarea titlurilor de despăgubiri. Emiterea în numele și pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului ministru.
în litigiile având ca obiect contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă o are Statul Român și nu Ministerul Economiei și Finanțelor și cu atât mai puțin D.G.F.P. Satu Mare, care stau în proces doar în reprezentarea statului.
Nu a fost stabilit în mod expres, ce instituție are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
Recursurile sunt fondate în sensul considerentelor ce succed.
Conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților (pct. 5), precum și dispozitivul (pct. 6).
Legea nu prevede o formă anume în care trebuie redactat dispozitivul hotărârii, dar, este de principiu că, din acesta trebuie să rezulte, fără echivoc, cele hotărâte de instanță.
în speță, se constată că, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel, după ce reține că, în mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reliefat că Legea nr. 247/2005 nu funcționează încă într-un mod care ar putea conduce la acordarea efectivă a acestor despăgubiri (iar procedura de aprobare a fondului Proprietatea nu s-a încheiat), statuează că, întrucât s-a stabilit prin expertiză valoarea construcțiilor demolate cu aplicarea prevederilor legii speciale și a normelor metodologice de aplicare a acesteia la suma de 1.854.168.000 lei, dreptul reclamantului va fi stabilit în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Prefectura Satu Mare conform dispozițiilor legale în vigoare.
în contradicție cu aceste aspecte, reținute în considerente, în dispozitiv se menționează următoarele: "constată că reclamantul S.I. este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate conform dispozițiilor legale".
Deci, în timp ce în considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel reținut că va obliga pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Satu Mare la acordarea despăgubirilor bănești, dar nu în condițiile Legii nr. 247/2005, ci în considerarea legislației și jurisprudenței comunitare, care are prioritate față de legislația internă, în dispozitivul aceleiași decizii nu mai este menționat că obligația de acordare a despăgubirilor revine celor doi pârâți menționați în considerente, soluția cuprinsă în acest dispozitiv fiind de admitere a apelului, schimbare în parte a sentinței în sensul constatării că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri care urmează a fi suportate conform dispozițiilor legale în vigoare.
De altfel, în motivele sale de recurs Prefectul județului Satu Mare a susținut că din conținutul dispozitivului nu rezultă care este entitatea ce trebuie să soluționeze notificările reclamantului în sensul emiterii dispoziției prin care se vor stabili măsurile reparatorii în echivalent potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de împrejurarea că soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii a fost în vădită contradicție cu motivarea reținută, s-a impus admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca, în rejudecare, să fie avute în vedere de către instanță și celelalte susțineri ale recurenților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6235/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5168/2008. Civil → |
|---|
