ICCJ. Decizia nr. 6040/2008. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6040
Dosar nr. 237/3/2008
Şedinţa publică din 17 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bistriţa Nasăud, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.S.
În motivarea cererii s-a arătat că la 23 octombrie 2007, pârâtul a fost returnat din Germania, în baza Convenţiei dintre Ministerul de Interne al României şi Ministerul de Interne al acestei ţări, care, la art. 2 alin. (1) prevede că, fără formalităţi deosebite, autorităţile române vor prelua cetăţenii români care se află ilegal pe teritoriul Republicii Federale Germania şi pe care autorităţile germane intenţionează să-i returneze, chiar şi atunci când nu sunt în posesia unui paşaport valabil sau al unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedeşte sau apare verosimil că aceste persoane au cetăţenia română."
În motivarea cererii, s-au invocat dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Prin sentinţa civilă nr. 1075/F din 5 decembrie 2007 Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia civilă, în raport de dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 126/2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa civilă nr. 146 din 23 ianuarie 2008, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, solicitată de reclamantă, vine în contradicţie cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de şedere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil.
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 este pe deplin aplicabilă în speţă, având în vedere incompatibilitatea normelor europene cu cele prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 168 A pronunţată la data de 10 martie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru, deşi a fost citată cu această menţiune, încălcând astfel dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală în sensul că în mod eronat a apreciat instanţa de apel că nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa de timbru întrucât, din actele existente la dosar rezultă contrariul.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 13 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile neevaluabile în bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se timbrează cu 8 lei, iar potrivit art. 11 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă.
Rezultă că taxa pe care trebuia să o plătească recurenta este de 4 lei plus 0,15 lei timbru judiciar, conform OG nr. 32/1995.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Sancţiunea neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, şi constă în aceea că cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta nu a timbrat anticipat apelul.
Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 10 martie 2008, i s-a pus în vedere să timbreze cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 18, dosar apel.
Înalta Curte constată că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată şi, în consecinţă, în mod corect a făcut instanţa de apel aplicaţia dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi ale Normele de aplicare ale acestui act normativ, anulând apelul ca netimbrat.
Faptul că, reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanţei, a doua zi după soluţionarea apelului, respectiv la data de 11 martie 2008, orele 13,00, dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, nu prezintă relevanţă atâta vreme cât la data când instanţa s-a pronunţat, această dovadă nu exista în dosar.
Nici faptul că pe chitanţa de plată a taxei de timbru este menţionată data de 6 martie 2008, anterioară datei la care s-a judecat apelul, nu prezintă relevanţă, întrucât nu rezultă că această chitanţă se referă la cauza de faţă şi nu la numeroasele procese aflate pe rolul instanţelor, în care reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte are calitatea de recurentă.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 168 A din 10 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5955/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5763/2008. Civil → |
|---|
