ICCJ. Decizia nr. 6796/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6796
Dosar nr. 2828/90/200.
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, reclamantul M.M.M. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să reevalueze la valoarea actuală de piaţă imobilul compus din teren în suprafaţă de 625 mp şi casă de locuit, situate în Râmnicu Vâlcea, şi să-i acorde despăgubiri băneşti în cuantumul ce va fi stabilit prin evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, s-au stabilit pentru terenul expropriat, în calitate de moştenitor a lui I.C.G., măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 627.866.989 lei vechi, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere valoarea de 24 Euro/mp deşi, la data evaluării, valoarea de piaţă se situa între 60 - 100 Euro/mp, iar la data introducerii acţiunii, valoarea era de 100 - 150 Euro/mp.
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a stabilit că, în cazul contestaţiilor formulate împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competenţa de soluţionare revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel.
La primul termen de judecată în faţa Curţii de Apel Piteşti, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâţi Primăria municipiului Vâlcea prin Primar, ca entitate investită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării şi cea care a emis dispoziţia nr. 3063 din 29 septembrie 2004, precum şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Vâlcea, solicitând restituirea cauzei spre judecare Tribunalului Vâlcea.
Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 61/F-C, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinându-se că, în raport de precizarea făcută de reclamant la primul termen de judecată, temeiurile de drept indicate de tribunal în declinarea competenţei nu mai subzistă. În raport de această împrejurare, Curtea de Apel a apreciat că nu există conflict negativ de competenţă, nefiind întrunite condiţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., respectiv condiţia ca cele două instanţe să-şi fi apreciat competenţa în raport de aceeaşi situaţie de fapt.
Astfel sesizat, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1052 din 20 decembrie 2007 a admis excepţia de tardivitate cu privire la capătul de cerere privind anularea dispoziţiei nr. 3063 din 29 septembrie 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea şi a respins acţiunea astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii, că reclamantul nu a contestat dispoziţia nr. 3063 din 29 septembrie 2004 în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar noile actele normative care au modificat sau completat această lege, respectiv Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII şi HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu au repus în termen persoana îndreptăţită şi nici nu au reglementat un alt termen pentru a formula contestaţie împotriva dispoziţiilor emise de unitatea deţinătoare.
În ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Statul Român, s-a reţinut că, întrucât imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ci din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, numai aceasta, având capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, are calitatea de pârât. Aşa fiind, doar Primăria, ca entitate deţinătoare notificată, are calitate procesuală pasivă, dar numai în ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea dispoziţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 24 alin. (6)-(7) din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte chemarea în judecată a Statului Român, reclamantul nu se află în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 28 din lege, respectiv în situaţia de a nu cunoaşte deţinătorul bunului, situaţie care ar atrage calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 52/A din 28 februarie 2008.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că pârâta a făcut cunoscut reclamantului că pentru construcţiile demolate nu s-au acordat măsuri reparatorii, urmare împrejurării că despăgubirea încasată în momentul exproprierii nu a fost mai mică decât valoarea actualizată.
Instanţa nu mai poate verifica legalitatea emiterii dispoziţiei nr. 3063/2004, deoarece reclamantul nu a înţeles să o conteste în termenul legal, achiesând la soluţia propusă de unitatea deţinătoare, iar prin cererea din 30 mai 2007 a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prin urmare, pentru realizarea pretenţiilor obiect al litigiului se impune declanşarea procedurii statuate de art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia curţii de apel arătând că în mod greşit a fost soluţionată acţiunea sa fiind considerată contestaţie formulată împotriva dispoziţiei emise de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea deoarece în realitate a solicitat, în conformitate cu noile reglementări din legile proprietăţii, calcularea şi acordarea de despăgubiri şi pentru imobilul casă de locuit, demolat.
Mai arată recurentul că acordarea de titluri ce ulterior au fost convertite în acţiuni la Fondul „Proprietatea" nu sunt de natură a realiza o despăgubire justă a persoanelor care au fost private de dreptul lor de proprietate, drept garantat de art. 1 din protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 3063 din 29 septembrie 2004, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 627.866.989 lei vechi, pentru terenul deţinut înainte de expropriere de autorul reclamantului în Râmnicu Vâlcea.
Valoarea despăgubirii a fost stabilită de Comisia de evaluare şi analiză constituită în baza Legii nr. 10/2001 în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în ceea ce priveşte construcţiile demolate, aceasta a decis că reclamantul nu primeşte despăgubiri întrucât „valoarea de despăgubire la data exproprierii nu a depăşit plafonul de 80.000 lei."
Reclamantul nu a formulat contestaţie în ce priveşte neacordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate, iar în recurs invocă greşita soluţionare de către instanţe a acţiunii sale având ca obiect „calcularea şi acordarea de despăgubiri şi pentru imobilul casă de locuit, expropriat, în conformitate cu noile reglementări din legile proprietăţii."
Această critică nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv prin expropriere.
Ceea ce este specific acestei legi este procedura de restituire care cuprinde o procedură administrativă, prealabilă şi obligatorie, urmată de o procedură judiciară, eventuală şi subsidiară.
În ce priveşte procedura judiciară, art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, prevede condiţiile şi termenele de sesizare a instanţei, în sensul că: „Decizia sau, după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită ... în termen de 30 de zile de la comunicare"
Legea nr. 247/2005 a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, singura modalitate legală pe care reclamantul o avea la îndemână pentru a solicita acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat era contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la comunicare.
Neatacarea în justiţie în termenul prevăzut de lege a dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare face imposibilă procedura judiciară întrucât, exercitarea unui drept nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea unor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Aceasta nu constituie o îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât fiecare stat are dreptul să stabilească modul concret de ocrotire juridică a cetăţenilor săi, atât în raporturile dintre ei, cât şi în raporturile dintre aceştia şi stat.
Faptul că prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit o procedură specială de restituire a imobilelor preluate de stat, derogatorie de la dreptul comun, nu contravine nici unei dispoziţii din Convenţie, ci dimpotrivă, existenţa unei proceduri administrative obligatorii asigură rezolvarea rapidă, pe cale amiabilă şi într-un termen rezonabil a acestei chestiuni.
Însă, pentru a fi eficace, o asemenea procedură trebuie să fie obligatorie şi trebuie să prevadă termene în care persoanele interesate să-şi exercite drepturile recunoscute de lege, inclusiv dreptul de a exercita o cale de atac, precum şi sancţiuni juridice pentru nerespectarea acestor termene, iar inacţiunea persoanei interesate nu poate fi imputată statului sau altor persoane.
Pe de altă parte, dintre măsurilor reparatorii oferite în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluţionării notificării, în urma adresei nr. 1353 din 3 februarie 2004, reclamantul a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală şi, întrucât petentul nu a contestat dispoziţia entităţii petente, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispoziţiilor legale în materie.
Potrivit dispoziţiilor art. 131 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este instituţia care coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, inclusiv emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar.
În acest context, chiar dacă Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată, ar conţine dispoziţii mai favorabile relativ la măsurile reparatorii în echivalent, atâta vreme cât reclamantul nu a contestat Dispoziţia nr. 3063/2004, nu poate beneficia de aceste dispoziţii.
Art. 129 din Constituţie instituie dreptul părţilor de a ataca o hotărâre, însă numai în condiţiile legii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Măsurile sancţionatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii de către persoanele care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea notificării sau contestarea dispoziţiei unităţii deţinătoare sunt în acord cu cerinţele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 şi cu practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M.M.M. împotriva deciziei nr. 52/A din 28 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7248/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6032/2008. Civil → |
|---|
