ICCJ. Decizia nr. 7248/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7248
Dosar nr. 11080/2/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti la data de 17 martie 1999, reclamanta R.T. a solicitat, obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în cal. M. nr. 78, compus din teren în suprafaţă de 1656 mp şi clădiri corp A şi B.
Prin încheierea din 22 iunie 1999, Judecătoria sector 3 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că reclamanta a indicat valoarea obiectului cauzei la 1.000.000.000 lei.
Prin sentinţa nr. 328 din 27 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei şi intervenientului în interes propriu R.A. imobilul situat în Bucureşti, Cal. M. nr. 78, compus din teren în suprafaţă de 1386 mp şi toate construcţiile aflate pe acesta.
A admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de SC T.E. SRL şi a obligat pe reclamantă şi pe intervenientul R.A. la plata sumei de 480.000.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Tribunalul a reţinut că imobilul a fost proprietatea numitului R.M., decedat la data de 27 decembrie 1948, moştenitorii acestuia fiind R.A.C. şi R.A.
Trecerea în proprietatea statului a imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950 de la R.S., ceea ce reprezintă o preluare fără titlu legal, deoarece proprietarii imobilului erau cei doi fraţi R., iar soţia fostului proprietar, S.R. era uzufructuara a 1/5 din imobil.
Tribunalul a mai reţinut că intervenienta SG T.E. SRL este constructor de bună credinţă şi a adus îmbunătăţiri imobilului, având dreptul la contravaloarea acestora.
Prin Decizia nr. 99 din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de reclamanta R.T. şi intervenientul R.A. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de intervenţie formulată de SG T.E. SRL, ca nedovedită.
A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului R.A.
Curtea de apel a reţinut că R.A. este fiul proprietarului iniţial, R.M.L., iar pentru a se reţine calitatea de succesor nu este necesar ca procedura succesorală să se fi finalizat prin trimiterea în posesie.
Imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, care nu era conform dispoziţiilor Constituţiei din anul 1948 şi art. 480 C. civ.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu s-a făcut dovada că intervenienta SC T.T.E. SRL a adus îmbunătăţiri imobilului solicitat. împrejurarea că prin contractul încheiat între intervenienta şi T.A. SA, intervenienta şi-a asumat obligaţia de a efectua lucrări de reparaţii este irelevantă, din moment ce nu s-au făcut dovezi că lucrările s-au şi efectuat.
Prin Decizia nr. 2801 din 25 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin primar general şi intervenienta SC T.E. SRL, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Curtea Supremă a reţinut că instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că imobilul a intrat în patrimoniul statului fără titlu valabil, dar nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt cu privire la moştenitorii proprietarului iniţial, R.M.L.
Instanţa supremă a mai constatat că Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă şi că tribunalul a omis să se pronunţe asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie formulată de SC T.E. SRL şi asupra cererii de probe inserate în cererea de intervenţie.
După rejudecare, Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia nr. 133 din 21 februarie 2008, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.T. şi a intervenientei R.B.N.P. (moştenitoarea intervenientului R.A.) şi a autorităţii de lucru judecat.
A respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă, pârâtul Municipiul Bucureşti şi intervenienta în nume propriu R.B.N.P.
Curtea de apel a reţinut că, în urma decesului proprietarului imobilului, R.M.L., au rămas ca moştenitori, cu o cotă de câte ½, R.A.C. şi R.A., R.B.N.P. fiind unica moştenitoare a defunctului R.A., iar R.T. moştenitoarea defunctului R.A.C.
Faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu a fost reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare, dezlegarea acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanţa de rejudecare.
A mai reţinut curtea de apel că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece, prin deciziile nr. 730/1942 a Curţii de Apel Bucureşti şi nr. 2843/1943 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă contestaţia formulată de autorul reclamantei, bazată pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 842/1941.
Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă, această problemă fiind dezlegată prin Decizia de casare.
Curtea de apel a mai reţinut că SC T.E. SRL este constructor de bună credinţă, pentru că la data încheierii contractului de asociere cu T.A. SA (1 iunie 1998), reclamanta nu solicitase restituirea imobilului şi a dovedit efectuarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în baza contractului.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun, curtea de apel a reţinut că excepţia a fost invocată de intervenienta SC T.E. SRL după rămânerea cauzei în pronunţare. A mai reţinut că, oricum, excepţia este neîntemeiată, pentru că inadmisibilitatea aduce atingere dreptului de acces la justiţie.
Prin Decizia nr. 269 din 10 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului, formulată de SC T.E. SRL şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de amânare a pronunţării, în practicaua şi în dispozitivul deciziei civile nr. 133 din 21 februarie 2008, în sensul că se va trece „excepţia puterii de lucru judecat" în loc de „excepţia autorităţii de lucru judecat", iar în practicaua deciziei se va trece în alin. (1) de la fila 217 dosar că s-a solicitat „admiterea cererii sale de intervenţie, conform cererii de majorare a câtimii pretenţiilor" şi nu „admiterea cererii de intervenţie, aşa cum a fost formulată.
A admis cererea de completare a dispozitivului deciziei, în sensul că a respins cererea de obligare la cheltuieli de judecată, formulată de intimata-intervenientă SC T.E. SRL, ca nedovedită.
Împotriva decizii pronunţate în apel după re judecare, în termen legal, au declarat recurs reclamanta R.T., Municipiul Bucureşti, prin primar general şi intervenientă SC T.E. SRL, care a declarat recurs şi împotriva deciziei nr. 269 din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., intervenientă a arătat că Decizia este nelegală, deoarece instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei puterii de lucru judecat, nu a motivat de ce a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a omis să se pronunţe cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
A mai arătat recurenta-intervenientă, că instanţa de apel a dedus în mod greşit că instanţa supremă a statuat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil şi că nu s-a pronunţat asupra cererii de majorare a pretenţiilor.
A mai arătat că instanţa trebuia să repună cauza pe rol pentru a discuta în contradictoriu excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.
În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 269 din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, intervenienta a arătat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea de a se menţiona în dispozitiv soluţia dată de curte cu privire la cererea de majorare a câtimii pretenţiilor.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că Decizia este nelegală, deoarece nu poate fi obligată să plătească contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire, din moment ce au fost realizate în baza unui contract faţă de care este terţ.
Municipiul Bucureşti, la rândul său, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că Decizia este nelegală, deoarece, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele nu mai pot fi solicitate direct în instanţă, doar unitatea deţinătoare având competenţa să stabilească măsuri reparatorii.
Criticile formulate permit încadrarea recursurilor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar înainte de a acorda cuvântul părţilor în dezbaterea recursurilor, instanţa supremă, din oficiu, a pus în discuţia părţilor şi motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care vizează competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona apelurile declarate.
Recursurile declarate vor fi admise, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Tribunalul Bucureşti a soluţionat pricina în primă instanţă la data de 27 aprilie 2000, în urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria sector 3 Bucureşti, care a reţinut că reclamanta şi-a evaluat obiectul cererii ca fiind de 1 miliard lei.
Potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la acea dată, precum şi la data la care instanţa supremă a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la curtea de apel (25 iunie 2003), competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale revenea curţilor de apel.
Numai că, pe parcursul procedurii derulate în rejudecarea apelurilor, normele de competenţă cuprinse în codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea OUG nr. 138/2000.
Astfel, după aceste modificări legislative, judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afara celor date prin lege în competenţa altor instanţe, iar tribunalele judecă procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Modificările privind competenţa au fost de imediată aplicare, pentru că art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 cuprindea dispoziţii tranzitorii care impuneau ca procesele în curs de judecată în primă instanţă, precum şi căile de atac să fie trimise la instanţele competente potrivit noii legi.
Dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 vizau şi competenţa de soluţionare a apelurilor aflate pe rol, art. II alin. (2) prevăzând că apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit prevederilor noii legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
În cauză, apelul a fost soluţionat de către curtea de apel la data de 21 februarie 2008, dată la care, conform dispoziţiilor noii legi de imediată aplicare, litigiile cu o valoare de sub 5 miliarde lei se soluţionau în fond la judecătorie, în apel la tribunal şi în recurs la curtea de apel.
Prin urmare, curtea de apel, faţă de valoarea obiectului pricinii, de 1 miliard lei şi de dispoziţiile art. II alin. (2) şi (4) din Legea nr. 219/2001, avea obligaţia să trimită apelurile instanţei devenită competentă să soluţioneze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în procese al căror obiect are o valoare de sub 5 miliarde lei, adică tribunalului.
Neprocedând astfel, curtea de apel a pronunţat hotărâri susceptibile de casare, date cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Pentru acest motiv, se vor admite recursurile declarate, se vor casa deciziile atacate, iar conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite cauza pentru soluţionarea apelului la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta R.T., de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi de intervenienta SC T.E. SRL Bucureşti.
Casează Decizia nr. 133 din 21 februarie 2008 şi Decizia nr. 269 din 10 aprilie 2008, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi trimite dosarul la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7676/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6796/2008. Civil → |
|---|
