ICCJ. Decizia nr. 7081/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7081
Dosar nr. 45153/3/200.
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a chemat în judecată pe pârâta B.I.N. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani a acesteia în Franţa.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Franţa la data de 27 noiembrie 2007 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG 278/1994 şi că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoz. art. 5, art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 şi dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 34 din 11 ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că România, ţara de cetăţenie a pârâtei este membră a Uniunii Europene, astfel încât, normele europene devin drept intern. Totodată, s-a apreciat că drepturile ce compun libertatea de circulaţie pot cunoaşte anumite limitări în cazurile şi condiţiile prevăzute de Tratat.
Cu toate acestea, simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi şederea străinilor nu este de aşa natură încât să constituie în sine o condiţie care ameninţă ordinea şi securitatea publică şi nu poate, prin ea însăşi, să justifice o măsură ordonând expulzarea şi detenţiunea temporară în acest scop.
Instanţa a apreciat că o astfel de măsură luată nu îşi găseşte justificarea într-o societate democratică, atât timp cât nu se dovedeşte existenţa unei ameninţări serioase la adresa ordinii publice, de natură a afecta un interes fundamental al societăţii, fiind astfel disproporţionată în raport de scopul urmărit.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
Critica acesteia a vizat faptul că instanţa a apreciat în mod greşit că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în privinţa pârâtei.
A mai arătat că pârâta, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 248/2005 pentru călătoria în străinătate, trebuie să îndeplinească şi alte obligaţii stabilite de statele în care călătoreşte. Returnarea unui cetăţean roman pe baza unui acord de readmisie se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică internă a respectivului stat, or măsura returnării face dovadă deplină în sensul că pârâta nu a respectat condiţiile de călătorie în străinătate, în momentul verificării făcute de autorităţile belgiene competente.
Întrucât a fost în culpă pârâta ar urma să suporte consecinţele faptelor sale, deci, şi aceea a restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate, măsură ce are ca scop legitim prevenirea faptelor de natură să aducă atingere ordinii publice din Franţa şi de a asigura pentru România o imagine care să îi confere capacitatea de a se integra şi raporta la normele Uniunii Europene.
S-au invocat prevederile art. 3 din Directiva nr. 2004/38/CE art. 25 şi art. 53 din Constituţia României, dispoz. art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin Decizia nr. 60A din 20 martie 2008 a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea a reţinut că din aplicabilitatea în speţă a Directivei nr. 2004/38/CE rezidă aceeaşi concluzie ce a fost reţinută prin sentinţa apelată, respectiv aceea că limitarea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii se poate dispune, însă numai în situaţiile de excepţie expres reglementate, şi anume: pentru motive de ordine publică sau sănătate publică, conform art. 27 alin. (1) din Directivă.
Astfel, nu este relevant, potrivit reglementărilor legale incidente, dacă pârâta a respectat sau nu condiţiile de călătorie în străinătate atât timp cât nu s-a dovedit o conduită a pârâtei de natură a constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative criticând-o, în esenţă, pe următoarele aspecte:
Prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie, în conformitate cu dispoz. art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispoziţiile Directivei 2004/38/CE.
Prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3.
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci, doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Verificând legalitatea hotărârii atacate se reţine că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Totuşi libertatea de circulaţie a cetăţenilor români trebuie să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi, va fi respins în consecinţă în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 60A din data de 20 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3800/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6959/2008. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
