ICCJ. Decizia nr. 3800/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3800
Dosar nr. 37469/3/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001, O.E.G., O.E., E.O., O.R.A. şi L.S.M., au cerut Prefecturii Municipiului Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor băneşti corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului din Bucureşti, sector 1, expropriat în temeiul Decretului nr. 326/1988.
Ulterior, entitatea investită a înaintat notificarea spre soluţionare Primăriei Municipiului Bucureşti, în acord cu dispoziţiile art. 11 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 31 octombrie 2006, în motivarea căreia reclamanţii au arătat că imobilul (teren în suprafaţă de 140 mp şi construcţii) a aparţinut autorului lor O.(S.) I. şi a fost expropriat în anul 1980, din eroare în actul de preluare fiind trecută doar suprafaţa de 100 mp, în loc de 140 mp, cât măsura în realitate nemişcătorul.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 242 din 16 februarie 2007, a admis în parte cererea, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, pe care l-a obligat să emită o dispoziţie, prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru apartamentul nr. 4, situat în Bucureşti, expropriat şi demolat şi cota indiviză de 100 mp teren, situat la aceeaşi adresă.
Tot astfel, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi respins al doilea capăt de cerere, ca fiind introdus, împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din lege, potrivit cărora unitatea deţinătoare este obligată să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situaţia când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Or, se mai arată, întrucât nici în termenul instituit prin lege şi nici în cursul procesului, pârâtul nu a propus compensarea prin alte bunuri sau servicii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în plata unor despăgubiri pentru imobil, construcţie şi teren în suprafaţă de 100 mp, astfel cum au solicitat prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 604/A din 4 octombrie 2007, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanţii O.E.G., O.E., E.O., O.R.A. şi L.S.M. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., susţin în esenţă că, în mod greşit nu s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii şi pentru diferenţa de 40 mp teren, în legătură cu care au fost „repuşi în termen" ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor conferite prin lege, de către Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Tot astfel, se mai arată, în condiţiile în care au făcut dovada suprafeţei reale, aparţinând autorului lor, care a fost supusă exproprierii, în mod greşit Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a fost „scos din proces", acesta având obligaţia legală de a achita despăgubirile pentru suprafaţa de 40 mp, nespecificaţi, din eroare, în actul de preluare.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată de persoanele îndreptăţite în termenul stipulat de lege, este actul ce declanşează procedura administrativă prevăzută de acest act normativ şi investeşte unitatea deţinătoare, care, asupra cererii formulată pe această cale este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.
Alineatul 2 al art. 22 din lege, face referire le unele cerinţe minimale, de formă, pe care trebuie să le conţină notificarea, una din acestea fiind şi enunţarea elementelor de identificare ale bunului imobil solicitat.
Or, în speţă, prin notificarea formulată la 24 octombrie 2001, contestatorii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul, apartament şi cota indiviză de 100 mp teren, situat în Bucureşti, (f.4 – dosar nr. 37469/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Ca atare, soluţia s-a dat în raport cu limitele investirii şi probele administrate în cauză care atestă, de altfel, împrejurarea că autorului reclamanţilor i s-a transmis, urmare autentificării (la data de 8 ianuarie 1980) contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului în legătură cu care s-a formulat notificarea, doar dreptul de folosinţă asupra terenului aferent, în suprafaţă de 100 mp drept atribuit pe toată durata existenţei construcţiei (f.7 – dosar fond).
În consecinţă, în condiţiile în care respectiva cotă de teren, individualizată în actul de vânzare-cumpărare, a trecut din proprietatea vânzătorilor în proprietatea statului, prin efectul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi doar în folosinţa autorului S.I., nu va fi supusă analizei, îndreptăţirea contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii pentru acest teren, întrucât aflându-ne în calea de atac a acestora, s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, aceasta a fost în mod corect admisă iar cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă în condiţiile în care, în acord cu art. 109 C. proc. civ., nu s-a putut stabili existenţa unei identităţi între persoana acestui pârât şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Astfel, în raporturile juridice născute ca urmare a declanşării procedurii instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă incumbă unităţii deţinătoare a imobilului în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii, respectiv entităţii investite cu soluţionarea notificării, în speţă Primăria Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 28 alin. (3) din lege, doar în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1) al textului, dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanţii O.E.G., O.E., O.E., O.R.A. şi L.S.M. împotriva deciziei nr. 604 A din 4 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3631/2008. Civil → |
|---|
