ICCJ. Decizia nr. 7266/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7266
Dosar nr. 2008/90/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29 martie 2006 reclamanţii D.C.P. şi D.N. au chemat în judecată primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea în parte a dispoziţiei nr. 579/2006 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 82 mp şi despăgubiri băneşti pentru diferenţa de teren şi construcţia demolată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului situat în str. T., teren ce a fost expropriat împreună cu casa aflată pe el în baza Decretului 71/1980. În baza Legii nr. 18/1991 li s-a restituit suprafaţa de 336 mp, iar pentru diferenţă au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, acest teren aflându-se în faţa casei lor şi fiind liber.
Prin sentinţa civilă nr. 1960 din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea în parte a dispoziţiei, pârâtul fiind obligat să restituie reclamanţilor suprafaţa de 79,43 mp, aşa cum a fost identificat prin expertiză tehnică efectuată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt persoane îndreptăţite la restituirea terenului liber, neafectat de nici o utilitate publică.
Cât priveşte susţinerile pârâtului din întâmpinare în sensul că terenul în litigiu ar fi afectat de o servitute de trecere în favoarea unui terţ, s-a reţinut că aceasta excede obiectului procesului şi că nu are legătură cu obiectul cauzei.
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa nu a ţinut seama de apărările sale prin care a susţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, având în vedere că este ocupat de o alee publică, folosită atât de proprietarul imobilului învecinat cât şi de locatarii blocului nr. 32 şi, de un spaţiu verde.
S-a mai susţinut că instanţa nu a ţinut seama de faptul că prin sentinţa civilă nr. 7754 din 17 octombrie 1995 pe o parte din terenul ce a aparţinut reclamanţilor s-a creat o servitute de trecere în favoarea numitei L.M. şi că, deşi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în sensul de a se identifica în planul de situaţie terenul ce a făcut obiectul acestei servituţi, instanţa a respins cererea sa.
Prin Decizia civilă nr. 74/A din 7 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept, că, aşa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză din suprafaţa totală de 508 mp ce a fost expropriată, 336 mp au fost restituiţi prin Ordinul Prefectului, iar din diferenţa de 142 mp numai 62,57 mp teren este ocupat de str. T., restul de 79,43 mp nefiind ocupat de obiective de utilitate publică.
S-a mai reţinut că prima instanţă a apreciat corect faptul că susţinerile apelantului în legătură cu imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe motiv că s-ar fi creat o servitute de trecere în favoarea unui terţ sunt nejustificate în speţă, întrucât acea servitute de trecere nu are legătură cu obiectul procesului care priveşte restituirea proprietăţii şi pentru faptul că dreptul de proprietate nu poate fi înlăturat de o servitute.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 privind servituţile legale stabilite.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că atât prin întâmpinarea depusă la fond cât şi prin motivele de apel a arătat că prin Decizia civilă nr. 1795/1995 a Tribunalului Vâlcea s-a creat o servitute de trecere în favoarea unor terţi pe o porţiune din terenul în litigiu, iar instanţa de fond a respins obiecţiunea făcută la expertiză de a se identifica acea servitute stabilită legal, iar instanţa de apel a respins cererea de a se efectua o nouă expertiză care să identifice terenul ce a făcut obiectul acestei servituţi.
Recurentul mai arată că terenul în litigiu este afectat şi de utilităţi publice, respectiv este traversat de o conductă de gaz metan şi este ocupat de o alee de acces şi spaţiu verde, aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a admis proba cu o nouă expertiză,.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat în sensul considerentelor ce succed.
Prin art. 11 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri specifice, diferenţiate în raport cu particularităţile specifice.
Prin alin. (3) al acestui text de lege se reglementează situaţia în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, caz în care persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
În raport de aceste prevederi legale, în forma în vigoare la data soluţionării şi în raport cu care se apreciază legalitatea soluţiei, Înalta Curte constată că în cauza de faţă situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită.
Astfel, pârâtul a invocat în mod constant, atât la fond cât şi în apel, că suprafaţa de 79,43 mp teren identificată de expert este afectată de utilităţi publice, respectiv există o conductă de gaz metan şi a cerut să se identifice terenul ce face obiectul dreptului de servitute stabilită prin sentinţa civilă nr. 7754/1995.
Aceste aspecte nu au fost lămurite în cauză, instanţele reţinând, pe baza expertizei întocmite la fond, că terenul în litigiu nu este ocupat de obiective de utilitate publică, iar pe de altă parte că, servitutea de trecere nu are legătură cu obiectul procesului.
Modalitatea de abordare a problematicii în speţă este nelegală.
După cum s-a arătat anterior, alin. (3) al art. 11 din Legea 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005 „prevede expres că pentru partea din teren … afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică…" se cuvin măsuri reparatorii, neputând fi restituită în natură.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, care va proceda fie la refacerea raportului de expertiză fie la efectuarea unui nou raport de expertiză, prin care să se lămurească pe deplin problematica analizată mai sus, în raport cu dispoziţiile art. 312 şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 74/A din 7 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1025/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8022/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
