ICCJ. Decizia nr. 849/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 849
Dosar nr. 6167/3/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă la data de 16 februarie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii B.G. şi B.P. au chemat în judecată Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei cu nr. 4873 din 27 decembrie 2005, emisă de pârât, şi restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren, situat în Bucureşti şi în subsidiar acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 18/1991 ambele în forma modificată, pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 854 din 29 iunie 2006, a fost admisă în parte cererea reclamanţilor, a fost anulată dispoziţia emisă de pârât, şi a fost obligat acesta să emită o dispoziţie motivată prin care să propună reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat, compus din două camere, bucătărie, grup sanitar şi suprafaţa de 68 mp.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură sau în echivalent, a imobilului teren situat în Bucureşti, în suprafaţa de 323 mp ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat, sector 6 Bucureşti, sub nr. 2111 din 15 martie 1975, reclamanţii au dobândit locuinţa din str. C. nr. 77 bis, şi s-a precizat că terenul aferent în suprafaţă de 323 mp a intrat în proprietatea statului conform art. 30 alin. (3) din Legea nr. 58/1974, casa fiind demolată în baza Decretului nr. 152/1980.
În raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că reclamanţilor nu li s-a expropriat şi terenul ci doar construcţia şi că aceştia nu au fost niciodată titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului.
S-a mai reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.
Cu privire la capătul de cerere privind retrocedarea în natură sau prin echivalent a construcţiei, s-a apreciat că reclamanţii au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului, expropriat pe numele lor prin Decretul nr. 152/1980, astfel încât, în mod greşit a fost respinsă notificarea acestora.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, Municipiul Bucureşti prin primarul general a susţinut că potrivit actelor depuse în cauza imobilul a trecut în proprietatea statului potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, reclamanţii dobândind numai un drept de folosinţă asupra terenului, care însă a încetat la momentul demolării construcţiei şi drept urmare, terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 330 din 14 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât şi 1-a obligat la plata sumei de 499,80 lei cheltuieli de judecată către intimaţii - reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă, admiţând doar în parte cererea reclamanţilor, a anulat dispoziţia nr. 4873 din 27 decembrie 2005 emisă de pârât, doar în privinţa soluţiei ce s-a dat cererii de restituire a construcţiei şi a respins capătul de cerere privind restituirea în natură sau prin echivalent pentru teren.
S-a procedat astfel, deoarece construcţia a fost preluată prin Decretul nr. 152/1980, iar reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de proprietari asupra acesteia. Terenul însă a intrat sub incidenţa prevederilor Legii nr. 58/1974, reclamanţii având doar un drept de folosinţă asupra acestuia.
Criticile formulate de apelant vizează situaţia juridică a terenului, în sensul că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ceea ce însă corect s-a reţinut de către prima instanţă, în condiţiile în care nu s-a admis cererea reclamanţilor cu privire la imobilul teren.
Prin recursul declarat, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a formulat critici împotriva hotărârii instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că analizând greşit probele administrate şi interpretând eronat dispoziţiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a considerat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilul în litigiu şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
S-a mai arătat că sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde îndreptăţită, că înscrisurile doveditoare trebuiau depuse odată cu notificarea sau ulterior într-un termen legal de maximum 18 luni de la depunerea notificării, şi că reclamanţii nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra construcţiei.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 4873 din 27 decembrie 2005, emisă de Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti, s-a respins notificarea formulată de reclamanţi prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, deoarece nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prima instanţă a considerat că respingerea notificării reclamanţilor cu privire la construcţia demolată situată în Bucureşti, compusă din două camere, bucătărie şi grup sanitar, în suprafaţă de 68 mp, este nefondată, dar a menţinut soluţia pronunţată prin notificare pentru imobilul teren situat în acelaşi loc şi având o suprafaţă de 323 mp.
Prin apelul declarat, pârâtul a criticat soluţia primei instanţe cu privire la imobilul teren, arătând că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deşi prima instanţă a respins capătul de cerere cu privire la imobilul teren.
Recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică fără să se fi exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului.
Prin motivele de recurs formulate, pârâtul a formulat critici cu privire la imobilul construcţie, arătându-se în esenţă, că nu s-au depus actele doveditoare ale dobândirii dreptului de proprietate asupra acesteia.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., sunt declarate irevocabile hotărârile pronunţate în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel.
Astfel, neformulându-se prin apel critici asupra soluţiei cu privire la imobilul construcţie, hotărârea instanţei de fond a devenit irevocabilă şi deci, pe acest aspect nu se pot formula critici direct în recurs.
Faţă de cele arătate, recursul în raport de art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 595 lei, cheltuieli de judecată efectuate de către intimaţii-reclamanţi, în recurs, conform chitanţei cu nr. 257 din 3 ianuarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiului Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 330 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurent la 595 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii - reclamanţi B.G. şi B.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 853/2008. Civil → |
|---|
