ICCJ. Decizia nr. 853/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 853
Dosar nr. 42295/3/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 11 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii B.I. şi B.I.A. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat să emită o decizie sau dispoziţie prin care să soluţioneze notificarea acestora cu nr. 779 din 19 iunie 2001, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin notificarea formulată au solicitat pârâtului să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 14.218 mp situat în Bucureşti, sector 4, în zona numită „Lacul Văcăreşti". Deşi au trecut aproape cinci ani de la data depunerii notificării, abia în aprilie 2006, pârâtul le-a comunicat să-şi completeze dosarul cu unele acte, pe care le-au şi depus, însă nu au primit încă un răspuns la notificare.
Prin sentinţa civilă nr. 31 din 11 ianuarie 2007, s-a admis acţiunea reclamanţilor, pârâtul a fost obligat să emită o dispoziţie (decizie) motivată prin care să răspundă la notificarea formulată de reclamanţi.
Prin aceeaşi hotărâre pârâtul a fost obligat la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri până la data executării efective a obligaţiei, cu titlu de daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că persoana notificată nu a respectat dispoziţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, nesoluţionând notificarea.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii s-a reţinut că acestea reprezintă o sancţiune pecuniară, cu efect de constrângere a debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei şi silirea lui la plată. S-a mai reţinut că prin Decizia XX din 12 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a stabilit că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 5803 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea acordării daunelor cominatorii ci dimpotrivă pe lângă menţinerea acestui instrument de constrângere s-a instituit şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să-şi îndeplinească obligaţia care îi revine.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general a declarat apel criticând soluţia pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel a susţinut că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului act, că termenul de 60 de zile este unul de recomandare iar emiterea deciziei (dispoziţiei) apare ca prematură.
Cu privire la acordarea daunelor cominatorii s-a susţinut că acestea sunt inadmisibile, putând fi acordate doar daune-interese.
Prin Decizia nr. 262 A din 30 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la prematuritatea acţiunii s-a arătat căSECŢIILE UNITEale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. IX/2005 s-a pronunţat în sensul că absenţa răspunsului unităţii deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat tot în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este de recomandare, ci este un termen imperativ. Lipsa sancţiunii pentru nerespectarea acestui termen , nu-i permite unităţii deţinătoare , dreptul de a soluţiona notificarea într-un termen stabilit unilateral şi fără control judiciar.
Cu privire la inadmisibilitatea acordării daunelor cominatorii s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite, prin recursul în interesul legii s-a pronunţat asupra admisibilităţii acestora distinct de dispoziţiile art. 580 C. proc. civ. şi că potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept, în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţă.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea acestuia, recurentul a susţinut că în mod greşit a fost obligat să răspundă la notificare, deoarece termenul de 60 de zile poate avea două date de referinţă şi anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
S-a mai susţinut că obligarea la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, deoarece când debitorul nu execută obligaţia asumată, acesta este obligat la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat creditorului şi nu la plata daunelor cominatorii.
Recursul va fi admis doar în ceea ce priveşte critica referitoare la greşita obligare la plata daunelor cominatorii.
Astfel, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite s-a constatat că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 580 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să-şi îndeplinească obligaţia de a face sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menţionarea acestui instrument de constrângere, s-a instituit şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să îşi îndeplinească obligaţia asumată.
Ulterior însă, s-au modificat dispoziţiile cuprinse în art. 5803 C. proc. civ. în sensul că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.
Drept urmare, daunele cominatorii nu mai pot fi acordate.
În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis şi se va modifica Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi pe fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea pronunţată în primă instanţă, în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Celelalte menţiuni ale hotărârii de fond vor fi menţinute iar critica cu privire la greşita obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamanţilor se priveşte ca nefondată.
Termenul de 60 de zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după caz, conform dispoziţiilor cuprinse în acest text legal.
Acest termen este unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptăţite şi nu în favoarea unităţii deţinătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi calculat cu două date de referinţă.
Faţă de cele menţionate, în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamanţi, dispoziţiile art. 22 şi 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 262/A din 30 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 31 din 11 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge cererea de obligare la plata daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Civil → |
|---|
