ICCJ. Decizia nr. 9730/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9730
Dosar nr. 417/104/2008
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2008 sub nr. 417/104/2008 la Tribunalul Olt, reclamantul A.I.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 344 din 19 decembrie 2007 emisă de PRIMARUL ORAŞULUI BALŞ în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a suprafeţei de 1300 mp situat in oraşul Balş.
A susţinut că prin notificarea nr. 5 N/2002 adresată Primăriei oraşului Balş prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la nr. 9604 din 13 septembrie 2005, a solicitat restituirea în natură a unor imobile, respectiv 1300 mp teren, două construcţii de 32 şi, respectiv, 68 mp, o pivniţă de 22,60 mp, situate în oraşul Balş, preluate în baza Decretului de expropriere nr. 175/1989.
Prin dispoziţia contestată, s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005, cuantumul acestora urmând a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite de autoarea reclamantului. S-a reţinut că imobilele - construcţii au fost demolate în totalitate, iar suprafaţa de 1300 mp nu se poate restitui în natură întrucât în prezent este ocupată de amenajări de utilitate publică (părculeţ, trotuar, parcare).
Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 24 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis contestaţia, s-a anulat în parte dispoziţia nr. 6344/19 decembrie 2007 şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1300 mp situată în oraşul Balş, str. N. nr. 50, cu următoarele vecinătăţi: la N - str. N., S - domeniul public - bloc P2, E - gospodărie N.C. şi V- str. I.
S-a reţinut că bunurile ce au format obiectul notificării au fost preluate prin Decretul de expropriere nr. 175/1989 de la autoarea sa A.E.
Totodată, s-a constatat că imobilele construcţii au fost demolate după preluare şi că pentru acestea s-au primit despăgubiri în valoare de 69.053 lei.
Prima instanţă a apreciat că pentru construcţiile demolate sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, aşa cum s-a procedat şi prin dispoziţia contestată
În ceea ce priveşte terenul de 1300 mp, s-a reţinut că nu s-au executat lucrări de interes public potrivit scopului exproprierii, iar amenajările existente la nivelul solului pe terenul rămas liber nu au relevanţă şi nu pot fi considerate ca lucrări de investiţii propriu - zise.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Primarul Oraşului Balş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de pârât, sentinţa atacată a fost schimbată în tot, iar pe fond, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
În raport de criticile formulate, instanţa de apel a reţinut că prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, în timp ce prin dispoziţiile art. 7 din lege, conţin o reconfirmare a principiului conform căruia, restituirea în natură primează, această regulă fiind enunţată şi de art. 9 din actul normativ special.
Pornind de la prevederile legale menţionate, instanţa de apel a apreciat, învestită fiind cu o contestaţie la Legea nr. 10/2001, că trebuie a se verifice cu prioritate dacă principiul enunţat îşi găseşte sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.
S-a constatat că în scopul efectuării acestor verificări, Tribunalul Olt în mod corect a încuviinţat şi administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie – geodezie şi cadastru, având ca obiective: identificarea terenului de 1300 mp situat în Balş, str. N. nr. 50, judeţul Olt; dacă pe teren sunt construite imobile de interes public sau există conducte ce aparţin domeniului public şi respectiv, precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expertul tehnic M.E., fiind depus la prima instanţă la data de 6 iunie 2008.
Concluziile expertului au fost însuşite de ambele părţi implicate în proces, acestea înţelegând că nu formuleze obiecţiuni scrise, în timp ce mandatarul reclamantului, în şedinţa publică din 17 iunie 2008, a formulat o obiecţiune verbală cu privire la împrejurarea că expertul nu a precizat data edificării imobilelor care a fost însă respinsă de către instanţa de fond.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în dosar, suprafaţa de 1300 mp având ca amplasament str. N., judeţul Olt (conturată cu linie roşie întreruptă, pe schiţa anexă la raportul de expertiză), este ocupată de amenajări de utilitate publică, astfel: 242,67 mp - parcare; 912 mp - părculeţ şi 154,80 mp - alee de acces la blocul P.2
Concluziile raportului de expertiză cu privire la existenţa pe terenul notificat a obiectivelor de utilitate publică nu au fost contestate la instanţa de fond de reclamant, câtă vreme nu a formulat obiecţiuni sub acest aspect.
Instanţa de apel a apreciat că faţă de concluziile expertizei topografice, tribunalul în mod greşit a reţinut că suprafaţa de 1300 mp este liberă în sensul Legii nr. 10/2001 şi că terenul poate fi restituită în natură.
În calea devolutivă a apelului, pârâtul Primarul Oraşului Balş a depus înscrisuri prin care a făcut dovada faptului că exproprierea dispusă prin Decretul nr. 175/1989 şi-a atins scopul, aceasta fiind făcută în vederea realizării ansamblului de locuinţe J. din oraşul Balş.
Astfel, la fila 30 şi 31 din dosarul de apel, au fost depuse proiectul privind construirea de locuinţe J. şi planul de încadrare în zonă a construcţiei aflate pe terenul în litigiu, iar cu înscrisurile aflate la filele 27-28 din acelaşi dosar, s-a făcut dovada faptului că două dintre obiectivele în litigiu, respectiv parcarea şi părculeţul se află pe lista mijloacelor fixe din evidenţa Primăriei Oraşului Balş, la poziţia 34 şi 60.
Prin urmare, s-a apreciat de instanţă că susţinerea din întâmpinare a intimatului reclamant, în sensul că lucrările existente pe terenul ce a format obiectul notificării nu sunt de utilitate publică şi că acestea ar fi improvizate, nu este întemeiată, venind în contradicţie cu materialul probator al cauzei.
Este cert că pe terenul în litigiu au fost realizate lucrările de utilitate publică constatate prin expertiza de specialitate, astfel că nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1, art. 7 şi art. 9 din lege.
În acelaşi timp, s-a constatat că fiind vorba de amenajări publice, aşa cum acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, persoana îndreptăţită urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege, aşa cum corect a dispus Primarul Oraşului Balş prin dispoziţia nr. 6344 din 19 decembrie 2007.
S-a înlăturat ca lipsită de relevanţă susţinerea referitoare la faptul că o parte din terenul de 1300 mp aparţine altei persoane, iar nu autoarei reclamantului, câtă vreme terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat cu obiectivele de utilitate publică reţinute prin expertiza tehnică.
Cu privire la lucrările de utilitate publică, instanţa de apel a constatat că acestea au fost realizate în programul de aplicare a proiectului din 1989 privind construirea de locuinţe J., neexistând niciun fel de probe din care să rezulte că acestea au fost amenajate după depunerea notificării de către reclamant, astfel cum acesta a susţinut.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, criticând Decizia atacată în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine în dezvoltarea motivelor de recurs că în mod nelegal s-a reţinut de instanţa de apel că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1300 mp, întrucât acesta ar fi afectat de lucrări şi amenajări de utilitate publică, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea 10/2001 şi art. 10.3 din HG nr. 250/2007.
Potrivit dispoziţiilor legii speciale ca şi a HG nr. 250/2007 conţinând normele metodologice de aplicare unitară a legii, pot fi restituite în natură inclusiv bunuri aparţinând domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, adică bunuri care, fiind încadrate în această categorie sunt de utilitate publică, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi anexei III la lege.
Recurentul apreciază că simpla desemnare ca „bunuri de utilitate publică" a amenajărilor de pe terenul în litigiu nu este suficientă pentru a împiedica restituirea în natură, iar legea specială impune să se determine concret şi explicit elementele care justifică imposibilitatea restituirii în natură, din perspectiva uzului public, sarcină ce revine unităţii deţinătoare în faza administrativă şi instanţei de judecată în etapa judiciară.
Toate amenajările existente pe terenul în cauză în considerarea cărora instanţa de apel a respins contestaţia, au un caracter improvizat, nu sunt afectate unei utilităţi publice, nu sunt evidenţiate în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi nici nu se regăsesc în inventarul domeniului public al Oraşului Balş ce trebuie întocmit conform Legii nr. 213/1998.
Pe de altă parte, aceste amenajări nu au nicio legătură cu amenajarea ansamblului edilitar J. pentru realizarea căruia s-a dispus exproprierea: construirea de 385 de apartamente, conform decretului de expropriere.
Or, raportarea instanţei de apel, în aprecierea posibilităţii de restituire în natură din perspectiva utilităţii publice, la planul de încadrare în zonă sau la lista mijloacelor fixe este nelegală, întrucât acestea nu fac parte dintre criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în acest scop: autorizaţie de construire, documentaţii de urbanism sau de amenajare a teritoriului.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situaţia existentă la faţa locului, expertul neavând competenţe a se pronunţa asupra noţiunii de „utilitate publică".
Recurentul mai învedrează că nu a contestat că pe teren se găsesc respectivele amenajări, însă, a susţinut că acestea nu sunt de natură a contura situaţii care să excepteze terenul de la restituirea în natură, precum şi că acestea sunt nişte improvizaţii, realizate ulterior depunerii notificării, deci, după anul 2002.
Deşi instanţa de apel a reţinut că reclamantul a susţinut constant pe parcursul soluţionării cauzei că aceste amenajări sunt realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi chiar ulterior depunerii notificării, situaţie în care era incident art. 21 alin. (5) din lege, se reţine în acelaşi timp că nu a dovedit acest aspect, deşi a formulat obiecţiuni scrise exact pentru lămurirea datei realizării amenajărilor, obiecţiune respinsă însă de instanţă în mod nejustificat.
Totodată, recurentul afirmă că Decizia recurată este contrară obligaţiilor instituite în sarcina instanţei prin art. 129 C. proc. civ. şi de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului raportate la art. 21 din Constituţie, nestabilirea datei reale, certe a realizării acestor amenajări, prin administrarea de probe concludente, pertinente şi utile împiedicându-l să-şi dovedească apărările.
Situaţia imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este cea de care se ţine seama în soluţionarea notificărilor prin care se solicită măsuri reparatorii.
Se mai arată că intimatul însuşi nu s-a apărat în cadrul procesului prin susţinerea că aceste amenajări ar aparţine complexului edilitar J., iar în condiţiile în care instanţa a reţinut astfel, trebuia să existe la dosar documentaţia aferentă realizării acestui ansamblu de locuinţe întru verificarea condiţiei prevăzute de dispoziţiile legale de a se fi realizat scopul exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat.
Complexul de locuinţe J. este un obiectiv aferent anilor 1989, pe când părculeţul amenajat (metamorfozat în cursul procesului în loc de joacă pentru copii) are vegetaţie imatură, recentă, care nu poate data din anul 1989.
Aceeaşi expertiză efectuată în cauză doar a desemnat terminologic aceste amenajări: părculeţ, alee, parcare, fără a consemna şi alte date, elemente constructive, ceea ce ar fi fost util pentru a se aprecia asupra afectării lor uzului public.
Recurentul conchide în sensul că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv este regula, în timp ce imposibilitatea restituirii în natură constituie excepţia, care este de strictă interpretare, iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei revenea unităţii deţinătoare, aceata fiind ţinută să probeze că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică.
Pentru termenul de azi intimatul pârât a depus întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menţinerea deciziei atacate şi a anexat o copie a listei inventarului domeniului public al Oraşului Balş - Anexa 4 a HG nr. 639 bis din 29 august 2002, înscris care se regăsea deja la dosarul primei instanţe.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs şi examinând în baza acestora Decizia atacată, Înalta Curte apreciază că se impune casarea acesteia pentru motivele ce succed.
Recurentul reclamant prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1300 mp situat în oraşul Balş, str. N., jud. Olt şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele autoarei sale A.E. prin Decretul de expropriere nr. 175/1989, conform listei anexă la decret, depusă la fila 20 dosar apel.
În timp ce prima instaţă a reţinut că obiectivul exproprierii nu s-a realizat, apreciind că terenul este liber, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a dispus restituirea în natură, subsecvent anulării în parte a dispoziţiei contestate (în ce priveşte terenul), instanţa de apel, pe baza suplimentării probelor cu înscrisuri noi, a reţinut că scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul nu poate fi restituit în natură, conform art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe acesta se găsesc lucrările şi amenajările de utilitate publică ce au fost constatate de expertiza topo efectuată la prima instanţă: parcare, părculeţ şi alee de acces.
Corolarul Legii nr. 10/2001 este prevalenţa restituirii în natură, astfel cum corect susţine recurentul.
Dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată pe baza dispoziţiilor art. 11 din lege, astfel încât, instanţa de apel pentru o legală dezlegare a cauzei era ţinută să verifice ipotezele acestui text, pentru care dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) din aceeaşi lege, sunt norme de trimitere.
În plus, era necesar a se cerceta situaţia juridică şi de fapt a terenului la momentul intrării în vigoare a legii, apărare pe care recurentul a susţinut-o în mod constant, sens în care s-a prevalat de art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001, raţiunea acestei norme fiind tocmai indisponibilizarea bunurilor notificate, sens ce decurge şi din dispoziţiile art. 21, pct. 1 lit. a) - e) din HG nr. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii.
Este cert că în cauză scopul exproprierii (ca măsură ce a vizat un număr mare de persoane ale căror proprietăţi însumau 10.250 mp, între care şi cea a autoarei recurentului), s-a împlinit, întrucât ansamblul de locuinţe J. din Balş a fost edificat, însă chiar şi în această ipoteză, restituirea în natură, fie în tot, fie în parte nu este exclusă, potrivit dispoziţiilor art. 11, în măsura în care terenul ce face obiectul notificării este liber, în sensul legii.
Realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, în concepţia legiuitorului (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când, aşa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) şi (4).
Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum şi dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, condiţiile fiind cumulative.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispoziţiile art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Acelaşi text stabileşte că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism; de asemenea, tot în sarcina unităţii deţinătoare revine obligaţia de a verifica destinaţia terenului şi a subfeţei acestuia pentru a nu se afecta căile de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), ori existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele similare.
În măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări, instanţa era ţinută de ele, într-o corectă aplicare a legii.
Recurentul a susţinut în mod pertinent că era necesar ca intimatul să fi depus la dosar documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit textului anterior citat, să prezinte probe cu dată certă, iar nu un inventar al mijloacelor fixe care nu prezintă nicio aparenţă de autenticitate sau elemente cu privire la emitent ori la momentul efectuării unui astfel de recensământ al mijloacelor fixe ale unităţii administrativ teritoriale.
Pentru a valida imposibilitatea de restituire în natură este necesar ca instanţa să lămurească dacă potrivit legii operează indisponibilizarea terenului faţă de cele constatate de expertiză: respectiv, dacă parcarea şi părculeţul sunt autorizate, dacă sunt într-adevăr amenajate, sigura indisponibilitate valabilă la acest moment, fiind porţiunea de teren afectată căii de comunicaţie reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de altă parte, conform solicitărilor recurentului este necesar a se stabili şi dacă parcarea şi părculeţul existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, susţinerea acestuia fiind că ele au fost amenajate după depunerea notificării sale, iar obiecţiunea cu un atare obiect i-a fost respinsă nemotivat de instanţă; totodată, este important a se face verificări şi cu privire la eventuale amenajări subterane.
Chiar şi apartenenţa la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale a terenului în litigiu nu constituie un impediment la restituirea în natură, astfel cum reiese din economia întregii legi speciale; concluzia se impune cu atât mai mult cu cât solicitarea de restituire în pricina de faţă vizează un teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite chiar acordarea unor terenuri în compensare dintre cele care au regim de proprietate publică, cu respectarea unei anumite proceduri descrise de art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007.
Spre o atare finalitate urmează ca instanţa de rejudecare să dispună administrarea unei noi expertize prin care să se identifice terenul, să se stabilească ce amenajări se găsesc pe el, în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, precum şi se se verifice eventuale amenajări subterane; se vor solicita înscrisurile menţionate de la intimat (autorizaţii de construire, documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, etc.), cu referire la amenajările în discuţie şi se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei pentru lămurirea tuturor circumstanţelor ei, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
Având în vedere cele arătate, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, dată fiind incompleta lămurire a situaţiei de fapt, se va casa Decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, conform art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 noiembrie 2009.
| ← CSJ. Decizia nr. 2601/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1145/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
