ICCJ. Decizia nr. 10094/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9265/30 din 21 noiembrie 2008, reclamanți L.J. și L.E. au chemat în judecată pe pârâții P. Ortișoara, județul Timiș și P.C. Ortișoara, județul Timiș, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să anuleze dispoziția nr. 136 din 27 octombrie 2008 emisă de primarul acestei localități și să-l oblige pe acesta să emită o nouă dispoziție, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv în anul 1981 și respectiv în anul 1983, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că, inițial, P. a emis decizia nr. 42 din 19 septembrie 2005 prin care a soluționat notificarea nr. 83 din 8 mai 2003 și a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, în sumă de 477.481.000 lei, pentru imobilul situat în comuna Ortișoara, înscris în C.F. 802.
Ulterior, același primar a emis dispoziția nr. 136 din 27 octombrie 2008 prin care a respins notificarea nr. 83 din 8 mai 2003 a reclamantelor, susținând că aceasta este tardivă, depășind termenul impus de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 887/ PI din 05 martie 2009 a Tribunalului Timiș, secția civilă, a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamanți, a fost anulată dispoziția nr. 136 din 27 octombrie 2008 emisă de P. Ortișoara, județul Timiș și a fost respinsă, în rest, contestația și anume, cu privire la capătul de cerere privind obligarea la emiterea unei noi dispoziții, fiind recunoscută validitatea dispoziției nr. 42 din 19 septembrie 2005.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că dispoziția emisă, în anul 2005, nu putea fi anulată prin cea de-a doua dispoziție, emisă în anul 2008, deoarece prima a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar pârâții nu au solicitat anularea primei dispoziții, pe care jurisdicțională.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. Ortișoara și C.L.C. Ortișoara, județul Timiș.
Prin decizia civilă nr. 105/ A din 11 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziția prin care s-a soluționat notificarea reclamanților are forța probantă a unui înscris autentic și este titlu executoriu, aceasta însemnând că, odată emisă, ea a intrat în circuitul juridic civil și a produs și consecințe juridice.
Prin urmare, dispoziția emisă în anul 2005 nu mai putea fi revocată de organul emitent câtă vreme ea nu a fost atacată nici măcar de Prefectul județului Timiș, în condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții P.C. Ortișoara și C.L.C. Ortișoara, județul Timiș, aducându-i următoarele critici.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, având în vedere faptul că dispoziția nr. 42/2005 emisă de P. Ortișoara, județul Timiș nu a intrat în circuitul civil, deoarece această dispoziție a fost trimisă către A.N.R.P., iar această instituție a returnat dosarul pe motiv că notificarea a fost depusă tardiv.
Pârâții-recurenți au solicitat judecarea în lipsă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Deși recurenții și-au întemeiat criticile din recurs pe dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că respectivele critici pot fi încadrate cel mult în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, referitoare la tardivitatea notificării nu pot fi reținute.
Deși, într-adevăr, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede un termen limită până la care persoanele îndreptățite pot depune notificarea arătată de acest articol, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4), raportat la art. 26 alin. (1) din aceeași lege, odată emisă decizia /dispoziția de către unitatea deținătoare, această decizie/dispoziție are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.
3. Mai mult, acest act administrativ nu a fost atacat, în fața unei jurisdicții, nici de către organul emitent, nici de către Prefectul județului Timiș, în baza prerogativelor conferite de către art. 11 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Prin urmare, ea a intrat în circuitul civil și își produce efectele juridice, iar C.C.S.D. este obligată să țină cont de această dispoziție.
S-au avut în vedere cele de mai sus, înalta Curte a constatat că decizia recurată a fost pronunțată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8353/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7224/2009. Civil → |
|---|
