ICCJ. Decizia nr. 7224/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 471 din 24 aprilie 2008 pronunțată în dosar, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtă, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantele Parohia Greco - Catolică Cibin Sibiu și Protopopiatul Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolică Sibiu împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Cibin.
în considerentele sentinței, s-a reținut că există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1219/1993 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 220/1994 și 1061/1994.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1219/1993, Judecătoria Sibiu a reținut că reclamanta Protopopiatul Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolică a chemat în judecată pârâta Parohia Ortodoxă Română Sibiu - Cibin, solicitând anularea încheierii de CF din 1971, din CF Sibiu și restabilirea situației anterioare de CF, acțiunea fiind admisă. în apel, a fost schimbată soluția în sensul respingerii acțiunii, iar recursul declarat de reclamantă a fost, de asemenea, respins.
Această soluție a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului Lege 126/1990 și pe efectuarea unui referendum în rândul enoriașilor asupra cultului religios pentru care optează.
Tribunalul a reținut că prezenta acțiune, cu excepția petitului 1, cuprinde exact aceleași capete de cerere, respectiv nulitatea încheierii de întabulare nr. 5159/1971 și restabilirea situației anterioare de CF, celelalte petite fiind specifice acțiunii în revendicare.
S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1202 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., pentru a se reține autoritatea de lucru judecat, deoarece între cele două pricini există identitate de obiect și părți, cu singura deosebire că în cel de-al doilea proces a fost introdusă, ca reclamantă, Parohia Greco-Catolică Cibin - Sibiu; cum aceasta nu are capacitate procesuală, identitatea de părți nu este afectată.
în ceea ce privește cauza acțiunii, în a doua cerere, reclamanta a invocat art. 480 C. civ. și C.E.D.O., precum și art. 29 alin. (3) din Legea nr. 489/2006, însă există autoritate de lucru judecat pentru că acțiunea are aceeași finalitate ca și prima acțiune. S-a mai reținut că O.U.G. nr. 94/2000 nu este aplicabil imobilului în speță, și că, referitor la lăcașele de cult și casele parohiale, există un act normativ special, Decretul Lege nr. 126/1990 care a fost avut în vedere de instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 1219/1993 a Judecătoriei Sibiu și a deciziilor ulterioare. De asemenea, s-a reținut că Legea nr. 489/2006 invocată de reclamantă nu are aplicare.
Tribunalul a considerat că petitele 1 și 3 sunt, de fapt, acțiuni în revendicare, care ar fi putut fi analizate doar în funcție de petitul 2. Respingerea acestuia face ca asupra imobilului în litigiu să rămână proprietar pârâta, astfel că reclamantele nu ar putea solicita recunoașterea dreptului de proprietate, punerea în posesie și evacuarea, art. 480 C. civ. fiind cel care dă dreptul pârâtei să se bucure de toate atributele dreptului său de proprietate.
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, cu toate că admiterea primei excepții face de prisos analizarea sa, a fost considerată de instanța de fond neîntemeiată, după apariția legilor speciale de retrocedare, deoarece a considera că acțiunea în revendicare este inadmisibilă ar echivala cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale privind accesul liber la justiție.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 212 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în mod greșit prima instanță admițând excepțiile puterii de lucru judecat, a lipsei capacității procesuale a Parohiei Greco-Catolice Cibin - Sibiu și a inadmisibilității acțiunii.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a apreciat că, deși există identitate de părți în cele două litigii succesive - introducerea unui nou reclamant alături de cel din procesul anterior nefiind de natură a înfrânge puterea de lucru judecat -, obiectul celor este diferit: în timp ce prima acțiune este una de rectificare a cărții funciare, întemeiată pe lipsa titlului, acțiunea de față este una de revendicare clasică, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.
De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția identității de cauză juridică, atât timp cât prima acțiune a fost întemeiată pe art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938, iar cea de-a doua acțiune este întemeiată pe art. 480, 481 C. civ., Legea cultelor nr. 489/2006 raportat la art. 6 și art. 9 din C.E.D.O. și art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției.
Curtea de apel a apreciat, contrar constatărilor primei instanțe, că Parohia Greco-Catolică Cibin - Sibiu are capacitate procesuală: potrivit adeverinței nr. 1128 din 8 august 2008 eliberate de Arhiepiscopia Majoră Română Unită cu Roma Greco-Catolică - Mitropolia de Alba lulia și Făgăraș, Parohia Greco-Catolică Cibin-Sibiu este una și aceeași cu Parohia Greco-Catolică Sibiu 1 și este recunoscută de Statul Român ca persoană juridică. Același aspect este confirmat și prin adeverința nr. 9271 din 15 august 2008 eliberată de M.C.C. - D.R.C., respectiv că Parohia Greco-Catolică Sibiu 1 este persoană juridică.
Și excepția inadmisibilității acțiunii a fost greșit soluționată de instanța de fond, întrucât s-ar închide orice cale de acces la instanță, ceea ce este inadmisibil prin prisma art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. Orice persoană are dreptul la soluționarea cauzei sale prin prisma normelor de drept incidente în cauză, Statul neavând posibilitatea de a îngrădi accesul la justiție.
Instanța de apel a apreciat că excepția prematuritații acțiunii, invocată în apel, este nefondată și a respins-o ca atare, întrucât acțiunea formulată de reclamantă este una de revendicare, ce poate fi promovată oricând.
în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a reclamantei Parohia Greco-Catolică, s-a precizat că va fi soluționată de către instanța de fond în urma administrării de probe pentru verificarea identității între proprietarul tabular din cartea funciară și reclamantă. Totodată, în rejudecare, vor fi analizate și celelalte excepții invocate prin apel și întâmpinare, precum și fondul cauzei, s-a mai arătat în considerentele deciziei de apel.
împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
1. Instanța de apel s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în considerentele hotărârii, fără ca soluția asupra excepțiilor să se regăsească într-o încheiere sau în dispozitivul deciziei pronunțate, ceea ce echivalează cu nesoluționarea cauzei, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
2. Au fost încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin greșita admitere a excepțiilor puterii de lucru judecat, a lipsei capacității procesuale a Parohiei Greco-Catolice Cibin - Sibiu, totodată, prin respingerea greșită a excepției prematurității acțiunii.
a. în privința excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei Parohia Greco-Catolică Cibin Sibiu, s-a susținut că, în mod greșit, s-au recunoscut efecte juridice adeverinței nr. 1128 din 08 august 2008 emise de Arhiepiscopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică, în sensul că cele două parohii sunt de fapt una și aceeași, întrucât: această adeverință este eliberată chiar de către reclamantă; cele două parohii nu s-au unificat, pentru ca în prezent să rămână doar una singură, sub denumirea de Parohia Greco-Catolică Sibiu 1; din adeverința M.C.C. nr. 9271 din 15 august 2008 rezultă că doar Parohia Greco-Catolică Sibiu l are personalitate juridică; din adeverința nr. 12545 din 25 noiembrie 2008, emisă tot de M.C.C., rezultă că Parohia greco-catolică Cibin Sibiu nu există, nefigurând în evidențele Ministerului ca persoană juridică, conform art. 14 alin. (3) din Legea nr. 489/2006.
Recurenta a relevat inconsecvența reclamantei înseși în scrierea denumirii sale în actele de procedură efectuate în cauză, respectiv cererea de chemare în judecată și motivele de apel.
b. în privința excepției autorității de lucru judecat, s-a arătat că în ambele acțiuni se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii nr. 5159 din 20 decembrie 1971 și restabilirea situației anterioare de C.F. Finalitatea urmărită de reclamant este aceeași în ambele litigii, anume, redobândirea dreptului de proprietate și revenirea la situația anterioară de carte funciară, respectiv la poziția în care reclamanta Biserica Greco-Catolică era proprietară tabulară.
în ambele acțiuni, se vorbește de nulitatea titlului în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului s-a întabulat prin încheierea nr. 5159 din 20 decembrie 1971, în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Cibin Sibiu.
Este evident că asupra petitului prin care s-a solicitat nulitatea absolută a acestei încheieri s-a pronunțat o instanță de judecată în mod irevocabil, prin sentința nr. 1219 din 26 februarie 1993 din dosar al Judecătoriei Sibiu, Decizia civilă nr. 220 din 03 martie 1994 a Tribunalului Sibiu din dosar și Decizia civilă nr. 1061 din 12 decembrie 1994 a Curții de Apel Alba Iulia.
Față de faptul că soluționarea acestui petit are autoritate de lucru judecat, orice capăt de cerere subsecvent acestuia nu mai poate fi judecat decât în considerarea soluției deja pronunțate.
Adăugarea unei noi cereri cu aceeași finalitate sau reformularea petitelor din prima acțiune nu poate duce la înlăturarea puterii de lucru judecat.
c. în ceea ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, în mod greșit, instanța de apel a respins această excepție, pe motiv că acțiunea formulată de reclamantă este una de revendicare și poate fi promovată oricând.
Dacă s-ar accepta această calificare juridică, s-ar pune în discuție competența materială a instanței în soluționarea acestei cauze. Or, competența Tribunalului Sibiu, ca primă instanță, a fost atrasă tocmai de legea specială, respectiv Decretul - Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990.
Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale nu poate face obiectul revendicării pe dreptul comun, ci doar pe legea specială, care instituie o anume procedură obligatorie de urmat, prevăzută de dispozițiile art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, ce nu au fost respectate în cauză.
Cu toate că reclamanta a depus la dosar o adresă care, în opinia sa, ar constitui o încercare de convocare, aceasta nu respectă dispozițiile legale menționate.
Astfel, nu a fost respectat termenul de 30 de zile pentru convocarea comisiei, adresa fiind primită de către pârâtă cu doar 7 zile înainte de data întâlnirii fixată pentru 23 octombrie 2007.
De asemenea, adresa pentru dialog trebuia înmânată Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu, care avea abilitatea de a desemna trei reprezentanți clericali.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
în ceea ce privește critica privind modul de soluționare de către instanța de apel asupra excepțiilor invocate în considerentele hotărârii, va fi analizată diferit pentru fiecare dintre excepțiile la care recurenta face referire în motivarea căii de atac, respectiv cea a lipsei capacității procesuale active, a puterii de lucru judecat și cea a prematurității cererii.
Primele două excepții au fost admise de către prima instanță, iar soluția astfel pronunțată a fost criticată prin motivele de apel, reprezentând tocmai obiectul controlului judiciar exercitat de instanța de apel.
în aceste condiții, nu era necesar ca soluția asupra celor două excepții să se regăsească într-o încheiere sau în dispozitivul deciziei pronunțate, astfel cum pretinde recurenta, cât timp instanța de apel s-a pronunțat asupra celor două excepții prin soluționarea apelului însuși, iar decizia a fost adoptată în considerarea acestora, conținând dispoziția de desființare a sentinței pentru nelegala admitere a excepțiilor.
în ceea ce privește excepția prematurității cererii, aceasta a fost invocată de către intimata - pârâtă odată cu notele scrise depuse pentru ultimul termen de judecată în apel și discutată la acel termen concomitent cu motivele de apel.
Se constată că instanța a analizat excepția și s-a pronunțat în sensul respingerii sale, argumentarea soluției regăsindu-se în considerentele deciziei.
Faptul că soluția asupra excepției nu a fost menționată și într-o încheiere sau dispozitivul deciziei nu echivalează cu necercetarea cauzei, cât timp excepția a fost efectiv soluționată, în urma dezbaterii contradictorii, partea interesată având posibilitatea să critice soluția adoptată, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, pârâta declarând recurs inclusiv pe aspectul legalității dispoziției de respingere a excepției.
Pe de altă parte, critica referitoare la modul de soluționare a excepțiilor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care vizează, însă, necercetarea fondului cauzei, nu și nepronunțarea asupra unei excepții procesuale de către instanța de apel.
Mai mult, în măsura în care este vorba despre o excepție procesuală absolută - cum este și cea a prematurității cererii de chemare în judecată - aceasta ar putea fi invocată și soluționată direct în recurs, ca atare, este exclusă o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare motivată de nepronunțarea instanței de apel asupra unei asemenea excepții, cât timp instanța de recurs are căderea de a se pronunța ea însăși asupra excepției absolute.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte va înlătura criticile recurentei pe aspectul modului de soluționare a excepțiilor procesuale de către instanța de apel.
2. în ceea ce privește legalitatea soluției de respingere a excepțiilor procesuale, se constată următoarele:
a. Contrar susținerilor recurentei, adeverința nr. 1128 din 08 august 2008 emisă de Arhiepiscopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică produce efecte juridice și, în mod corect, a fost valorificată de către instanța de apel drept mijloc de probă în analiza motivului de apel vizând excepția lipsei capacității procesuale a Parohiei Greco - Catolice Cibin - Sibiu, admisă în primă instanță.
înscrisul menționat (fila 8 dosar apel) nu provine de la niciuna dintre reclamante, astfel cum susține recurenta, fiind emisă de către o persoană juridică distinctă, Mitropolia de Alba - Iulia și Făgăraș - Blaj din cadrul Arhiepiscopiei Majore Române Unite cu Roma, Greco - Catolică.
Faptul că înscrisul provine de la autoritatea bisericească ierarhic superioară celor două reclamante nu minimalizează puterea doveditoare a acestuia, din moment ce actul are caracter autentic, în sensul art. 1171 C. civ. și produce efectele juridice specifice unui asemenea act, prevăzute de art. 1173 C. civ., respectiv are valoare de adevăr, până la înscrierea în fals, în privința constatărilor personale ale celui care a întocmit actul, în urma cercetării evidențelor instituției.
Ceea ce a reținut instanța de apel din conținutul înscrisului nu este, astfel cum susține recurenta, faptul că Parohia Greco - Catolică Cibin - Sibiu și Parohia Greco - Catolică Sibiu 1 s-ar fi unificat, în prezent rămânând doar una singură, ci că cele două parohii sunt de fapt una și aceeași.
Aceasta nu înseamnă că au existat două instituții distincte, din care una și-ar fi încetat, într-un mod sau altul, existența, ci că cele două denumiri desemnează aceeași instituție, recunoscută ca persoană juridică de către statul român sub denumirea de Parohia Greco - Catolică Sibiu 1, potrivit adeverinței M.C.C. nr. 9271 din 15 august 2008 (fila 7 dosar apel).
Menționarea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a unei alte denumiri decât cea recunoscută oficial nu echivalează cu absența capacității de folosință a înseși persoanei juridice, respectiv a parohiei.
Este evident că reclamantele au avut o reprezentare eronată a realității - dovadă și inconsecvența în scrierea denumirii parohiei, în diferitele acte procesuale întocmite în cauză - în sensul că parohia poate fi desemnată prin oricare dintre cele două denumiri, de vreme ce, în mod obișnuit, este desemnată prin ambele.
în acest context, faptul indicării unei alte denumiri decât cea recunoscută oficial pentru persoana juridică nu produce efecte juridice sub aspectul capacității de folosință; se impune însă, în cadrul rejudecării cauzei după casare, ca reclamanta să fie identificată prin denumirea oficială, respectiv Parohia Greco - Catolică Sibiu l.
Ca atare, vor fi înlăturate criticile recurentei și pe acest aspect.
b. în ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 220 din 3 martie 1994 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă prin Decizia nr. 1061 din 12 septembrie 1994 a Curții de Apel Alba - Iulia, se constată că nu operează în cauză, după cum, în mod corect, a constatat instanța de apel prin decizia recurată.
Litigiul anterior a fost provocat de solicitarea Protopopiatului Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolică Sibiu, în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă Română Sibiu - Cibin, de rectificare a C.F. nr. 642 Sibiu în baza Decretului nr. 115/1938, întemeiat pe lipsa titlului pârâtei la întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor din acea carte funciară.
în cuprinsul Deciziei nr. 1061 din 12 septembrie 1994 a Curții de Apel Alba - Iulia, prin care s-a menținut decizia de apel - ce schimbase sentința, în sensul respingerii cererii - s-a arătat explicit că obiectul cererii îl reprezintă rectificarea cărții funciare, și nu revendicarea imobilelor, astfel cum pretinsese pârâta.
în prezenta cauză reclamantele au înțeles să învestească instanța de judecată tocmai cu o acțiune în revendicare a imobilelor din C.F. Sibiu (desprinsă din cartea funciară colectivă 642 Sibiu) - reprezentate de lăcaș de cult și locuințe parohiale, împreună cu terenul aferent -, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (conform precizării de acțiune - fila 33 dosar fond).
Date fiind considerentele hotărârii judecătorești pronunțate în litigiul anterior, ce interesează instituția puterii de lucru judecat în egală măsură cu dispozitivul deciziei, menite fiind a justifica și explica dispozițiile instanței, cererea dedusă judecății în prezentul litigiu are un alt obiect și o altă cauză decât cele din litigiul anterior, cu consecința neîntrunirii triplei identități de elemente ale unei cereri presupuse de art. 1201 C. civ.
Nu este exclus a se aprecia că, în litigiul anterior, au fost tranșate anumite aspecte ce interesează și prezenta cauză, sens în care este posibil a se constata că operează efectul negativ al puterii de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești irevocabile, însă acest aspect este legat de fondul cauzei, în cadrul căruia respectiva hotărâre are valoarea unui mijloc de probă, nu de însăși excepția puterii de lucru judecat, ce implică, după cum s-a arătat, tripla identitate de părți, obiect și cauză în cele două litigii succesive.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte apreciază că excepția în discuție a fost corect soluționată de către instanța de apel, criticile recurentei neavând suport.
c. în privința excepției prematurității cererii, se reține că a fost invocată în considerarea termenelor speciale de derulare a procedurii administrative prevăzute de Decretul - Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco - catolică), procedură vizând stabilirea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco - catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română.
O asemenea motivare denotă faptul că pârâta nu a ținut cont de obiectul acțiunii, astfel cum a fost indicat de către reclamante și menționat în decizia de apel, în considerarea căruia au fost soluționate și celelalte excepții procesuale din cauză, respectiv revendicare imobiliară, întrucât exercițiul dreptului de a formula atare acțiune reală nu este supus vreunui termen iar, pe de altă parte, termenele legale pentru exercițiul unui drept la acțiune vizând un drept patrimonial au natura unor termene de prescripție, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, nu de decădere, pentru a opera sancțiunea prematurității cererii.
Pentru această rațiune, se impune menținerea soluției de respingere a excepției de către instanța de apel.
în cadrul rejudecării cauzei după casare, în măsura în care pârâta va înțelege să se prevaleze în continuare de obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Decretul - Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, în prealabil sesizării instanței de judecată, se va avea în vedere că finalitatea excepției o reprezintă respingerea acțiunii directe în justiție pentru restituirea bunului ca inadmisibilă (excepția inadmisibilității cererii a fost deja analizată de către prima instanță, însă din perspectiva procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, ceea ce permite analiza noii excepții invocate în considerarea unui alt act normativ).
Față de considerentele expuse, înalta Curte constată că nu este întrunit cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru niciuna dintre criticile recurentei și, drept urmare, va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatelor Parohia Greco- Catolică Cibin - Sibiu și Protopopiatul Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10094/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4442/2009. Civil → |
|---|
