ICCJ. Decizia nr. 102/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2044 din 10 decembrie 2007 Tribunalul Caras Severin, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanta H.R., a obligat Primăria Municipiului Reșița să emită o nouă decizie cu privire la cota de 7/8 părți ce se cuvine reclamantei din imobilul preluat de stat de la antecesorii săi înainte de 1989 și a anulat parțial dispoziția 7013 din 25 iunie 2007 emisă de Municipiul Reșița prin Primar.
In considerentele sentinței s-a reținut că prin notificare reclamanta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 60.000 mărci germane pentru imobilul situat în Reșița , înscris în C.F. nr. 387 Reșița Română cu nr. top al parcelei 1157/114 formulat din construcție și teren, imobil ce a fost preluat de Statul Român pentru utilitate publică.
Prin dispoziția nr. 7013/2007 Primăria Municipiului Reșița a propus acordarea de despăgubiri doar pentru cota de 4/8 din imobil, deși reclamanta mai este îndreptățită să primească despăgubiri și pentru cota de 1 din cota indiviză de 2/8 care a aparținut defunctului H.F., decedat la 1 septembrie 1986.
Cota de 2/8 a fost proprietatea soților H.F. și R., fiind dobândit prin cumpărare, după cum rezultă din extrasul C.F. Cu certificatul de moștenitor 166 din 5 iulie 2007 emis de BNPA B. reclamanta a dovedit că după decesul lui H.F. a rămas cota de 1 din cota de 2/8, respectiv 1/8, ca urmare a încetării comunității de bunuri față de soția acestuia H.R.
împotriva sentinței a declarat apel Primăria Municipiului Reșița arătând că Primarul Municipiului Reșița are calitate procesuală pasivă în cauză, iar actele depuse de reclamantă direct în instanță pentru probarea cotei legale din moștenire nu mai puteau fi luate în considerare, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a le mai administra.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 133 din 22 mai 2008 a respins apelul ca nefondat reținând că primăria este structura funcțională care servește primarului la îndeplinirea atribuțiilor sale legale de reprezentant al comunității locale și, prin urmare, toate actele emise în executarea acestor atribuții sunt avizate și asumate de primar. De asemenea, nedepunerea actelor doveditoare la dosarul administrativ nu atrage decăderea din dreptul de a le administra în instanță.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Reșița, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv faptul că doar Primarul Municipiului Reșița are calitate procesuală pasivă în cauză, iar actele depuse de reclamantă direct în instanță pentru probarea cotei legale din moștenire nu mai puteau fi luate în considerare, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a le mai administra.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
în raport de aceste dispoziții, Legea 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.
în redactarea acestui text legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.
De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială. In exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziția motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările și, în nici un caz de a stabili o obligație în nume propriu în sarcina primarului.
Mai mult, dispozițiile art. 26 alin. (4) al Legii 247/2005 fac vorbire și despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziția motivată în situația în care această dispoziție este atacată în justiție de persoana îndreptățită.
Folosind sintagma "entitatea care a emis dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea deținătoare a imobilului, adică unitatea administrativ teritorială [conform art. 21 alin. (4) din lege] și nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deține imobilul. Mai mult, se va reține că apelul înregistrat la data de 5 februarie 2008 a fost declarat de Primăria Municipiului Reșița prin Primar.
Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.
Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In speță, dovada calității de persoană îndreptățită a fost făcută de către reclamantă care a depus la fila nr. 8 a dosarului de fond copia extrasului C.F. nr. 387 Reșița, potrivit căruia este îndreptățită, în calitate de moștenitoare, la cota de 4/8 din imobil. Reclamanta a mai depus la dosarul cauzei și certificatul de moștenitor nr. 166 din 5 iulie 2007 însoțit de încheierea de rectificare nr. 9818 din 29 octombrie 2007 emise de BNPA B. (filele 7 și 17 ale dosarului de fond), din conținutul cărora rezultă că a moștenit, ca strănepoată de soră, de la H.F., cota de 2/8 din imobil, dobândită de defunct prin moștenire, precum și cota de 1 din cota indiviză de 2/8, această cotă de 2/8 fiind dobândită în anul 1935, prin cumpărare în timpul căsătoriei cu H.R.
Se va constata, astfel, că nedepunerea tuturor actelor doveditoare în faza procedurii prealabile nu atrage decăderea din dreptul de a le administra ulterior, în instanță.
Fată de aceste considerente recursul este nefondat și a fost respins în consecință.
în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă H.R., în cuantum de 3250,02 lei, conform borderoului depus la fila 10 a dosarului de recurs, a tichetelor de călătorie SNC.F.R și a chitanței privind achitarea onorariului de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1046/2009. Civil → |
|---|
