ICCJ. Decizia nr. 105/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1465/212/2009 la Judecătoria Constanta, reclamanta B.E. a solicitat ca instanța, în contradictoriu cu pârâta SC RAJA SA, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la desființarea conductei de canalizare ce traversează proprietatea sa; obligarea pârâtei la anularea chitanței nr. 8261169 din 18 noiembrie 2008 ce reprezintă achitarea contravalorii facturilor nr. 80574909 din 14 octombrie 2008 și nr. 80506743 din 24 septembrie 2009, precum și a majorărilor aferente facturii nr. 80737150 din 12 decembrie 2008.
La data de 3 aprilie 2009, reclamanta și-a calificat acțiunea și a cerut obligarea pârâtei la devierea conductei de canalizare.
Prin sentința civilă nr. 7119 din 17 aprilie 2009, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, reținând natura comercială a cauzei și caracterul neevaluabil în bani al acesteia.
Prin încheierea din data de 8 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul B.M., calificată în interes alăturat reclamantei.
în ședința din 17 decembrie 2010, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% din valoarea lucrării de deviere a conductei de canalizare, pentru fiecare zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 6850 din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis excepția decăderii din dreptul de a-și completa acțiunea și, în consecință, a constatat decăzută reclamanta din dreptul de completare a acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Constanța, ca nefondată și a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de intervenientul B.M. și a admis cererea de arătare a titularului dreptului JUDEȚUL CONSTANȚA și a respins acțiunea ca nefondată împotriva titularului dreptului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că a fost învestită cu o acțiune în devierea unui sistem de canalizare ce afectează terenul proprietatea reclamantei, acțiune ce prezintă caracteristicile unei acțiuni în revendicare.
Dreptul de proprietate publică al Județului Constanța este preferabil dreptului de proprietate al reclamantei, dobândit prin uzucapiune, prin această modalitate juridică, a acceptat dreptul de servitute legală în legătură cu sistemul de alimentare.
în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, operatorii, furnizori/prestatori de servicii de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitatului sau țara de origine, au dreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilități publice destinate serviciilor.
în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și canalizare pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective; exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia.
Așadar, reclamanta nu este îndreptățită în a solicita înlăturarea servituții prin devierea conductei, putând fi îndreptățită doar la plata de despăgubiri, ceea ce nu a solicitat prin acțiunea de față.
Prin decizia nr. 29/COM din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul comercial formulat de apelanta-reclamantă B.E. și apelantul-intervenient B.M., împotriva sentinței civile a Tribunalului Constanța nr. 6850 din 30 noiembrie 2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC R. SA CONSTANTA și intimatul-intervenient JUDEȚUL CONSTANȚA prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, având ca obiect obligația de a face și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța invocată de apelanta-reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță, prin compararea titlurilor a stabilit că titlul Consiliului Județean este preferabil sentinței de uzucapiune obținută în contradictoriu cu autoritatea locală și a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006 pe care le-a aplicat cu justețe.
Cu privire la cererea de intervenție, instanța de apel a reținut că B.M. a solicitat să fie acceptat ca parte alături de reclamantă, cerere corect calificată de prima instanță ca fiind cerere de intervenție în interes alăturat reclamantei, deci, accesorie, astfel că această cerere depindea de modul de soluționare a cererii principale.
împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs reclamanta B.E. și intervenientul B.M., neindicând nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Recurenții au arătat, în esență, că:
- instanța de apel nu a comparat titlurile de proprietate, pârâta neavând titlu de proprietate;
- instanța de apel nu a cercetat fondul, ceea ce rezultă din însăși motivarea netemeinică a hotărârii;
- instanța de apel nu a examinat probele și argumentele reclamanților;
- cererea formulată de B.M. nu este accesorie, ci în nume și interes propriu;
- nu se poate invoca un drept de servitute al pârâtei, câtă vreme nu există un drept de proprietate asupra terenului;
- lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanta, având în vedere că obiectul dosarului este revendicarea terenului prin comparare de titluri, această parte neprobând că deține în proprietate terenul în cauză, ci numai dreptul de concesionare asupra conductei.
Recursul este nefondat.
Cu referire la motivul de ordine publică ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța se reține netemeinicia acestuia în raport cu calitatea intimatului Consiliului Județean, de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
De altfel, această calitate procesuală a intimatului a fost recunoscută implicit în cadrul acțiunii de uzucapiune, recurenții formulând cererea de chemare în judecată la acel moment împotriva autorității locale, privită ca proprietar nediligent, ce nu și-a manifestat calitatea în termenul prescris de lege.
Este de observat că nu se poate analiza decizia atacată din perspectiva criticilor ce vizează motivarea netemeinică a hotărârii și, deopotrivă, neexaminarea probelor și argumentelor reclamanților, acestea fiind expres abrogate prin O.U.G. nr. 138 din 2000.
De asemenea, nici simplele afirmații și susțineri cuprinse în cererea de recurs, nefiind dezvoltate conform cerințelor cuprinse în art. 302 ind. l alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu pot permite examinarea deciziei din apel prin prisma acestora.
Depășind aspectele arătate mai sus, se constată că reclamanta B.E. a solicitat obligarea pârâtei SC R. SA de a desființa conducta de canalizare ce traversează proprietatea reclamantei, ulterior, reclamanta precizând că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtei de a devia menționata conductă.
Este de evidențiat, că instanța de apel a reținut, în mod corect, că titlul de proprietate al reclamantei și al intervenientului asupra terenului îl reprezintă sentința Judecătoriei Constanța nr. 2910 din 21 martie 2005 prin care a fost constatat dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii.
Recurenții, exercitând o posesie utilă asupra terenului, au înțeles că se află într-o limitare a posesiei, constând în grevarea de servitutea legală pe toată durata existenței conductei, situație pe care au acceptat-o.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, există servitute legală în favoarea prestatorilor de utilități publice pentru sistemele de utilități publice destinate serviciilor .
Mai mult, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare prevede că dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și canalizare pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective, exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare realizându-se cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia, text legal avut în vedere și în apel.
în raport cu evocatele împrejurări și față de precitatele articole de lege, se constată că recurenții sunt ținuți să respecte servitutea legală, cum, cu justețe, a considerat și instanța de apel.
Cu privire la critica ce vizează cererea de intervenție se constată că, în prezenta pricină, aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 alin. (2) C. proc. civ, în sensul că, în adevăr, nu poate fi apreciată în interesul celui care a intervenit, având în vedere că intervenientul nu a invocat un drept al său, aspect reținut, în mod corect, și de instanța de apel.
în consecință, pentru considerentele arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în cauză.
Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă SC R. SA Constanța, înalta Curte, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurenții să plătească intimatei-pârâte suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1046/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9761/2009. Civil → |
|---|
