ICCJ. Decizia nr. 2/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2006 la Tribunalul Sibiu, reclamanta O.Ș.C. prin mandatar L.I. a solicitat in contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Primăria Municipiului Sibiu, SC E.G. România, sucursala județeană Sibiu, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 3187/1964 și să fie obligată pârâta în culpă să restituie în natură imobilul teren în suprafață de 679 mp, situat în Sibiu, sau un imobil de aceeași valoare la prețul stabilit printr-o expertiză.
Acțiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu și E.G. România, sucursala județeană Sibiu, obligarea la emiterea dispoziției motivate în baza art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
în motivarea acțiunii s-a arătat că, mama reclamantei a dobândit imobilul în anul 1941 prin cumpărare și Statul Român l-a expropriat în baza Decretului nr. 701/1964 cu o despăgubire de 1200 lei.
Prin notificarea nr. 169/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului ori un imobil de aceeași valoare sau prețul acestuia.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 25,art. 26 alin. (1) și art. 30 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată și art. l din Protocolul Adițional nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Inițial, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr. 583/2006 a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Sibiu, iar după precizarea acțiunii, prin sentința nr. 439/2007, judecătoria a decimat din nou competența în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin sentința civilă nr. 121 din 28 ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, declarată împotriva Primarului Municipiului Sibiu și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată ca răspuns la notificarea nr. 169 din 31 iulie 2001, privind imobilul teren situat în Sibiu, înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2, în sensul restituirii în natură, prin echivalent ori în sensul de a face propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulație a terenului.
A fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva Primăriei Municipiului Sibiu, E.G. România, sucursala județeană Sibiu, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul, Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.
S-a reținut în esență, că imobilul în litigiu este situat în Sibiu, și înscris în C.F. 5315 Sibiu nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2 în suprafață de 679 mp și suprafață reală măsurată de 721 mp.
Acest imobil a fost proprietatea numitei B.Ș., născută P. care 1-a dobândit prin cumpărare în anul 1942. în baza Decretului de expropriere nr. 701/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în prezent pe el este construită o casă de reglare a gazului metan.
S-a mai reținut că expertul numit de instanță a precizat că nu este posibilă dezmembrarea suprafeței libere de construcții, deoarece pe teren se află în subteran conducte magistrale, fiind necesară o zonă de protecție și de siguranță față de construcția existentă.
Terenul a fost evaluat de către expert la suma de 1356,36 RON/mp, așadar un total de 256559 Euro.
Instanța a reținut că acțiunea este întemeiată și că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește modalitatea de restituire, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, iar Municipiul Sibiu a indicat faptul că nu deține în rezervă terenuri ce pot fi date în compensare.
Astfel, singura formă de reparare a prejudiciului produs reclamantei este acordarea de despăgubiri, însă cererea reclamantei în acest sens nu poate fi primită față de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora competența de stabilire și acordare a despăgubirilor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri.
Instanța a respins acțiunea față de ceilalți pârâți chemați în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.
Reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii care conține o formulare ambiguă și a susținut nelegalitatea respingerii cererii pentru acordarea valorii de circulație a terenului, stabilită prin expertiza tehnico-topografică și prin suplimentul la aceasta.
A solicitat stabilirea valorii de circulație a terenului la 256559 Euro și obligarea pârâtului, Primarul Municipiului Sibiu la plata acestei sume cu titlul de despăgubiri, în situația în care restituirea în natură nu va fi posibilă.
în expunerea motivelor de apel, reclamanta susține că instanța de fond a înserat în cuprinsul dispozitivului doi termeni cu înțeles diametral opus "în natură, prin echivalent" ori noțiunea de "echivalent" reprezintă tocmai propunerea de acordare de despăgubiri la valoarea de circulație, în situația în care restituirea în natură nu ar fi posibilă.
Pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a solicitat exonerarea de plată a cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu s-a opus la solicitarea reclamantei, dar obligația de emitere a dispoziției de răspuns la notificare a condiționat-o de completarea dosarului intern al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu documente care să ateste că persoana la care s-a predat imobilul este aceeași cu persoana după care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 99 A din 22 mai 2008 a respins ca nefondate apelurile contestatoarei O.Ș.C. și pârâtului Primarul Municipiului Sibiu.
Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art. 2811alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanța care a pronunțat hotărârea este competentă să lămurească dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că cererea trebuia formulată separat și adresată instanței de fond și nu pe calea apelului.
Din considerentele expuse de instanța de fond, precum și din folosirea sintagmei "în echivalent", rezultă că tribunalul a avut în vedere una din măsurile reparatorii prevăzute de art. l din Legea nr. 10/2001, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent sau propuneri de acordare de despăgubiri.
în ceea ce privește critica adusă sentinței cu privire la valoarea de circulație al terenului, s-a procedat corect, deoarece în urma modificării aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.247/2005, instanța nu mai are posibilitatea să stabilească cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor care au formulat notificări nesoluționate până la data apariției Legii nr. 247/2005, instituția competentă pentru stabilirea acestora fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Legea în forma modificată a stabilit și procedura pe care trebuie să o urmeze Comisia pentru cuantificarea despăgubirilor; plata despăgubirilor nu revine în niciun caz pârâtului Primarul Municipiului Sibiu.
Prin întâmpinare, Primarul Municipiului Sibiu a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, dar prin atitudinea sa culpabilă de a nu răspunde la notificare în termen de 60 de zile a provocat declanșarea acțiunii de față, astfel că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta O.Ș.C., invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor formulate, recurenta arată că pârâtul Primarul Municipiului Sibiu a indicat împrejurarea că nu deține terenuri în rezervă care să fie date în compensare și că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. Mai arată că, prin hotărârea din 20 iulie 2006 a CEDO depusă la dosar, în cazul Radu vs. România, pagina 6 pct. 32 se precizează că persoanele expropriate abuziv de bunuri imobile au dreptul la o indemnizație la înălțimea valorii comerciale a bunului, iar la pct. 34 arată că Fondul Proprietatea este nefuncțional.
La pct. 42 menționează că art. 41 din Convenție conferă Curții autoritatea de a acorda o compensație părții atunci când a fost constatată o încălcare a acesteia și Statul Român a fost obligat la restituirea în natură a imobilului, iar în caz de imposibilitate la plata prețului acestuia.
Se mai invocă două articole din presa centrală, în care se comentează modul în care vor fi despăgubiți proprietarii conform Legii nr. 10/2001.
Examinând recursul, instanța îl reține ca nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurent în sensul celor mai sus arătate nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul invocă aspecte dintr-o decizie a CEDO cu privire la modul în care trebuie despăgubită o persoană al cărei bun a fost preluat abuziv, cât și comentarii din presa centrală națională, aspecte care nu constituie motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile solicită în condițiile și pentru motivele limitativ determinate de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Trebuie reținut că recursul, fiind o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege, poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
în speță, se constată că, susținerile recurentului nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., situație în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2001/2009. Civil → |
|---|
