ICCJ. Decizia nr. 1159/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1556 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Constanta, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.H., prin mandatar C.E.H., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Medgidia, s-a anulat în parte dispoziția nr. 2239 din 17 august 2006 emisă de acesta, a fost obligat pârâtul la restituirea în natură a terenului liber, respectiv suprafața de 27.217 mp, identificată în limitele notațiilor date de pct. A-B-C-D-E-F-G-L, având vecinătățile indicate în dispozitivul hotărârii, conform loturilor stabilite prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul B.E. și planurilor de situație anexate.
S-a respins capătul de cerere privind restituirea terenului în suprafață de 4.100 mp din Medgidia, județul Constanța.
A fost menținută propunerea stabilită prin dispoziția contestată privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent valoric al imobilului reprezentând construcția demolată și suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură; fără cheltuieli de judecată.
în pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 2239 din 17 august 2006, emisă de Primarul municipiului Medgidia, s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Medgidia, compus din suprafața de teren de 3000 mp și construcție, ce a fost ulterior demolată, solicitat prin notificarea nr. 377 din 13 august 2001, cu consecința înaintării dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor.
S-a reținut, în cuprinsul dispoziției contestate, că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece, în prezent, este afectat de construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită de pe urma autorului său, C.J.H., la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un imobil preluat în mod abuziv în proprietatea statului, fără titlu valabil.
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară a fost identificat imobilul ce a aparținut autorului reclamantului, rezultând că acesta poate fi restituit în parte, pentru suprafața de teren liberă de construcții, de 27.217 mp, identificată conform celor menționate în dispozitivul hotărârii.
S-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește suprafața de 4100 mp, aceasta se află în administrarea SC C.C. SA Tulcea, astfel încât nu poate fi obligat Primarul municipiului Medgidia la restituirea în natură.
A fost menținută propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată și suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură.
împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamantul și pârâtul Primarul municipiului Medgidia.
Reclamantul a criticat hotărârea în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind restituirea terenului în suprafață de 4.100 mp, situat în str. P. nr. 23. Pârâtul Primarul municipiului Medgidia a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, dispoziția nr. 2239 din 17 august 2006 fiind emisă în mod corect.
Astfel, din actele depuse la dosar pentru soluționarea notificării nu se putea stabili suprafața de teren, nu erau identificate construcțiile demolate, neexistând documente care să ateste deținerea proprietății ori a calității de moștenitor, așa cum prevăd dispozițiile art. 23 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Se impune suspendarea soluționării cauzei până la definitivarea corespondenței purtate cu Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind depunerea actelor care să ateste dreptul de proprietate.
La expertiza efectuată în cauză, în cadrul căreia s-a identificat terenul restituit în natură, s-au avut în vedere acte din anul 1910, respectiv 1915, expertul neținând seama însă de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, există la dosar înscrisuri din care rezultă posibilitatea înstrăinării, în decursul timpului, a imobilului, de exemplu, actul de vânzare din anul 1924.
Expertiza a luat, în mod greșit, în calcul suprafața de 30.348,80 mp, expertul confundând str. I. cu str. P.
în mod eronat, instanța s-a pronunțat cu privire la restituirea suprafeței de 27.217 mp, însușindu-și mai mult decât trebuia concluziile expertului și neținând seama de situația juridică a imobilului.
Apelantul invocă și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pe care instanța trebuia să le aibă în vedere.
Prin decizia civilă nr. 114/C din 19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile sus-menționate, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat Primarul municipiului Medgidia să înainteze documentația necesară pentru suprafața de 4.100 mp la SC C.C. SA Tulcea, pentru a se emite decizie sau dispoziție motivată, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în pronunțarea acestei decizii, instanța a reținut că, în cauză, reclamantul a formulat apel, care este nefondat.
Astfel, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a notificat, prin intermediul B.EJ. S.N., pe Primarul municipiului Medgidia, solicitând restituirea în natură a suprafeței de teren de 35.500 mp, compusă din 30.000 mp grădină de zarzavat, situată peste calea ferată la sud, paralel cu șos. P. la est și baltă la vest; suprafața de 3000 mp aferentă casei de locuit și terenul din jurul acesteia; 2500 mp pe str. A. la sud.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului Medgidia a emis dispoziția contestată, prin care a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul solicitat, compus din casă și teren, ce nu poate fi restituit în natură, întrucât construcția a fost demolată și terenul este ocupat de Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
în raport de actele depuse la dosar și conform dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv.
în urma expertizei efectuate la instanța de fond, a fost identificat imobilul în litigiu, respectiv suprafața de 27.217 mp liberă de construcții și suprafața de 4100 mp, aflată în administrarea SC C. SA Tulcea.
Soluționând contestația, în mod corect, instanța de fond a dispus restituirea în natură a suprafeței de 27.217 mp, identificată conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert B.E., cu menținerea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul reprezentând construcția demolată și suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură.
Suprafața de teren de 4.100 mp se află în prezent în proprietate SC C.C. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind ocupată de construcții.
Față de dispozițiile art. 21 alin. (4) din legea specială, notificarea cu privire la acest teren a fost adresată greșit Primarului municipiului Medgidia, care nu are calitatea de unitate deținătoare, această calitate aparținând SC C.C. SA.
Ca atare, pârâtul urmează să fie obligat a înainta documentația necesară pentru suprafața respectivă, către această societate, pentru a emite decizie sau dispoziție motivată privind acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Medgidia, înregistrat la 25 iulie 2008, motivele căii de atac fiind depuse la 24 decembrie 2008.
în motivarea căii de atac, recurentul a criticat hotărârea în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
în susținerea primului motiv de recurs, pârâtul a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra apelului promovat de Primarul municipiului Medgidia, fiind încălcate principiul disponibilității procesuale și obligația instanței de a se pronunța în limitele pretențiilor deduse judecății.
Pe prima pagină a deciziei se face vorbire despre examinarea apelurilor civile declarate de părți, iar în motivare și dispozitiv, Curtea se pronunță doar cu privire la apelul reclamantului.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că motivarea hotărârii este o condiție indispensabilă a acestui act procedural, iar nemotivarea constituie un motiv de casare.
Astfel, instanța a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității, însușindu-și concluziile expertului și ale primei instanțe, fără motivarea prealabilă a acestora, dispunând restituirea în natură a terenului, fără să țină seama de situația juridică a bunului.
Recurentul invocă și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Mai susține că modalitatea de reparație s-a dispus în lipsa actului de preluare, iar înscrisurile de care s-a folosit expertul, în întocmirea raportului de expertiză, nu constituie documente justificative conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, nu există documente din care să rezulte cu claritate dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, cu limitele de hotar și suprafețele individualizate. Expertul a luat în considerare suprafața de 30.348,80 mp, deși, din actele depuse la dosar, nu rezultă această suprafață.
în plus, a existat posibilitatea înstrăinării în timp a terenului, sens în care se invocă un act de vânzare-cumpărare din anul 1942.
Deși legal citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul reclamant nu a depus acest act procedural și nu s-a prezentat în instanță, pentru a formula apărări orale față de susținerile recurentului.
în ceea ce privește motivele de recurs, înalta Curte constată că acestea sunt trimise prin poștă, fiind depuse la oficiul poștal la data de 23 decembrie 2008, după cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 22 dosar, hotărârea recurată fiind comunicată la 17 iulie 2008 (dovada de comunicare de la fila 75 dosar apel). Ca atare, conform art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., termenul de motivare a recursului s-a împlinit la 4 august 2008, calculat potrivit art. 101 alin. (1) și (5) din același cod, motivele de recurs fiind depuse cu depășirea acestui termen.
Cu toate acestea, criticile care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vor fi examinate de prezenta instanță deoarece au caracter de ordine publică, în absența unei motivări corespunzătoare, neputându-se proceda la exercitarea unui control judiciar corespunzător.
Astfel, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând, în esență, că, deși în partea introductivă a deciziei, se face referire la analizarea ambelor apeluri declarate în cauză, dispozitivul și motivarea se referă doar la apelul reclamantului, Curtea însușindu-și argumentarea expertului și a instanței de fond, fără prezentarea propriilor considerente în legătură cu cele reținute.
Susținerile recurentului sunt întemeiate.
Astfel, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au fundamentat convingerea instanței în pronunțarea soluției, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.
Art. 304 pct. 7 din cod sancționează lipsa motivării sau argumentarea incompletă ori contradictorie a hotărârii, acestea reprezentând un motiv de ordine publică tocmai deoarece, în absența expunerii unor argumente convingătoare și de natură a explica fără dubiu soluția adoptată de instanță în dispozitiv, nu se pot cunoaște considerentele pentru care s-a pronunțat decizia respectivă și nu se pot verifica legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva criticilor formulate de recurent.
Textul legal sus-menționat consacră mai multe ipoteze ale nemotivării hotărârii, și anume atât cea în care lipsește total motivarea actului procedural, cât și ipoteza în care decizia recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
în speță, există contradicție între considerentele deciziei, pe de-o parte, între considerente și dispozitiv pe de altă parte, în plus, instanța de apel preluând parte dintre considerentele sentinței, fără să răspundă criticilor formulate împotriva hotărârii primei instanțe.
După cum a arătat și recurentul, în partea de început a deciziei recurate, Curtea menționează că "s-au luat în examinare apelurile declarate", pentru ca, în dispozitiv, să se pronunțate doar cu privire la apelul reclamantul, pe care îl admite.
De asemenea, în cadrul considerentelor, face referire doar la apelul exercitat de reclamant, pe care îl consideră ca fiind nefondat (pagina 3 din decizie, paragraful 7), pentru ca, ulterior, să motiveze în sensul admiterii, soluție pronunțată și prin dispozitivul hotărârii. Aceasta reprezintă o contradicție atât între considerente, respectiv între concluzia netemeiniciei apelului declarat de reclamant și motivele care conduc la admiterea căii de atac exercitate de această parte, cât și între considerentul privind caracterul nefondat al apelului și admiterea sa, prin dispozitiv.
Pe de altă parte, deși a fost sesizată și cu apelul declarat de pârât, omite să se pronunțe asupra acestuia în dispozitivul deciziei, dar menționează că, în mod corect, instanța a dispus restituirea suprafeței de 27.217 mp teren, identificată potrivit schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert B.E., cu menținerea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată și terenul imposibil de restituit în natură. Or, critica privind greșita restituire în natură a acestei suprafețe de teren se regăsește doar în apelul pârâtului, criticile din apelul reclamantului vizând exclusiv suprafața de 4100 mp, pentru care prima instanță a respins modalitatea de reparație solicitată de reclamant.
De asemenea, în ceea ce privește această concluzie, Curtea de Apel se limitează să o preia ca atare din hotărârea atacată, fără să prezinte propriile considerații asupra situației de fapt, prin raportare la probele administrate, și nici argumentele de drept care au condus-o la menținerea soluției Tribunalului, privind restituirea în natură a terenului de 27.217 mp.
Totodată, astfel cum s-a arătat deja, deși învestită cu apelul declarat de pârât, în dispozitivul hotărârii nu se regăsește soluția acestei căi de atac, iar considerentele deciziei recurate prezintă doar concluzia menționată mai sus în legătură cu una dintre criticile apelantului pârât.
în consecință, Curtea a încălcat și obligația de a se pronunța în limitele învestirii, nerespectând unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil, și anume cel al disponibilității, decizia fiind pronunțată, astfel, și cu ignorarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Pe de altă parte, considerentele deciziei recurate prezintă mai mult o expunere a situației de fapt, fără ca argumentele Curții să-și găsească un corespondent în probele administrate și fără să răspundă la criticile pârâtului privind nejustificarea de către reclamant a suprafeței de 30.348,80 mp, avută în vedere de expert, confuzia comisă de acesta privind identitatea între str. P. și str. I., precum și actele din care rezultă că anumite suprafețe de teren este posibil să fi fost înstrăinate. De altfel, aceste critici nici nu au putut fi analizate din moment ce instanța nu s-a pronunțat asupra apelului pârâtului, menționând doar că soluția primei instanțe este corectă în ceea ce privește restituirea suprafeței de 27.217 mp.
De asemenea, considerentele deciziei recurate sunt contradictorii și pentru motivul că instanța de apel a menținut soluția primei instanțe privind păstrarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură și construcția demolată și, totodată, în urma admiterii apelului declarat de reclamant, a schimbat soluția aceleiași instanțe în legătură cu măsurile reparatorii în echivalent, considerând că, pentru suprafața de 4100 mp, notificarea nu putea fi soluționată de pârât, ci de către unitatea deținătoare a terenului. Or, în privința acestei suprafețe de teren, de 4100 mp, prima instanță, respingând cererea de restituire în natură, a menținut propunerea stabilită prin dispoziția contestată, de acordare a reparației prin echivalent. De altfel, și între dispoziția Tribunalului privind menținerea măsurilor reparatorii prin echivalent propuse prin dispoziția Primarului și înseși această propunere există contradicție deoarece se referă la suprafețe diferite, 4100 mp, conform hotărârii instanței, 3000 mp, potrivit dispoziției nr. 2239/2006, aspect care trebuia lămurit de Curtea de Apel, care, prin dispozitivul deciziei recurate, s-a limitat doar să menționeze că "menține restul dispozițiilor sentinței de fond".
în ceea ce privește situația de fapt, astfel cum a susținut și recurentul, aceasta nu este pe deplin stabilită, decizia recurată nerăspunzând argumentat cererilor și apărărilor formulate, ceea ce constituie o insuficientă motivare a deciziei.
Astfel, Curtea face vorbire despre solicitarea reclamantului, prin intermediul B.E.J. S.N., de a se dispune restituirea în natură a suprafeței de 35.500 mp teren, o parte aferent casei de locuit, fără să precizeze de unde rezultă această suprafață și ce probe justifică întinderea ei.
Din conținutul deciziei nu rezultă nici pentru ce teren s-a menținut dispoziția primei instanțe privind reparația prin echivalent, în sensul identificării imobilului prin laturi și vecinătăți, indicării adresei de situare, mărimea suprafeței de teren respective și argumentele pentru care nu poate fi restituit în natură.
Pe de altă parte, înalta Curte reține că reclamantul a formulat mai multe notificări, una dintre acestea vizând imobilul din str. P. nr. 23, înregistrată sub nr. 16921 din 3 august 2001 și completată în anul 2006, după cum se menționează în referatul de fundamentare a dispoziției atacate în prezenta cauză și pentru care s-a format dosarul nr. 184, pe rolul Primăriei Medgidia, iar cealaltă privind imobilul din str. A. nr. 14-16, constituind obiectul dosarului nr. 185, pe rolul aceleiași instituții, după cum rezultă chiar din conținutul cererii introductive de instanță.
Dispoziția nr. 2239 din 17 august 2006 a vizat imobilul din str. P., nr. 23, iar nu și pe cel din str. A., reclamantul solicitând totodată, prin contestația declarată împotriva dispoziției menționate, că ar fi oportună soluționarea contestației împotriva acestei dispoziții cu cea formulată în dosarul nr. 185.
Din dosarul instanței de apel nu rezultă cu claritate dacă au fost avute în vedere ambele imobile din moment ce, la prezentarea situației de fapt, în descrierea compunerii imobilului pentru care s-a formulat notificare, în suprafață totală de 35.500 mp, este cuprinsă și o suprafață de 2500 mp situată pe str. A., la sud.
în concluzie, înalta Curte constată că decizia recurată nu conține motivele soluției pronunțate, în ceea ce privește anumite aspecte, prezentate deja, și, pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii, atât unele față de altele, cât și față de soluția din dispozitiv, în care s-a omis a se rezolva apelul declarat de pârât.
Această modalitate de argumentare a rezolvării cauzei cu care a fost învestită instanța de apel, inclusiv încălcarea obligației de a se pronunța asupra tuturor căilor de atac cu care a fost sesizată, reprezintă, în final, o necercetare a fondului litigiului și împiedică exercitarea unui control judiciar real și corespunzător asupra legalității hotărârii recurate.
Ca atare, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, care urmează a se pronunța pe ambele apeluri cu care a fost sesizată și a motiva decizia în raport de toate susținerile și apărările părților, față și de probele administrate.
Soluția de casare vizează hotărârea privită în întregul său, iar rejudecarea se va efectua și în privința apelului declarat de reclamant deoarece, deși acesta nu a exercitat recurs, cele două căi de atac privesc același imobil, pentru care pârâtul a contestat suprafața totală avută în vedere de instanțe, respectiv de 30.348,80 mp, în accepțiunea primei instanței, de 35.500 mp, conform deciziei Curții de Apel, din care face parte și suprafața de teren de 4100 mp, în legătură cu care reclamantul a formulat apel. în consecință, chiar dacă susținerile celor doi apelanți nu au același conținut, vizează în parte, aceeași suprafață de teren, de 4100 mp, apelurile având o legătură indisolubilă, care implică soluționarea lor concomitentă.
în concluzie, în urma judecării celor două apeluri, Curtea urmează a stabili în mod clar, în limitele învestirii primei instanțe și în raport de criticile formulate de apelanți în legătură cu acest aspect, obiectul notificării asupra căruia se pronunță în litigiul de față, și anume imobilul din str. P. sau și cel din str. A., suprafața de teren totală, forma de reparație cuvenită reclamantului și individualizarea suprafeței pentru care se acordă reparația (această reparație incluzând totodată și construcția demolată), precum și indicarea suprafeței de teren deținută de o altă persoană decât pârâtul și care ar atrage, în limitele legii, o altă soluție decât cea a primei instanțe. Din această perspectivă, instanța de apel va aprecia cu privire la concludenta raportului de expertiză sub acest aspect, care, inițial, referindu-se la același teren în suprafață de 30.348,80 mp, face referire în cuprinsul expertizei, la o suprafață de 3132 mp din acest teren, ocupată de SC C.C. SA, pentru ca, în concluzii, să indice o suprafață de 4100 mp, aparținând aceluiași imobil și fiind ocupată de societatea comercială respectivă, păstrând însă suprafața care poate fi restituită în natură din suprafața totală, și anume 27.217 mp.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2/2009. Civil → |
|---|
