ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2979/2009
Dosar nr. 4610/62/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 320/S din 14 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului să achite reclamantului suma de 7000 lei cu titlu de despăgubiri; s-au respins restul pretenţiilor formulate de reclamant şi, ca nedovedite, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Prin Ordonanţa din 6 iulie 2005 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de reclamant şi faţă de S.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.7 8/2000.
Împotriva reclamantului s-a emis ordonanţa de reţinere la data de 6 iunie 2000, ora 16.20. Parchetul a solicitat Judecătoriei Braşov arestarea preventivă pentru 29 de zile de la data încetării efectelor ordonanţei de reţinere, respectiv 7 iunie 2006, ora 16.20, cerere care a fost respinsă atât în fond cât şi în calea de atac a recursului.
Ulterior, prin ordonanţa din 28 aprilie 2006 emisă de Parchet s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii imputate.
Analizându-se actele administrate şi depoziţiile martorilor s-a apreciat că reţinerea reclamantului dispusă de organele de urmărire penală nu a fost de natură a trezi suspiciuni în legătură cu activitatea profesională a acestuia; această măsură nu a fost de natură a determina destituirea reclamantului din funcţiile pe care le deţinea, acesta exercitându-le şi în prezent.
Acest ultim aspect este de natură a dovedi şi că reclamantul şi-a păstrat aprecierea de care se bucura anterior reţinerii sale din partea factorilor decizionali din cadrul SC R. SA, chiar dacă unii dintre angajaţi acestei societăţi au manifestat reţinere faţă de acesta, ulterior privării sale de libertate de 24 de ore.
În ceea ce priveşte relaţiile de familie ale reclamantului, tribunalul a reţinut că în afara unui impact emoţional firesc într-o atare situaţie, în speţă nu au fost administrate probe care să ateste că reţinerea acestuia a fost de natură a afecta aprecierea de care acesta se bucură în cadrul familiei sale.
Faţă de aceste elemente, în temeiul art. 504 şi art. 505 C. proc. pen., instanţa a apreciat că reclamantului i se cuvine suma de 7000 lei cu titlu de daune morale, nefiind justificate restul pretenţiilor băneşti formulate.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la publicarea unei dezminţiri în mijloacele de informare în masă, s-a reţinut că aceasta nu este prevăzută de art. 505 alin. (3) C. proc. pen., care determină în mod expres măsurile reparatorii în materie; faţă de dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 s-a apreciat că nu se impune obligarea statului la efectuarea, pe cheltuiala sa, a unor asemenea anunţuri.
Prin Decizia civilă nr. 187/Ap din 14 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părţi, pentru următoarele motive:
Ambele părţi au formulat întâmpinare la apelul celeilalte, prin care s-a solicitat respingerea căii de atac promovate de adversarul procesual.
In probaţiune s-au depus ordonanţa de reţinere din 6 iulie 2005, rezoluţia de 3 iulie 2007 pronunţată în dosarul nr. 559/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheierile nr. 45 din 7 iulie 2005 din dosarul nr. 2053/2005 a Judecătoriei Braşov şi nr. 67/R din 7 iulie 2005 din dosarul nr. 1531/2005 a Judecătoriei Braşov, sentinţa civilă nr. 324/S din 7 mai 2007 a Tribunalului Braşov.
Reclamantul a fost reţinut pentru 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din 6 iulie 2005 a procurorului D.M. de pe lângă Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov (fila 62 dosar apel). Prin această ordonanţă s-a reţinut că există indicii temeinice că învinuitul a săvârşit infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi că „învinuitul se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. e), h) C. proc. pen.", măsura reţinerii fiind luată „pentru a împiedica sustragerea sa de la urmărirea penală, săvârşirea unei alte infracţiuni, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal".
Ulterior, prin Ordonanţa din 28 aprilie 2006 a procurorului şef serviciu în cadrul DNA, Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.G. întrucât „nu sunt incidente elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000". Prin acelaşi act procedural s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Cu privire la aceste infracţiuni, prin Rezoluţia din 3 iulie 2007 a procurorului G.G. din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de P.G., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni( filele 26-32 dosar apel).
Rezultă din enumerarea actelor săvârşite în procedura penală faţă de reclamantul din prezentul dosar, că faţă de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea pentru care a fost reţinut 24 de ore şi respectiv neînceperea urmăririi penale pentru cealaltă infracţiune (art. 248 rap. la art. 2481 C. pen.).
Potrivit dreptului intern [art. 504 alin. (2)-(3) C. proc. pen.] persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei pricinuite prin această măsură.
In cursul urmăririi penale nelegalitatea măsurii preventive poate fi stabilită, după caz, de procuror prin ordonanţa de revocare a măsurii privative sau restrictive, prin ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau de instanţa de judecată.
In speţă, reclamantul nu a formulat plângere împotriva măsurii de reţinere dar prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală s-a stabilit implicit şi nelegalitatea măsurii reţinerii.
Nu mai puţin, plângerea împotriva ordonanţei de reţinere prevăzută de art. 1401 C. proc. pen. nu reprezintă calea la un recurs efectiv, astfel cum acesta este definit de Convenţia Europeană.
Din perspectiva dreptului intern rezultă că măsura reţinerii pentru 24 de ore a reclamantului a fost ilegală.
Potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului [art. 5 lit. c)] nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia situaţiei în care „ a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
In jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru aplicarea acestui text s-au dezvoltat patru motive fundamentale care să justifice refuzul de a lăsa un subiect de drept în libertate:
- riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces;
- riscul ca acuzatul, odată eliberat, să întreprindă acţiuni care să obstrucţioneze justiţie;
- riscul de a comite o altă infracţiune;
- riscul de a periclita liniştea publică.
Aceste pericole nu pot fi privite numai prin raportate la severitatea potenţialei pedepse, ci trebuie raportate şi la alţi factori relevanţi, cum ar fi caracterul persoanei implicate, moralitatea sa, bunurile sale, legăturile sale cu statul în care este anchetat, cunoştinţele sale (persoane) la nivel internaţional. Detenţia poate fi justificată numai dacă se constată indicii că există un pericol public şi un interes public care să depăşească importanţa prezumţiei de nevinovăţie. Este necesar să se asigure o justă proporţionalitate, echilibru între interesul public, prezumţia de nevinovăţie şi principiul respectării libertăţii individuale (cazul Smirnova contra Rusiei/24 octombrie 2003).
Din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene şi a Convenţiei înseşi, reţinerea reclamantului în cazul de faţă nu s-a circumscris exigenţelor impuse de instanţa europeană .
Prin urmare, reclamantul, căruia i s-a adus atingere dreptului său la libertate prin măsura reţinerii pentru 24 de ore, are dreptul la o despăgubire pentru prejudiciul moral încercat.
Cuantificarea acestui prejudiciu de către instanţa de fond este rezonabilă şi reprezintă o reparaţie echitabilă pentru dauna morală încercată de reclamant prin lipsirea sa de libertate pentru 24 de ore.
Instanţa a reţinut că suma reprezentând daunele morale acordate nu poate fi nici diminuată şi nici supradimensionată - astfel cum au cerut pârâtul şi respectiv reclamantul în apel - pe de o parte, deoarece părţile nu au relevat anume criterii concrete care să conducă instanţa la o altă concluzie decât cea a fondului, iar, pe de altă parte, şi pentru considerentul că libertatea este - oricum - nepreţuită, iar lipsa ei nu poate fi compensată de o anume sumă de bani.
În ceea ce priveşte motivul de apel purtând asupra obligării Statului Român de a publica în presă dezminţiri, instanţa reţine - potrivit practicii constante a Curţii Europene - că hotărârea judecătorească de faţă îi furnizează ea însăşi reclamantului o satisfacţie echitabilă şi suficientă (Cazul Hubei/ contra Elveţiei/23 octombrie 1990).
Nu mai puţin însă, reclamantul poate cere el însuşi publicaţiilor care au redat date infirmate ulterior în justiţie, o dezminţire în cadrul dreptului la replică.
Împotriva deciziei de apel au fost formulate cereri de recurs ambele părţi.
1. Reclamantul P.G. a criticat Decizia pentru următoarele motive care se circumscrie, în parte, art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.:
1. a. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
Simpla înşiruire a unor formulări standard, generale, nu poate conduce la ideea că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea.
În ceea ce priveşte întinderea reparaţiei, a susţinut că prejudiciul moral nu a fost cuantificat corect ţinând cont de vârsta acestuia, de funcţia pe care o deţinea şi de impactul pe care reţinerea sa l-a avut în ceea ce priveşte relaţiile profesionale, sociale şi de familie, aspecte probate la judecata cauzei în fond prin declaraţiile de martori şi înscrisuri.
Într-o speţă similară, aceeaşi instanţă de apel a acordat consilierului juridic al SC R. despăgubiri de 8000 Euro, care este mai aproape de o despăgubire corectă.
- Respingerea publicării hotărârii motivat de faptul că dispoziţiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
1.b. Acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen., care se raportează şi la principiile instituite de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Detaliindu-se elementele din derularea dosarului penal şi ale răspunderii civile delictuale, se arată că acestea au fost stabilite corect de ambele instanţe, mai puţin în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului.
2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), reprezentat de D.G.F.P. Braşov a criticat Decizia pentru următoarele motive ce se încadrează, în parte, în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.a. Acţiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 504 C. proc. pen. faţă de situaţia în care s-a aflat reclamantul.
Se ignoră dispoziţiile art. 5 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permit lipsirea de libertate în situaţia arestării sau reţinerii în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a fost săvârşită o infracţiune.
Reclamantul se încadrează în această situaţie, măsura luată fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 143 şi urm. C. proc. pen.
2.b. Nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu. Depoziţiile martorilor sunt la modul general, fără a concretiza suferinţele fizice şi psihice ale reclamantului, toate având o mare doză de subiectivitate. Raportat la persoana reclamantului, suma solicitată este mai mult decât exagerată.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
1. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant.
1.a. Motivarea deciziei de apel nu este de natură a atrage incidenţa în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a apreciat de instanţa de apel că este rezonabilă cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului prin lipsirea de libertate pentru 24 de ore, avându-se în vedere astfel perioada de detenţie.
Pe de altă parte, printr-un argument global instanţa de apel şi-a însuşit concluzia instanţei de fond referitoare la criteriile de cuantificare, apreciindu-se că nu s-au relevat criterii concrete care să o conducă la o altă concluzie.
Motivarea instanţei de apel răspunde criticii de apel formulată în acest sens, care s-a limitat a relua considerente de ordin general, fără a se detalia modul de apreciere al acestora de către prima instanţă şi fără a se arăta argumentele pentru care acestea ar justifica un cuantum mai mare al despăgubirilor.
În ceea ce priveşte critica în sensul că neîncuviinţarea publicării hotărârii s-a motivat pe faptul că dispoziţiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, se constată că motivarea deciziei de apel nu corespunde celor susţinute de către recurent; totodată, nu s-au arătat argumentele în temeiul cărora se pot înlătura hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, la a cărei jurisprudenţă s-a făcut referire.
Pe de altă parte, practica judiciară invocată privind cuantificarea prejudiciului nu reprezintă în actualul sistem un izvor de drept.
1.b. Cea de-a doua critică formulată de către reclamant, pe lângă modul general în care este formulată, vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu mai este posibil de cenzurat în faţa instanţei de recurs, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Nu s-a detaliat în ce a constat încălcarea normelor legale în stabilirea cuantumului prejudiciului, aşa cum cere art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârâtul-apelant este de asemenea nefondat.
2.a. În ceea ce priveşte încadrarea reclamantului în dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., se constată că instanţa de apel a reţinut că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penale stabileşte implicit şi nelegalitatea măsurii reţinerii.
Pe de altă parte, cauza a fost analizată şi din perspectiva art. 5 din Convenţia Europeană, ale căror dispoziţii sunt obligatorii în urma ratificării de către România a Convenţiei.
După cum rezultă din motivarea deciziei de apel, contrar celor invocate în recurs, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 lit. c) din Convenţia Europeană, analizate prin coroborare şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
2.b. Aşa cum s-a reţinut şi în ceea ce priveşte critica aferentă formulată de către reclamant, cea de-a doua critică din recursul analizat vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.; reaprecierea probatoriilor era permisă de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., punct care a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Constatând că nu sunt fondate criticile formulate în ambele recursuri, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Popică Gheorghe şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) - D.G.F.P. Braşov împotriva deciziei nr. 187/Ap din 14 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4700/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2782/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
