ICCJ. Decizia nr. 4700/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4700/2009
Dosar nr. 2476/110/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
E.S.M. (E.V.S.) prin mandatar S.P.G. a contestat dispoziţia nr. 672 din 01 august 2006 emisă de Oraşul Comăneşti prin primar de respingere a notificărilor nr. 174/2002 şi nr. 175/2002 solicitând modificarea dispoziţiei atacate, urmare admiterii contestaţiei şi obligarea pârâtului să emită o dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 9 combinat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilelor nominalizate în acţiune, toate situate în oraşul Comăneşti, judeţul Suceava aşa cum au fost identificate în registrul-inventar şi specificate în cererea de chemare în judecată respectiv clădire cu 76 camere (Palatul D.G. – Comăneşti) şi anexele individualizate în cerere.
În subsidiar a precizat că în ipoteza în care pârâtul va face dovadă că imobilele solicitate a fi restituite în natură cu excepţia Palatului şi a parcului aferent (construcţie cu 76 camere) care nu este demolat -, au fost demolate total sau parţial, cere în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, modificarea dispoziţiei atacate în sensul restituirii în natură doar a părţilor din imobil nedemolate cu întreg terenul aferent, iar pentru diferenţă echivalentul valoric.
În ipoteza în care construcţiile au fost total demolate şi s-au edificat altele noi, reclamantul a solicitat conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 republicată obligarea pârâtului de a emite o dispoziţie de restituire în echivalent valoric a imobilelor respective potrivit art. 10 alin. (8) din lege coroborat cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat, între altele, că edificiul Palatul Comăneşti şi parcul au fost realizate de străbunicul său D.N.G. (n.1839 – d.1923) în anul 1902 iar dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost atestat şi de partajul de ascendent întocmit de autor şi transcris sub nr. 9728 din 27 noiembrie 1902 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
O probă indubitabilă a dreptului de proprietate al autorului D.N.G. o constituia şi copia formularului inventar al bunurilor imobile publice pe exerciţiul financiar pe anul 1948-1949 al Administraţiei locale din comuna Comăneşti unde apar înregistrate toate aceste imobile şi respectiv registrul inventar din data de 25 decembrie 1950 de unde rezultă că au fost preluate prin confiscare de la N.D.G.C., toate imobilele a căror restituire o solicitase reclamantul.
Preluarea imobilelor în discuţie de la autorul N.D.G. şi nu de la succesorii acestuia rezultă fără dubiu din înscrisurile evocate, iar această preluare s-a făcut faptic, fără vreun titlu.
Pe de altă parte prin actul de partaj de ascendent menţionat autorul D.N.G. a transmis fiului său N.D.G. doar dreptul de uzufruct asupra moşiei Comăneşti cu castelul şi parcul urmând ca proprietatea să fie transferată acestuia doar la moartea donatorului, ceea ce însă nu a mai avut loc deoarece N.D.G. a decedat în anul 1921 anterior tatălui său D.N.G. care a încetat din viaţă în anul 1923.
Pe cale de consecinţă la succesiunea autorului D.N.G. a venit şi M.G., fiica acestuia şi bunica reclamantului pe care o moşteneşte.
Astfel fiind şi întrucât reclamantul este singurul descendent care a formulat notificare, conform art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată era îndreptăţit la dobândirea cotei de 1/1 din bunurile pentru care a solicitat restituirea ca moştenitor legal.
Reclamantul a precizat şi că succesiunea după străbunicul său D.N.G. nu a fost dezbătută niciodată aşa cum rezultă din actele eliberate de Arhivele Statului şi nici succesiunea după N.D.G. decedat în 1921 „de pe numele" căruia se pretinde că au fost preluate imobilele în litigiu, de asemenea nu a fost dezbătută conform înscrisului nr. 83657 din 31 ianuarie 2003 emanat de la Arhivele Naţionale.
De altfel, reclamantul a învederat că şi faţă de N.D.G. decedat în 1921 are vocaţie succesorală în calitate de colateral privilegiat prin reprezentare în locul bunicii sale M.G.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 931/D din 23 mai 2007 a admis contestaţia formulată de E.S.M. (E.V.S.) prin mandatar S.P.G. în contradictoriu cu Primarul oraşului Comăneşti, judeţul Bacău.
A anulat dispoziţia nr. 672 din 01 august 2006 emisă de Primarul oraşului Comăneşti pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziţie privind rezolvarea notificărilor nr. 174 şi nr. 175/2002 ale reclamantului-contestator în condiţiile art. 25 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale prin Decizia nr. 59 din 26 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul oraşului Comăneşti împotriva sentinţei nr. 931/D din 23 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Ambele instanţe au reţinut că potrivit probelor dosarului reclamantul a dovedit atât dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilelor solicitate cât şi calitatea de succesor legal, descendent al autorului comun D.N.G. (decedat în anul 1923) şi care în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este în acelaşi timp şi singurul succesor legal care a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi care a fost repus în dreptul de acceptare a succesiunii.
De asemenea, s-a învederat că partajul de ascendent întocmit de autorul D.N.G. la 25 noiembrie 1902 nu a avut ca efect transferul proprietăţii imobilelor în discuţie către descendentul N.D.G. întrucât acesta din urmă a decedat anterior tatălui său donatorul D.N.G. şi prin urmare vocaţie la dobândirea acestor imobile a dobândit şi fiica donatorului D.N.G., respectiv M.G., bunica contestatorului.
Pe cale de consecinţă, reclamantul avea şi el vocaţia de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate prin reprezentare ca descendent, asupra imobilelor în litigiu fiind singurul descendent care a formulat cerere de reconstituire în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001.
În contra deciziei nr. 59 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs Oraşul Comăneşti prin prima invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. dar fără a indica în concret motivul de casare, însă susţinând în esenţă că reclamantul nu a probat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, s-a învederat că în speţă, nu s-a depus titlul de proprietate al autorului D.N.G. atât pentru teren cât şi pentru construcţiile solicitate, nu s-a procedat la individualizarea imobilelor pretinse prin cele două notificări conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi nici nu poate opera prezumţia de proprietate instituită prin dispoziţiile art. 24 din lege. Mai mult, nu au fost depuse actele de stare civilă pentru toţi moştenitorii, aşa cum prevede legea (lipsesc actele pentru N.D.G., D.N.G., respectiv certificate sau extras de naştere, iar pentru N.D.G. nu a fost depus nici actul de deces).
Pe cale de consecinţă, calitatea de moştenitor al reclamantului faţă de proprietarul iniţial N.D.G. nu a fost dovedită întrucât nu s-a probat că ceea ce a aparţinut lui N.D.G. a ajuns la D.N.G. şi în final la E.V.S.
De asemenea lipsea titlul cu care bunurile au fost preluate de stat. Mai mult reclamantul nu a formulat notificare pentru fiecare imobil în parte aşa cum o cer dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi în cea existentă imobilele pretinse nu au fost identificate exact cu amplasament, vecinătăţi, destinatari actuali şi alte detalii obligatorii potrivit legii.
În fine, notificarea nu cuprinde elementele obligatorii indicate în art. 21 alin. (2) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001.
A mai învederat recurentul că existau indicii potrivit cărora ar fi existat o împărţire a averii între copiii lui D.G. în urma căreia M.G. a primit ca dotă bani şi imobile în Bucureşti tocmai pentru a nu mai avea pretenţii la moşia din Comăneşti. M.G. nu l-a moştenit pe fratele său N. întrucât averea acestuia a revenit soţiei şi fiilor săi făcând obiectul dezbaterii succesorale într-un dosar al Tribunalului Ilfov, secţia a IV-a, dosar înregistrat la Ilfov, secţia tutelelor sub nr. 1659/1926.
Raportat la documentele menţionate apare că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în discuţie a fost transmis de D.N.G. fiului său N., iar la decesul acestuia din urmă a trecut la succesorii săi (soţia supravieţuitoare şi descendenţi) între care reclamantul nu figura.
Pe cale de consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate şi pe fond respingerea contestaţiei.
Criticile formulate, nemotivate în drept, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că prin notificările nr. 174 din 12 februarie 2002 şi nr. 175 din 12 februarie 2002 adresate prima Primăriei oraşului Comăneşti şi cea de a doua Muzeului de Etnografie Comăneşti, S.E.V., cetăţean român cu domiciliu în străinătate, în calitate de succesor al bunicii sale M.G., căsătorită M., moştenitoarea palatului situat în oraşul (fost comună) Comăneşti, judeţul Bacău, a solicitat restituirea „imobilelor şi a terenurilor aferente" situate în raza fostei comune Comăneşti, actualmente oraş, care au aparţinut familiei G. A mai precizat că doreşte restituirea numai în natură a imobilelor pe care le-a evaluat la 3.000.000 dolari SUA (filele 15-18 dosar nr. 4641/2006).
Potrivit actului de partaj de ascendent întocmit de D.N.G. şi transcris la grefa Tribunalului Bacău la nr. 29 din 13 ianuarie 1903 acesta a donat fiului său N. toată averea imobiliară compusă din moşiile Comăneşti şi Palanca descrise în cuprinsul actului evaluată în total la „2.400.000 lei din care însă numai valoarea de 1.600.000 lei socotită ca capital producător de venit" pentru fiul său fiindcă pentru restul de 800.000 lei îşi rezerva până la încetarea sa din viaţă un drept de uzufruct în indiviziune până la concurenţa unei rente anuale viagere de 40.000 lei plătibilă în rate semestriale. Până atunci autorul avea un drept de coadministraţie al moşiilor şi fiul său numai nuda proprietate pe porţiunea imobilelor corespunzătoare, iar după moartea autorului, fiul său urma să devină deplin proprietar pe totalitatea moşiilor (filele 23-31 dosar nr. 4641/2006).
Beneficiarul donaţiei menţionate în actul de partaj de ascendent, N.G. a decedat la 08 noiembrie 1922 anterior donatorului D.N.G. al cărui deces a avut loc la 23 martie 1923 (filele 56 şi 55 dosar nr. 4641/2006).
Astfel fiind, partajul de ascendent evocat nu putea produce efecte juridice conform art. 654 C. civ. în ceea ce-l priveşte pe N.G. din moment ce acesta a decedat anterior autorului său, urmând ca potrivit art. 796 C. civ. împărţeala să se facă conform cu legea.
Reclamantul a susţinut constant că averea autorului D.N.G. a fost moştenită de fiica acestuia M.G. ce a supravieţuit fratelui ei N.D.G. (d. 08 noiembrie 1922) şi care la rândul ei a transmis-o după decesul ce a avut loc în 1950 descendentei sale Z.M., mama reclamantului decedată în 1973 şi pe care acesta din urmă a moştenit-o dobândind astfel statutul de persoană îndreptăţită.
Or, potrivit arborelui genealogic depus la dosar, N.D.G. şi el descendent al autorului D.N.G., predecedat acestuia, avea la rândul său ca moştenitori soţia supravieţuitoare de la acea dată şi patru copii (fila 20 dosar nr. 2476/110/4641/2006).
În această situaţie şi întrucât partajul de ascendent întocmit de D.N.G. în condiţiile art. 794 C. civ. nu era de natură a produce efectele juridice pentru care a fost întocmit succesiunea autorului D.N.G., în lipsa unui testament se deferă prin lege.
Este adevărat că potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pot fi solicitate de cei care erau proprietari la data deposedării abuzive sau după caz de moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite care dacă nu au acceptat moştenirea după data de 6 martie 1945, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare pentru bunurile ce fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii.
Legea acoperă însă numai ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, iar nu şi aceea a renunţătorilor.
Potrivit art. 4.4 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HG nr. 250/2007 în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii, respectiv a Codului civil.
În acest sens, pentru stabilirea calităţii de moştenitor notificatorii trebuie să depună acte doveditoare, respectiv acte de stare civilă, certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor emis de un notar public.
Or, în speţă reclamantul nu s-a conformat acestor prevederi legale şi nu a probat calitatea de succesoare a M.G. căsătorită M. faţă de autorul D.N.G., după cum nu a dovedit nici că M.G.M. a fost moştenită de Z.M., descendenta acesteia.
Din această perspectivă, instanţele trebuiau să pună în vedere reclamantului să depună certificatele de moştenitor, respectiv de calitate de moştenitor care să-i ateste statutul de succesor al autorului iniţial D.N.G., arborele genealogic prezentat şi actele de stare civilă depuse la dosar nefiind suficiente în acest sens.
În adevăr, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 notificarea are valoare de acceptare a succesiunii în raport de autorul faţă de care notificatorul are cota succesorală.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 660 C. civ. şi urm. C. civ., având în vedere că reclamantul invocă devoluţiunea mai multor succesiuni pornind de la proprietarul iniţial, D.N.G., la moştenirea căruia însă reclamantul nu avea vocaţie în mod direct conform principiului proximităţii rudeniei. Din această perspectivă certificatul de moştenitor nr. 70 din 13 mai 2000 emis de B.N.P. S.G. în care se atestă că E.V.S. este moştenitorul lui D.G. decedat la 23 martie 1923 (fila 280 dosar nr. 174/2002) nesocoteşte menţionatul principiu al proximităţii gradelor de rudenie stabilit de art. 660 C. civ. şi chiar susţinerile reclamantului din notificare potrivit cărora solicită restituirea palatului situat în oraşul Comăneşti (fost comună) în calitate de moştenitor al bunicii sale M.G. (fila 136 dosar nr. 174/2000).
Prin urmare, aşa cum deja s-a evidenţiat, reclamantul trebuia să probeze atât calitatea M.G. căsătorită M. de moştenitoare acceptantă a succesiunii lui D.N.G., proprietarul imobilului în discuţie cât şi faptul că la decesul ei succesiunea a fost preluată de Z.M., descendenta sa şi mama reclamantului.
Din această perspectivă critica recurentului apare întemeiată, iar pentru clarificarea menţionatelor aspecte se impune suplimentarea probatoriului în sensul celor arătate şi reluarea judecării pricinii.
Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la dosar a fost depus actul de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G. autentificat sub nr. 9728 din 27 noiembrie 1902 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat (filele 80-82 dosar nr. 2476/110/4641/2006) din care rezultă că acesta avea în proprietate moşiile Comăneşti, Palanca din judeţul Bacău.
Pe de altă parte, conform copiei legalizate eliberată de Arhivele Naţionale ale României după formularul inventar al bunurilor imobile publice pe exerciţiu financiar 1948-1949 al Administraţiilor locale din comuna Comăneşti, judeţul Bacău imobilul situat în comuna Comăneşti, judeţul Bacău cu vecinătăţile precizate în act, a fost dobândit în proprietate de către stat de la N.D.G. Totodată au fost inserate elementele de identificare ale bunului prin materialele de construcţie folosite, anul edificării (1920), destinaţia corpurilor inventariate şi valoarea acestora (filele 26-32 dosar nr. 2476/110/4641/2006).
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată şi respectiv art. 23.1 lit. a) şi d) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobată prin HG nr. 250/2007 prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înţelege orice acte juridice translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică, ca şi orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării etc.
Or, în speţă, pe lângă actul de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G., la dosar a fost depus aşa cum deja s-a evidenţiat şi copia legalizată emisă de Arhivele Naţionale ale României privind inventarul bunurilor imobile publice pe exerciţiul financiar 1948-1949 al Administraţiei locale din comuna Comăneşti, judeţul Bacău din care rezultă că imobilul în dispută a fost preluat de la N.D.G., imobil ce a fost edificat în 1920.
Astfel fiind şi raportat la prevederile legale menţionate rezultă că reclamantul a probat atât dreptul de proprietate al autorului N.D.G. asupra imobilului în litigiu cât şi preluarea abuzivă de către stat a nemişcătorului.
Prin urmare criticile formulate de recurent potrivit cărora în cauză nu s-ar fi probat dreptul de proprietate al autorului D.N.G. pentru imobilul în litigiu şi respectiv dovada preluării abuzive a nemişcătorului apar neîntemeiate şi urmează a fi respinse.
Tot nefondată este şi critica vizând nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în sensul că deşi reclamantul a cerut restituirea în natură a mai multor imobile, a formulat o singură notificare în loc să înainteze câte o notificare pentru fiecare imobil.
În adevăr, prin cele două notificări nr. 174 din 12 februarie 2002 şi respectiv 175 din 12 februarie 2002 adresate prima Primăriei oraşului Comăneşti, iar cea de a doua Muzeului de Etnografie Comăneşti, reclamantul S.E.V. în calitate de moştenitor al bunicii sale M.G. născută M. a cerut restituirea „imobilelor şi a terenurilor aferente situate în raza fostei comune Comăneşti, actualmente oraş care au aparţinut familiei G.". Chiar dacă notificatorul nu a făcut o descriere amănunţită a bunurilor pretinse, prin precizările ulterioare şi respectiv actul de inventariere al bunurilor preluate rezultă cu evidenţă întinderea pretenţiilor sale vizând Palatul D.G. – Comăneşti cu anexele respective şi terenul aferent.
Împrejurarea că nu a formulat o notificare pentru fiecare construcţie aparţinând palatului solicitat nu este de natură a conduce la respingerea notificării cât timp nici legea nu prevede o sancţiune în acest sens, iar din raportul de evaluare depus la dosar rezultă cu evidenţă compunerea imobilului solicitat şi întinderea terenului aferent (filele 58-70 dosar nr.4641/2006).
Astfel fiind, recursul urmează a fi admis pentru considerentele deja expuse, a se casa hotărârile atacate şi a trimite cauza pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Comăneşti împotriva deciziei nr. 59 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 931/A din 23 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4710/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
