ICCJ. Decizia nr. 310/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Dosar nr. 2688/2010
Dosar nr. 816/113/2008
Şedinţa publică din 3 mai 2010
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 816/113/2008, reclamanta P.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L., obligarea acesteia să răspundă prin dispoziţie motivată la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 722 din 10 august 2001.
In motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, comuna Siliştea, sat Mărtăceşti, reprezentând un conac format din teren în suprafaţă de 50 ha şi construcţii. Notificarea a fost înaintată prin executorul judecătoresc şi înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001. Primăria comunei Siliştea a înaintat notificarea SC S. SA, conform adresei 904 din 14 aprilie 2003, deoarece imobilul se afla în posesia acestei societăţi. SC S. SA se afla în lichidare, astfel că notificarea nu a fost înregistrată în evidenţele societăţii, iar activele au fost înstrăinate.
La termenul de judecată din 19 noiembrie 2008 reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului deoarece aceasta a fost acţionar din partea statului la societatea lichidată, în posesia căreia s-a aflat imobilul în litigiu.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului prin întâmpinarea formulată a susţinut că cererea de chemare în judecată a reclamantei este inadmisibilă deoarece notificarea înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001 nu a fost înaintată acesteia. Prin urmare, nefiind sesizată pârâta nu a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei şi în consecinţă nu are obligaţia de a răspunde cererii deduse judecăţii. Pe de altă parte, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive arătând că legea stabileşte, în situaţia în care societatea posesoare se află în procedura de lichidare, competenţa de soluţionare a notificării cade în sarcina lichidatorului judiciar. Pe fond, având în vedere că reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeţei de 50 ha, iar o asemenea suprafaţă este situată în extravilanul comunei Siliştea, pârâta a precizat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, iar acţiunea ar trebui respinsă ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 10 martie 2009, Tribunalul Brăila a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să răspundă notificării reclamantei prin emiterea unei dispoziţii.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a avut în vedere, cu privire la excepţiile invocate de pârâtă , faptul că nu se poate reţine că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă deoarece obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei să răspundă la notificarea înregistrată sub nr. 722/2001.
Cu privire la fondul cauzei s-a reţinut că la data formulării notificării şi a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pârâta exercita calitatea de acţionar, în numele statului la SC S. SA şi împrejurarea că aceasta nu a răspuns notificării înaintate de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Agenţia Domeniilor Statului, care a invocat inadmisibilitatea acţiunii motivat de faptul că notificarea nu a fost adresată acestei instituţii, ci Primăriei comunei Siliştea, judeţul Brăila.
A mai invocat apelanta şi motive privind fondul cauzei.
Prin Decizia nr. 310/A din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, în mod legal a dispus obligarea pârâtei să se pronunţe cu privire la notificarea primită iar pârâta este în eroare atunci când face referire la fondul cauzei, respectiv la dreptul reclamantei de a revendica imobilul în discuţie, această motivare urmând să se regăsească în motivarea dispoziţiei pe care urmează să o pronunţe.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta Agenţia Domeniilor Statului, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica privind următoarele aspecte:
Se reiterează motivul legat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În acest sens pârâta invocă dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 susţinând că revendicarea imobilelor potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 trebuie să parcurgă două etape, respectiv procedura prealabilă obligatorie administrativă şi procedura judiciară, iar notificarea nr. 722 din 10 august 2001, nu a fost transmisă Agenţiei Domeniilor Statului, ci a fost înaintată de către reclamantă , conform susţinerilor acesteia, Primăriei comunei Siliştea, judeţul Brăila, care, în anul 2003, a transmis-o, împreună cu întreaga documentaţie, la SC S. SA, judeţul Brăila. Prin urmare, nefiind sesizată, A.D.S. nu a luat cunoştinţă de pretenţiile petentei şi, deci, nu a luat naştere obligaţia emiterii unei decizii de soluţionare a respectivei notificări, nefiind îndeplinite condiţiile exprese ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S., prezenta cerere fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Astfel, arată recurenta, la momentul la care Primăria comunei Siliştea a transmis notificarea către SC S. SA, şi anume anul 2003, această societate se afla în procedura lichidării judiciare, iar în această situaţie legea stabileşte competenţa de soluţionare a notificării în sarcina lichidatorului judiciar, desemnat de instanţa judecătorească (Capitolul II, art. 21.3, Teza a II-a, HG nr. 250/2007).
În mod nelegal, instanţa a obligat A.D.S. să emită decizie prin care să soluţioneze notificarea reclamantei atâta vreme cât aceasta are la dispoziţie actele normative speciale în materie, şi anume Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Deşi prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta P.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L., obligarea acesteia să răspundă prin dispoziţie motivată la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 722 din 10 august 2001, la data de 19 noiembrie 2008 reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză a A.D.S. Bucureşti motivat de faptul că din relaţiile primite de la registrul comerţului rezultă că această instituţie a avut calitatea de acţionar la SC S. SA Brăila, societate care ar fi deţinut imobilul revendicat.
Instanţa de fond a încuviinţat cererea reclamantei şi a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.D.S. Bucureşti.
Reclamanta a susţinut în scris că a înaintat toată documentaţia de care a înţeles să se folosească în dovedirea susţinerilor sale acestei instituţii.
Faţă de această împrejurare şi ţinând seama de dispoziţiile art. IV din titlul I din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora „în cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială şi-a încetat activitatea ca persoană juridică, competenţa de soluţionare a cererii de restituire revine entităţii care a exercitat, în numele statului, calitatea de acţionar la respectiva societate comercială", se va respinge susţinerea din recurs referitor la faptul că acţiunea ar fi îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Ori, astfel cum rezultă din adresa nr. 4300 din 4 noiembrie 2008 a Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila, procedura de reorganizare şi faliment SC S. SA a fost deschisă la 2 februarie 2001, în baza încheierii nr. 18530 din 31 iulie 2006 dispunându-se închiderea procedurii de faliment şi radierea societăţii iar la data de 28 mai 2001 a intrat în societate ca asociat, pârâta Agenţia Domeniilor Statului cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 99.9938%.
Raportat la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi a formulării notificării, pârâta exercita calitatea de acţionar, în numele statului, la SC S. SA, şi faţă de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţele de fond au obligat pârâta la emiterea dispoziţiei cu privire la notificarea reclamantei înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2008.
Nu poate fi reţinută ca fondată susţinerea potrivit căreia recurenta nu a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei atâta vreme cât i-au fost transmise cu aviz de primire notificarea şi întreaga documentaţie (05 decembrie 2008- fila 98 dosar fond).
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, soluţia instanţei de apel fiind pronunţată cu corecta încadrare a situaţiei de fapt şi aplicarea riguroasă a dispoziţiilor legale incidente din legea specială.
În acelaşi timp, constatând că prin această soluţie pârâta este, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea "căzută în pretenţii", se va dispune, obligarea acesteia la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă P.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 310/A din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei reclamante P.V., 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9881/2009. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
