ICCJ. Decizia nr. 434/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 434
Dosar nr. 3919/83/200.
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 156/D din 9 februarie 2007, Tribunalul Satu Mare a admis în parte contestaţiile formulate de contestatorul B.Ş. în dosarele nr. 3919/83/2005 şi nr. 2724/R/2006, conexate, în contradictoriu cu intimaţii Primarul comunei Căpleni, Primarul comunei Cămin şi SA V.N.C. şi a anulat Decizia nr. 150/2001 emisă de SA V.N.C., în sensul obligării acesteia să emită ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru casa de locuit înscrisă în C.F. 308 Cămin, nr. top. 17/2.
Au fost respinse restul pretenţiilor şi a fost obligat contestatorul să achite pârâtei SA V.N.C. suma de 1025 lei cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din extrasul C.F. 308 Cămin rezultă că imobilul înscris în această carte funciară sub nr. top. 15, 16/2, 17/2 a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Legii nr. 187/1945, „proprietar tabular fiind B.Ş. şi soţia R.M.". Casa înscrisă sub nr. top. 17/2 a fost trecută, cu titlu de drept de cumpărare, în favoarea C.A.P.C..
Prin dispoziţia nr. 151/2001 emisă de Primarul comunei Căpleni s-a restituit în natură imobilul alcătuit din suprafaţa de 3081 mp teren, identificat sub nr. top. 1029, tarla nr. 15, conform registrului cadastral al comunei Căpleni, menţionându-se că terenul restituit este arabil, situat în intravilan, iar pe diferenţa de 2418 mp se află sediul SA V.N. C.
Prima instanţă a reţinut că, în baza protocolului încheiat la data de 9 martie 1992 între Comisia de lichidare a C.A.P.C. şi SA V.N. C., a fost împărţit patrimoniul C.A.P.C., iar imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul SA V.N. C., care a preluat de la comisia de lichidare şi creanţele cuvenite membrilor fostului C.A.P.C.
Casa care face obiectul pricinii este cuprinsă în mijloacele fixe preluate de la fostul C.A.P.C. şi figurează în lista de evidenţă a mijloacelor fixe preluate împreună cu terenul aferent, la poziţia 13. Judecătoria Carei, prin sentinţa civilă nr. 1369/1993, a respins acţiunea formulată de Consiliul local Căpleni pentru anularea hotărârii fostei Comisii de lichidare a C.A.P.C. şi predarea imobilului ce a constituit sediul fostului C.A.P.C. către Consiliul local al comunei Căpleni.
A mai reţinut prima instanţă, că terenul în litigiu având categoria de folosinţă teren agricol, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece regimul său juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991.
În privinţa construcţiei, s-a reţinut că face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece conform Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 nu există posibilitatea obţinerii de măsuri reparatorii pentru construcţiile situate în intravilan, aparţinând exploataţiilor agricole.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 425/A din 2 octombrie 2007, a respins apelul declarat de pârâta SA V.N.C. împotriva acestei sentinţe.
A admis apelul declarat de reclamant, în contradictoriu cu intimaţii Primarul comunei Căpleni şi Primarul comunei Cămin, a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren şi supraedificate, înscris în C.F. 308 Cămin, nr. top. 15, 16/2 şi 17/2 în favoarea petentului B.Ş. şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Intimata SA V.N.C. a fost obligată să plătească apelantului suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că imobilele, teren şi construcţii, au aparţinut reclamantului şi soţiei acestuia, fiind înscrise sub B 1 şi B 2 şi au fost preluate de statul român prin expropriere.
În anul 1967, sub B 4, C.A.P.C. şi-a înscris dreptul de proprietate, cu titlul de cumpărare, în temeiul unei dispoziţii a Consiliului de Miniştri, iar ulterior imobilele au fost translatate în coala nedefinitivă 145 Cămin, în favoarea pârâtei SC F.C., fără ca această translatare să fie menţionată în coala funciară veche. Coala nedefinitivă nu este opozabilă reclamantului şi este nerelevantă soluţionării prezentei cauze.
Înscrierea dreptului de proprietate a acestei pârâte făcută în anul 2003, care este constitutivă de drepturi potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938 cu privire la dobândirea dreptului de proprietate, nu este valabilă, deoarece art. 20 din Legea nr. 10/2001 sancţionează cu nulitatea absolută orice act de înstrăinare, închiriere, concesionare etc. care priveşte imobilele revendicate de foştii proprietari, încheiat anterior soluţionării procedurilor prevăzute de această lege.
S-a mai reţinut, că imobilul se află în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale locale, deoarece, potrivit Legii nr. 18/1991, după finalizarea activităţii de lichidare a CAP, aceasta încetează ca persoană juridică, patrimoniul fiind preluat de unitatea administrativ-teritorială locală, în proprietate privată.
Proprietar al imobilului a fost comuna Căpleni. După reorganizare, bunul aparţine comunei Cămin, reprezentată legal prin primarul comunei şi, pentru că imobilul este situat în intravilanul localităţii şi a fost preluat de la foştii proprietari cu titlu de expropriere, nu face obiectul Legii nr. 18/1991.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul poate fi restituit în natură în întregime foştilor proprietari, deoarece este în proprietatea de drept a unităţii administrativ-teritoriale locale, este liber, înstrăinarea în favoarea pârâtei apelante nu este valabilă, iar „înscrierea în favoarea C.A.P. C.N. cu titlu de cumpărare este nerelevantă".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SA V.N.C. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că imobilul care face obiectul pricinii nu poate fi restituit în natură.
A susţinut recurenta, că acest imobil a fost înstrăinat de stat către fosta C.A.P.C., fapt dovedit cu extrasul de carte funciară, contractul de vânzare-cumpărare care nu a fost atacat în justiţie producând efectul transmiterii bunului către fosta C.A.P.C.
De aceea, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, nefiind anulat contractul de vânzare-cumpărare, nu se putea dispune restituirea în natură, cum greşit s-a decis prin hotărârea atacată.
Recurenta a susţinut că nu are calitate de detentor precar al imobilului şi că este succesor în drepturi al fostului C.A.P.C., deoarece lichidarea fostului C.A.P.C. a avut loc cu respectarea reglementărilor cuprinse în Legea nr. 18/1991, iar predarea „activului-pasivului" fostei C.A.P.C. a avut loc în mod legal. SA V.N.C. i s-a transmis legal patrimoniul fostului CAP, pentru că în accepţiunea Legii nr. 18/1991 această transmitere este legală, iar ulterior dreptul a fost înscris în cartea funciară.
A mai susţinut recurenta, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că imobilul este în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale locale, după finalizarea lichidării CAP, deşi nu există probe care să confirme acest fapt.
Greşit s-a reţinut că recurenta a dobândit imobilul în anul 2003, datorită caracterului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară. Dobândirea imobilului s-a făcut prin lichidarea C.A.P.C., preluarea patrimoniului a avut loc ca efect al lichidării, iar această preluare s-a produs încă din anul 1992, în baza Legii speciale nr. 18/1991. De aceea, „preluarea a fost de drept, în baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, şi nu este o înstrăinare cum s-a reţinut prin Decizia atacată". Prin această decizie SA V.N.C. este deposedată de proprietatea sa legal dobândită.
Recurenta a mai susţinut că, în privinţa imobilului, este posibilă numai restituirea prin echivalent şi numai primarii celor două localităţi pot fi obligaţi la emiterea dispoziţiilor.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.
Instanţa de apel nu a cercetat dreptul intimatului-reclamant şi obligaţia recurentei, care a dobândit parte din imobil în condiţiile Legii nr. 18/1991, în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 18/1991 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar regimul juridic al terenului aferent construcţiei nu a fost pe deplin stabilit.
Prin Decizia atacată, s-a reţinut că imobilul se află în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale locale, fiind preluat în proprietate privată, conform Legii nr. 18/1991, că bunul nu aparţine recurentei pârâte, deoarece „translatarea" lui în coala nedefinitivă Cămin nu este opozabilă reclamantului şi că intabularea cu efect constitutiv de drepturi făcută în anul 2003 nu este valabilă.
Deşi reţine că este nerelevantă înscrierea dreptului în favoarea C.A.P. C.N. în anul 1967, cu titlu de cumpărare, instanţa de apel constată totuşi existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul comunei Cămin (neînscrisă în C.F. ca titulară a dreptului), drept dobândit în raport de prevederile Legii nr. 18/1991.
În hotărârea atacată nu este indicat textul din Legea nr. 18/1991 în baza căruia bunul a trecut în proprietatea comunei, fiind nesocotit art. 28 din această lege, în baza căruia Comisia de lichidare a C.A.P.C. a predat imobilul, înscris la pct. 13 din protocol, către recurentă.
Constatând că imobilul a fost dobândit de comuna Cămin în baza Legii nr. 18/1991, instanţa de apel dă însă eficienţă înscrierii dreptului în favoarea C.A.P.C., deoarece, potrivit Legii nr. 18/1991, în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau municipiilor au trecut, în condiţiile stabilite de lege, bunurile care au aparţinut cooperativelor agricole de producţie.
Or, dacă imobilul nu ar fi aparţinut C.A.P.C., comuna Cămin nu putea dobândi dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, după finalizarea activităţii de lichidare a cooperativei agricole de producţie.
Faţă de efectul constitutiv de drepturi al înscrierii făcută în C.F. în anul 1967, consacrat prin art. 17 din Legea nr. 115/1938, de faptul că nu s-a făcut dovada radierii dreptului înscris în favoarea C.A.P.C. asupra construcţiei care face obiectul pricinii şi de actele întocmite de Comisia de lichidare a C.A.P.C., înscrierea produce efectul prevăzut de art. 17 din Legea nr. 115/1938, iar comisia de lichidare a stabilit că imobilul are regimul juridic prevăzut de art. 28 din Legea nr. 18/1991 (art. 29 din legea, republicată).
Potrivit acestui text, imobilele nu trec „de drept" în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor.
Textul dispune că bunurile prevăzute la alin. (1) şi cele afectate unei utilizări sociale sau culturale trec, la data desfiinţării cooperativei agricole de producţie, în proprietatea privată sau în regim de drept public, după caz, a comunelor, oraşelor sau municipiilor unde acestea sunt situate, însă trecerea operează numai în condiţiile art. 29 alin. (1)-(9) din legea, republicată.
Articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere alin. (7), prevede că bunurile devin proprietatea membrilor „asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înfiinţa". În alin. (4), textul prevede că în cazul în care nu s-au constituit asemenea asociaţii, bunurile prevăzute la alin. (1) se vor vinde prin licitaţie publică persoanelor fizice sau juridice, iar, conform art. 29 alin. (7), numai bunurile prevăzute la alin. (1), care nu se vând în termen de un an de la data desfiinţării cooperativei, trec în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale.
Prin urmare, bunurile prevăzute la alin. (1) devin de drept proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică, trecerea în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale fiind condiţionată de neconstituirea asociaţiilor prevăzute la alin. (1) şi de nevânzarea lor în termen de un an de la data desfiinţării cooperativei, iar alin. (9) al textului priveşte construcţiile cu destinaţie specială „afectate unei utilizări publice sau culturale", care trec în regim de drept public în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale.
În privinţa imobilului care face obiectul pricinii, în C.F. 308 Cămin, la 1 aprilie 1957, a fost înscris dreptul de proprietate asupra întregului imobil, teren şi construcţii, în favoarea statului român, iar, ulterior, la data de 3 ianuarie 1967, a fost înscris dreptul de proprietate, „cu titlu de drept cumpărare", în favoarea C.A.P.C. numai asupra „ casei cu dependinţele aparţinătoare", terenul rămânând în proprietatea statului.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, recurenta a fost înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991, iar construcţia cu teren (fără indicarea suprafeţei de teren) i-a fost predată, în condiţiile art. 28 din Legea nr. 18/1991, pe baza protocolului din data de 9 martie 1992.
Hotărârea Comisiei de lichidare a C.A.P.C. a fost atacată în instanţă de către Consiliul local al comunei Căpleni cu privire la imobilul care a constituit sediul fostului C.A.P.C., împreună cu anexele gospodăreşti, însă, prin sentinţa civilă nr. 1369 din 24 iunie 1993, rămasă irevocabilă, Judecătoria Carei a respins acţiunea.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate şi de această sentinţă, greşit prin Decizia atacată s-a stabilit dreptul reclamantului la restituirea imobilului, motivat de faptul că întregul imobil care face obiectul pricinii a trecut de drept în proprietatea comunei Cămin.
Au fost astfel nesocotite prevederile art. 28 din Legea nr. 18/1991 (art. 29 din legea, republicată), în baza cărora Comisia de lichidare a C.A.P.C. a predat imobilul recurentei, şi nu s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii şi unitatea obligată la acordarea lor, în raport de regimul juridic al imobilului stabilit de acest text şi de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, instanţa de apel a fost inconsecventă cu privire la intimaţii-pârâţi cu care reclamantul se află în raporturi juridice născute în baza Legii nr. 10/2001 (obligaţi la restituirea imobilului), deoarece există contradicţie între minută şi dispozitivul deciziei atacate.
În minuta aflată la fila 40 din dosarul instanţei de apel este admis apelul declarat de reclamant, în contradictoriu cu intimata SA V.N.C., iar, în dispozitivul deciziei, apelul este admis în contradictoriu cu intimaţii Primarul comunei Căpleni şi Primarul comunei Cămin, deşi dispozitivul fiind unic nu poate fi modificat ulterior.
În privinţa terenului pe care este amplasată construcţia, se constată că, faţă de înscrisurile depuse la dosar, terenul aferent construcţiei nu a fost înstrăinat către C.A.P.C.
În protocolul de predare-primire către recurentă este trecut imobilul „casă de administraţie cu teren", fără să se arate care este suprafaţa de teren predată, deşi art. 29 din Legea nr. 18/1991 republicată prevede că devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat numai terenurile de sub construcţii şi cele necesare utilizării lor normale, iar pentru stabilirea suprafeţei de teren în raport de prevederile acestui text trebuia efectuată o expertiză tehnică.
Prin dispoziţia nr. 151/2001, emisă de Primarul comunei Căpleni (neanulată prin sentinţa primei instanţe, prin care a fost anulată doar adresa nr. 150/2001 emisă de recurentă), a fost restituită în natură suprafaţa de 3081 mp teren, iar instanţa de apel a dispus restituirea terenului înscris în C.F. 308 (inclusiv suprafaţa de teren deja restituită), fără să stabilească regimul juridic al terenului în suprafaţă de 2418 mp nerestituit prin dispoziţia emisă de primar, faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 18/1991 şi de cererea aflată la fila 39 din dosarul nr. 5418/2001 al Tribunalului Satu Mare, datată 1 martie 2000, prin care recurenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 1/2000. La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste modul în care a fost soluţionată această cerere.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de pârâta A.A.V.N.C., va fi casată hotărârea atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar stabilirii regimului juridic al terenului nerestituit intimatului-reclamant prin dispoziţia nr. 151/2001 şi se vor stabili măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul pentru imobilul care face obiectul pricinii, precum şi entitatea obligată să le acorde, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA V.N.C. împotriva deciziei nr. 425 A din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 37/2009. Civil → |
|---|
