ICCJ. Decizia nr. 5515/2009. Civil. Daune morale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5515
Dosar nr. 2009/2003
Şedinţa de la 7 octombrie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 366 din 14 decembrie 2001, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea promovată de reclamanţii N.V.G. şi A.M. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Galaţi, constatând că în cauză există autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare in judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti ce decurg din calitatea de inventatori ai unsorii pentru rulmenţii cilindrilor de laminoare, invenţie brevetată sub nr. 105362 şi aplicată în procesul de producţie de către pârâtă.
Deoarece o alta cerere, ce avea acelaşi obiect, introdusa împotriva aceleiaşi pârâte a mai fost soluţionata prin sentinţa civilă nr. 60/1999 a Tribunalului Galaţi, devenită irevocabilă prin Decizia civila nr. 5246/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, tribunalul a constatat că există autoritate de lucru judecat.
Împotriva hotărârii, au declarat apel reclamanţii N.G.V. şi A.M., susţinând, în esenţa, faptul că nu există autoritate de lucru judecat deoarece obiectul şi cauza sunt diferite în cele două acţiuni promovate.
Prin Decizia civila nr. 35 A din 6 martie 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în totul sentinţa, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.441.508.038 lei cu titlu de despăgubiri cuvenite în funcţie de avantajele economice obţinute şi neacordate prin aplicarea brevetului de invenţie. A mai obligat pârâta şi la câte 8.139.600 lei, reprezentând remuneraţie suplimentară cuvenită fiecărui reclamant şi a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece obiectul celor două acţiuni este diferit. S-a reţinut, astfel, că prima acţiune viza drepturi stabilite prin contract iar a doua acţiune are ca obiect despăgubiri solicitate pentru folosirea invenţiei fără acordul autorilor.
În urma administrării probatoriului, Curtea de Apel Galaţi a constatat că invenţia brevetată are eficienţă economică, că se află în posesia pârâtei care a şi achitat taxele legale în perioada 10 ianuarie 1989– 10 noiembrie 1994, motiv pentru care a obligat-o să plătească reclamanţilor suma de 1.441.508.038 lei, potrivit Legii nr. 64/1991 dar şi dreptului comun. A mai obligat pârâta să plătească reclamanţilor şi câte 8.139.600 lei, reprezentând remuneraţie suplimentară, potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada asupra prejudiciului suferit ca urmare a neacordării drepturilor cuvenite.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi pârâta.
Fără a indica în mod explicit vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul reclamanţilor vizează doar faptul că prin Decizia atacată nu au fost acordate şi despăgubiri pentru daune morale.
Recursul pârâtei se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ. şi se referă, în esenţă, la faptul că acţiunea reclamanţilor este prescrisa şi, aşa cum a decis tribunalul, in cauză operează autoritatea de lucru judecat. Se subliniază că obiectul acţiunii este reprezentat de drepturi care au un caracter accesoriu faţă de drepturile din acţiunea soluţionata anterior.
Ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele motive:
Prin Decizia civilă nr. 5246 din 21 decembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de pârâta SC C.S.S. SA Galaţi şi a casat Decizia civilă nr. 95 A/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 60/1999 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, respingând ca prescrisă acţiunea introdusă de reclamanţii A.M. şi N.G.V. Reclamanţii solicitaseră obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând drepturile de autor ce decurg din calitatea de inventator, conform brevetului de invenţie 105362.
În cauza de faţă, invocând dispoziţiile art. 5 lit. a) şi b), art. 39, art. 46, art. 66 şi art. 67 din Legea nr. 64/1991, reclamanţii au solicitat stabilirea drepturilor băneşti ce li se cuvin ca urmare a aplicării invenţiei brevetată sub nr. 105362 din 19 septembrie 1991.
La termenul din 29 noiembrie 2001 şi apoi la termenul din 13 decembrie 2001, in faţa Tribunalului Galaţi, făcând referire la aceleaşi dispoziţii legale, reclamanţii au precizat obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru utilizarea fără acordul lor a brevetului de invenţie.
Prin urmare, se constată că faţă de motivarea cererii, faţă de temeiurile juridice invocate de reclamanţi şi faţă de precizările ulterioare ale acţiunii, nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata ar fi trebuit să aibă loc.
În cauza de faţă, nelămurind cadrul procesual în funcţie de care urma a se stabili normele legale şi instituţiile juridice aplicabile, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel Galaţi a fost dată prin încălcarea art. 84 şi art. 112 alin. (4) C. proc. civ.
Determinarea cadrului procesual prezintă importanţă pentru cauză deoarece, în funcţie de acesta, urmează a se determina raportul juridic existent între părţi şi norma de drept material care îl guvernează; de asemenea momentul în care s-a născut dreptul la acţiune şi posibilitatea acordării de despăgubiri pentru daune morale.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate, va casa Decizia Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii N.G.V. şi A.M. şi de pârâta SC I.S.P.A.T. S. SA Galaţi împotriva deciziei civile nr. 35 A din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 366 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 10015/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Civil → |
---|