ICCJ. Decizia nr. 7916/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.7916/2009
Dosar nr. 5223/99/200.
Şedinţa publică din 5 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1124 din 9 mai 2007, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul N.M. şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 2035 din 31 octombrie 2007 a respins acţiunea reclamantului M.N. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă că, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului să îi restituie în deplină proprietate şi posesie următoarele suprafeţe de teren situate în satul Criveşti, comuna Strunga, judeţul Iaşi.
- 289 ha + 29 ha teren arabil, 5,7 ha fâneţe, 30 ha izlaz şi fâneţe, 5 ha grădini care au aparţinut autorului său M.D.; 275 ha teren arabil, 6 ha fâneţe, 51 ha izlaz fâneţe şi 10 ha grădini care au aparţinut autorului său M.E.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ.
Instanţa a învederat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu destinaţie agricolă sunt incidente dispoziţiile legilor speciale de la care nu se poate deroga, respectiv Legea nr. 18/1991, cu modificările completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005.
S-a reţinut că ansamblul acestor acte normative reglementează modalitatea şi condiţiile prin care se pot restitui suprafeţele de teren preluate în mod abuziv de către stat.
Art. 480 C. civ. stabileşte regula generală de dobândire a proprietăţii, iar legile fondului funciar sunt acte normative speciale care reglementează redobândirea sau dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, instituind o anumită procedură administrativă şi fiind emise cu scopul reparării nedreptăţilor înfăptuite până în anul 1989.
Acţiunea reclamantului a fost privită ca nefondată, deoarece a beneficiat de prevederile legilor speciale privind fondul funciar, fiind emise titlurile de proprietate nr. 139459 din 6 martie 2001 pentru 5 ha teren agricol şi titlul de proprietate nr. 139458 din 6 martie 2001 pentru suprafaţa de 90 ha teren agricol.
Prin apelul declarat de reclamant s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederându-se că a fost pronunţată „în dispreţul absolut al prevederilor legale aplicabile (dispoziţii constituţionale şi ale CEDO), care garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, precum şi cu ignorarea probelor administrate în cauză" şi a pronunţărilor cu privire la dezlegarea excepţiilor invocate în cursul procesului.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 155 din 10 octombrie 2008 a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 2035 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, pe care a schimbat-o în tot şi a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
Instanţa de apel pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiilor invocate conform art. 137 C. proc. civ. a reţinut că reclamantul-apelant nu şi-a legitimat calitatea procesuală activă în cauză.
S-a avut în vedere că prin cererea cu care a investit instanţa de fond, reclamantul, în calitate de moştenitor al defuncţilor M.D. şi M.E. a revendicat în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului suprafeţele de teren enumerate mai sus.
Reclamantul a susţinut că în anul 1945, terenurile autorilor săi au fost preluate abuziv şi fără titlu valabil de către statul comunist, printr-un act arbitrar, în dispreţul absolut al reglementărilor legale în vigoare şi că legile speciale privind retrocedarea terenurilor agricole limitează dreptul de proprietate în ceea ce priveşte suprafeţele de teren retrocedate.
Raportat la cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în revendicare pe calea dreptului comun.
Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, deoarece poate fi promovată împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate şi are un caracter petitoriu, deoarece pune în discuţie chiar existenţa dreptului de proprietate.
Aceasta înseamnă că cel care revendică un bun trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate. S-a apreciat că, indiferent dacă dreptul de proprietate provine dintr-un act juridic (vânzare, donaţie, etc.) sau dintr-un fapt juridic (uzucapiunea, ocupaţiunea, etc.) şi conform art. 1169 C. civ. sarcina probei revine reclamantului.
In speţă, reclamantul a dovedit că este moştenitorul testamentar al defunctului M.D. conform certificatului de moştenitor nr.850/1974, eliberat de fostul notariat de Stat local al sectorului 3 Bucureşti şi moştenitor legal al defuncţilor M.M. şi M.O., conform certificatului de moştenitor nr. 104/1997.
Declaraţia extrajudiciară a martorilor C.V. şi T.I. a atestat faptul că M.M. a fost una şi aceeaşi persoană cu M.E., împrejurarea necontestată de pârâta-intimată.
Certificatul nr. 2196 din 24 aprilie 1993 eliberat de Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, a atestat că în dosarul nr. 3/1945 „Tabelul cu suprafaţa moşiilor proprietăţi mari din comuna Strunga" la nr. crt. 2 figurează dr. D.M. cu suprafaţa de 289 ha + 79 ha teren arabil; 5,7 ha fânaţ; 30 ha izlaz fânaţ; 6 ha grădini; 48 ha pădure, total 457,70 ha, iar la nr. crt.3 figurează numitul M.E. din sat Criveşti, cu suprafeţele de 275 ha + 50 ha arabil, 6 ha fânaţ, 51 ha izlaz fânaţ, 4-10 grădini şi 96 ha păduri.
Extrasele legalizate din „Tabelul cuprinzând proprietarii din judeţul Roman care au avut la data exproprierii peste 50 ha" au certificat împrejurarea că D.M. a avut înainte de reforma agrară suprafaţa totală de 409 ha, din care s-au expropriat 359 ha şi au rămas în proprietate 50 ha, iar M.E. a avut 356 ha din care i s-a expropriat suprafaţa de 305 ha, iar 50 ha i-au rămas în proprietate.
Din conţinutul adresei 2821 din 19 octombrie 2007 emisă reclamantului de Primăria comunei Strunga, judeţul Iaşi rezultă că, în evidenţele acesteia nu există documente care să ateste amplasamentul suprafeţelor ce au aparţinut defuncţilor D.M. şi E.M., dar acest aspect s-a clarificat cu martori, care au menţionat amplasamentul în zona după linia CFR, care se află pe raza comunei Costeşti. În raport de aceste aspecte, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi asupra terenurilor printr-un mod originar de dobândire sau printr-un titlu.
S-a mai reţinut că, proba deplină şi absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietăţii, în timp ce titlurile constituie numai mijloacele relative de probă.
Susţinerea apelantului referitoare la faptul că modalitatea de probă a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de regimul anterior este reglementată prin legislaţia în vigoare (art. 6 din Legea nr. 1/2000, art. 11 din Legea nr. 18/1991 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001) nu a fost luată în vedere, deoarece prevederile legale menţionate se aplică numai în cadrul procedurilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de Statul Român, nu şi în cadrul procedurilor angajate pe calea dreptului comun.
Împrejurarea că instanţa de fond şi cea de apel au constatat că demersul judiciar întreprins de reclamant este scutit de taxa de timbru şi de timbru judiciar conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, nu a dus la concluzia că acesta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pretins a fi preluat abuziv de către Statul Român, în condiţiile în care potrivit art.20 din aceeaşi lege taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar temeiul de drept al scutirii de plată a fost stabilit în raport de motivele de fapt invocate.
Instanţa a mai reţinut că în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 18/1991 s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru 95 ha teren pe teritoriul comunei Strunga, judeţul Iaşi, dar aceasta nu înseamnă că pârâtei-intimate din cauză i s-a recunoscut dreptul de proprietate şi pentru terenul revendicat pe calea dreptului comun, câtă vreme terenul ce formează obiectul revendicării nu a putut fi individualizat şi nu s-a stabilit modalitatea de dobândire.
Nu a putut fi primită nici susţinerea apelantului-reclamant referitoare la încălcarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului care garantează dreptul la un proces echitabil, deoarece legiuitorul naţional are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, conform art.125 alin.3 din Constituţia României, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legislaţia naţională, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi obligaţia reclamantului de a-şi proba pretenţiile conform disp. art. 129 C. proc. civ.
Potrivit jurisprudenţei CEDO, pentru ca dreptul reclamantului să fie protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie este necesar ca bunul să fie actual, iar calitatea de titular al dreptului să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părţii existenţa unei speranţe legitime de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Împotriva deciziei nr. 155 din 10 octombrie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul M.N., pe care a criticat-o pentru nelegalitate, hotărâre pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, prin interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi care cuprinde motive contradictorii, invocând ca temei de drept disp. art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
Iniţial, recurentul, prin cererea de recurs, analizează criticile invocate prin prisma motivelor invocate în drept. Ulterior, invocă în conformitate cu disp. art. 306 C. proc. civ. un motiv de ordine publică, constând în faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 296 Teza a II-a C. proc. civ.
Potrivit acestui text „instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Trebuie observat că în speţă, prima instanţă a analizat pe fond cererea reclamantului şi s-a pronunţat prin respingerea acţiunii ca nefondată. În apelul declarat de reclamant, soluţia a fost modificată, în sensul că admiţându-se calea de atac exercitată a fost schimbată în tot hotărârea instanţei de fond şi acţiunea reclamantului a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active.
Conform art. 296 C. proc. civ., ca urmare exercitării căii de atac, instanţa de apel poate să păstreze ori să schimbe în tot sau în parte hotărârea instanţei de fond.
în raport de aceste aspecte, totuşi, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Aceste norme sunt imperative, de la care nu se poate deroga.
Cu toate că reclamantul M.N. a fost cel care a declarat apelul, calea de atac a fost admisă, iar hotărârea instanţei de fond s-a schimbat în tot, în sensul că acţiunea în revendicare respinsă iniţial ca nefondată, a fost respinsă de această dată pentru lipsa calităţii procesuale active.
Procedând astfel, instanţa de apel a îngreunat situaţia reclamantului în propria sa cale de atac, în condiţiile în care intimata-pârâtă nu a declarat apel, astfel încât, instanţa a îndeplinit un act de procedură cu nerespectarea normelor legale, fiind incidente disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Conform acestui text „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale (...) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
Sintagma „neobservarea formelor legale semnifică nu numai condiţiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea procesului civil. Printre acestea, un loc important îl deţine principiul consacrat prin lege privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac.
O altă interpretare este de natură să contravină flagrant legii şi duce în mod direct la o încălcare a drepturilor procesuale. Aceasta cauzează o vătămare care, aşa cum prevede art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii recurate.
La momentul în care instanţa de fond a hotărât respingerea acţiunii în revendicare ca nefondată, a analizat anterior aspectele legate de calităţile procesuale activă şi pasivă ale părţilor, reţinând că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă în cadrul procesului de faţă.
Instanţa de recurs constată că în cauză se poate reţine incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text ce impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
In această situaţie, analizarea celorlalte motive invocate de reclamant în cauză devine inutilă, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţă cu ocazia rejudecării.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere în primul rând soluţionarea eventualelor excepţii incidente în cauză şi va administra noi probe prin care să fie tranşată problema titlului de proprietate în raport de imobilul revendicat.
Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de reclamant să fie admis, să se caseze Decizia recurată şi cauza să fie trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 155 din 10 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8036/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7915/2009. Civil → |
|---|
