ICCJ. Anulare decizie Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Fondului pentru Mediu. Decizia nr. 951/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 951/2009
Dosar nr. 1300/57/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 52/F/CA, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC H.L.V. Transilvania SRL formulată în contradictoriu cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care solicita anularea deciziei nr. 16 din 5 iunie 2007 emisă de pârât, anularea constatărilor şi măsurile dispuse prin actul contestat, înştiinţarea de plată nr. 3723/2007 precum şi a actelor de executare, titlul executoriu nr. 160, somaţia şi formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 160/2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin înştiinţarea de plată nr. 3722 din 22 martie 2007 reclamanta a fost înştiinţată că figurează în evidenţele pârâtei cu o creanţă de 180.001 lei din care 93.841 lei reprezentând contribuţie restantă, 74.769 lei dobânzi şi 11.391 lei penalităţi de întârziere. Sumele au fost calculate pe baza declaraţiilor depuse de reclamantă la Fondul pentru Mediu şi a plăţilor efectuate şi reprezintă cota de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase, care revine cumpărătorilor de masă lemnoasă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 privind aprobarea OUG nr. 86/2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu.
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 6752 din 16 mai 2007 reclamanta a solicitat anularea înştiinţării de plată şi recalcularea cuantumului pe baza actelor comunicate, iar prin Decizia nr. 16/2007 pârâta a respins contestaţia reclamantei.
Instanţa de fond, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză, din care rezultă cu claritate că reclamanta datorează suma de bani impusă de pârâtă, precum şi faptul că nu s-a administrat nici o probă contrară acestui raport asupra căruia reclamanta nu a avut obiecţiuni în condiţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că acţiunea reclamantei este nefondată.
Susţinerile reclamantei referitoare la instabilitatea legislativă privind persoana obligată să calculeze şi să plătească cota de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase, până la apariţia Legii nr. 333/2004, sunt nefondate şi nu pot justifica atitudinea reclamantei care a considerat necesară rectificarea declaraţiilor aferente anilor 2002 – 2003, apreciind că nu datorează plata acestei cote de 3%.
Instanţa de fond a mai constatat că, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 cota de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase se plăteşte de către Regia Naţională a Pădurilor, însă pentru perioada anterioară obligaţia calculării, declarării şi virării acestor sume revenea cumpărătorilor de masă lemnoasă de la Regia Naţională a Pădurilor şi de la alţi administratori sau proprietari.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC H.L.V. Transilvania SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, în primul rând, că instanţa de fond a interpretat greşit şi nu a analizat în profunzime textele de lege pe care s-a întemeiat motivarea în drept a acţiunii reclamantei. S-a arătat, sub acest aspect, că legislaţia în domeniu era ambiguă, inconstantă cu privire la plătitorul cotei aferente masei lemnoase, până la dat de 30 iulie 2004 când au apărut modificări semnificative; această cotă, s-a precizat, nu a fost prevăzută nici de legea-cadru în forma ei iniţială, Legea nr. 73/2000 privind Fondul de mediu, iar modificările ulterioare ale acestei legi nu au venit să clarifice în nici un fel statutul cumpărătorului de masă lemnoasă cu privire la această cotă.
A mai precizat recurenta, cu privire la debitul aferent lunilor septembrie, octombrie si noiembrie 2006, dobânzile şi penalităţile aferente, cuprins în înştiinţarea de plată contestată, pentru care s-au înaintat declaraţii rectificative, că acestea nu au fost luate în considerare de către Administraţia Fondului de Mediu. Mai mult, s-a subliniat că cu privire la acest debit şi la declaraţiile rectificative aferente Administraţia Fondului de Mediu nu s-a pronunţat în nici un fel prin Decizia nr. 16 din 5 iunie 2007.
De asemenea, s-a mai arătat că începând cu anul 2005, când a fost abrogată Legea 73/2000 a Fondului de Mediu prin OUG 196 din 22 decembrie 2005, reclamanta s-a încadrat, prin raportare la dispoziţiile art. 43-45 din Normele metodologice de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin Ordinul şi având nr. 578 din 6 iunie 2006, în categoria celor care nu aveau obligaţia de plată a cotei de 1%, acest fapt fiind probat cu adresa nr. 10473 din 26 septembrie 2007 a R.N.P. R. prin care s-a comunicat certificatul de înregistrare care informa că pădurile menţionate în acesta sunt certificate cu cerinţele sistemului F.S.C.
În drept recurenta a invocat dispoziţiile Legii nr. 73/2000, OUG nr. 86/2003, Legea nr. 333/2004, OUG nr. 196/2005, Ordinul nr. 578/2006, art. 274, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, s-a solicitat de către reclamanta SC H.L.V. Transilvania SRL, admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ şi a anulării deciziei nr.16 din 5 iunie 2007 a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Fondului pentru Mediu precum şi a actelor subsidiare întocmite în temeiul actului administrativ contestat, respectiv înştiinţarea de plată nr. 3723/2007, titlul executoriu nr. 160, somaţia şi formele de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 160/2007, şi a admiterii contestaţiei administrative formulate în temeiul art. 175 şi art. 178 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Recursul este întemeiat şi va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează.
Prin acţiunea formulată înaintea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 16 din 5 iunie 2007 emisă de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei administrative şi anularea constatărilor şi măsurilor dispuse prin înştiinţarea de plată nr. 3723/2007 întocmită de aceeaşi pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina petentei o datorie în valoare de 180.001 lei din care 93.841 lei reprezintă contravaloarea obligaţiei de 3% aferentă masei lemnoase calculate pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2006, 74.769 lei reprezintă dobânzi calculate la debitul principal şi 11.391 lei reprezintă penalităţi de întârziere.
S-a învederat de către reclamantă, prin acţiunea în contencios administrativ, cât priveşte cota de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase aferentă perioadei 7 iunie 2002 - 29 iulie 2004, că, pe de o parte, aceasta nu era datorată întrucât nu era stabilit prin lege în mod expres care era persoana care avea obligaţia calculării, declarării şi virării acestei cote şi, pe de altă parte, că au intervenit cu privire la această obligaţie declaraţii rectificative în cursul lunii august 2004 care nu au fost luate în mod eronat în considerare de către pârât. De asemenea, s-a precizat, în motivarea acţiunii, cu referire la debitul cuprins în înştiinţarea de plată nr. 3723 din 22 martie 2007 aferent lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie 2006, că şi pentru acesta s-a întocmit, în condiţiile legii, declaraţii rectificative, de care nu s-a ţinut cont de către Administraţia Fondului de Mediu.
Instanţa de fond, cu toate că a procedat, prin dispozitivul sentinţei atacate, la respingerea în întregime a acţiunii reclamantei, s-a pronunţat, prin motivare, numai asupra criticilor din contestaţia reclamantei referitoare la calcularea cotei de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase aferentă perioadei 7 iunie 2002 - 29 iulie 2004, statuând că susţinerile reclamantei privitoare la instabilitatea legislativă privind persoana obligată să calculeze şi să plătească această cotă, până la apariţia Legii nr. 333/2004, sunt nefondate şi nu pot justifica atitudinea reclamantei care a considerat necesară rectificarea declaraţiilor şi că potrivit principiului tempus regit actum este evident că pentru perioada noiembrie 2002 – iunie 2004 la care se referă declaraţiile reclamantei precum şi prin raportare la obiectul de activitate al societăţii, respectiv „tăierea şi rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului", nu se pot aplica retroactiv dispoziţii legale apărute ulterior, în vederea înlăturării obligării de plată a contribuţiei la fondul de mediu.
În condiţiile art. 129 alin. (7) C. proc. civ., judecătorii au obligaţia de a hotărî asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De asemenea, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 , iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 3 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului au modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 313 din legea de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.
Prima instanţă nu s-a pronunţat, prin sentinţa recurată, asupra motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nelegalitatea stabilirii obligaţiei bugetare reprezentând contribuţia pentru vânzarea masei lemnoase aferentă lunilor septembrie 2006, octombrie 2006 şi noiembrie 2006, pentru care s-au întocmit declaraţii rectificative, şi nu a examinat, astfel, capătul de cerere din acţiune prin care s-a solicitat anularea acestei obligaţii, iar această împrejurare echivalează cu necercetarea, în întregul său, a fondului acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă.
În aceste condiţii, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului declarat în cauză de reclamanta SC H.L.V. Transilvania SRL, casarea sentinţei civile nr. 52/F/CA din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC H.L.V. Transilvania SRL Tălmaciu, împotriva sentinţei civile nr. 52/F/CA din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 3083/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9998/2009. Civil → |
|---|
