ICCJ. Decizia nr. 9998/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9998/2009
Dosar nr. 4481/1/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 52/2005 R.A.T. a solicitat în contradictoriu cu Primăria oraşului Sinaia anularea dispoziţiunilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 şi nr. 742 din 3 decembrie 2004, emise de intimată şi obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nevândut din oraşul Sinaia, Judeţ Prahova şi să-i plătească diferenţa de despăgubiri aferente părţii de imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea pentru achitarea diferenţei valorice aferente părţii din imobilul situat în Sinaia, vândut chiriaşilor, iar ulterior a solicitat intimatei ca în situaţia în care nu i se poate achita valoarea apartamentului nevândut, acesta să-i fie restituit în natură.
Se precizează că imobilul în litigiu preluat abuziv de stat a aparţinut autorului său M.A.
Printr-o altă cerere înregistrată tot la Tribunalul Prahova sub nr. 111/2005, contestatorul R.A.T., a solicitat în contradictoriu cu Primăria oraşului Sinaia anularea dispoziţiilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 şi nr. 748 din 3 decembrie 2004 emise de aceeaşi intimată şi pe cale de consecinţă restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriaşilor, în condiţiile Legii nr. 112/2005.
În temeiul art. 164 C. proc. civ. dosarul nr. 111/2005 al Tribunalului Prahova a fost conexat la dosarul nr. 52/2005 al aceleiaşi instanţe.
La solicitarea contestatorului au fost introduşi în cauză H.D.M. şi N.C.V. în calitate de chiriaşi ai imobilului şi apoi Ministerul Finanţelor – care au invocat excepţia lipsei sale de legitimare procesuală pasivă.
Prin sentinţa nr. 861 din 4 octombrie 2005 – Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţiile conexe, a constatat nulitatea dispoziţiunilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 şi nr. 748 din 3 decembrie 2004 emise de intimată şi dreptul contestatorului la despăgubiri în cuantum de 183.500 RON şi 416,50 RON, a respins cererea de restituire în natură a imobilului în suprafaţă de 350 mp situat în Sinaia. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a introduşilor în cauză H.D.M. şi N.C.V., fiind respinsă acţiunea împotriva acestora. Excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice a fost respinsă – pe considerentul că din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor face parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a mai reţinut că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptăţit în temeiul art. 19 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 la reactualizarea despăgubirilor.
Referitor la intimaţii H.D.M. şi N.C.V. s-a constatat că aceştia nu au legitimare procesuală pasivă, întrucât între aceştia şi contestator nu există raporturi juridice.
Prin Decizia civilă nr. 40 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi contestatorul R.A. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 861 din 14 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis excepţia lipsei de legitimare pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, respingând acţiunea împotriva acestuia şi a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de despăgubiri, constând în diferenţa dintre valoarea despăgubirilor încasate şi actualizate cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului situat în Sinaia. Celelalte dispoziţiuni ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că modalitatea de reparare a prejudiciilor suferite de aceia ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv şi nu mai pot fi restituite în natură, consta în atribuirea titlurilor de despăgubiri, certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, situaţie faţă de care, Ministerul Finanţelor nu este legitimat.
Referitor la apelul contestatorului, instanţa a reţinut că acesta a solicitat prin cele două notificări, soluţionate prin dispoziţiile nr. 731/2004 şi nr. 748/2004 numai acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul din Sinaia, şi nicidecum restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriaşilor.
În privinţa despăgubirilor solicitate, curtea de apel a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 doar la diferenţa dintre valoarea despăgubirilor încasate, actualizate cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Prin Decizia nr. 1097 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul contestatorului împotriva deciziei nr. 40/2007 a Curţii de Apel Ploieşti şi a casat-o în parte, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de contestator.
S-a reţinut în considerentele deciziei de casare în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/200, că în procedura legii de acordare a măsurilor reparatorii, prevalează principiul restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări şi că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se poate dispune numai prin excepţie, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
Mai mult, potrivit dispoziţiunilor art. 20 alin. (1) din lege, persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură a imobilelor numai cu obligaţia returnării despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflaţie, dacă imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acest context al analizei, este de menţionat că prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se reglementează dreptul persoanei îndreptăţite de a primi măsura reparatorii prin echivalent numai în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, după caz, dreptul de a primi diferenţa dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
Faţă de principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiunile alin. (4) ale art. 16 ale Legii nr. 247/2005 legiuitorul a instituit în sarcina Comisiei Centrale de acordare a despăgubirilor obligaţia de a reanaliza legalitatea soluţiilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor, tocmai în scopul de a se asigura respectarea şi aplicarea principiului.
Cum însă în speţă imobilul preluat de stat abuziv în sensul art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 a fost înstrăinat prin procedura Legii nr. 112/1995, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 doar parţial chiriaşilor, reclamantul este îndreptăţit să solicite pentru p rima oară partea de imobil nevândută şi restituirea acestuia în natură, iar pentru cea vândută despăgubiri, ori diferenţa de despăgubiri, după distincţiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de specificul procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001 – prin notificare, persoana îndreptăţită investeşte entitatea deţinătoare cu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii, felul acestora urmând a fi stabilit în funcţie de situaţia juridică a imobilului. Aşa fiind, greşit instanţa de apel a concluzionat că nu se poate proceda la analiza capătului de cerere privind restituirea în natură sub motiv că o atare cerere a fost formulată pentru prima oară în faţa instanţei de judecată.
Mai mult, soluţia instanţei de apel este în contradicţie cu chiar conţinutul notificării nr. 627/2001, prin care reclamantul a solicitat expres restituirea în natură a întregului imobil.
Prin Decizia nr. 113 din 9 aprilie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, căreia i-a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului contestatorului, a admis apelul acestuia în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi Primăria oraşului Sinaia împotriva sentinţei civile nr. 861 din 4 octombrie 2005 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus restituirea în natură către apelantul contestator a imobilului din Sinaia, respectiv spaţiul liber de la etajul I şi spaţiul ocupat în calitate de chiriaşi de către familia H.D.
Contestatorul a fost obligat la restituirea sumei de bani, reprezentând cota aferentă părţii din imobil restituit în natură, din despăgubirile încasate în temeiul hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primăria oraşului Sinaia prin primar.
În susţinerea recursului se arată că în mod greşit în dispozitivul deciziei s-a indicat ca adresă a imobilului în litigiu, aceea de la nr. 5 Sinaia în loc de nr. 15, greşeala materială care face imposibilă executarea deciziei. Deşi prin sentinţa nr. 861/2005 i s-a respins contestatorului restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 350 mp cu destinaţie de curte, ce excede suprafeţei construite, instanţa se pronunţă numai cu privire la partea de imobil construcţie ce urmează a fi restituită, situaţie care face imposibilă restituirea atât a terenului aferent părţii de construcţie restituibilă cât şi terenul liber.
Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Atât din actele dosarului cât şi din considerentele deciziei recurate – rezultă că imobilul litigios este situat în Sinaia, nr. 15 şi nu cum din eroare s-a menţionat în dispozitivul deciziei nr. 113/2008 nr. 5. Din acest punct de vedere recursul este întemeiat – eroarea materială urmând a fi remediată şi avută în vedere de instanţa de trimitere cu ocazia soluţionării apelului.
Curtea de Apel Ploieşti, reinvestită cu soluţionarea apelului contestatorului după casarea cu trimitere a deciziei nr. 40 din 20 martie 2006, a procedat numai la restituirea în natură către contestator a spaţiului liber de la etajul 1 şi a spaţiului ocupat cu chirie de familia H., fără a se preocupa de identificarea şi determinarea terenului aferent spaţiilor de locuit restituite, menit să asigure accesul şi folosinţa utilă a acestora, dispunând în acest sens efectuarea unei expertize topo.
De asemenea Curtea de Apel a lăsat nesoluţionat apelul contestatorului în privinţa terenului în suprafaţă de 350 mp, aflat la aceeaşi adresă dar care excede zona construită, deşi contestatorul a solicitat restituirea acestuia în natură iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 1097/2007 s-a pronunţat categoric în sensul restituirii în natură a părţii de imobil nevândută, prin acesta înţelegând nu numai construcţiile ci şi suprafaţa de teren aferentă de la adresa din Sinaia nr. 15.
Aceste omisiuni, care creează primăriei Sinaia dificultăţi insurmontabile la executarea hotărârii, echivalează cu o nesoluţionare a cauzei pe fondul său, ceea ce impune admiterea recursului Primăriei Sinaia şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei nr. 113 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Sinaia împotriva deciziei nr. 113 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Anulare decizie Ministerul Mediului şi Dezvoltării... | ICCJ. Decizia nr. 9992/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
