ICCJ. Decizia nr. 9730/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2008 sub nr. 417/104/2008 la Tribunalul Olt, reclamantul A.I.M. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 344 din 19 decembrie 2007 emisă de PRIMARUL ORAȘULUI BALȘ în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 1300 mp situat in orașul Balș.
A susținut că prin notificarea nr. 5 N/2002 adresată Primăriei orașului Balș prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la nr. 9604 din 13 septembrie 2005, a solicitat restituirea în natură a unor imobile, respectiv 1300 mp teren, două construcții de 32 și, respectiv, 68 mp, o pivniță de 22,60 mp, situate în orașul Balș, preluate în baza Decretului de expropriere nr. 175/1989.
Prin dispoziția contestată, s-a respins cererea de restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, cuantumul acestora urmând a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite de autoarea reclamantului. S-a reținut că imobilele - construcții au fost demolate în totalitate, iar suprafața de 1300 mp nu se poate restitui în natură întrucât în prezent este ocupată de amenajări de utilitate publică (părculeț, trotuar, parcare).
Prin sentința civilă nr. 1154 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis contestația, s-a anulat în parte dispoziția nr. 6344/19 decembrie 2007 și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1300 mp situată în orașul Balș, str. N. nr. 50, cu următoarele vecinătăți: la N - str. N., S - domeniul public - bloc P2, E - gospodărie N.C. și V- str. I.
S-a reținut că bunurile ce au format obiectul notificării au fost preluate prin Decretul de expropriere nr. 175/1989 de la autoarea sa A.E.
Totodată, s-a constatat că imobilele construcții au fost demolate după preluare și că pentru acestea s-au primit despăgubiri în valoare de 69.053 lei.
Prima instanță a apreciat că pentru construcțiile demolate sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, așa cum s-a procedat și prin dispoziția contestată
în ceea ce privește terenul de 1300 mp, s-a reținut că nu s-au executat lucrări de interes public potrivit scopului exproprierii, iar amenajările existente la nivelul solului pe terenul rămas liber nu au relevanță și nu pot fi considerate ca lucrări de investiții propriu - zise.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Primarul Orașului Balș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de pârât, sentința atacată a fost schimbată în tot, iar pe fond, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
în raport de criticile formulate, instanța de apel a reținut că prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii, în timp ce prin dispozițiile art. 7 din lege, conțin o reconfirmare a principiului conform căruia, restituirea în natură primează, această regulă fiind enunțată și de art. 9 din actul normativ special.
Pornind de la prevederile legale menționate, instanța de apel a apreciat, învestită fiind cu o contestație la Legea nr. 10/2001, că trebuie a se verifice cu prioritate dacă principiul enunțat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.
S-a constatat că în scopul efectuării acestor verificări, Tribunalul Olt în mod corect a încuviințat și administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie - geodezie și cadastru, având ca obiective: identificarea terenului de 1300 mp situat în Balș, str. N. nr. 50, județul Olt; dacă pe teren sunt construite imobile de interes public sau există conducte ce aparțin domeniului public și respectiv, precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expertul tehnic M.E., fiind depus la prima instanță la data de 6 iunie 2008.
Concluziile expertului au fost însușite de ambele părți implicate în proces, acestea înțelegând că nu formuleze obiecțiuni scrise, în timp ce mandatarul reclamantului, în ședința publică din 17 iunie 2008, a formulat o obiecțiune verbală cu privire la împrejurarea că expertul nu a precizat data edificării imobilelor care a fost însă respinsă de către instanța de fond.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în dosar, suprafața de 1300 mp având ca amplasament str. N., județul Olt (conturată cu linie roșie întreruptă, pe schița anexă la raportul de expertiză), este ocupată de amenajări de utilitate publică, astfel: 242,67 mp - parcare; 912 mp - părculeț și 154,80 mp - alee de acces la blocul P.2
Concluziile raportului de expertiză cu privire la existența pe terenul notificat a obiectivelor de utilitate publică nu au fost contestate la instanța de fond de reclamant, câtă vreme nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect.
Instanța de apel a apreciat că față de concluziile expertizei topografice, tribunalul în mod greșit a reținut că suprafața de 1300 mp este liberă în sensul Legii nr. 10/2001 și că terenul poate fi restituită în natură.
în calea devolutivă a apelului, pârâtul Primarul Orașului Balș a depus înscrisuri prin care a făcut dovada faptului că exproprierea dispusă prin Decretul nr. 175/1989 și-a atins scopul, aceasta fiind făcută în vederea realizării ansamblului de locuințe J. din orașul Balș.
Astfel, la fila 30 și 31 din dosarul de apel, au fost depuse proiectul privind construirea de locuințe J. și planul de încadrare în zonă a construcției aflate pe terenul în litigiu, iar cu înscrisurile aflate la filele 27-28 din același dosar, s-a făcut dovada faptului că două dintre obiectivele în litigiu, respectiv parcarea și părculețul se află pe lista mijloacelor fixe din evidența Primăriei Orașului Balș, la poziția 34 și 60.
Prin urmare, s-a apreciat de instanță că susținerea din întâmpinare a intimatului reclamant, în sensul că lucrările existente pe terenul ce a format obiectul notificării nu sunt de utilitate publică și că acestea ar fi improvizate, nu este întemeiată, venind în contradicție cu materialul probator al cauzei.
Este cert că pe terenul în litigiu au fost realizate lucrările de utilitate publică constatate prin expertiza de specialitate, astfel că nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1,art. 7 și art. 9 din lege.
în același timp, s-a constatat că fiind vorba de amenajări publice, așa cum acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, persoana îndreptățită urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege, așa cum corect a dispus Primarul Orașului Balș prin dispoziția nr. 6344 din 19 decembrie 2007.
S-a înlăturat ca lipsită de relevanță susținerea referitoare la faptul că o parte din terenul de 1300 mp aparține altei persoane, iar nu autoarei reclamantului, câtă vreme terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat cu obiectivele de utilitate publică reținute prin expertiza tehnică.
Cu privire la lucrările de utilitate publică, instanța de apel a constatat că acestea au fost realizate în programul de aplicare a proiectului din 1989 privind construirea de locuințe J., neexistând niciun fel de probe din care să rezulte că acestea au fost amenajate după depunerea notificării de către reclamant, astfel cum acesta a susținut.
în termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, criticând decizia atacată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susține în dezvoltarea motivelor de recurs că în mod nelegal s-a reținut de instanța de apel că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafață de 1300 mp, întrucât acesta ar fi afectat de lucrări și amenajări de utilitate publică, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.
Potrivit dispozițiilor legii speciale ca și a H.G. nr. 250/2007 conținând normele metodologice de aplicare unitară a legii, pot fi restituite în natură inclusiv bunuri aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale, adică bunuri care, fiind încadrate în această categorie sunt de utilitate publică, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 și anexei III la lege.
Recurentul apreciază că simpla desemnare ca "bunuri de utilitate publică" a amenajărilor de pe terenul în litigiu nu este suficientă pentru a împiedica restituirea în natură, iar legea specială impune să se determine concret și explicit elementele care justifică imposibilitatea restituirii în natură, din perspectiva uzului public, sarcină ce revine unității deținătoare în faza administrativă și instanței de judecată în etapa judiciară.
Toate amenajările existente pe terenul în cauză în considerarea cărora instanța de apel a respins contestația, au un caracter improvizat, nu sunt afectate unei utilități publice, nu sunt evidențiate în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și nici nu se regăsesc în inventarul domeniului public al Orașului Balș ce trebuie întocmit conform Legii nr. 213/1998.
Pe de altă parte, aceste amenajări nu au nicio legătură cu amenajarea ansamblului edilitar J. pentru realizarea căruia s-a dispus exproprierea: construirea de 385 de apartamente, conform decretului de expropriere.
Or, raportarea instanței de apel, în aprecierea posibilității de restituire în natură din perspectiva utilității publice, la planul de încadrare în zonă sau la lista mijloacelor fixe este nelegală, întrucât acestea nu fac parte dintre criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în acest scop: autorizație de construire, documentații de urbanism sau de amenajare a teritoriului.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situația existentă la fața locului, expertul neavând competențe a se pronunța asupra noțiunii de "utilitate publică".
Recurentul mai învedrează că nu a contestat că pe teren se găsesc respectivele amenajări, însă, a susținut că acestea nu sunt de natură a contura situații care să excepteze terenul de la restituirea în natură, precum și că acestea sunt niște improvizații, realizate ulterior depunerii notificării, deci, după anul 2002.
Deși instanța de apel a reținut că reclamantul a susținut constant pe parcursul soluționării cauzei că aceste amenajări sunt realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și chiar ulterior depunerii notificării, situație în care era incident art. 21 alin. (5) din lege, se reține în același timp că nu a dovedit acest aspect, deși a formulat obiecțiuni scrise exact pentru lămurirea datei realizării amenajărilor, obiecțiune respinsă însă de instanță în mod nejustificat.
Totodată, recurentul afirmă că decizia recurată este contrară obligațiilor instituite în sarcina instanței prin art. 129 C. proc. civ. și de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului raportate la art. 21 din Constituție, nestabilirea datei reale, certe a realizării acestor amenajări, prin administrarea de probe concludente, pertinente și utile împiedicându-l să-și dovedească apărările.
Situația imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este cea de care se ține seama în soluționarea notificărilor prin care se solicită măsuri reparatorii.
Se mai arată că intimatul însuși nu s-a apărat în cadrul procesului prin susținerea că aceste amenajări ar aparține complexului edilitar J., iar în condițiile în care instanța a reținut astfel, trebuia să existe la dosar documentația aferentă realizării acestui ansamblu de locuințe întru verificarea condiției prevăzute de dispozițiile legale de a se fi realizat scopul exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat.
Complexul de locuințe J. este un obiectiv aferent anilor 1989, pe când părculețul amenajat (metamorfozat în cursul procesului în loc de joacă pentru copii) are vegetație imatură, recentă, care nu poate data din anul 1989.
Aceeași expertiză efectuată în cauză doar a desemnat terminologic aceste amenajări: părculeț, alee, parcare, fără a consemna și alte date, elemente constructive, ceea ce ar fi fost util pentru a se aprecia asupra afectării lor uzului public.
Recurentul conchide în sensul că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv este regula, în timp ce imposibilitatea restituirii în natură constituie excepția, care este de strictă interpretare, iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei revenea unității deținătoare, aceata fiind ținută să probeze că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică.
Pentru termenul de azi intimatul pârât a depus întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea deciziei atacate și a anexat o copie a listei inventarului domeniului public al Orașului Balș - Anexa 4 a H.G. nr. 639 bis din 29 august 2002, înscris care se regăsea deja la dosarul primei instanțe.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând în baza acestora decizia atacată, înalta Curte apreciază că se impune casarea acesteia pentru motivele ce succed.
Recurentul reclamant prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1300 mp situat în orașul Balș, str. N., jud. Olt și măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele autoarei sale A.E. prin Decretul de expropriere nr. 175/1989, conform listei anexă la decret, depusă la fila 20 dosar apel.
în timp ce prima instață a reținut că obiectivul exproprierii nu s-a realizat, apreciind că terenul este liber, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a dispus restituirea în natură, subsecvent anulării în parte a dispoziției contestate (în ce privește terenul), instanța de apel, pe baza suplimentării probelor cu înscrisuri noi, a reținut că scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul nu poate fi restituit în natură, conform art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe acesta se găsesc lucrările și amenajările de utilitate publică ce au fost constatate de expertiza topo efectuată la prima instanță: parcare, părculeț și alee de acces.
Corolarul Legii nr. 10/2001 este prevalența restituirii în natură, astfel cum corect susține recurentul.
Dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată pe baza dispozițiilor art. 11 din lege, astfel încât, instanța de apel pentru o legală dezlegare a cauzei era ținută să verifice ipotezele acestui text, pentru care dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) din aceeași lege, sunt norme de trimitere.
în plus, era necesar a se cerceta situația juridică și de fapt a terenului la momentul intrării în vigoare a legii, apărare pe care recurentul a susținut-o în mod constant, sens în care s-a prevalat de art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001, rațiunea acestei norme fiind tocmai indisponibilizarea bunurilor notificate, sens ce decurge și din dispozițiile art. 21, pct. 1 lit. a) - e) din H.G. nr. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii.
Este cert că în cauză scopul exproprierii (ca măsură ce a vizat un număr mare de persoane ale căror proprietăți însumau 10.250 mp, între care și cea a autoarei recurentului), s-a împlinit, întrucât ansamblul de locuințe J. din Balș a fost edificat, însă chiar și în această ipoteză, restituirea în natură, fie în tot, fie în parte nu este exclusă, potrivit dispozițiilor art. 11, în măsura în care terenul ce face obiectul notificării este liber, în sensul legii.
Realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, în concepția legiuitorului (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când, așa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) și (4).
Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, condițiile fiind cumulative.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Același text stabilește că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism; de asemenea, tot în sarcina unității deținătoare revine obligația de a verifica destinația terenului și a subfeței acestuia pentru a nu se afecta căile de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), ori existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele similare.
în măsura în care entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a realizat aceste verificări, instanța era ținută de ele, într-o corectă aplicare a legii.
Recurentul a susținut în mod pertinent că era necesar ca intimatul să fi depus la dosar documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit textului anterior citat, să prezinte probe cu dată certă, iar nu un inventar al mijloacelor fixe care nu prezintă nicio aparență de autenticitate sau elemente cu privire la emitent ori la momentul efectuării unui astfel de recensământ al mijloacelor fixe ale unității administrativ teritoriale.
Pentru a valida imposibilitatea de restituire în natură este necesar ca instanța să lămurească dacă potrivit legii operează indisponibilizarea terenului față de cele constatate de expertiză: respectiv, dacă parcarea și părculețul sunt autorizate, dacă sunt într-adevăr amenajate, sigura indisponibilitate valabilă la acest moment, fiind porțiunea de teren afectată căii de comunicație reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de altă parte, conform solicitărilor recurentului este necesar a se stabili și dacă parcarea și părculețul existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, susținerea acestuia fiind că ele au fost amenajate după depunerea notificării sale, iar obiecțiunea cu un atare obiect i-a fost respinsă nemotivat de instanță; totodată, este important a se face verificări și cu privire la eventuale amenajări subterane.
Chiar și apartenența la domeniul public al unității administrativ teritoriale a terenului în litigiu nu constituie un impediment la restituirea în natură, astfel cum reiese din economia întregii legi speciale; concluzia se impune cu atât mai mult cu cât solicitarea de restituire în pricina de față vizează un teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite chiar acordarea unor terenuri în compensare dintre cele care au regim de proprietate publică, cu respectarea unei anumite proceduri descrise de art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 250/2007.
Spre o atare finalitate urmează ca instanța de rejudecare să dispună administrarea unei noi expertize prin care să se identifice terenul, să se stabilească ce amenajări se găsesc pe el, în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, precum și se se verifice eventuale amenajări subterane; se vor solicita înscrisurile menționate de la intimat (autorizații de construire, documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, etc.), cu referire la amenajările în discuție și se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei pentru lămurirea tuturor circumstanțelor ei, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Având în vedere cele arătate, înalta Curte a admis recursul în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, dată fiind incompleta lămurire a situației de fapt, s-a casat decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, conform art. 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9761/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8973/2009. Civil → |
|---|
